SECŢIA I – A CIVILĂ
DREPTUL FAMILIEI. Exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către unul dintre părinţi.
Art. 397 şi 398 din Noul Cod civil
Art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Exercitarea autorităţii parentale de către ambii părinţi prevăzută de disp. art. 397 din Noul Cod civil este un drept al copilului de care nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului acestuia la o dezvoltare fizică şi morală, la echilibru socio-afectiv, la viaţă de familie, drept afirmat şi de art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Probatoriul administrat în cauză a relevat un comportament agresiv al tatălui faţă de minori, ceea ce reprezintă un risc pentru dezvoltarea, creşterea şi educarea acestora, neexistând o cale de comunicare între minori şi tatăl acestora, al cărui comportament violent constituie motivul unei stări de temere, nelinişte, respingere, pe cale de consecinţă,soluţia instanţei de apel contravine interesului minorilor, dispoziţiile art. 397 şi 398 alin. 1 din Noul Cod civil fiind greşit aplicate şi interpretate.
Decizia civilă nr. 643/2014 – R din 8. 05. 2014 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a I-a civilă
Dosar nr. 28/ 177/ 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 931 din 09.07.2013 pronunţată de Judecătoria A. s-a admis în parte acţiunea completată formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul B.V. şi s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional B.V., în contradictoriu cu pârâta reconvenţională B.M., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de xx.xx.xxxx în localitatea Ţ., jud. B. şi înregistrată în registrul stării civile al com. Ţ. sub nr. x din data de xx.xx.xxxx din culpa exclusivă a pârâtului, urmând ca reclamanta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „S.”, s-a stabilit domiciliul minorilor B.D.A-M., născută la data de xx.xx.xxxx şi B.A.M., născut la data de xx.xx.xxxx, la reclamantă şi s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea copiilor B.I.O. ns. la data de xx.xx.xxxx, B.D.A-M., născută la data de xx.xx.xxxx şi B.A.M., născut la data de xx.xx.xxxx, în cotă de 50% din veniturile lunare nete ale acestuia, şi anume câte 16,66% pentru fiecare minor, începând cu data de 10.01.2013 şi până la majoratul minorilor sau până la noi dispoziţii ale instanţei, s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea H., nr. xxx, com. Ţ., jud. B., având nr. top xx,xx,xx înscris în CF nr. xxx H., constând în casă de locuit şi anexe gospodăreşti şi s-a respins capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale cu titlu de despăgubiri, cheltuielile de judecată efectuate de părţi în cauză fiind compensate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Părţile s-au căsătorit la data de xx.xx.xxxx în localitatea Ţ., jud. B., căsătoria fiind înregistrată în registrul stării civile al com. Ţ. sub nr. x din data de xx.xx.xxxx, iar din căsătoria părţilor au rezultat trei copii, respectiv B.A.M., născut ia data de xx.xx.xxxx în loc. A., B.D.A.M., născuta la data de xx xxxxxx xxxx în O. şi B.I.O. născut la data de xx xx.xxxx în O., conform certificatelor de căsătorie şi de naştere depuse la dosar.
Din declaraţia martorilor audiaţi în cauză, instanţa a reţinut că părţile nu mai locuiesc împreună din luna ianuarie a anului 2013, datorită atitudinii violente a pârâtului atât faţă de reclamantă, cât şi faţă de copii, de copii ocupându-se de la acea dată mama, copiii fiind ataşaţi de aceasta. Astfel, martorii declară că în mai multe rânduri reclamanta a fost bătută de către pârât, aceasta şi copiii fiind alungaţi din casă. De asemenea, pe fondul geloziei, între părţi erau certuri, pârâtul ameninţând-o pe reclamantă că îi taie gâtul, iar de frică reclamanta ascundea seara cuţitele, de asemenea, fiind posesor de armă, o ameninţa pe reclamantă cu această armă, spunându-i să recunoască că a fost cu un alt bărbat. Declară martorii că pârâtul îi interzicea reclamantei să meargă la părinţi ori vecini, să stea de vorbă cu anumite persoane, să meargă la biserică.
