Din motivarea acţiunii se reţine că pârâta a fost angajata societăţii în funcţia de agent turism până la data de 9.12.2008 când au încetat raporturile de muncă în condiţiile art. 79/1 C. muncii, iar conform actului adiţional încheiat la 18.09.2008 s-a obligat să lucreze în societate cel puţin trei ani, în caz contrar s-a obligat să restituie societăţii suma de 10000 lei.
Totodată se arată că pârâta a participat la un stagiu de formare profesională cu o durată de 65 de zile cu scoatere din producţie 3 ore/zi, societatea suportând costul acestui stagiu, în sumă de 500 lei.
Întrucât constată îndeplinite condiţiile existenţei răspunderii patrimoniale se solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În drept se invocă art. 270 C. muncii, art. 285 C. muncii acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
Pârâta invocă în principal excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, iar pe fond solicită respingerea acţiunii, întrucât nu a produs societăţii nici un prejudiciu, iar actul adiţional din 18.09.2008 pe prevederile căruia îşi întemeiază acţiunea este nul fiind încheiat cu încălcarea flagrantă a prev. art. 3 coroborat cu art. 38 din C. muncii.
În ceea ce priveşte cursul de formare profesională pârâta arată că nu a fost şcolarizată şi nici pregătită în vreun fel pe plan profesional astfel cum susţine reclamanta; nu a fost scoasă din producţie nu a dat nici un test ori examen, iar diploma anexată este o invenţie de care a luat la cunoştinţă odată cu prezenta acţiune. Mai mult pârâta arată că la data la care se pretinde a fi susţinut examenul lucra la un punct de lucru din străinătate (întâmpinare f. 41-42 şi note de şedinţă f. 66 dosar).
Asupra excepţiei invocată de pârâtă instanţa s-a pronunţat prin încheierea civilă din 7.12.2010.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a probelor administrate în cauză instanţa reţine următoarele:
Pârâta a fost angajata societăţii în baza contractului individual de muncă nr. 603463 din 18.09.2008 în funcţia de „Agent Turism” până la data de 11.12.2008 când au încetat raporturile de muncă în condiţiile art. 79 (1) C. muncii (copie CIM şi Carte de muncă f. 22-25 dosar şi f.27 dosar).
Anterior încheierii contractului de muncă respectiv la 26.08.2008 se încheie actul adiţional nr. 644665/26.08.2008 în condiţiile art. 193 şi 194 C. muncii prin care părţile convin asupra unui stagiu de formare profesională, durata acestuia, valoarea sa şi răspunderea în cazul nerespectării acelei convenţii (act adiţional f. 9-10 dosar).
La aceiaşi dată şi sub acelaşi număr se încheie un alt act adiţional la C.I.M. prin care salariatul se obligă să lucreze în societate cel puţin 3 ani de la data expirării perioadei de probă, iar în caz contrar salariatul se obligă să achite suma de 10000 lei actualizată cu indicele de inflaţie ( act adiţional f. 2 dos).
Întrucât prin cererea înregistrată sub nr. 63480/27.11.2008 pârâta solicită încetarea raporturilor de muncă prin demisie, cerere dealtfel aprobată la 26.11.2008 (cerere f. 26 dosar ) se promovează prezenta acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 270. C. muncii şi cele două acte adiţionale.
Pentru a supune analizei pretenţiile deduse judecăţii instanţa apreciază că se impune în principal analizarea clauzelor actului adiţional încheiat la 26.08.2008 depus la fila 21 dosar, în condiţiile art. 3 din C. muncii, act în baza căruia reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat societăţii.
Faţă de clauzele inserate în acest act şi prevederile art. 3 C. muncii instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii acestui act, excepţie invocată şi de pârâtă prin întâmpinare.
Din economia textului de lege indicat raportat la clauzele actului adiţional instanţa reţine că acest act s-a încheiat cu nerespectarea întrutotul a prev. art. 3 alin 1-3 din C. muncii sancţiunea în situaţia dată fiind nulitatea de drept.
Mai mult de atât cele două acte adiţionale pe care îşi întemeiază reclamanta acţiunea deşi reprezintă acte adiţionale la contractul individual de muncă, au fost încheiate anterior datei la care s-a încheiat contractul individual de muncă.
