Sustragerea de la recoltarea probelor biologice. Elemente constitutive
– O.U.G. nr. 195/2002R, art. 87 alin. 5
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii incriminate de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002R, nu are nicio relevanţă faptul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice înainte sau după ce a produs evenimentul rutier şi nici că, în momentul în care a fost invitat să se supună recoltării probelor biologice, inculpatul nu mai rula pe drumurile publice, în condiţiile în care circulase cu autoturismul imediat înaintea accidentului, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliţie şi să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc.
Prin sentinţa penală nr.50/30.03.2012 pronunţată de Judecătoria Luduş în baza art. 345 alin. 1 şi alin. 3 raportat la art. 11 punctul 2 lit. „a” C. proc. pen. coroborat cu art. 10 lit. „d” C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.I., de sub acuza comiterii infracţiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din O. U. G. nr. 185 /2002, republicată, pentru considerentul că, „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii”, respectiv situaţia premisă a elementului material.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. 3 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş din data de 26 octombrie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.I., sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 185/2002, republicată.
În fapt, s-a reţinut că la data de 10.08.2011, în jurul orelor 16,00, inculpatul B.I. fiind în stare de ebrietate, ca urmare a faptului că a consumat anterior băuturi alcoolice la un bar din satul Ranta, a condus autoturismul marca „Dacia” pe drumurile publice, iar la un moment dat, în timp ce circula DJ 117 de pe raza comunei Bogata, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu autoturismul într-un şanţ.
La faţa locului a sosit un echipaj al poliţiei rutiere care, urmare a faptului că inculpatul emana vapori de alcool, au încercat să îl testeze cu aparatul marca Drager Alcotest, însă acesta a refuzat.
Apoi, organele de poliţie l-au condus pe inculpat la Spitalul Luduş, pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat categoric să se supună prelevării de probe de sânge.
Fapta inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracţiunii; buletinul de examinare clinică; procesul-verbal din care a rezultat că inculpatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei; comunicare adresată inculpatului emisă de Poliţia Luduş; copii ale certificatului de înmatriculare a autoturismului, autorizaţiei de reparaţie şi CI a inculpatului; declaraţiile martorilor P.I., C.G. şi M.D.; declaraţiile inculpatului de recunoaştere a comiterii faptei.
În drept, fapta inculpatului B.I., de a refuza în data de 10.08.2011, să se supună testării cu aparatul Drager Alcotest şi recoltării de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce a condus autoturismul marca „Dacia” pe drumurile publice în stare de ebrietate, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
S-a reţinut că inculpatul B.I. a absolvit şcoala tehnică, este pensionar şi nu posedă antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea faptei.
În faza cercetării judecătoreşti s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat.
La primul termen de judecată, inculpatul s-a prezentat asistat fiind de apărătorul său ales, avocat M.L., din cadrul Baroului de Avocaţi Mureş, astfel că, în temeiul prevederilor art. 171 alin. 5 din C. proc. pen., instanţa a constatat că a încetat delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, avocat I.F.
La acelaşi termen de judecată, inculpatul, prin apărător ales, a invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, sub aspectul nerespectării art. 263 alin. 2 C. proc. pen., iar în urma deliberării strict sub aspectul sesizat, instanţa a respins excepţia invocată, reţinând că, din cuprinsul textului de lege invocat rezultă elementele ce trebuie reţinute în cuprinsul rechizitoriului, şi anume:
„Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
În rechizitoriu se arată de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.”