Mai arată martorii că pârâtul avea o atitudine rece şi faţă de copii, cărora le vorbea urât şi pe care îi înjura, fiind agresiv cu aceştia. Copiilor le era frică de pârât, iar băiatul cel mijlociu A.I. a fost bătut şi ameninţat cu moartea de către pârât pe parcursul soluţionării procesului, de asemenea, pârâtul a aruncat după el cu un bolovan să îl lovească, când copilul a fost la cules de cireşe. Deoarece fata mai mică pe nume D. a mers la casa bunicii, pârâtul a vrut să o lovească cu un par, dar fetiţa a fugit astfel încât pârâtul a lovit poarta. Totodată, mai declară martorii că pârâtul nu le dădea voie copiilor să îi spună tată.
Instanţa reţine din declaraţiile martorilor că de la data despărţirii în fapt a părţilor, pârâtul nu a contribuit cu nimic la creşterea şi întreţinerea copiilor şi a reţinut şi alocaţia copiilor deoarece era pe numele său.
Totodată, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 731/2013 pronunţată la data de 21.05.2013 în dosar nr. 744/177/2013 al Judecătoriei A. s-a emis ordin de protecţie împotriva pârâtului B.V. şi s-a dispus reintegrarea reclamantei şi a copiilor părţilor în locuinţa familiei, reprezentată de imobilul situat în localitatea H. nr. xxx com. Ţ.
Din cele arătate mai sus, rezultă încălcarea de către pârât a dispoziţiilor art.309 alin.1 Cod civil, potrivit cărora „soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate sprijin moral”, aspect faţă de care instanţa apreciază că acesta nu vede căsătoria ca pe o uniune a două persoane întemeiată pe prietenie, respect şi afecţiune reciprocă, pe sprijinul moral pe care fiecare soţ trebuie să îl acorde celuilalt, toate aceste elemente fiind considerate de către instanţă împrejurări edificatoare ce ilustrează culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea căsătoriei.
Pentru aceste motive, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârât şi în baza art. 373 lit.b şi art.379 alin.1 din Noul Cod Civil, a desfăcut căsătoria încheiată între părţi la data de la data de 24.04.1993 în localitatea Ţ., jud. B. şi înregistrată în registrul stării civile al com. Ţ. sub nr. x din data de xx.xx.xxxx din culpa exclusivă a pârâtului.
În ceea ce priveşte numele pe care reclamanta urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art.383 alin.3 C.civ. şi a dispus ca reclamanta să reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „S.”.
Conform dispoziţiilor art.400 alin.1 Cod Civil, ”în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic”.
Noţiunea de „interes al copilului” are un caracter complex, interesul fiind legat de vârsta acestuia, de ocupaţia şi comportamentul părinţilor, de ataşamentul copilului faţă de părinţi, de interesul pe care aceştia l-au manifestat faţă de minor, de legăturile afective stabilite între părinţi şi copil şi de posibilităţile materiale ale părinţilor.
În speţă, având în vedere vârsta minorilor B.D.A-M., născută la data de xx.xx.2000 şi B.A.M., născut la data de xx.xx.1998, ataşamentul acestora faţă de mamă, comportamentul pârâtului, precum şi recomandarea autorităţii tutelare, instanţa, în baza art.400 alin.1 Cod Civil, cu respectarea dispoziţiilor art. 263 Cod Civil, a stabilit domiciliul minorilor la reclamantă.
În baza art.396 alin. 1 din Cod Civil, „instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor pe care îi ascultă”.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.397 Cod civil, „după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”.
Instanţa a reţinut că autoritatea părintească este nu doar un drept al părintelui ci şi un drept al copilului de care acesta poate fi lipsit doar în situaţii speciale ce ţin de interesul său superior, iar pe de altă parte autoritatea părintească asupra minorului implică numeroase obligaţii pentru părintele în cauză.
