În motivarea cererii s-a arătat în fapt, la data de 02.03.2009 prin încheierea pronunţată de către Tribunalul Bacău în dosarul nr. 388/110/2009, s-a deschis procedura simplificată a falimentului la cererea debitoarei S.C A. T. SRL Bacău fiind desemnat lichidator judiciar – C. SPRL Bacău în şedinţa publică din data de 25.11.2009.
Lichidatorul judiciar a luat măsurile necesare notificării în presă, precum şi în Buletinul Procedurilor de , a eventualilor debitori, creditori sau oricărei alte persoane interesate, în scopul aducerii la cunoştinţa acestora, deschiderea procedurii falimentului, precum şi a principalelor termene procedurale stabilite de către instanţă.
S.C A. T. SRL Bacău a fost înfiinţată la data de 09.06.2005, înregistrată la ORC Bacău sub nr. J4/1098/2005, având CUI 17674589, cu sediul social în Bacău.
De la data înfiinţării societăţii şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei calitatea de asociaţi si administratori au avut-o numiţii:P.A. şi P.G…
Activitatea principală a societăţii conform clasificării CAEN, este de 1419: “Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii. în actul de constituire sunt înscrise şi alte domenii secundare.
Activitatea desfăşurată a fost preponderentă în domeniul principal înscris în actul de constituire, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi accesorii.
Aceasta s-a desfăşurat la punctul de lucru din Bacău, (contract de închiriere nr. 25 din 19.06.2006 cu B. SCM Bacău, potrivit informaţiilor desprinse din Certificatul constatator nr. 35838/17.10.2008. De asemenea, debitorul a mai avut un contract de închiriere 437 din 03.06.2005 pentru un spaţiu situat Bacău, încheiat cu SC A.T. SRL Bacău. Un alt contract de închiriere spaţiu nr. 88 din 01.07.2008 încheiat cu B. SCM. Perioadele de inchiriere prevăzute în aceste contracte au fost de câte un an.
Lichidatorul judiciar a efectuat deschiderii procedurii falimentului şi a notificat administratorul statutar al societăţii în vederea predării documentelor şi situaţiilor prevăzute de Legea 85/2006 – Legea insolvenţei şi evidenţele financiar-contabile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, dar fără nici un rezultat.
Prin raportul cauzal întocmit de lichidator s-a apreciat că starea de faliment este imputabilă administratorilor pentru următoarele fapte: au dispus în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi(art. 138 alin. 1, lit. c.)
Deşi firma a avut plăţi restante şi pierderi incă din anul 2007, organele statutare ale debitoarei nu au luat măsurile necesare sistării activităţii şi efectuării procedurilor de insolvenţă (în vederea evitării creşterii volumului datoriilor).
Debitorul nu si-a îndeplinit obligaţia sesizării instanţei de judecata cu o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii falimentului, in termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolventa, in conformitate cu dispoziţiile art.27 al Legii 85/2006, stare care a apărut încă din anul 2007.
Potrivit art. 27 alin 1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să sesizeze tribunalul pentru a fi aplicate prevederile legii insolvenţei, în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
Din analiza balanţelor de verificare care insotesc situaţiile financiare se observă că datoriile societăţii sunt în principal către Bugetul de Stat, mai puţin datorii către furnizori. De asemenea creanţele societăţii sunt reduse.
Aceasta situaţie se explica astfel:
a), sumele încasate au fost directionate cu preponderentă către achitarea furnizorilor şi mai puţin pentru acoperirea datoriilor către buget;
b). pierderea mare inregistrată pe toată perioada se datorează unor cheltuieli mult prea mari faţă de veniturile pentru care s-au efectuat.
O altă observaţie este că deşi veniturile sunt realizate din producţia de bunuri, societatea nu dispune de mijloace de producţie (maşini şi utilaje) şi nici nu se cunoaşte modalitatea de utilizare a mijloacelor de producţie. În fapt veniturile sunt realizate din prestarea de manoperă (a angajaţilor) pentru alte societăţi de profil.
Debitoarea nu deţine un patrimoniu corespunzător unei activităţi de producţie sustenabile pe termen mediu şi lung. Imobilizările sunt inexistente, iar activele circulante nu pot asigura o finanţare corespunzătoare a activităţii
După cum se poate constata, pe toată perioada analizată activitatea debitoarei s-a desfăşurat în condiţii de ineficienţă/nerentabilitate, rezultatul fiecărui exerciţiu fiind negativ, însemnând o pierdere. Valoarea pierderii realizate pe anul 2006 este de 5.220 lei, pe anul 2007 în sumă de 38,820 lei, pe anul 2008 de 43.460 lei. Valoarea indicatorului rezultatul din exploatare, indicator care potrivit literaturii de specialitate măsoară practic eficienţa managementului, califică direct calitatea actului managerial si are aceeaşi evoluţie negativă ca şi rezultatul exerciţiului. Este clar că prin obţinerea rezultatelor de mai sus, aşa cum este reflectat în bilanţul încheiat pe anii 2006 – 2008, s-a realizat o diminuare a patrimoniului debitoarei.