În speţă, s-a invocat, pe calea excepţiei neregularităţii actului de sesizare a instanţei, nerespectarea dispoziţiilor art. 263 alin. 2 C. proc. pen., dar raportat la poziţia procesuală a inculpatului B.I. reliefată în declaraţiile sale de învinuit, prin care a recunoscut integral şi fără rezerve fapta comisă şi reţinută în sarcina sa, s-a apreciat de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş la momentul întocmirii rechizitoriului din cauză, că nu se impunea citarea unor martori atâta timp cât inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi martorii au fost audiaţi în faza de urmărire penală.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a apreciat că, neindicarea numelor şi adreselor martorilor audiaţi la urmărire penală în vederea prezentării lor în instanţă, nu ar atrage neregularitatea actului de sesizare, luând în considerare şi faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 264 C. proc. pen., rechizitoriul contestat, ce constituie actul de sesizare a instanţei de judecată a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului ierarhic superior şi nu a fost infirmat, sens în care procurorul ierarhic care a efectuat verificarea l-a înaintat instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2012, inculpatul, prin apărător ales, a invocat alte excepţii privind neregularitatea actului de sesizare, invocând: încălcarea prevederilor art. 332 alin. 2, teza finală C. proc. pen., referitoare la „prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător”, raportat la art. 197 alin. 2 C. proc. pen., care prevede: „…sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii”, încălcarea prevederilor art. 70 alin. 3 C. proc. pen.: „Dacă învinuitul consimte să dea o declaraţie organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce”; arată că învinuitului i s-a luat o declaraţie în data de 04.10.2011, însă prin rezoluţia din data de 12.09.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta; de asemenea, arată că la dosar nu există declaraţia scrisă personal de învinuit; încălcarea prevederilor art. 224 alin. 3 C. proc. pen.: „procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”, ori astfel de proces-verbal nu a fost întocmit, iar prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din data de 16 februarie 2012 inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, invocând nerespectarea art. 6 alin. 5 C. proc. pen., care prevedea. „organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta, în procesul verbal de ascultare şi reiterând încălcarea prevederilor art. 70 alin. 3 C. proc. pen.”.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate existente în faza de urmărire penală, s-a arătat că, din cuprinsul dosarului de urmărire penală nu a reieşit faptul că înainte de a i se lua inculpatului prima declaraţie, organul de urmărire penală a întocmit procesul-verbal de ascultare, în care să fi fost indicată învinuirea ce i se aducea inculpatului şi nici dreptul acestuia de a fi asistat de către un apărător.
În concret, s-a susţinut că neîndeplinirea de către organul de urmărire penală a obligaţiei prevăzute de art. 6 alin. 5 C. proc. pen. şi absenţa de la dosarul de urmărire penală a procesului-verbal de ascultare, ar constitui motiv de restituire a dosarului pentru refacerea urmăririi penale.
S-a mai arătat că nerespectarea acestei dispoziţii a constitui o încălcare a obligaţiei de a asigura inculpatului deplina exercitare a drepturilor procesuale.
Mai mult, s-a susţinut că neîndeplinirea obligaţiei instituită de art. 6 alin. 5 nu poate fi motivată cu aceea că inculpatul nu se găsea în situaţiile prevăzute de art. 171 alin. 2 C. proc. pen., întrucât s-a susţinut că acele cazuri prevăzute în textul de lege citat se referea la o altă obligaţie a organului judiciar, şi anume, aceea de a lua măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului, dacă acesta, nu are apărător ales.
De asemenea, s-a precizat că obligaţia instituită prin dispoziţiile art. 6 alin. 5 C. proc. pen. nu poate fi considerată ca acoperită, prin respectarea de către organul judiciar a dispoziţiilor art. 70 alin. 2 din acelaşi cod, întrucât s-a arătat că, legiuitorul a instituit două obligaţii în sarcina organului de urmărire penală, prin două texte de lege plasate în conţinutul unor articole şi capitole diferite, şi având un scop şi o finalitate diferită.
S-a mai arătat că, în cauză, sunt incidente şi prevederile art. 6 paragraful 3 lit. a şi c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora: „3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei aduse împotriva sa:
b) să se apere el însuşi, sau să fie asistat de un apărător ales de el…..”
