Adoptarea hotărârii Consiliul local T. nr. 107 din 12 mai 2006 intră sub incidenţa Legii nr. 215/2001 înainte de modificările survenite prin apariţia Legii nr. 286 din 6 iulie 2006 unde la art. 46 alin. (2) se prevede că hotărârea privind dezvoltarea urbanistică şi amenajarea teritoriului în categoria cărora se include şi hotărârea atacată, se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. în speţă. Consiliul local T. este format din 15 consilieri aşa cum rezultă din condica de prezenţă depusă în extras. în procesul-verbal întocmit la data de 12 mai 2006 (data adoptării hotărârii), se precizează că proiectul de hotărâre nr. 5 ce a stat la baza H.C.L. nr. 107/2006 se adoptă cu „8 voturi pentru, abţinere O. şi E.’ Susţinerea pârâtului Consiliului local T. în sensul că această menţiune este o eroare materială ce a fost corectată de consiliul local prin procesul-verbal din 13 iulie 2006 de unde rezultă că proiectul de hotărâre s-a adoptat cu votul a 10 consilieri nu poate fi reţinută în cauză.
Astfel se observă diferenţe între înscrisul olograf al procesului-verbal de şedinţă din 12 mai 2006 şi transcrierea acestuia. Precizarea că. în fapt consilieri P. şi H. au participat
la şedinţa din 12 mai 2006 şi au votat pentru aprobarea proiectului nr. 5, menţiune existentă in înscrisul olograf nu se regăseşte şi în transcrierea acestuia ceea ce conduce la concluzia că această menţiune nu există în înscrisul olograf la data când a fost transcris procesul-verbal al şedinţei din 12 mai 2006. Pe de altă parte, tot în şedinţa din 12 mai 2006 a mai fost adoptat şi proiectul de hotărâre nr. 4 care a fost adoptat cu 9 voturi pentru şi o abţinere ceea ce conduce la concluzia că la şedinţa din 12 mai 2006 au participat 10 consilicri, nefiind consemnat nici în privinţa proiectului nr. 4 şi nici în privinţa proiectului nr. 5 existenţa vreunui caz de incompatibilitate la deliberare a vreunui consilier conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
De asemenea, dacă consilierii P. şi H. s-au prezentat ulterior aşa cum se susţine prin procesul-verbal din 13 iulie 2006, atunci trebuia consemnat şi votul acestora, raportat la proiectul de hotărâre nr. 4 nefiind permis exercitarea unui vot discreţionar numai cu privire la o parte din problemele dezbătute. Astfel, în şedinţa din 12 mai 2006 apare aprobat proiectul nr. 4 cu 9 voturi şi o abţinere iar proiectul nr. 5 cu 10 voturi pentru şi 2 abţineri aspect care lipseşte de transparenţă şi legalitate procesul decizional.
Se mai observă totodată, că orice proiect de hotărâre adoptat poartă o rezoluţie cu privire la adoptarea lui, ce consemnează pe scurt rezultatul deliberărilor şi votul exprimat. Astfel pe proiectul de hotărâre nr. 5 există minuta „8 pentru planul urbanistic 2 împotrivă, E. şi O.”. Din această rezoluţie ca o consemnare pe scurt a rezultatului votului rezultă logic concluzia potrivit căreia această rezoluţie ce este conformă cu înscrisul olograf şi cu transcrierea procesului-verbal din 12 mai 2006, a fost menţionată după exercitarea votului ori dacă cei doi consilieri prezenţi ulterior la şedinţă au votat pentru aprobarea planului urbanistic atunci minuta putea şi trebuia să cuprindă la număr şi votul acestora. Aceeaşi modalitate de lucru s-a regăsit şi pe proiectul nr. 4 adoptat în aceeaşi zi aşa cum rezultă din înscrisul original al proiectului prezentat spre vedere instanţei în data de 6 iunie 2007.
