TITLU
Excepţie de nelegalitate. Condiţii de admisibilitate.
Prin încheierea din 15.11.2010, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de sesizare privind excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 24 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007 formulată de apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. A. S.A.
Tribunalul, analizând cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ privind excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 24 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007 formulată de apelanta partea responsabilă civilmente, tribunalul reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 664 din 18.05.2010, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în baza art. 178 alin. 2 şi 5 Cod penal, inculpatul P. I. a fost condamnat la pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cod penal şi art. 64 lit. a teza a II- a şi lit. b Cod penal.
S-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile P. M., P. A. – M., P. M. – S., P. M., B. C., M. N., M. V., O. F. şi O. M. – I. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A. şi cu asigurătorul S.C. A. R. A. S.A., (cu asigurătorul până la concurenţa sumei de 750.000 euro în echivalent lei – 2.745.000 lei, calculat la cursul de referinţă BNR la data de 13.05.2008, 1 euro – 3,66 lei, câte 250.000 euro pentru fiecare victimă) să plătească părţii civile P. M. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 40.000 lei reprezentând contravaloare daune materiale, părţii civile P. A. M. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile P. M. S. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile P. M. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile B. C. (în calitate de moştenitor al defunctei B. E.-G.) suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 50.000 lei reprezentând contravaloare daune materiale, părţii civile B. C. (în calitate de parte vătămată) suma de 3.000 lei reprezentând contravaloare despăgubiri civile, suma de 10.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 17.000 lei reprezentând daune materiale (contravaloare autoturism Dacia Logan), părţii civile M. N. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile M. V. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile O. F. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 35.000 lei reprezentând contravaloare daune materiale şi părţii civile O. M.-I. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile P. A.-M. şi P. M.-S. câte 1.000 lei/lună pentru fiecare minoră, începând cu data formulării cererii, 04.11.2009 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul în care urmează o formă de învăţământ până la terminarea acesteia, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
S-a respins acţiunea civilă formulată de părţile civile P. G. şi P. I., ca tardiv formulată.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile suma de 13.209 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, şi statului suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a reţinut că, în urma accidentului rutier, produs la data de 13.05.2008, din culpa exclusivă a inculpatului, trei persoane au decedat, şi anume P. V., B. E.-G. şi O. Ş., iar, prin decesul acestora, a produs părţilor civile un prejudiciu material constând în cheltuieli de înmormântare şi pomeniri a victimelor, fiind dovedite, atât cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cât şi cu facturile şi bonurile fiscale depuse la dosar.
S-a mai reţinut că, prin decesul acelor persoane, s-a produs un prejudiciu moral, constând în suferinţa de ordin afectiv, provocată de pierderea în condiţiile violente a unor persoane apropiate, astfel: în urma defunctului P. M.-V. au rămas soţia şi cele două fiice minore şi sora geamănă a acestuia P. M., la fel, prin decesul numitei B. E. G., au rămas soţul şi părinţii acesteia M. N. şi V., iar, prin decesul numitului O. Ş., au rămas soţia şi fiica.
Având în vedere că, cuantumul daunelor morale solicitate de părţile civile, este exagerat de ridicat şi care depăşeşte mult limita despăgubirilor civile, prevăzute de dispoziţiile Ordinului 11/2007, instanţa a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile P. M., P. A-M., P. M.-S., P. M., B. C., M. N., M. V., O. F. şi O. M.-I. şi, în temeiul art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil, art. 57 din Legea nr. 136/1995 în referire la art. 16 Cod procedură penală, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A. şi cu asigurătorul S.C. A. R. A. S.A., (cu asigurătorul până la concurenţa sumei de 750.000 euro în echivalent lei – 2.745.000 lei, calculat la cursul de referinţă BNR la data de 13.05.2008, 1 euro – 3,66 lei, câte 250.000 euro pentru fiecare victimă) să plătească părţii civile P. M. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 40.000 lei reprezentând contravaloare daune materiale, părţii civile P. A.-M. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile P. M.-S. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile P. M. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile B. C. (în calitate de moştenitor al defunctei B. E.-G.) suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 50.000 lei reprezentând contravaloare daune materiale, părţii civile B. C.n (în calitate de parte vătămată) suma de 3.000 lei reprezentând contravaloare despăgubiri civile, suma de 10.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 17.000 lei reprezentând daune materiale (contravaloare autoturism Dacia Logan), părţii civile M. N. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile M. V. suma de 200.000 lei reprezentând contravaloare daune morale, părţii civile O. F. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale şi suma de 35.000 lei reprezentând contravaloare daune materiale şi părţii civile O. M.-I. suma de 500.000 lei reprezentând contravaloare daune morale.