Analizând probatoriul administrat în cauză, faţă de declaraţiile martorilor audiaţi, din care rezultă comportamentul violent al pârâtului atât fizic cât şi verbal faţă de copii, instanţa a apreciat, în baza art.398 din Codul civil, având în vedere interesul superior al minorilor B.D.A-M., născută la data de xx.xx.2000 şi B.A.M., născut la data de xx.xx.1998, că sunt motive întemeiate care să justifice exercitarea în mod exclusiv a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti de către reclamantă.
Ţinând cont, pe de o parte, de nevoile copiilor, care trebuie să beneficieze de sprijinul material al ambilor părinţi, instanţa, în temeiul art. 402 şi art. 530 alin.3 Cod Civil, a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea copiilor B.I.O. ns. la data de xx.xx.1xxx, B.D.A-M., născută la data de xx.xx.xxxx şi B.A.M., născut la data de xx.xx.xxxx, în cotă de 50% din veniturile lunare nete ale acestuia, şi anume câte 16,66% pentru fiecare minor, începând cu data de 10.01.2013, dat introducerii acţiunii în instanţă, şi până la majoratul minorilor sau până la noi dispoziţii ale instanţei.
În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea H., nr. xxx, com. Ţ., jud. B., având nr. top xx, xx, xx înscris în CF nr. xxx H., constând în casă de locuit şi anexe gospodăreşti, instanţa a reţinut din economia CF xxx H., privind nr. top xx, xx, xx, că sub B xx este întabulat dreptul de proprietate al reclamantei B.M. asupra cotei de 1532/3064 din cota de 2617/3064 părţi teren şi asupra cotei de 24/48 părţi din casă, ca bun propriu, cu titlu de donaţie.
Potrivit dispoziţiilor art.480 din Codul civil „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, dispoziţiile sentinţei civile nr. 731/2013 a Judecătoriei A., precum şi situaţia de carte funciară, instanţa a considerat cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată, motiv pentru care, în baza art.480 Cod civil raportat la art. 613 ind. 2 Cod procedură civilă, a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea H., nr. xxx, com. Ţ., jud. B., având nr. top xx, xx, xx înscris în CF nr. xxx H., constând în casă de locuit şi anexe gospodăreşti.
Referitor la capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale cu titlu de despăgubiri, instanţa reţine că art. 388 Cod civil prevede că „distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.”
Prin urmare, textul de lege invocat de reclamantă se referă la un prejudiciu produs acesteia prin desfacerea căsătoriei. În motivare, reclamanta invocă însă aspecte legate de suferinţa pricinuită acesteia de către pârât pe perioada căsătoriei, iar nu prejudicii aduse de pârât prin desfacerea căsătoriei.
Astfel, câtă vreme reclamanta nu face dovada existenţei vreunui prejudiciu produs acesteia prin desfacerea căsătoriei cu pârâtul, instanţa, în baza art. 388 Cod civil, instanţa a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În baza art. 276 din Codul de procedură civilă, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 4.09.2013, în termen legal, a declarat apel pârâtul B.V., solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul desfacerii căsătoriei din culpă comună, exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi obligarea sa la plata unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 33% din venitul lunar şi respingerea capătului de cerere privind evacuarea sa, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 370/A/2013 din data de 14.11.2013, pronunţată de Tribunalul B., în dosar nr. 28/177/20103, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul B.V. domiciliat în H. nr. xxx, com. Ţ., jud. B. in contradictoriu cu intimata B.M., cu domiciliul procesual ales în H. nr. xxx, com. Ţ., jud. B. împotriva sentinţei civile nr. 931 din 09.07.2013 pronunţată de Judecătoria A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A desfăcut căsătoria încheiată între părţi din culpa ambilor soţi.
S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată de ambii părinţi.
