Instanţa stabileşte locuinţa minorului la unul dintre părinţi, ţinând seama de interesul superior al copilului, conform disp. art. 400 alin. 2 C.civ
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. 1490/…/2013, la data de 20.06.2013, reclamanta N C , a chemat în judecată pe pârâtul N A , solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi pârât, încheiată la data de 30.03.2011 şi înregistrată sub nr. 2 în registrul stării civile din cadrul Primăriei com. S , exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului N R T , născut la data de …., în mod exclusiv de către reclamanta mamă, stabilirea locuinţei minorului la reclamanta mamă, obligarea pârâtului la plata contribuţiei referitoare la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului şi revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de C .
Ȋn motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 30.03.2011, locuind împreună cu părinţii acestuia în satul R , comuna S . La data de 02.05.2011 s-a născut minorul N R T .
Arată reclamanta că, pe fondul băuturilor alcoolice, pârâtul era agresiv verbal şi fizic, relaţia acestora fiind încă de la început una tensionată. Ȋn urma unui episod de violenţă din data de 22.05.2013, arată reclamanta că pârâtul i-a cerut să plece la părinţii ei. Deşi a încercat să ia şi minorul, reclamanta menţionează că i-a fost imposibil, dată fiind împotrivirea tatălui şi a bunicilor soţului, fiind astfel nevoită să plece fără minor.
Arată reclamanta că pârâtul îi interzice să-şi vadă copilul, iar la data de 23.05.2013 a depus împotriva soţului o plângere la Poliţia com. S .
Dat fiind cursul evenimentelor, reclamanta menţionează că pârâtul nu poate asigura minorului o creştere şi educare corespunzătoare, având în vedere consumul de alcool şi comportamentul său agresiv, apreciind că vârsta minorului reclamă prezenţa mamei în viaţa lui, aceasta beneficiind de tot confortul şi liniştea în casa unde locuieşte împreuna cu mama sa.
Ȋn drept, reclamanta şi¬-a întemeiat cererea pe disp. art. 373 lit. b, art. 383 alin. 3, art. 398, art. 400 şi art. 402 C.civ.
Ȋn dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, taxa de timbru în cuantum de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La data de 09.07.2013, au fost depuse la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care pârâtul, prin întâmpinare menţionează că este de acord cu desfacerea căsătoriei date fiind raporturile grav vătămate dintre soţi şi părăsirea domiciliului conjugal de către soţie şi cu revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de C , iar prin cerere reconvenţională, pârâtul-reclamant solicită desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul său, obligarea reclamantei-pârâte la plata contribuţiei privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului raportat la salariul minim net pe economie de la data introducerii cererii reconvenţionale, iar în sarcina pârâtului-reclamant a obligaţiei de întreţinere a minorului în natură şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru (39,3 lei) şi onorariu avocat.
Ȋn fapt, pârâtul-reclamant arată că la două luni de la încheierea căsătoriei cu pârâta-reclamantă, s-a născut minorul N R T .
Arată pârâtul-reclamant că relaţia maritală s¬-a destrămat pe fondul dezinteresului soţiei faţă de copil şi gospodărie, aceasta profitând de faptul că părinţii şi familia fratelui său cu care locuiau se ocupau de gospodărie, iar reclamanta-pârâtă îşi petrecea timpul liber accesând pagini de internet, neglijând aspectele vieţii domestice.
Menţionează pârâtul-reclamant că afirmaţiile vizând consumul său de băuturi alcoolice şi comportament agresiv nu sunt reale, acestea fiind inventate pentru ca reclamanta-pârâtă să-şi motiveze părăsirea domiciliului conjugal şi implicit a minorului.
Arată pârâtul-reclamant că din luna mai, reclamanta-pârâtă nu a venit să-şi viziteze copilul, limitându-se doar la convorbiri telefonice cu minorul care are doi ani. De asemenea, se menţionează că minorul beneficiază la locuinţa pârâtului-reclamant şi a părinţilor săi, de condiţii prielnice de creştere şi dezvoltare fizică, mentală, spirituală şi socială.
Ȋn drept, pârâtul- reclamant şi¬-a întemeiat cererea pe disp. art. 205, 209 şi 916 C. pr. Civ., 374, 397, 499 şi 529 C.civ.
Ȋn dovedirea cererii, pârâtul- reclamant a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 31-34), taxa de timbru în cuantum de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, solicitând proba cu 2 martori, anchetă psihosocială la domiciliul său din satul R , jud. G şi al reclamantei-pârâte din G .
La data de 18.11.2013 a fost depus la dosarul cauzei referatul de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul reclamantei-pârâte.
Privitor la desfacerea căsătoriei, ambele părţi prezente la termenul de judecată, au solicitat ca divoţul să se facă prin acord, iar pronunţarea hotărârii să se facă fără motivare.
Privitor la cererile accesorii, părţile au solicitat ca acestea să fie admise astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională, cu plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
1.Cu privire la divort:
Instanţa reţine ca părţile s-au căsătorit la data de 30.03.2011, căsătoria acestora a fost înregistrată sub nr. 2 în registrul stării civile din cadrul Primăriei com. S . Potrivit susţinerilor părţilor şi actelor prezentate instanţei, din căsătorie a rezultat minorul N R T , născut la data de .2011.
