Act administrativ emis cu încălcarea unei norme cu forţă juridică superioară. Măsuri disproporţionate faţă de scopul legii. Exces de putere


Consiliul local B a aprobat prin H.C.L. nr. 580 din 22 noiembrie 2004 „Regulamentul privind constatarea staţionării neregulamentare a vehiculelor în Municipiul B şi activitatea de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar”. Această hotărâre s-a adoptat în temeiul art. 38 alin (2) lit. g) şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi având în vedere prevederile H.G. nr. 147/1992 şi O.G. nr. 2/2001.

Instanţa reţine că în domeniul circulaţiei pe drumurile publice exista la momentul adoptării hotărârii de consiliu local O.U.G. nr. 195/2002. Acest act normativ reglementează inclusiv contravenţiile legate de staţionarea neregulamentară a vehiculelor, modalitatea de ridicare a vehiculelor staţionate ncregulamentar, respectiv imobilizarea vehiculelor oprite/staţionate neregulamentar. De asemenea, exista Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor .prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc şi se sancţionează contravenţii in domeniile de activitate in care acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege. in măsura în care in domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărârii ale guvernului”. Alin. (3) din acelaşi articol arată care sunt domeniile în care consiliile locale pot stabili contravenţii. Circulaţia pe drumurile publice nu se regăseşte între aceste domenii. Autorităţile locale pot stabili şi sancţiona contravenţii în executarea atribuţiilor ce le revin privind întreţinerea străzilor şi trotuarelor.

De asemenea, în condiţiile art. 113 alin. (1) lit. d) (actual art. 128) din O.U.G. nr. 195/2002 au atribuţii în stabilirea reglementărilor referitoare la regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, doar cu avizul poliţiei rutiere. Aceste reglementări nu trebuie să fie însă în contradicţie cu dispoziţiile legale în domeniu.

Prima instanţă a reţinut că Poliţia Rutieră nu a constatat că există încălcări ale normelor de circulaţie prin emiterea H.C.L. nr. 580/2004.

intr-adevăr. Poliţia Rutieră supraveghează şi controlează respectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, dar nu este abilitată să se pronunţe cu privire la legalitatea actelor administrative emise de autorităţile publice locale. Poate să îşi dea sau nu avizul pentru proiectul de hotărâre privind regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule. Nu rezultă că acest aviz ar fi fost cerut şi acordat la emiterea H.C.L. atacată şi nici dacă acum există avizul (în prezent este obligatoriu şi H.C.L. nr. 580/2004 a fost modificată pe parcursul desfăşurării procesului).

Din cuprinsul regulamentului adoptat prin Hotărârea consiliului local atacată nu rezultă că acesta se aplică doar pentru anumite zone distinct semnalizate cu semne de circulaţie neprevăzute în O.U.G. nr. 195/2002 cum susţine pârâtul.

Regulamentul prevede că „constatarea staţionării neregulamentare a autovehiculelor se efectuează de agenţii constatatori împuterniciţi de Primarul municipiului B. în acest sens” că aceştia încheie proces-verbal de constatarea contravenţiei şi aplică sancţiunea şi stabilesc despăgubirile datorate de contravenient.

Parcarea neregulamentară pe drumurile publice este sancţionată de art. 101 alin. (I) pct. 6 şi art. 108 lit. b) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002.

Cei abilitaţi de lege să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile sunt poliţiştii rutieri (art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002) şi nu împuterniciţi ai primarului. Nu rezultă din regulament nici cum sunt recrutaţi aceşti „împuterniciţi” ai primarului.

O altă prevedere nelegală este că restituirea vehiculelor ridicate (sau blocate Ia S.) se efectuează de „firma prestatoare” numai după ce se face dovada achitării amenzii contravenţionale şi despăgubirii. Aceasta presupune că vehiculul să rămână indisponibilizat până la curgerea termenului de formularea plângerii împotriva procesului-vcrbal şi/sau după soluţionarea plângerii de către instanţa de judecată compctentă.

Astfel de măsuri sunt de natură să aducă atingere drepturilor omului recunoscute de României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Sc încalcă prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil şi de acces la o instanţă de judecată precum şi dreptul de proprietate asupra autovehiculului.

Art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie prevede că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional”.

Blocarea autovehiculului sau ridicarea acestuia se constituie într-o îngrădire a dreptului de proprietate asupra acestuia. Bunul este indisponibilizat prin voinţa unor „împuterniciţi” ai primarului. Nu poate fi invocat nici interesul public. Interesul general este de a se asigura siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi nicidecum „blocarea” acestor drumuri şi îngreunarea circulaţiei pe o perioadă mult mai îndelungată decât cea datorată faptei culpabile a conducătorului auto (de staţionare în loc nepermis). Dc asemenea măsura extremă a ridicării autovehiculului este expres reglementată de lege care dă în competenţă organelor abilitate – poliţiştii rutieri – posibilitatea luării unei astfel de măsuri.

