Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniştii privind pe apelant SC CET IAŞI SA – PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI S.P.R.L şi pe intimat ASOCIATIA DE PROPRIETARI, având ca obiect actiune în daune contractuale completare dispozitiv
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:
Instanţa constată că apelul este la prim termen. Constată apelul formulat în termen, motivat, constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Iaşi în soluţionarea apelului.
Constatând apelul în stare de judecată, şi văzând că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, instanţa declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare pe baza motivelor de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de faţă ,
Prin sentința civilă nr. 3882/31/03.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a dispus:
Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iaşi S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de proprietari, fiind prescris dreptul material la acţiune al reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut Judecătoria următoarele aspecte :
În temeiul disp. art.6 alin.1 NCC şi art.102 alin.1 Legea nr.71/2011, litigiul de faţă intră sub incidenţa prevederilor vechiului cod civil.
Între părţi, a intervenit Contractul de furnizare a energiei termice nr. 2051/04.12.2006, în baza căruia reclamanta, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze energie termică pârâtei cu obligaţia corelativă a acesteia din urmă de a achita contravaloarea acestui serviciu pe baza facturilor emise in acest scop, la scadenţă.
Conform clauzei penale din contract, neachitarea facturii în termen atrage majorări de întârziere conform dispoziţiilor legale în vigoare, în cuantum egal cu nivelul majorării datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.
Rezultă din facturile depuse de reclamantă la dosar că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă dar a achitat cu întârziere contravaloarea unora dintre acestea iar facturile aferente perioadei: 10.2010-10.2011 nu au fost achitate.
Potrivit disp. art.6 (4) NCC, prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neimplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Având în vedere perioada în care a fost furnizată energia termică şi respectiv pentru care au fost calculate penalităţile de întârziere, instanţa constată că excepţia prescripţiei urmează a fi soluţionată raportat la disp. Decretului nr.167/1958.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit în lege.
După cum rezultă din cerere, reclamanta a pretins contravaloarea energiei termice pentru perioada: 10.2010-10.2011 şi a penalităţilor de întârziere pentru perioada 10.2010–06.2015.
Faţă de data introducerii acţiunii 22.07.2015 şi, constatând că în speţă nu a operat nici o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, instanţa reţine că pentru suma pretinsă cu titlu de energie termică s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, analizând calculul acestora pe baza componenţei sold clienţi aflată în copie la f.14-38 dosar, se observă că facturile la care s-au calculat penalităţi au scadenţa între 25.10.2010 şi 25.11.2011, deci cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acţiunii.
În pofida afirmaţiilor reclamantei, nu se poate invoca o eventuală recunoaştere prin plată a datoriei, în temeiul art.16 lit. a) din Decret, de vreme ce nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că pârâta a plătit separat diverse facturi şi, cu atât mai puţin, că prin astfel de plăţi au şi recunoscut dreptul reclamantei de a percepe penalităţi. Astfel, simpla prezentare a unor documente contabile care nu au decât valoarea unor calcule nu relevă altceva decât modalitatea în care reclamanta a înţeles să facă imputaţia plăţilor efectuate de pârâtă de-a lungul timpului. Dacă această imputaţie ar fi fost trecută în chitanţele eliberate pârâtei (sau în dovada aferentă oricărei alte modalităţi de plată folosite), atunci ar fi putut fi luată în discuţie întreruperea prescripţiei în raport de penalităţile datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor identificate în chitanţe.
În consecinţă, se reţine cu titlu general că, la momentul stingerii dreptului de a pretinde plata facturii s-a stins şi dreptul de a pretinde penalităţi, chiar dacă factura respectivă a fost între timp considerată achitată de reclamantă, ca urmare a modalităţii de imputare contabilă a plăţilor.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge ca atare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii energiei termice şi a penalităţilor datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor.
Prin sentinţa civilă nr. 994/04.02.2016 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă cererea formulată de pârâta Asociaţia de locatari, cu sediul în Iaşi, jud. Iaşi în contradictoriu cu reclamanta S.C. C.E.T. Iaşi S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. , dispunându-se completarea dispozitivului sentinţei civile nr.994/2016 din 04.02.2016, astfel:
Obligă reclamanta să plătească pârâtei, 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut Judecătoria următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 994/04.02.2016, pronunţată în dosar nr. /245/2015 de Judecătoria Iaşi, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iaşi S.A în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de proprietari.