Ȋn drept, potrivit art. 373 alin. 1 şi 2 C.civ. divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unui dintre ei acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”.
Potrivit art. 926 C.pr.civ, Hotărârea prin care se va pronunţa divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta.
Ȋn prezenta cauză, ambele părţi au solicitat instanţei să se ia act de acordul lor privind desfacerea căsătoriei, instanţa urmând a dispune desfacerea căsătoriei încheiată între soţi la data de 30.03.2011, prin acord.
2. Cu privire la cererile accesorii, instanţa va admite în parte atât acţiunea civilă, cât şi cererea reconvenţională, astfel:
Privitor la nume:
Ȋn baza art. 383 alin. 3 C.civ şi art. 918 alin. 1 lit. b C.pr.civ., instanţa ia act de cererea reclamantei-pârâte şi a pârâtului-reclamant în sensul revenirii reclamantei-pârâte la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C , instanţa urmând a dispune în acest sens.
Privitor la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului N R T :
Instanţa va respinge cererea reclamantei-pârâte de exercitare în mod exclusiv a autorităţii părinteşti şi va admite cererea pârâtului-reclamant de exercitare a autorităţii părinteşti în comun.
Principiul disponibilităţii în procesul civil trebuie să fie subsecvent principiului ocrotirii interesului superior al copilului. Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art. 397 C.civ., este un drept al copilului de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Dezvoltarea de relaţii afective puternice cu ambii părinţi este în interesul copilului, art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăzând că: „soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copii lor, în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia”. De asemenea, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală, la echilibru socio-afectiv, la viaţă de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi după divorţ are succes doar dacă dorinţa şi abilitatea părinţilor de a comunica şi colabora este suficient de mare.
Deoarece autoritatea părintească implică responsabilităţi ambilor părinţi în legătură cu deciziile care privesc copiii, este esenţial ca părinţii să poată discuta într-o atmosferă nonconflictuală. Instanţa reţine că, prin poziţia exprimată în faţa instanţei şi prin propunerile prezentate de părţi, în vederea întreţinerii de legături personale cu minorul, după divorţ, părinţii nu vor întâmpina dificultăţi în exercitarea autorităţii părinteşti în comun, în condiţiile stabilirii locuinţei minorului la unul dintre părinţi.
Exerciţiul comun al autorităţii părinteşti după divorţ, presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea şi educarea copiilor, actele curente privind creşterea şi educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuieşte.
Faţă de cele constatate cu ocazia efectuarii anchetelor sociale, în sensul că nu sunt cunoscute aspecte negative despre niciunul dintre părinţi, instanţa va menţine neîngrădit dreptul minorului de a avea relaţii personale cu ambii părinţi care, cu timpul şi pe fondul unui proces de maturizare completă, îşi vor dezvolta abilităţile de cooperare în beneficiul şi interesul minorului, şi va dispune exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului N R T .
Privitor la stabilirea locuinţei minorului, în baza art. 400 alin. 2 C.civ., instanţa stabileşte locuinţa minorului la unul dintre părinţi, ţinând seama de interesul superior al copilului.
Conform art. 16² din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: (1) În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin.3 C. civ. La evaluarea interesului copilului, instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prev. la art. 2 alin. 5, şi aspecte precum: a)disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c)situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.
Conform art. 31 alin. 2¹-2³ din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:(2¹) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.(2²) În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin 2¹, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.(2³) Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil, din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce întră în contact cu copilul.
Din probele administrate în faţa instanţei, concluziile referatelor de anchetă socială, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv cele vizând disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale, ceea ce reiese din propunerile de program de vizitare întocmite de fiecare părinte, în parte, şi nu în ultimul rând, având în vedere vârsta fragedă a minorului de numai 2 ani şi 10 luni, care reclamă afecţiune maternă, precum şi condiţiile locative bune ale reclamantei-pârâte din imobilul – proprietatea bunicii materne, compus din 5 camere şi dependinţe, situat în G , instanţa va admite cererea reclamantei-pârâte de a stabili locuinţa minorului la domiciliul său din municipiul Galaţi.
Cu privire la contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a minorului, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 533 C. civ. care prevăd explicit următoarele: părintele care nu are în întreţinere minorul, va contribui la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului, precum şi dispoziţiile art. 499 (1) C.civ.: Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
Ȋn stabilirea pensiei de intretinere, instanţa are ca reper veniturile pârâtului-reclamant, în funcţie de aceste venituri putându-se calcula şi suma ce i se va cuveni copilului rămas în întreţinerea celuilalt părinte.
Având în vedere că pârâtul-reclamant lucrează ca zilier, neavând un salariu fix, instanţa urmează a dispune obligarea pârâtului-reclamant la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului în procent de 25% din salariul minim net lunar pe economie, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri până la majoratul minorului, respectiv data de 02.05.2029, iar reclamanta-pârâtă va executa în natură obligaţia de întreţinere datorată în procent de 25% din salariul minim net lunar pe economie.
Ȋn baza dispoziţiilor art. 451 şi 453 C.pr.civ., având în vedere că s-a admis în parte atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, instanţa va dispune compensarea cheltuielilor de judecată, în sensul că va obliga pe cel a cărui creanţă este mai mică, în prezenta cauză pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 400,15 lei, reprezentând diferenţa rămasă în urma compensării cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru, timbru judiciar şi onorariile avocaţilor.