Prin raportare la textul legal indicat, s-a apreciat că în lipsa procesului-verbal de ascultare, inculpatul nu a cunoscut învinuirea ce i s-a adus şi dreptul de a fi asistat de un apărător ales.
De altfel, s-a mai arătat că şi practica C.E.D.O. este constantă în a aprecia faptul că, prin „punere sub acuzare”, în sensul art. 6 par. 1 din C.E.D.O. se înţelege: „comunicarea oficială din partea autorităţii competente, a învinuirii de a fi săvârşit o infracţiune” (Hotărârea Reinhardt şi Slimane – Kaid împotriva Franţei, Hotărârea Bursuc împotriva României), lucru ce nu a fost realizat de organele judiciare dat fiind că inculpatului nu i s-a adus la cunoştinţă în mod legal învinuirea ce i s-a adus, şi nici dreptul de a fi asistat de către un apărător.
În acest sens, s-a invocat şi Decizia penală nr. 2194/26.10.1993, a Curţii Supreme de Justiţie.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. 3 C. proc. pen., s-a arătat că la dosar nu există o declaraţie scrisă dată în faţa organului de urmărire penală, – fila 17 dosar de urmărire penală – declaraţie învinuit din data de 04.10.2011.
Astfel, s-a apreciat că neluarea declaraţiei scrisă personal, conform art. 70 alin.3, constituie o încălcare în sensul prevederilor art. 197 alin. 1 şi 4 C. proc. pen. şi, în consecinţă, s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Prin Încheierea din data de 16 februarie 2012, instanţa, în urma studierii dosarului de urmărire penală a respins excepţiile privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei, constatând faptul că, la dosar la filele 17-23, existau declaraţiile inculpatului B.I., date în faţa organelor de poliţie, iar din cuprinsul acestora, a rezultat, în mod explicit, faptul că, inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă, potrivit art. 70 alin. 2 C. proc. pen., respectiv dreptul de a avea un apărător şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, iar inculpatul a declarat că renunţă la drepturile enumerate.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 70 alin. 3 C. proc. pen. – declaraţia scrisă personal – instanţa a constatat existenţa unor astfel de declaraţii la filele 19-20 şi 22-23.
Faţă de cea de-a treia dispoziţie legală invocată ca fiind nerespectată, respectiv prevederile art. 224 alin. 3 C. proc. pen., instanţa a constatat că la fila 26 dosar urmărire penală este ataşat procesul-verbal a cărei existenţă se contestă.
Instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului noile prevederi din C. proc. pen. privind procedura simplificată a recunoaşterii, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., acesta declarând că nu este să de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În baza art. 1371 alin. 1 C. proc. pen., s-a adus la cunoştinţa inculpatului învinuirea ce i se aduce, respectiv comiterea infracţiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 185/2002, republicată şi s-a luat act de faptul că inculpatul B.I. a declarat că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. pen., s-a procedat la identificarea inculpatului, în baza art. 322 C. proc. pen. s-a dat citire actului de sesizare al instanţei, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, după care, în baza art. 323 C. proc. pen., s-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate de către acesta fiind consemnate într-un proces-verbal distinct, semnat şi ataşat la dosar.
Pe parcursul procesului au fost audiaţi martorii acuzei, numiţii: C.G. şi P.I. şi martorul încuviinţat inculpatului, numita M.A., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei.
Pentru termenul din data de 30 martie 2012, inculpatul, prin apărător ales, a depus concluzii scrise, solicitând achitarea inculpatului, în temeiul art. 345 alin. 1 şi 3, C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d C. proc. pen., apreciind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru a care a fost trimis în judecată, nefiind îndeplinită situaţia premisă a elementului material al infracţiunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele aspecte:
În prezenta cauză nu a putut fi contestată calitatea de conducător auto a inculpatului, singurul aspect care determină inexistenţa elementului material al infracţiunii fiind determinat de faptul că inculpatul nu se afla în trafic la momentul la care i s-a solicitat recoltarea probelor biologice.