A înlăturat dispoziţia privind pensia de întreţinere în favoarea copilului major B.I.O. şi menţine dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea copiilor minori ai părţilor în cuantum de 1/3 din venitul net lunar al pârâtului, câte 1/6 pentru fiecare minor.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A obligat intimata la cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei în favoarea apelantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
1.Culpa la desfacerea căsătoriei
Sub acest aspect instanţa a reţinut că părţile au fost căsătorite aproape 20 de ani. Sub aspect probatoriu, în cauză au fost audiaţi 6 martori, fiind depusă şi o caracterizare de la locul de muncă comun al părţilor. Din acest material probatoriu rezultă doar că de la începutul anului 2013 relaţiile dintre părţi s-au degradat într-un ritm galopant, implicându-se şi rudele reclamantei soldate cu reclamaţii la poliţie şi sancţiuni. În timp ce martorii propuşi de reclamantă, în special mama şi fratele acesteia indică un comportament nepotrivit şi violent numai din partea pârâtului, martorii propuşi de acesta relevă o lipsă de comunicare între soţi şi un amestec al mamei reclamantei în relaţie. Caracterizarea de la locul de muncă comun al părţilor relevă faptul că la serviciu acestea au avut comportament normal, fără acte de violenţă sau agresivitate, pârâtul chiar ajutând-o pe reclamantă la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Raportat la toate acestea nu se poate reţine decât că la starea actuală de fapt au contribuit ambii soţi, care de la un moment dat nu şi-au mai putut gestiona eficient relaţia, impunându-se desfacerea căsătoriei din culpa ambilor.
2.Autoritatea părintească
Sub acest aspect, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că există motive întemeiate pentru a fi înlăturat pârâtul de la exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la copiii minori ai părţilor. Astfel, comportamentul violent al pârâtului faţă de copiii părţilor este relevat doar de mama şi fratele reclamantei, martorul G.D., arătând că minorii sunt folosiţi de mamă în războiul părinţilor, aceştia având în prezent comportament necorespunzător. De altfel şi din raportul de evaluare psihologică a celor doi copii depus în apel rezultă că aceştia sunt puternic influenţaţi de conflictele dintre părinţi, la care au asistat.
În concluzie, nu există motive întemeiate şi grave pentru a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă, din contră, în cauză impunându-se exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, ambii părinţi trebuind să contribuie în viitor la reechilibrarea psihologică a celor doi copii, care nu va putea fi adusă decât prin colaborarea celor doi părinţi în sensul luării de comun acord a celor mai bune decizii în aspectele principale legate de creşterea şi educarea copiilor.
3.Pensia de întreţinere
În mod greşit a dispus prima instanţă în sensul obligării apelantului la o pensie în cuantum de 50% din venitul său net lunar în favoarea celor 3 copii ai părţilor. Astfel, B.I.O. este născut la x.xx.1993, astfel că acesta era major şi avea capacitate deplină de exerciţiu, inclusiv la data introducerii acţiunii de divorţ. Stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare ale copiilor la divorţ se face doar pentru copiii minori, nu şi pentru cei majori, care trebuie să îşi valorifice dreptul la întreţinere prin cerere separată, formulată în nume propriu.
Aşa fiind, sub acest aspect se impune schimbarea hotărârii primei instanţe în sensul obligării pârâtului la pensie numai în favoarea celor doi copii minori.
4.Locuinţa conjugală.
În ce priveşte dispoziţia de evacuare a pârâtului din locuinţa conjugală, instanţa reţine că sunt nefondate toate criticile apelantului. Astfel, în condiţiile în care aceasta figurează în CF ca proprietatea intimatei, chiar dacă apelantul a efectuat investiţii la aceasta se cuvine ca locuinţa să rămână la intimată, întrucât cu aceasta au rămas copiii părţilor. Apoi, în stadiul actual al relaţiei dintre părţi, convieţuirea acestora este imposibilă chiar şi în camere cu intrare separată în aceeaşi curte, întrucât s-ar crea permanent provocări, conflicte şi certuri, la care din păcate părţile permit să asiste şi propriii copii şi care i-ar afecta negativ pe aceştia din urmă, fiind în detrimentul şi nu în interesul superior al copiilor. În această situaţie, soluţia cea mai raţională o reprezintă separarea totală a părţilor din punct de vedere locativ, fiind mai just ca apelantul să fie cel care îşi găseşte o nouă locuinţă şi nu intimata împreună cu copiii părţilor.