Chiar dacă s-ar dovedi că privarea de proprietate a urmărit o cauză de interes public, Curtea consideră că nu se respectă justul echilibru, partea căreia i se blochează sau ridică autovehiculul suportă o sarcină deosebită şi exorbitantă. Chiar dacă a greşit şi a lăsat autovehiculul în loc nepermis. amendarea, indisponibiUzarea autovehiculului o perioadă marc de timp, despăgubirile pe care trebuie să le suporte şi „alergarea” după „împuterniciţii” primarului pentru a recupera maşina se constituie într-o „pedeapsă” disproporţionată.

Pentru toate considerentele arătate Curtea apreciază că H.C.L. nr. 580/2004 este nelegală şi singurul remediu echitabil este anularea acestui act administrativ.

C.A. Braşov, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 122/R din 20 februarie 2008

Notă: în opinia noastră, soluţia acestei instanţe este fundamental greşită. Astfel, ea analizează problema proporţionalităţii măsurilor de blocare a roţilor autovehiculelor ori ridicării acestora în cazul parcării lor neregulamentare, stânjenindu-se astfel circulaţia pe drumurile publice. însă nu este analizată oportunitatea acestei măsuri într-un caz concret, aşa cum era de aşteptat, ci ca măsură abstractă.

în esenţă, instanţa a stabilit că măsura generală a blocării ori ridicării autoturismelor este excesivă întrucât:

a) pe de o parte, interesul general este acela de a asigura siguranţa (mai exact, fluidizarea) circulaţiei pe drumurile publice, iar nu cel de a le bloca;

b) pe de alta, sancţiunea este disproporţionată căci cel care a greşit trebuie să suporte o sarcină deosebită şi exorbitantă, exagerată dacă o raportăm la greşeala sa.

lată cum, în unitatea administrativ teritorială din speţă (spre deosebire de restul Europei) o atare măsură nu poate fi adoptată, fiind exagerată.

Unde este eroarea săvârşită de către instanţă?

în primul rând, atunci când aceasta decide să intervină şi să facă un control de proporţionalitate, ea trelxiie să acţioneze cu un maximum de vigilenţă. Pentru că, nefiind un specialist în „a administra” s-ar putea ca anumite aspecte să-i scape. Or, în prezenta speţă, instanţa omite să observe, ca o componentă a interesului public protejat, prevenţia generală. Astfel, să ne imaginăm că în municipiul din speţă particularii dovedesc o indisciplină generală cu privire la parcarea autoturismelor proprietate personală, încât cu greu se mai poate vorbi despre o circulaţie fluidă. în măsura în care simplele amenzi nu-şi pot atinge scopul în primul rând pentru că proprietarul autoturismului parcat ilegal, o dată amendat neagă faptul că el ar fi condus autoturismul în cauză, administraţia nu are o altă pârghie la îndemână decât această măsură. Or, în lipsa ei, chiar interesul public în discuţie este pe cale să fie compromis.

în al doilea rând, sancţiunea – in abstracto – nu ni se pare deloc disproporţionată. De cele mai multe ori parcarea ilegală se face în dispreţul tuturor normelor de convieţuire socială: peste tot în lumea civilizată parcarea direct pe carosabil este sancţionată cu ridicarea autovehiculului sau în cazul în care această măsură nu este posibilă din cauza caracteristicilor locului unde s-a făcut parcarea, cu blocarea roţii. Desigur, aplicarea acestei măsuri poate conduce la blocarea, pentru o perioadă de timp, a circulaţiei în zonă, însă interesul public trebuie apreciat global: preferăm ca o anumită stradă, bunăoară, să fie blocată total de câteva ori (pentru intervale relativ scurte de timp) urmând ca, subsecvent, ca o consecinţă a realizării prevenţiei speciale şi generale, circulaţia să se desfăşoare nestânjenit ori, dimpotrivă, este fie preferat o obturare (îngreunare) perpetuă a circulaţiei pe strada în cauză, cu consecinţa (benefică?!) a eliminării acelor intervale scurte de timp de blocare totală a acesteia. Răspunsul este, credem, de la sine înţeles.

Desigur, există posibilitatea ca măsura să fie aplicată abuziv in concreto: aplicarea ei în lipsa unui indicator special care să avertizeze asupra acesteia (dacă un act normativ prevede o asemenea cerinţă), ori ineficient (agenţii administrativi vin să deblocheze roata după câteva ore), sau discriminatoriu (se ridică/blochează numai anumite autovehicule). în aceste ipoteze exemplificative, instanţa va cenzura măsura concretă, dar nu utilitatea de principiu a acesteia.