Astfel, s-a constatat că, din procesul verbal de constatare a infracţiunii, întocmit la data de 10.08.2011, ora 17,00, a reieşit faptul că, organul de urmărire penală s-a sesizat „din oficiu cu privire la faptul că pe DJ autoturismul …era intrat cu partea din faţă în şanţul de lângă marginea drumului”.
De asemenea, faptul că inculpatul nu era antrenat în trafic la momentul opririi de către organele de poliţie a reieşit şi din rezoluţia de începere a urmăririi penale, din data de 12.09.2011, în care se s-a precizat că la faţa locului „lângă autovehiculul marca Dacia, am găsit pe conducătorul auto”.
Aceste menţiuni au demonstrat veridicitatea declaraţiilor inculpatului date în faţa instanţei, în sensul că atâta timp cât s-a aflat la volanul autoturismului nu a consumat băuturi alcoolice, acestea fiind consumate după incidentul rutier în urma căruia autoturismul a alunecat în şanţ din pricina ploii (fiind foarte mult noroi la intrarea pe uliţa unde locuieşte), atunci când inculpatul s-a deplasat la locuinţa personală pentru a o suna pe sora sa, martora M.A., pentru a solicita sprijinul nepoţilor la ridicarea maşinii.
Inculpatul a mai precizat în declaraţia sa că, ulterior acestui moment, s-a deplasat la autoturism, unde îi aştepta de nepoţii săi, ocazie cu care au venit organele de poliţie şi i s-a solicitat recoltarea de probe.
S-a mai reţinut şi faptul că, între momentul la care inculpatul B.I. a condus autoturismul ce a alunecat în şanţ şi momentul sosirii organelor de poliţie, au trecut aproximativ 1h şi 30 de min. – 2 ore, acest interval de timp fiind confirmat şi de caracterul contradictoriu al orelor indicate în actele întocmite în cauză, precizându-se că, în rechizitoriu, s-a menţionat ora 16,00, în procesul verbal de constatare a infracţiunii s-a menţionat ora 17,00, în Buletinul de examinare clinică la capitolul Momentul evenimentului rutier s-a menţionat ora 17,40, iar în procesul verbal de prelevare probe biologice s-a indicat prezentarea la unitatea medicală la ora 19,02.
Inculpatul a mai susţinut că, la sosirea organelor de poliţie, i s-a solicitat să scoată autovehiculul din şanţ, însă ar fi refuzat pe considerentul că între timp a consumat băuturi alcoolice şi nu se putea urca la volan.
Faţă de toate aceste aspecte, a rezultat că, inculpatul la momentul invitării de către organele de poliţie de a se supune recoltării probelor biologice sau utilizării aparatului etilotest nu era antrenat în trafic şi nici măcar nu se afla la volanul autoturismului.
Cu privire la declaraţiile olografe ale martorului asistent, s-a constatat că acestea au fost luate anterior începerii urmăririi penale, în etapa actelor premergătoare, iar martorul asistent P.I., a precizat că a văzut momentul în care inculpatul discuta cu organele de poliţie, nefiind confirmat de către acesta faptul că s-ar fi aflat la volan la acel moment, sau anterior opririi de către organele de poliţie.
Inculpatul B.I. a reiterat faptul că, în cauză, nu a fost întocmit proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, potrivit art. 224 alin. 3 C. proc. pen., astfel încât a apreciat că toate actele întocmite de organele de cercetare penală nu pot constitui mijloace materiale de probă, dar instanţa faţă de această dispoziţie legală invocată ca fiind nerespectată, respectiv prevederile art. 224 alin. 3 C. proc. pen., a constatat că la fila 26 dosar urmărire penală era ataşat procesul-verbal a cărei existenţă se contestă.