Faţă de cele reţinute, tribunalul, în baza art. 295 Cod procedură civilă., a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul B.V. în contradictoriu cu intimata B.M., împotriva sentinţei civile nr. 931 din 09.07.2013 a Judecătoriei A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a desfăcut căsătoria încheiată între părţi din culpa ambilor soţi, a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată de ambii părinţi şi a înlăturat dispoziţia privind pensia de întreţinere în favoarea copilului major B.I.O. şi a menţinut dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea copiilor minori ai părţilor în cuantum de 1/3 din venitul net lunar al pârâtului, câte 1/6 pentru fiecare minor. Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În baza art. 274 şi 276 Cod procedură civilă, instanţa, faţă de admiterea în parte a pretenţiilor apelantului, a obligat intimata la 250 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului, reprezentând onorariu avocaţial – parţial, justificat cu chitanţa nr. 41/4.09.2013 depusă la dosar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 22,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, a declarat recurs, reclamanta B.M., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, să fie exercitată autoritatea părintească exclusivă de ea, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs, s-a invocat că relaţiile au fost tensionate mult anterior cererii de divorţ, de la sfârşitul anului 2012 starea conflictuală din casă a devenit de nesuportat, intimatul era agresiv fizic şi verbal cu ea şi cu copiii, îi alunga din casă, iar între el şi aceştia nu a existat niciodată o relaţie normală de afecţiune, nu se juca cu ei, nu le dădea acestora să mănânce, nu a avut grijă de ei când erau mici, nici când erau bolnavi, îi privea ca pe nişte obstacole, astfel că, ei refuză să îl mai considere părintele lor.
De la data separării în fapt, intimatul nu a contribuit la sprijinul, îngrijirea sau creşterea copiilor, a rămas în casă, a început să înstrăineze animalele, utilajele, uneltele şi inclusiv lucrurile din casă, ea fiind nevoită să cumpere lapte pentru copii, întrucât intimatul a vândut vacile. O perioadă acesta a refuzat să le dea copiilor înapoi materialele şcolare, a vrut să o bată pe fiica lor, el aruncând după ea cu un par gros, dar din fericire nu a nimerit-o.
Pentru a-l întreţine pe fiul student, la facultate în O., unde stă în chirie, a fost nevoită să împrumute diverse sume considerabile de bani, iar bătăile groaznice aplicate copiilor în nenumărate rânduri, certurile, ameninţările au dus la distanţarea dintre ei, existând un dosar penal pentru agresiune împotriva fiului lor A-M., întrucât, într-un moment de furie, intimatul l-a strâns de gât şi l-a ameninţat că îl omoară.
Din depoziţiile martorilor a reieşit că intimatul din cauza geloziei, a fost agresiv, violent, ceea ce a dus la destrămarea relaţiilor de familie, sub pretextul că mama ei s-ar fi amestecat în relaţia lor, ori, nu cu ea era însurat, mama sa era revoltată de comportamentul agresiv al acestuia.
Este imposibilă exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, câtă vreme între intimat şi copii nu există o relaţie de comunicare. Instanţa de fond a apreciat corect, ca ea în mod exclusiv să exercite autoritatea părintească. Acordarea în favoarea tatălui a dreptului de-a lua decizii cu privire la viaţa copiilor, câtă vreme le pune în pericol viaţa, nu poate fi considerată în favoarea lor şi de altfel, poate avea relaţii cu minorul. Ceea ce s-a urmărit de legiuitor a fost protejarea minorilor de abuzurile pe care un părinte le poate săvârşi luând decizii greşite, sau necooperând cu celălalt părinte.
