Drept procesual penal
Decizie penală
Drepturile omului
Prima instanţă a soluţiionat cauza fără a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este definit acesta în cuprinsul art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a întreprins măsurile necesare pentru a asigura prezenţa inculpatului la proces.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 67/R/28 aprilie 2009, nepublicată)
Prin sentinţa penală nr. 41 din 19 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 1449/186/2007 a fost condamnat inculpatul G. C. pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare , cu aplic.art.71 rap. la art. 64 lit „a” şi „b” Cod penal.
In baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei , stabilindu-se conform art. 82 Cod penal un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, punându-se totodată în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată H. P. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Din anul 2006, partea vătămată este coleg de serviciu cu numita S. A. M. L. (fosta soţie a inculpatului, căsătoria acestora fiind desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 702/27.10.2006 a Judecatoriei Beclean ), iar din decembrie 2006 cei doi sunt în relaţii de prietenie.
Nemulţumit de faptul că partea vătămată nu mai este soţia sa şi, mai mult decât atât , că aceasta este implicată într-o noua relaţie, la data de 01.06.2007 , ora 10,55, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea vătămată, persoană care se afla intr-un birou al Politiei oraşului Beclean în vederea audierii sale – legat de plângerile prealabile formulate în cauză, ameninţându-l cu bătaia, precizând că „dacă nu ţi-a ajuns bătaia de zilele trecute, o să pun pe alţii să te bată” .Cu aceeaşi ocazie , i-a cerut părţii vătămate „să o lase în pace pe blondă”, referindu-se la fosta sa soţie,în caz contrar urmând a-i face „harachiri”. A reuşit astfel, a-i insufla temerea pericolului în care se găseşte.
În acest context , raportat şi la conduita anterioară a inculpatului ( onform declaraţilor martorilor audiaţi , instanţa de fond a reţinut că , în mod repetat si anterior incidentului mai sus menţionat, inculpatul a proferat – fie direct, fie pe cale telefonică – cuvinte de ameninţare , fie la adresa părţii vătămate, fie a membrilor familiei acesteia) ameninţarea a fost una serioasă, de natură să o alarmeze pe partea vătămată şi în măsură să prezinte temeiuri că respectiva ameninţare se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
Ameninţarea în cauză a fost de asemenea în măsură să-i inspire părţii vătămate o temere gravă şi temeinică (cuvintele de ameninţare proferate părţii vătămate pe cale telefonică fiind auzite şi de către martorii P. E. şi lucrătorul de poliţie, martorul P. E., persoane aflate în biroul Politiei oraşului Beclean la acel moment).
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs inculpatul.
În consecinţă, potrivit disp.art. 385/6 alin.3 Cod procedură penală, tribunalul a examinat cauza sub toate aspectele, constatând că recursul inculpatului este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Din analiza hotărârii criticate prin calea de atac promovată şi din examinarea materialului de urmărire penală administrat în faza de urmărire penală rezultă că prima instanţă a soluţionat cauza fără a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este definit acesta în cuprinsul art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a întreprins măsurile necesare pentru a asigura prezenţa inculpatului la proces.
Procedând în această manieră, instanţa de fond a adus atingere şi unora dintre principiile cuprinse în paragraful 3 al articolului sus menţionat, respectiv principiul contradictorialităţii , principiul egalităţii armelor şi cel al administrării probelor.
Sub primul aspect, cu ocazia soluţionării mai multor plângeri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat că „sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi” Cauza Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei – 1988).
Pe de altă parte, sub cel de-al doilea aspect, Curtea a reafirmat în numeroase ocazii că principiul egalităţii armelor cere ca fiecare parte din proces „să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a vis de partea adversă” (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olanda – hot.din 27.10.1993).
În fine, sub aspectul administrării probelor, Curtea a afirmat că „elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în faţa acuzatului, în şedinţă publică în vederea unei dezbateri contradictorii „ (Cauza Barbera , Messegue şi Jabardo contra Spaniei – 1988).
Din această perspectivă tribunalul apreciază că instanţa de fond nu a depus suficiente diligenţe pentru a asigura prezenţa inculpatului în faţa judecătorului în vederea înscrierii procesului penal pe coordonatele reglementate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În concret, după ce a procedat la citarea inculpatului la mai multe termene de judecată, prima instanţă a dispus emiterea mandatului de aducere pe numele celui în cauză, pentru termenul din data de 10.04.2008.
Mandatul de aducere astfel emis nu a fost executat, lucrătorul de poliţie însărcinat cu aceasta întocmind un proces-verbal prin care a relevat instanţei că inculpatul a refuzat să deschidă uşa, motiv pentru care „mandatul de aducere a fost afişat pe uşa de acces în apartament”.
Ulterior acestui moment, instanţa s-a limitat doar la citarea inculpatului, fără a mai emite alte mandate de aducere pe numele acestuia cu toate că, în vederea audierii martorilor prima instanţă a emis mandate de aducere pentru mai multe termene.
În aceste condiţii se constată că organele de poliţie nu au executat dispoziţia instanţei, potrivit prevederilor art.183 şi art.184 alin.4 Cod procedură penală (învinuitul sau inculpatul putând fi constrâns la a se supune mandatului), iar instanţa nu a efectuat demersurile ce se impuneau pentru executarea efectivă a mandatului de aducere, fapt ce asigura prezenţa inculpatului în instanţă, oferind posibilitatea audierii acestuia şi a verificării apărărilor sale.
În consecinţă, concluzia instanţei de fond, potrivit căreia inculpatul se sustrage cercetărilor judecătoreşti – bazată pe unica susţinere a lucrătorului de poliţie că cel în cauză a refuzat să deschidă uşa, susţinere neverificată – este lipsită de temei.
Aşa fiind, în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală, recursul declarat în cauză va fi admis, hotărârea atacată va fi casată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va efectua demersurile ce se impun pentru a asigura prezenţa inculpatului în şedinţă, în vederea audierii acestuia, pentru ca, în raport de poziţia inculpatului să se procedeze la administrarea probelor necesare – atât în acuzare cât şi în apărare – în scopul stabilirii unei corecte stări de fapt.
