Intimatul-reclamant C.N. este proprietarul terenului situat pe Strada P. din municipiul Sebeş. încă din perioada anilor 1970-1976 s-a intenţionat construirea unei locuinţe pe acest teren, mai întâi de autorul său cu titlu particular (D.N.), apoi de intimatul însuşi, dar de fiecare dată autorităţile vremii au emis avize de principiu nefavorabile, cu motivarea că terenul este situat lângă zidul de incintă al Cetăţii Sebeş şi, conform detaliului de sistematizare a centrului istoric, este în zona de protecţie.
Ansamblul fortificaţiilor oraşului Sebeş este înscris în Lista monumentelor istorice actualizată în anul 2004. publicată în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16 iulie 2005 poziţia 521. Cod AB-lI-a – 00325, în grupa valorică „A”, fiind obiectiv de importanţă naţională. în acelaşi timp, strada P. face parte şi din „centrul istoric al localităţii” înscris în Lista monumentelor istorice la poziţia 522 cod AB-m-II-s-A – 00326, fiind limita de nord a acestuia.
Necontestat, în cursul anului 2005, fără a avea autorizaţie de construire, intimatul-reclamant a început să construiască pe terenul său un imobil cu destinaţia de locuinţă, edificat până la stadiul „la roşu”.
în cererea de chemare în judecată, intimatul arată că a formulat o cerere pentru emiterea unui „aviz favorabil retroactiv” la data de 4 decembrie 2006. dar nu i s-a răspuns în termen legal.
în realitate, din corespondenţa purtată între părţi, adresa nr. 3025 din 1 iunie 2005 a Ministerului Culturii şi , rezultă că în anul 2005 intimatul a trimis recurentului două scrisori (înregistrate la minister cu nr. 693/MM din 1 februarie 2005 şi nr. 1269 din 14 martie 2005) prin care îl încunoştinţa despre faptul că în zona de protecţie în discuţie sunt mai multe construcţii şi că va demara şi el astfel de lucrări, chiar în lipsa avizelor legale. Prin această adresă, recurentul i-a comunicat că nu îi poate da „derogare de la nerespectarea regulamentului” şi că împotriva persoanelor care au ridicat construcţii Iară avizul Ministerului Culturii şi Cultelor au fost înaintate plângeri penale.
De asemenea, cu adresa nr. 1888 din 9 mai 2006, emisă de recurent, intimatului i s-a comunicat din nou că, în condiţiile în care regulamentul de urbanism aferent PUZ centrul istoric Sebeş, avizat de M.C.C. cu nr. 572/M din 27 mai 1998, prevede interdicţie definitivă de construire, nu i se poate emite aviz favorabil retroactiv.
Atât intimatul, cât şi alte persoane care au construit în zona respectivă au fost cercetate penal.
Prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş din data de 19 aprilie 2006, dată în dosarul nr. 494/P/2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului pentru fapta prevăzută de art. 24 pct. I lit. a) din Legea nr. 50/1991, în temeiul art. 11 pct. I lit. b) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pcn. şi, reţinându-sc că fapta nu
prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 1000 RON.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, modificată şi completată, „pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţic prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului şi în documentaţiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmează:
a) în zonele construite protejate, în zonele de protecţie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, şi în ansamblurile de arhitectură şi siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, pe baza documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate conform legii”.
Refuzul recurentului de a emite avizul favorabil solicitat nu poate fi calificat ca fiind nejustificat. în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. câtă vreme nu a fost exprimat cu exces de putere, ci. dimpotrivă. în acord cu reglementările instituite prin Planul Urbanistic Zonal menţionat.
Este justă critica recurentului referitoare la lipsa de suport legal pentru concluzia la care a ajuns curtea de apel în legătură cu „modificarea tacită” a PUZ aprobat în anul 1998. Procedura de elaborare şi adoptare a unui plan urbanistic zonal, prevăzută de art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, exclude de plano această posibilitate, întrucât reclamă, ca o condiţie de validitate, avizul conform al recurentului. Or. câtă vreme atât ansamblul fortificaţiilor oraşului Sebeş, cât şi Strada P. sunt înscrise în Lista monumentelor istorice actualizată în anul 2004, nu există nicio raţiune pentru a considera că avizul nr. 572/M din 27 mai 1998, în baza căruia a fost adoptat PUZ în discuţie, a devenit caduc.
împrejurarea că în zona protejată s-ar fi edificat mai multe construcţii, unele cu autorizaţii de construire, altele fară, cxcede controlului instanţei de administrativ, control care în cauza de faţă vizează numai examinarea naturii refuzului exprimat de recurentul Ministerului Culturii şi Cultelor în privinţa cererilor formulate de intimatul-reclamant.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar primi teza „modificării tacite” a PUZ în discuţie, concluzia ar rămâne defavorabilă pentru intimat, întrucât nu ar mai exista nicio raţiune pentru solicitarea avizului conform de la recurentul Ministerul Culturii şi Cultelor şi, implicit, intimatul nu ar putea justifica dreptul vătămat ori interesul legitim privat în accepţiunea pe care le-o conferă art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004.
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1991 din 16 mai 2008, în Jurisprudenţă s. cont. adm. şi fisc. 2008, sem. I, p. 255
Notă: Singura observaţie critică pe care dorim să o facem soluţiei de mai sus este legată de susţinerea înaltei Curţi potrivit căreia „împrejurarea că în zona protejată s-ar fi edificat mai multe construcţii, unele cu autorizaţii de construire, altele fără, excede controlului instanţei de contencios administrative (..Să explicăm:
La data pronunţării soluţiei în cauză, reclamantul încerca deja de mai bine de 30 de ani să edifice o construcţie nouă pe proprietatea sa; nu a reuşit însă în mod legal, căci de fiecare dată s-a lovit de refuzul Ministerului Culturii şi Cultelor de a-i da avizul necesar pentru obţinerea autorizaţiei de construire, având în vedere că terenul se află în zona de protecţie a porţii de intrare a Cetăţii Sebeşului. Evident, în lipsa acestui aviz primarul refuza şi el să emită autorizaţia în cauză.
în litigiul de mai sus, fără îndoială că problema centrală este aceea de a şti în ce măsură refuzul ministerului este unul justificat sau nu. Iar printre argumentele recurentului este
acela că, în zonă, între timp s-au edificat şi alte imobile, unele dintre ele cu autorizaţie de construire. Ceea ce a încercat recurentul să susţină este faptul că altor particulari aflaţi în aceeaşi situaţie li s-a eliberat un aviz similar. Or, asta nu are cum să exceadă obiectului cauzei întrucât, dacă autoritatea pârâtă nu poate face dovada că situaţiile celorlalţi particulari sunt în mod obiectiv diferite, înseamnă că diferenţa de tratament dintre aceştia şi reclamant reprezintă o (art. 14 CEDO). Or, ne întrebăm noi, cum se poate susţine că un refuz discriminatoriu de a soluţiona o cerere nu este unul nejustificat? în consecinţă, soluţia corectă ar fi trebuit să fie administrare de probaţiune în vederea stabilirii dacă ministerul şi-a dat sau nu avizul în cazuri similare, altor persoane; în funcţie de acest aspect, acţiunea ar fi putut fi admisă.
