Hotărâre de partaj. Sultă. Executare silită. Termen de prescripţie
Codul de procedură civilă: art. 405 alin. (1)
Decretul nr. 167/1958: art. 6
Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de a cere executarea silită a dreptului de creanţă se prescrie în termenul general de 3 ani.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia nr. 337/R din 2 aprilie 2014, F.Ş.
Prin acţiunea civilă înregistrată la 18.09.2012 la Judecătoria Timişoara sub nr. 25400/325/2012, reclamantul F.M. a chemat în judecată pârâtul E.I. şi a solicitat instanţei să constate intervenirea prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită a sultei în cuantum de 184.795 lei, instituită în favoarea pârâtului prin sentinţa civilă nr. 6145/27.04.2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 7989/325/2008 și a solicitat radierea din CF nr. 4 Timişoara a notării privind sulta în cuantum de 184.795 lei.
În motivare a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 6145/27.04.2009, Judecătoria Timişoara i-a admis acţiunea formulată împotriva pârâtului E.I., a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF, i-a atribuit întregul imobil şi l-a obligat la plata către pârât a sultei de 184.795 lei.
Pârâtul nu a efectuat acte de executare pentru obţinerea sultei datorate conform sentinţei menţionate, astfel că dreptul său de creanţă s-a prescris, întrucât a expirat termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 alin. (1) şi art. 6 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamantul a invocat şi art. 405 alin. (3) C. pr. civ., conform căruia orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie.
A invocat şi art. 111 C. pr. civ., care arată că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, dacă nu are calea realizării dreptului.
Prin sentinţa civilă nr. 8527/04.12.2012 pronunţată în dosarul nr. 25400/325/2012, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea civilă, reținând că în perioada de timp scursă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile menţionate şi până la înregistrarea prezentei acţiuni civile, reclamantul, în calitate de debitor al obligaţiei, nu a uzat de nici un mijloc juridic aflat la dispoziţia sa în scopul de a se libera de datorie, în cazul în care creditorul ar fi refuzat să primească prestaţia.
Suma de bani înscrisă în cartea funciară cu titlu de sultă este consecinţa sistării comunităţii de bunuri prin admiterea acţiunii de ieşire din indiviziune promovată de reclamant. Această acţiune are natura juridică a unei acţiuni reale imobiliare, cu consecinţa directă a înlocuirii dreptului de proprietate al pârâtului cu un drept de creanţă împotriva reclamantului. Termenul de prescripţie aplicabil este cel reglementat de art. 405 alin. (1) teza a doua C. pr. civ, în temeiul căruia se stabileşte că în cazul acţiunilor reale imobiliare termenul de prescripţie este de 10 ani.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, apel respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 665/16.05.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 25400/325/2012, în esență pentru aceleași considerente.
Împotriva deciziei civile nr. 665/16.10.2013 a Tribunalului Timiş a declarat recurs în termenul legal reclamantul.
În motivare, reclamantul a arătat că atât doctrina cât şi jurisprudenţa statuează în mod unanim faptul că prescripţia dreptului la acţiune este o sancţiune care se aplică creditorului pentru lipsa sa de diligenţă în vederea realizării dreptului şi are un caracter absolut de act sancţionatoriu împotriva strict a creditorului, independent de comportamentul diligent sau delăsător al debitorului.
Criticile formulate la adresa sa pentru pretinsa atitudine nediligentă în privinţa îndeplinirii obligaţiei de plată a sultei către creditorul E.I. reprezintă o schimbare a naturii şi a înţelesului vădit şi neîndoielnic al prescripţiei termenului de plată al sultei stabilite prin sentinţa civilă nr. 6145/325/2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ.
Reclamantul, invocând art. 304 pct. 9 C. pr. civ., a considerat că apelul i-a fost respins şi ca urmare a interpretării greşite a prevederilor legale referitoare la natura juridică a sultei.