In anul 2008 debitoarea a desfăşurat activitate economica redusă, la jumătate faţă de 2007, în timp ce cheltuielile au fost reduse numai cu 30% faţă de anul anterior. Analiza patrimoniala are la baza rezultatele contabilizate la sfârşitul anilor 2006, 2007 si 2008, inventarul efectuat cu ocazia deschiderii procedurii si analiza documentelor contabile primite de către lichidator.
De asemenea constatăm că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii, respectiv prejudiciul creditorilor şi fapta ilicită a organelor de conducere, întrucât foştii administratori se fac vinovaţi de producerea stării de insolventă, astfel încadrându-se în cazurile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În acest sens, reclamanta înţelege să facă dovada existenţei raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plată, precum şi culpa persoanei a cărei răspundere se solicită.
Prejudiciul constă în ajungerea societăţii în insolventă şi insolvabilitatea firmei, respectiv în lipsa sumelor pentru plata obligaţiilor exigibile către creditori, stare de fapt care este prejudiciabilă pentru creditori, întrucât presupune imposibilitatea de plată a creanţelor şi neacoperirea respectivelor creanţe prin valorificarea patrimoniului. Nu au fost găsite şi inventariate nici un fel de bunuri de către lichidatorul judiciar.
În drept au fost invocate dispoziţiile art 138 alin 1 lit.c) din Legea 85/2006.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Pârâţii, legal citaţi au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
În fapt, în urma cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de AFP BACĂU s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 02.03.2009 de către Tribunalul Bacău privind cererea de deschidere a procedurii falimentului a societăţii S.C A. T. SRL Bacău.
Din extrasul eliberat de ORC instanţa reţine faptul că S.C A. T. SRL Bacău a fost înfiinţată în 16.02.20140 asociat fiind P. I A. şi A. T V. aceştia deţinând şi calitatea de administrator.
Concluziile raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia insolvenţei, au fost în sensul că administratorii au desfăşurat o activitate economică care ducea în mod inevitabil la încetarea de plăţi şi nu au ţinut contabilitatea societăţii în conformitate ci dispoziţiile legii în vigoare.
Din tabelul consolidat de creanţe instanţa reţine faptul că s-au înscris la masa credală următorii creditori A F P BACĂU, PRIMĂRIA BACĂU , ITM BACĂU.
In drept, potrivit dispoziţiilor articolului 138 din Legea 85/2006
„(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
(4) In caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiţia ca apariţia stării de insolenţa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul sau in care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă.”
Instituţia răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere este definita si analizata atât in practica cat si in mare parte a doctrinei ca o răspundere speciala care prezintă caracteristicile principale ale răspunderii delictuale, ca o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate de lege s-a ajuns la starea de insolvenţă.
Din prevederile legale in materie rezulta ca se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, şi anume:
existenţa unei fapte ilicite;
existenţa unui prejudiciu;
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul,
elemente pe care reclamantul trebuie să le dovedească, in conformitate cu principiul instituit de articolul 1169 Cod civil. In cazul specific reglementat de Legea 85/2006 reclamantul trebuie sa mai probeze ca faptele enumerate la art. 138 au contribuit la insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi calitatea specială a persoanei chemată să răspundă în senul că face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolvenţă. Angajarea răspunderii intervine doar daca prejudiciul a rezultat din fapta culpabilă a administratorului sau a persoanei din organul de supraveghere.
Tribunalul reţine că natura juridică a răspunderii reglementată de art. 138 din este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.
Susţinerea reclamantei este greşită, in sensul că răspunderea pârâţilor este o răspundere prezumată, guvernată după regulile răspunderii mandatului comercial, prin coroborarea cu dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1540 şi art. 374 Cod comercial.
Aceasta pentru că, în raport de dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, este de natură contractuală şi apreciabilă după aceste reguli exclusiv răspunderea administratorului în raport cu societatea comercială în care îndeplineşte această calitate.
În cauză, însă, se solicită antrenarea răspunderii intimatului pârât fată de creditorii sociali ai societăţii debitoare aflată în stare de insolvenţă, răspundere ce îşi are cauza juridică în dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Fiind vorba despre răspundere civilă delictuală, înseamnă că, pentru a fi antrenată, trebuie îndeplinite in mod cumulativ condiţiile generale prevăzute de art. 998 – 999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate şi culpa, aceasta din urmă neputându-se prezuma ca în cazul răspunderii civile contractuale.