Nu este o situaţie, ca pentru orice diferend între nişte părinţi, să se ajungă la instanţa de tutelă, pentru a se stabili, care să fie decizia luată în interesul minorilor.
S-au invocat în drept art.299 şi următoarele coroborate cu art.619 Cod procedură civilă, art.397, 398 Cod civil.
Intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, invocând că ambii au un grad de culpă în desfacerea căsătoriei, nefiind capabil a gestiona relaţia, martorii au declarat că nu au auzit certuri sau scandaluri, nu au confirmat că ar fi violent, martorii recurentei fiind subiectivi, cu excepţia unor mici incidente nu au existat acte de violenţă fizică ori verbală, nu a fost depusă vreo plângere din care să reiasă că ar fi bătut-o pe soţie.
Nu reiese că i s-ar fi produs recurentei traumă ireversibilă sau că ar fi fost umilită, fără dreptul de a-şi exprima opiniile sau fără susţinere morală sau materială din partea sa, dar aceasta avea o atitudine rece faţă de el, era o fire introvertită, foarte influenţabilă, fiind exclus din planurile ei de viitor. Referitor la înstrăinările de animale, bunuri, susţinerile acesteia sunt nefondate, aceasta ar trebui să-şi aducă aminte referitor la bunurile copiilor că, aceştia au frecventat casa părintească de câte ori au vrut în perioada cât locuiau cu bunica lor şi au putut nestingheriţi să folosească computerul, să îşi ia cărţile, caietele, fapt dovedit prin depoziţiile martorilor.
Datorită vârstei copiilor aceştia sunt uşor influenţabili, şi din probe nu reiese că el ar fi fost violent, recurenta a folosit copii ca veritabile arme, îi manipulează, iar raportul de evaluare psihologică recomandă ambilor soluţionarea problemelor de cuplu.
Când a dorit să întabuleze imobilul, recurenta a revocat donaţia, iar după 20 de ani de muncă, a fost evacuat din propria locuinţă şi obligat a locui cu chirie. Recurenta a părăsit domiciliul conjugal, a refuzat orice încercare a sa de-a restabili relaţia de căsătorie. Niciodată nu i-a limitat recurentei dorinţa de a-şi achiziţiona bunuri de uz personal, iar banii obţinuţi în Germania, i-a investit în casă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs constată următoarele:
Părţile s-au căsătorit la data de xx.xx.xxxx, în localitatea Ţ., sub durata acesteia s-au născut copiii: A.M. la x.xx.xxxx, D.-A.-M. la xx.xx.xxxx şi I.O.- născut la x.xx.xxxx.
Cu ocazia soluţionării cauzei în fond, au fost administrate probe testimoniale raportat la care s-a analizat culpa părţilor în destrămarea relaţiilor de căsătorie. Martora P.A., prietenă de familie – fila 60 dosar de fond, a declarat că ea se ocupa de copii în lipsa acestora iar recurenta i-a spus că a fost ameninţată în fiecare noapte cu un cuţit, atât ea cât şi copiii de către intimat, o ameninţa că va muri de mâna lui, era gelos, nu îi permitea să meargă la biserică, la vecini, la nunţi, la înmormântări, însă, nu a asistat la acte de violenţă, deoarece acestea aveau loc noaptea, a văzut-o pe reclamantă cu vânătăi pe faţă, nu şi pe copii, ce i-au povestit doar că au fost bătuţi.
Mama intimatului –fila 61 dosar de fond, a declarat că nu i s-a spus de către copii că ar fi fost bătută recurenta, nici ea nu s-a plâns în acest sens, copiii nu sunt educaţi bine, sunt obraznici, a încercat intimatul să-i educe dar reclamanta a zis că-i ceartă, acesta a încercat să reia convieţuirea cu recurenta cerându-i să se întoarcă acasă.