Astfel, instanţa de apel, în mod subiectiv şi în contradicţie cu doctrina şi jurisprudenţa în materie, a considerat că suma de 184.795 lei, stabilită în sarcina sa cu titlul clar de sultă prin sentinţa civilă nr. 6145/2009 a Judecătoriei Timişoara, nu este o sultă în sensul propriu-zis al conceptului, ci reprezintă echivalentul valoric al unui drept real de proprietate căruia îi este aplicabil art. 405 teza a II-a C. pr. civ., impunând un termen de prescripţie al executării silite de 10 ani.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum şi din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. pr. civ., faţă de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul reclamantului este întemeiat, astfel:
Problema juridică a prezentului dosar este interpretarea şi aplicarea art. 405 alin. (1) C. pr. civ., care prevede:
„Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani”.
Reclamantul a solicitat prin acţiune, în baza art. 111, art. 405 C. pr. civ. şi art. 6 din Decretul nr. 167/1958, să se constate că s-a prescris dreptul pârâtului E.I. de a cere executarea silită a sultei de 184.795 lei instituită în favoarea acestuia prin sentinţa civilă nr. 6145/27.04.2009, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 7989/325/2008, sentință prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F.M. împotriva pârâtului E.I. şi s-a sistat indiviziunea asupra imobilului înscris în CF nr. 4, prin atribuirea întregului imobil reclamantului, care a fost obligat să-i plătească pârâtului o sultă de 184.795 lei.
Dreptul pârâtului la sulta de 184.795 lei este un drept de creanţă, iar nu un drept real, chiar dacă derivă dintr-o acţiune reală imobiliară. Faptul că acest drept de creanţă s-a născut ca urmare a sistării indiviziunii asupra unui imobil aflat în coproprietatea reclamantului şi pârâtului nu îl transformă într-un drept real. Sentinţa civilă nr. 6145/2009 a Judecătoriei Timişoara, care reprezintă titlul executoriu ce consfinţeşte dreptul de creanţă al pârâtului, a fost pronunţată într-o acţiune reală imobiliară.
Nu trebuie făcută confuzie între titlul executoriu şi dreptul sau obligaţia care se execută silit.
Legiuitorul, prin art. 405 alin. (1) teza II C. pr. civ., face referire la titlurile executorii emise în materia acţiunilor reale imobiliare, însă în speţă nu se discută despre executarea silită a unui drept real imobiliar, ci a unui drept de creanţă.
De la termenul general de prescripţie de 3 ani pentru executarea silită a oricărui titlu executoriu prevăzut de art. 405 alin. (1) teza I C. pr. civ. şi de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, legiuitorul a stabilit o excepţie prin art. 405 alin. (1) teza II C. pr. civ., însă termenul de prescripţie de 10 ani se aplică doar în cazul executării silite a drepturilor reale imobiliare, iar nu şi în cazul drepturilor de creanţă.
Faptul că un drept de creanţă a fost stabilit printr-un titlu executoriu prin care s-a stabilit şi un drept real imobiliar, într-o acţiune reală imobiliară, nu-l transformă într-un drept real, iar executarea silită a acestui drept de creanţă nu poate fi supusă termenului de prescripţie de 10 ani doar pentru că a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-o acţiune reală imobiliară.
Prin urmare, în speţă, dreptul pârâtului E.I. de a cere executarea silită a sultei de 184.795 lei se prescrie în termenul general de 3 ani care se calculează de la data la care sentinţa civilă nr. 6145/27.04.2009 a Judecătoriei Timişoara a devenit definitivă, respectiv de la data de 15.06.2009. În raport cu această dată, dreptul pârâtului de a cere executarea silită a sultei s-a prescris la 15.06.2012.
Având în vedere că a intervenit prescripţia, notarea sultei datorate pârâtului în cele două cărţi funciare ce s-au format din conversia pe hârtie a CF nr. 4 devine lipsită de efect juridic.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ. şi art. 312 alin. (3) C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamant, a modificat ambele hotărâri și a admis cererea reclamantului.