La fel în cazul plângerii prealabile înregistrată de reclamant la 9 iunie 2006 şi dezbătută în şedinţa de consiliu din 13 iulie 2006 înscrisul ce cuprinde răspunsul către reclamant poartă o asemenea minută unde este precizat votul cu care s-a adoptat soluţia de respingere a cererii reclamantului de revocare a H.C.L. nr. 107/2006. Această minută este de altfel obligatorie potrivit dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (art. 11).
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept instanţa a reţinut că H.C.L. T. nr. 107 din 12 mai 2006 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data adoptării ei aspect ce atrage anularea acesteia pentru acest considerent. Raportat la concluziile expuse anterior instanţa nu a analizat celelalte susţineri ale părţilor legate de încălcarea/respectarea O.M.S. nr. 536/1997 şi celorlalte reglementări urbanistice vizate.
Insă, în contenciosul administrativ subiectiv nu avem de a face cu un control obiectiv, cu verificarea actului contestat sub aspectul lezării de către acesta a ordinii de drept ca în cazul contenciosului administrativ obiectiv, ci cu un examen de conformitate cu legea, prin prisma vătămării personale a reclamantului, într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim.
Aşadar. în această materie controlul judecătoresc nu se rezumă la constatarea că actul administrativ lezează ordinea de drept, ci, şi că în acest mod reclamantul a suferit o vătămare.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond de a examina acţiunea reclamantului numai prin prisma ncconformităţii hotărârii de consiliu local cu reguli procedurale vizând adoptarea hotărârilor consiliilor locale, prevăzute de Legea nr. 215/2001, nu este legală. în raport de prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă confundând contenciosul subiectiv cu cel obiectiv reglementat prin art. 1 alin. (8) din acelaşi act normativ.
în această situaţie este evident că în speţă nu a fost soluţionat fondul cauzci pentru că deşi constatarea primei instanţe vizând nercspectarca de către pârât a normelor procedurale la adoptarea hotărârii contestate este corectă, se impune ca tribunalul să exercite controlul actului administrativ în discuţie, sub aspectul vătămării reclamantului în drepturile sau interesele sale legitime care pretinde că i-au fost încălcate şi despre care face vorbire în acţiune.
C.A. Timişoara, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 181 din 14 februarie 2008
Notă: Speţa, extrem de interesantă, ne prilejuieşte două observaţii:
a) deşi lipsa cvorumului de vot ar trebui să atragă sancţiunea inexistenţei actului (căci acesta pur şi simplu nu există din punct de vedere juridic, voinţa organului administrativ nefiind formată), în ipoteze similare celei din speţă pe bună dreptate instanţa a stabilit că aplicabilă este sancţiunea nulităţii; astfel, întrucât s-au făcut corecturi în procesul-verbal de şedinţă menite a induce ideea că cvorumul constatat iniţial (8 şi nu 10) reprezintă o eroare materială, ilegalitatea nu mai este atât de evidentă, astfel încât orice persoană cu diligenţă medie să-şi dea seama de nevalabilitatea actului;
b) este adevărat că, intr-un atare litigiu, pentru a fi admisă acţiunea reclamantul trelmie nu numai să probeze ilegalitatea actului, ci şi să justifice vătămarea unui drept sau interes legitim. însă, în speţa noastră, raportat la ilegalitatea evidentă a actului, reclamatul trebuie să probeze un interes procesual în promovarea acţiunii (pentru a evita ca aceasta să se transforme într-o acţiune populară). Altfel spus, chiar dacă el îşi afirmă un simplu interes lezat, acesta devine unul legitim prin faptul că actul emis încalcă legea; acesta este, în teorie, mecanismul de formare a intereselor legitime: interesele (simple) ale cetăţenilor, caracterizate prin aceea că ele nu se bucură, în caz de încălcare, de protecţia forţei coercitive a statului, devin legitime atunci când actul care le încalcă este, el însuşi, contrar legii. De pildă, în speţă, dacă reclamantul afirmă că intenţionează să-şi construiască pe o parcelă de teren care-i aparţine un imobil cu trei etaje, iar potrivit hotărârii adoptate (cu viciu de cvorum) în zonă nu se pot construi decât imobile cu maximum două etaje, acţiunea în mod evident trebuie admisă.