Chiar dacă am supune analizei clauzele acestui act adiţional depus la fila 21 dosar în raport de prev. art. 3 C. muncii pretenţiile reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu sunt nefondate raportat la disp. art. 270 C. muncii, pentru următoarele considerente:
Conform art. 270 C. muncii „salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor”, iar pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii de fond:
1.calitatea de angajat al pârâtei;
2.fapta ilicită şi personală a pârâtului săvârşită în legătură cu munca sa
3.prejudiciul cauzat societăţii;
4.raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
5.vinovăţia salariatului;
Sarcina probei conf. Art. 287 C.muncii revine angajatorului care trebuie să dovedească, nu doar să susţină că a suferit un prejudiciu.
Mai mult de atât reclamanta trebuie să precizeze susţinut aceste probe, în ce constă prejudiciul material pretins, modalitatea de calcul şi de determinare, precum şi de unde anume rezultă că ne aflăm în prezenţa unui prejudiciu cert, real, determinat şi determinabil, iar vinovăţia în producerea acestuia aparţine salariatului.
Din probatoriul administrat se constată că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu care să întrunească condiţiile enumerate în fişa contului depusă la dosarul cauzei f. 61 dosar nu poate fi reţinută ca probă concludentă cauzei, nesusţinută de nicio altă probă în dovedirea prejudiciului încercat de societate prin încetarea raporturilor de muncă anterior împlinirii termenului de trei ani.
Mai mult de atât chiar dacă existenţa unui prejudiciu constituie condiţia esenţială pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului aceasta nu este suficientă, angajatorul urmând a dovedi săvârşirea unei fapte ilicite şi nu în ultimul rând vinovăţia salariatului.
Fapta ilicită în opinia reclamantei este încetarea raporturilor de muncă prin demisie, ori demisia astfel cum este definită de art. 79 C. muncii este un act unilateral de voinţă al salariatului motivat de anumite împrejurări astfel că încetarea raporturilor de muncă în situaţia dată, în condiţiile art. 79 (1) C. muncii nu poate fi privită ca o faptă ilicită a salariatului.
Apoi vinovăţia trebuie nu doar enunţată ci dovedită de către angajator, probele să fie pertinente şi concludente cauzei pentru ca instanţa să-şi formeze convingerea că salariatul se face vinovat de producerea vreunei pagube şi ce reprezintă acea pagubă.
Cum reclamanta nu a produs nicio pagubă în sensul celor arătate, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prev. art. 270 C. muncii pretenţiile reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 lei cu titlu de despăgubiri vor fi respinse ca fiind nefondate şi extrem de împovărătoare pentru salariat în situaţia dată.
Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea cursului de formare profesională va fi de asemenea respinsă pentru următoarele considerente:
Prin actul adiţional intervenit între părţi la 26.08.2008 anterior încheierii contractului de muncă părţile au convenit condiţiile în care angajatul v-a participa la un stagiu de formare profesională cu o durată de 65 zile costul integral în cuantum de 500 lei fiind suportat de angajator. Totodată în acea convenţie a fost stipulată şi răspunderea părţilor în situaţia nerespectării clauzelor contractuale (act adiţional fila 9-10 dosar). În susţinerea acestei cereri reclamanta depune copia certificatului de absolvire (f. 19) program stagiu de formare profesională (f. 16-19 dosar şi foi colective de prezenţă f. 46-48 dosar).
Analizând probatoriul administrat în cauză instanţa constată că prin înscrisurile depuse reclamanta nu face dovada participării efective a salariatului la acest stagiu de formare profesională, existând vădite neconcordanţe sub aspectul perioadei în care sa desfăşurat acest stagiu şi detaşarea pârâtei în Germania. Mai mult de atât susţinerile reclamantei sunt doar simple afirmaţii probate cu înscrisuri emanate de la societatea care nu poartă nicio semnătură a participantului la curs şi despre care cursantul nu are cunoştinţă.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 194 alin. 2 şi alin. 3 C. muncii, obligarea salariatului la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu pregătirea profesională în condiţiile prev. de art. 195 alin. 1 şi 3 nu poate fi supusă analizei.
Pentru considerentele expuse precum şi în limita probatoriului administrat în cauză constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 270 C. muncii şi nici a celor prev. de art. 194 C. muncii raportat la art. 195 C. muncii acţiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