Din declaraţia martorului G.D. –fila 73 dosar de fond, se reţine că din luna ianuarie 2009, recurenta şi copiii nu au mai fost acasă, a aflat că datorită amestecului mamei ei, ce nu ar fi fost de acord cu relaţia însă, neânţelegerile s-au datorat violenţei pârâtului. Există o lipsă de comunicare din partea recurentei, intimatul nu este violent, nu a asistat la certuri, nu a simţit tensiune între părţi, nu a văzut-o bătută. Copiii nu îl mai salută pe tată, îl văd ca pe un duşman, copilul este folosit în războiul părţilor.
Martora S. A. –fila 74 dosar de fond, a declarat că recurenta s-a refugiat cu copiii la ea deoarece intimatul i-au dat afară, deşi casa în care părţile au locuit a fost casa părinţilor ei, pe care i-a dat-o fiicei sale prin donaţie. A agresat-o, a bătut-o şi de multe ori a venit la ea împreună cu copiii după orele 23,oo întrucât îi agresa, era gelos şi de multe ori acesta pleca la serviciu fără recurentă, ea plecând la serviciu cu ce putea, o ameninţa.
Din probele susmenţionate reiese în mod cert faptul că destrămarea căsătoriei s-a datorat comportamentului intimatului care era gelos, agresiv fizic, verbal şi astfel era firesc faţă de această situaţie, ca rudele, cei apropiaţi recurentei să se implice în soluţionarea acestei situaţii. Comportamentul violent al intimatului reiese nu doar din declaraţiile rudelor recurentei ci chiar a persoanei ce avea grijă de copii, din Decizia civilă nr.253/A din 10 iulie 2013 a Tribunalului B., sentinţa civilă nr.731/21.05.2013 a Judecătoriei A. –ordin de protecţie, greşit instanţa de apel concluzionând că acest aspect ar genera şi o culpă din partea acesteia-dispoziţiile art.38 Codul familiei fiind greşit interpretate şi aplicat art.379 din Noul Cod civil.
Faptul că intimatul o ajuta pe soţie la serviciu, nu este un aspect ce să determine concluzia că cele reţinute referitor la comportamentul său ar fi false. Părăsirea domiciliului conjugal a fost o consecinţă a conduitei soţului, faptul că a încercat apoi să reia convieţuirea nu este de natură a concluziona o culpă a recurentei, greşit instanţa de apel reţinând contrariul.
Criticile în acest sens fiind fondate, decizia impunându-se a fi modificată referitor la culpa în desfacerea căsătoriei.
Referitor la dispoziţia prin care s-a acordat autoritate parentală comună, în favoarea ambilor părinţi, se reţin următoarele:
Potrivit art.397 din Noul Cod civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, în afară de cazul în care instanţa decide altfel. Conform art.398 alin.1 din Noul Cod civil, dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinţi, celălalt părinte, conform alin.2 păstrează dreptul de-a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
Potrivit martorului P.A., vecină a părţilor, -fila 60 dosar de fond, intimatul a avut o atitudine rece faţă de copii, agresivă, aceştia spunându-i că au fost bătuţi, fără a vedea urme pe corpul lor. Mama intimatului pârât, -fila 61 dosar fond, a declarat că aceşti copii nu sunt bine educaţi, sunt obraznici, nu-i spun tată. Martorul G.D. –fila 73 dosar de fond, a declarat că intimatul nu ar fi violent, copiii locuiesc cu mama, copiii ar fi avut o relaţie de prietenie în trecut cu tatăl care în prezent este tensionată, îl văd ca pe un duşman, minorul A.M. având un comportament vulgar faţă de tată şi bunică, fiind obraznic. Martorul S. A. –fila 74 dosar de fond, a arătat că recurenta a fost la aceasta în timpul nopţii cu copiii, întrucât erau agresaţi de intimat, le spunea vorbe urâte, îi alunga, nu le dădea alocaţia decât la insistenţele acestora, el le-a cerut să nu-i spună tată ci „V.”, nu le dădea bani pentru şcoală, copiii sunt afectaţi de relaţia tensionată dintre părinţi, le este frică de tată.