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile P. A-M. şi P. M.-S. câte 1000 lei/lună pentru fiecare minoră, începând cu data formulării cererii, 04.11.2009 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, până la terminarea acesteia, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
Referitor la acţiunea civilă formulată de părţile civile P. G. şi P. I., aceasta a fost respinsă, în baza art. 15 alin. 2 Cod procedură penală, ca tardiv introdusă, pentru că aceştia s-au constituit părţi civile la data de 17.02.2010, ulterior citirii actului de sesizare.
Parte responsabilă civilmente S.C. A. S.A., pe cale de excepţie, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 24 Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.”
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, reiese că pentru a se dispune sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă în vederea soluţionării unei excepţii de nelegalitate, pe cale de excepţie, în cadrul unui proces, este necesar a se verifica, de către instanţa în faţa căreia s-a formulat o astfel de cerere, îndeplinirea condiţiilor ca excepţia să privească un act administrativ unilateral cu caracter individual de care depinde soluţionarea litigiului pe fond.
Acest text de lege instituie un mijloc procedural prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care partea adversă înţelege să se prevaleze pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a-şi apăra ori valorifica un drept.
Se constată că, în sfera actelor administrative supuse controlului de legalitate, pe calea excepţiei de nelegalitate, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, se includ doar actele administrative unilaterale cu caracter individual, ceea ce nu exclude controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ asupra actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, însă acest control se realizează pe calea acţiunii directe, separate, şi nu a excepţiei de nelegalitate, având în vedere dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acţiunii judiciare în materia contenciosului administrativ, acesta fiind raportat la “actul administrativ unilateral” al unei autorităţi publice, fără nicio distincţie cu privire la caracterul individual ori normativ al acestuia.
În speţa de faţă, se invocă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 24 Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, de către partea responsabilă civilmente, care este parte interesată în prezenta cauză.
Dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c, teza I, din Legea nr. 554/2004 definesc noţiunea de act administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi prevederile art. 4 din Legea nr. 32/2000, se constată că actul vizat de excepţia de nelegalitate, în speţă, este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, deoarece este un act unilateral emis, în baza art. 53 din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 47 pct. 2 lit. k din Legea nr. 32/2000, de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă de specialitate, ce are atribuţii în aplicarea legislaţiei din domeniul asigurărilor, de a elabora şi aviza proiectelor de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptând, potrivit art. 4 alin. 26 din Legea nr. 32/2000, norme, care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, precum şi decizii şi avizele, care sunt acte individuale.
S-a susţinut că există o necorelare între prevederile alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 554/2004, care se referă exclusiv la “actul administrativ unilateral cu caracter individual” şi cele ale alin. 2 al aceluiaşi articol, care vizează excepţia de nelegalitate a unui “act administrativ unilateral”, ceea ce înseamnă că nu se distinge în privinţa invocării excepţiei de nelegalitate între cel normativ şi cel individual. Această problemă de necorelare, consecinţă a modificării art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 262/2007, nu se poate interpreta în sensul că se include în sfera actelor administrative supuse controlului de legalitate, pe calea excepţiei de nelegalitate, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, toate actele administrative unilaterale, având în vedere că alin. 1 indică obiectul excepţiei de nelegalitate, clar,ca fiind actul administrativ unilateral cu caracter individual, alin. 2 referindu-se la procedura de soluţionare a unei astfel de excepţii de către instanţa de contencios administrativ.
Trebuie adăugat că instanţa apreciază că, în speţă, nu este îndeplinită nici condiţia ca excepţia să privească un act administrativ unilateral cu caracter individual de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, în sensul că acest act este temeiul juridic folosit de partea adversă, pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a-şi apăra ori valorifica un drept.
În speţa de faţă, temeiul invocat de către părţile civile sunt dispoziţiile art. 998-999 Cod civil, art. 57 din Legea nr. 136/1995 în referire la art. 16 Cod procedură penală, dispoziţiile art. 24 Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007, vizat de excepţia de nelegalitate, stabilind doar limita maximă de despăgubire privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în sarcina asigurătorului, instanţa putând obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, în raport de materialul probator şi de îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, la plata unor despăgubiri fie mai mici, fie mai mari decât limitele prevăzute de actul contestat.