Nu poate justifica admiterea cererii reclamantei în sensul că pârâţii nu au solicitat intrarea in stare de faliment a debitoarei, neprobăndu-se că prin nedepunerea unei cereri de deschidere a procedurii, acesta ar fi cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi au dispus în interes personal, continuarea activităţii acesteia in detrimentul creditorilor.
Dealtfel, dispoziţiile art. 138 din legea privind procedura inoslveţei nu prevăd ca fiind o cauză de răspundere patrimonilaă, cu tât mai mult cu cât această fată este inciminată că fiind ingracţiune, în condiţiile art. 143 din acelaşi act normativ.
În ceea ce priveşte un atm motiv invocat de reclamantă şi anume acela al efectuării unor plăţi preferenţiale, respectiv administratorii societăţii au plătit mai întâi furnizorii, în detrimentul bugetului consolidat al stalului, acest fapt nu relevă în niciun caz dispunerea în inters personal continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.
Din contră, pârâţii au plătiti fornizorii tocmai în ideea existenţei unei sanse de redresare a activităţii.
Nevirarea la termen a contribuţiei societăţii la fondul naţional unic de asistenţă socială, în timp ce societatea efectua plăţii curente din veniturile obţinute , nu reprezintă dispunerea în inters personal continuarea unei activităţi, cum susţine reclamanta .
Observaţia că deşi veniturile au fost realizate din producţia de bunuri, societatea nedispunând de mijloace de producţie (maşini şi utilaje), nu poate fi percepută ca încadrându-se în textul legal invocat de reclamantă, în sensul că pârâţii au dispunus în inters personal continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.
Înfiinţarea unei societăţii având ca obiect de activitate conform clasificării CAEN, este de 1419: “Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii” nu impune administratorilor statutari obligaţia achiziţionării unor anumite mijolace de producţie, cu atât mai mult cu cât însăşi reclamanta a precizat că au existat spaţii închiriate de la alte socităţii. Reclamanta nu face referit’re la aspectul dsacă în acele locaţii închiriate existau sau nu şi ulilaje, motiv pentru care, reclamta, în răspunsul la întâmpinare a arătat că „ …şi nici nu se cunoaştemodalitatea de utilizare amijloacelor de producţie”
În cauză pârâtţii au depus actel la dosar prin care au făcut dovada că au eistat inundaţii ale unor spaţii.
Din depoziţiile matorilor, rezlută că un impediment al bunei funcţionări a societăţii a fost constituit de multitudinea de concediilor medicale ale angajaţilor-aspect ce nu poate fi reţinut ca o culpă a pârâţilor-, lipsa unor comenzi pentru produsul finit.
Dispoziţiile art. 138 nu instituie prezumţia de culpă a administratorilor societăţii, ci faptele trebuie dovedite. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au cauzat la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet şi pertinent.
Din examinarea raportului cauzal întocmit de lichidatorul judicair reise faptul că evidenţele contabile au fost efectuate în conformitate cu legea, fiind predate odată cu declanşarea procedurii falimentului, iar starea de insolvenţă a debitoarei a fost generată de factori obiectivi-externi, şi nu de vreo faptă săvârşită de administratorii sociali, în speţă prefigurarea crizei economico-financiare, care a dus la creşterea parităţii leu/euro, migrare forţei de muncă, etc.
Faţă de aceste aspecte, instanţa, în temeiul art. 11 al.1 lit. g şi art. 138 al.1 lit c din Legea 85/2006 va respinge acţiunea ca nefondată
În speţă, nu poate fi reţinută incidenţa disp. art.138 lit. c din lege, care presupune continuarea activităţii societăţii, în interes personal, activitate ce ducea societatea la încetare de plăţi. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activităţi comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvenţă se înţelege acel ansamblu de activităţi care, deşi sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societăţii, sunt continuate în mod conştient şi voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obţine câştiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiţii: existenţa interesului personal al organului de conducere şi caracterul evident al iminenţei insolvabilităţii debitoarei.
Condiţia interesului personal în continuarea activităţii nu a fost dovedită în nici un fel de reclamant. Creditoarea s-a rezumat a face doar referiri teoretice generale, a enunţa textul de lege şi a face teoria mandatului comercial, fără însă a arăta concret în ce constă fapta culpabila săvârşită de pârât şi care ar fi cauzat starea de insolvenţă a societăţii.
Cât priveşte prejudiciul, administratorul social suportă o parte din pasiv nu pentru că acesta l-ar fi produs, ci pentru că datorită faptelor săvârşite de el, societatea a ajuns în stare de insolvenţă.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada că încetarea păţilor a fost determinată de vreuna din faptele săvârşite de administratorii sociali.
Faţă de aceste aspecte, instanţa, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 138 din Legea 85/2006 va respinge acţiunea ca nefondată.