Prin hotărâre, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă.
Potrivit art.444 N.C.proc.civ, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri…
Faţă de considerentele expuse, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 994/04.02.2016, reţinând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul disp. art.453 alin.1 N.C.proc.Civ., va admite cererea de completare a hotărârii formulată de către pârâtă şi va obliga reclamanta să plătească pârâtei suma de 500 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Impotriva acestei sentinte a promovat apel SC CET SA criticand solutia primei instante sub aspectul admiterii precriptiei dreptului la actiune aratand ca a fost respinsa neintemeiat actiunea pentru interventia prescriptiei. Sumele solicitate sunt calculate in baza unei clauze penale .
Alaturat cererii a depus fisa de cont client .
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune având ca obiect plata penalităţilor tribunalul ca prima instanta a analizat-o si a constatat corect că ca aceste sume sunt prescrise .
Dispoziţii legale incidente:
Potrivit art 1,7,8,11 şi 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi art 1903 -1904 C.civ, drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripţiei extinctive, care este, potrivit articolului trei din decretul menţionat mai sus, un termen general de 3 ani şi care începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Totodată, De asemenea, potrivit art 12 din acelaşi act normativ, în căzui în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită
Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale redate mai sus, instanţa de control judiciar reţine că recursul este nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind, legală şi temeinică .
În primul rand, dreptul la acţiune se naşte de la data la care este cunoscut prejudiciul şi persoana responsabilă .
Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă a fost introdusă la o instanţă necompetentă sau printr-un act întrerupător de executare .
Tribunalul reţine că, în mod eronat apelanta, referindu-se la debitul solicitat ca la un tot unitar, susţine că, plăţile efecuate de către intimata pârâtă reprezintă recunoaşterea debitului şi au efect întreruptiv de prescripţie deoarece, în condiţiile în care suntem în prezenţa unor debite lunare deosebite, fiecare sumă era exigibilă la o dată distinctă, prestaţiile fiind succesive, astfel că sunt incidente dispo¬ziţiile legale menţionate, respectiv art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, aşa după cum a reţinut în mod temeinic şi legal prima instanţă termenul de prescripţie se calculează pentru fiecare factură în parte, pentru fiecare dintre acestea curgând un nou termen de prescripţie de la data plăţii totale sau parţiale a fiecăreia dintre facturi.
Plata, parţială sau totală, a debitului principal, având natura juridică a unei recunoaşteri a obligaţiei, întrerupe termenul de prescripţie – în cazul plăţii parţiale, numai pentru suma achitată.
Rezultă că de la data plăţii, începe să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, termen în care pot fi solicitate penalităţile generate de debitul principal achitat.
Având în vedere aceste considerente, în raport de datele la care au fost achitate – total sau parţial debitele principale – instanţa reţine că a intervenit prescripţia pentru penalităţi.
Or, raportându-ne la momentele plăţilor fiecărei facturi, aşa după cum rezultă din compenenta sold client, rezultă că dreptul la acţiune pentru sumele solicitate cu titlu de penalitati si energie termica , s-a prescris, la data introducerii acţiuni fiind îndeplinit termenul de trei ani în care apelanta putea solicita plata acestor sume.
Contrar susţinerilor apelantei, fiecare plată a intimatei pârâte privitoare la o factură a avut efect întreruptiv al prescripţiei numai în ceea ce priveşte plata succesivă pe care o datora. Platile invocate de catre apelanta neavand caracter inreruptiv avand in vedere ca sunt efecuate dupa implinirea teremnului de prescriptie , aparand ca o plata voluntatra , neproducand nici un efect juridic. Aşadar, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, apelul reclamantei fiind nefondat. Faptul ca s-au calculat penalitatile in baza unei clauze penale nu prezinta relevanta asupra calculului prescriptiei. Parata intimata a efectuat doar plati ale debitului nu si ale penalitatilor , iar situatia platilor depusa de catre apelanta nu face dovada pentru fiecare factura in parte a modalitatii de calcul a penalitatii si a platilor efectuate individual pentru fiecare factura si nu global asa cum le-a depus.
De asemenea în mod corect a soluţionat prima instanţă şi cererea de completare a hotărârii .
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 480 C. Proc. Civ., urmează a respinge apelul declarat de SC CET IASI SA şi va păstra sentinţa apelată, ca temeinică si legală.
