Plângere contravenţională. Nelegalitatea procesului verbal de contravenţie. Vătămarea produsă urmare a aplicării unei amenzi globale pentru două contravenţii, dintre care legea prevede numai pentru una posibilitatea achitării a jumătate din minimul legal în 48 de ore.
– O.G. nr.2/2001
JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA CIVILĂ NR.2211 DIN 18.10.2012
Prin cererea introdusă la Judecătoria Călăraşi la 21.05.2012 , înregistrată sub nr./202/2012 petentul TR, a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ Călăraşi, anularea procesului verbal de contravenţie seria CP nr.x din 2012 , exonerarea de plata amenzii şi măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare.
Motivându-şi cererea petentul arată că la 9.05.2012 a fost sanctionat cu amendă de 1630 lei pe motiv că a condus autoturismul marca F înmatriculat sub nr. X XX XXX în com. Fundeni şi nu a făcut dovada RCA şi a inspecţiei tehnice periodice; că deşi a dorit să achite în termen jumătate din minimul amenzii a constatat că amenda aplicată în baza Lg. 136/1995 nu poate fi achitată la jumătate; că prin încheierea unui singur proces verbal pentru cele două contravenţii agentul de poliţie l-a privat de dreptul de a plăti jumătate din minimul amenzii.
In dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar copia procesului verbal contestat, dovada seria x nr. x prin care i s-a reţinut certificatul de înmatriculare.
La termenul din 14 iunie 2012, instanţa a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Călăraşi, având în vedere locul săvârşirii contravenţiei, respectiv localitatea Fundeni jud. Călăraşi, din raza teritorială a Judecătoriei Olteniţa.
Conform art. 137 C.pr.civilă, pronunţându-se mai întâi cu privire la excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, instanţa a apreciat-o întemeiată şi a admis-o pentru următoarele motive : Potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de contravenţie se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Dispoziţiile legale sunt imperative şi reglementează o competentă teritorială de la care nu se poate deroga.
In speţă, petentul a fost amendat contravenţional precum şi sanctionat cu măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare în Fundeni jud. Călăraşi.
Având în vedere că contravenţia a fost săvârşită în raza teritorială de activitate a Judecătoriei Olteniţa, rezultă că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze plângerea petentului.
Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia invocată, apreciind că nu este competentă teritorial de a soluţiona plângerea petentului.
IPJ Călăraşi i s-au solicitat toate actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal însă acesta nu s-a conformat.
Deşi legal citat, petentul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.
Din analiza plângerii formulate prin prisma motivelor invocate instanţa constată următoarele : agentul constatator l-a sanctionat pe petent prin acelaşi proces verbal pentru 2 fapte contravenţionale de natură diferită, reglementate de 2 acte normative diferite respectiv pentru fapta prev. de art. 10 alin. 1 din OUG 195/2002 şi respectiv art. 64 alin. 1 din Lg. nr. 136/1995.
Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România nu prevede posibilitatea achitării în termen de 48 de ore ? din cuantumul amenzii aplicate.
OUG 195/2002 prevede posibilitatea achitării în termen de 48 de ore din cuantumul amenzii aplicate.
Agentul constatator a făcut conf. art. 10 alin. 2 din OG nr. 2/2001 cuantumul aritmetic al celor 2 amenzi aplicate şi a prevăzut în continutul procesului verbal că petentul poate achita în cel mult 2 zile lucrătoare suma de 1315 lei.
Pentru a nu i se cauza o vătămare petiţionarului, agentul constatator trebuia fie să încheie două procese verbale distincte , pentru fiecare faptă, fie trebuie să specifice, în continutul procesului verbal contestat că doar ? din minimul amenzii pentru încălcarea dispoz. OUG 195/2002 rep. poate fi achitată în termen de 2 zile.
Mai mult, agentul constatator a dat o greşită încadrare juridică uneia dintre fapte (OUG 48 ?) fără a se trece anul emiterii acestui act normativ.
Incadrarea juridică corectă a faptelor săvârşite de petiţionar, este art. 64 alin. 1 din Lg. nr. 36/1995 şi respectiv art. 10 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa urmează a admite plângerea formulată ca fiind întemeiată şi a anula procesul verbal ca nelegal.