Faptul că minorii sunt speriaţi de tată reiese şi din declaraţia martorului S. F.M. –fila 91 dosar de fond, iar cu ocazia audierii în cameră de consiliu la data de 14.04.2014, aceştia au confirmat că tatăl este violent, îi agresează fizic, verbal fără motiv, nu le asigură o stare de confort ci dimpotrivă, pe minorul A.M. l-a strâns şi de gât. Nu doresc a mai avea nicio legătură cu acesta, şi bunica paternă are acelaşi comportament agresiv verbal, greşit instanţa de apel reţinând contrariul. Nu se poate contesta că cei doi minori sunt puternic influenţaţi de starea conflictuală dintre părinţi însă, acest aspect nu este de natură a duce la concluzia eronată a instanţei de apel în sensul că nu ar fi dovedit un comportament defavorabil creşterii şi educării minorilor din partea tatălui.
Cu ocazia soluţionării cauzei în recurs, instanţa a dispus efectuarea unui raport de evaluare psihologică a celor doi minori, de către psihologul Curţii de Apel, din care se reţine că aceştia manifestă puternice sentimente de furie faţă de tată, au fost de faţă la agresiunile acestuia asupra mamei, este nervos şi îi bătea de multe ori. Erau copleşiţi de neputinţa protejării mamei când tatăl o bătea, aceasta îi proteja, avea grijă de ei, iar după separare nu i-a vizitat, nu i-a ajutat, nu doresc să se întâlnească cu acesta.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului acestuia la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţă de familie, drept afirmat chiar şi de art.8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar exercitarea autorităţii parentale de către ambii părinţi prevăzută de art.397 din Noul Cod civil, este un drept al acestuia, de care nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Câtă vreme probele susmenţionate, au relevat un comportament agresiv al tatălui faţă de minori, nu doar psihic dar chiar şi fizic, Curtea apreciază că acesta reprezintă în sine un risc pentru ei, pentru dezvoltarea, creşterea şi educaţie, iar opinia exprimată în cameră de consiliu nu poate fi ignorată, fiind evident că nu doresc nici un fel de relaţii cu acesta şi de altfel, nici nu contribuie în afară de violenţe fizice, psihice în vreun alt fel la creşterea lor.
Deoarece nu există o cale de comunicare între părţi şi nici între minori şi intimatul pârât, comportamentul violent al acestuia fiind motivul acestei stări de temere, nelinişte, respingere, în mod greşit instanţa de apel a opinat în sensul că ar fi posibilă o colaborare, pentru ca în viitor să aibă loc o reechilibrare psihică a copiilor. Sigur că ar fi în interesul acestora ca cei doi părinţi să aibă chiar urmare a desfacerii căsătoriei o relaţie normală pentru a fi de natură a determina o dezvoltare fizică, psihică a copiilor normală, însă, câtă vreme atitudinea tatălui este una reprobabilă până în prezent, este cert că soluţia instanţei de apel contravine interesului minorilor şi se impune a fi modificată, dispoziţiile art.397, art.398 alin.1 din Noul Cod civil, fiind greşit aplicate şi interpretate.
Faţă de toate considerentele expuse, fiind incidente dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanţa de recurs, în baza art.312 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în parte decizia recurată, a înlăturat dispoziţiile prin care: s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi; s-a dispus ca autoritatea parentală să fie exercitată cu privire la minori de ambii părinţi, păstrând astfel dispoziţiile sentinţei apelate, prin care s-a desfăcut căsătoria din culpa exclusivă a pârâtului, iar autoritatea părintească s-a dispus a fi exercitată exclusiv de către reclamantă.