Din declaraţia martorului C.G., audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, a rezultat faptul că, atât timp, cât s-a aflat cu inculpatul în maşină, acesta nu a consumat băuturii alcoolice şi nici nu a observat ca acesta să fie sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, şi declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, după rigorile procesual – penale, nu a indicat faptul că inculpatul ar fi condus maşina imediat anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat şi prezentării în vederea recoltării probelor.
În privinţa susţinerilor reprezentantului Ministerului Public, în sensul că inculpatul ar fi recunoscut săvârşirea infracţiunii, s-a arătat că acestea nu corespund realităţii, întrucât în declaraţia luată după începerea urmăririi penale, inculpatul a arătat faptul că, nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni.
În situaţia în care instanţa ar fi reţinut aceste declaraţii din faza actelor premergătoare ca probe în favoarea acuzării, în absenţa oricărei alte probe de vinovăţie furnizată de acuzare, aceste declaraţii nu au putut constitui unica probă care să stea la baza unei soluţii de condamnare (art. 69 C. proc. pen.).
Din practica judiciară în materie, s-a reţinut, potrivit Deciziei nr. 224/R/25.05.20101 a Curţii de Apel Târgu Mureş, că situaţia premisă a elementului material al infracţiunii incriminate de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, este aceea ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat, să aibă calitatea de conducător auto şi să fie antrenat în trafic în momentul opririi şi invitării ei de către autorităţile abilitate să se supună recoltării unor asemenea probe, ori utilizării aparatului etilotest.
În prezenta cauză, calitatea de conducător auto a inculpatului nu a fost contestată, aspectul asupra căruia acuzarea şi inculpatul nu s-au pus de acord ar fi tocmai cel al conducerii autoturismului de către cel din urmă, în momentele imediat anterioare solicitării să se supună testării aerului expirat.
Declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus din cursul urmăririi penale şi al judecăţii, făcute după rigorile procesual penale, nu l-au indicat pe inculpat că ar fi condus maşina anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat. Totodată, aceleaşi declaraţii au demontat cele consemnate în procesul-verbal de constatare a faptei, întocmit de lucrătorul poliţiei rutiere şi au aruncat suspiciuni asupra veridicităţii acelor consemnări şi nu au demonstrat că inculpatul a condus autoturismul în care a fost depistat.
În absenţa oricărei probe de vinovăţie furnizată de acuzare, nimic din aceste declaraţii nu au susţinut teza procurorului după care situaţia premisă a infracţiunii deduse judecăţii era îndeplinită în cauză. În contextul prezentat şi în lipsa oricărei probe legal administrate care să ar fi susţinut acuza, soluţia la care judecătoria s-a putut opri în cauză a fost achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen. de sub acuza comiterii infracţiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr.185 /2002, republicată, pentru considerentul că „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii”, respectiv situaţia premisă a elementului material.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.38515 alin. 3 C. proc. pen., a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, care solicită, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi în rejudecare condamnarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
În motivarea recursului, parchetul arată că soluţia de achitare a instanţei este netemeinică şi nelegală, întrucât s-a făcut o interpretare eronată a probelor de la dosar, dându-se eficienţă doar declaraţiilor inculpatului.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp. art.3856 alin.3 C. proc. pen., Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de refuz de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art .87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, constând în acea că, la data de 10.08.2011, în jurul orelor 16:00, fiind în stare de ebrietate a condus autoturismul marca Dacia pe drumurile publice, iar la un moment dat pe raza comunei Bogata, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un şanţ, la sosirea echipajului poliţiei rutiere a refuzat să fie testat cu aparatul Drager Alcotest, iar la Spitalul Luduş a refuzat să se supună recoltării probelor biologice.
Prima instanţă, a dispus achitarea inculpatului pentru că nu s-a dovedit că inculpatul a condus autoturismul anterior solicitării testării de către organele de poliţie, iar din probele administrate rezultă că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice cât s-a aflat la volanul autoturismului, ci după ce s-a produs incidentul rutier.
Curtea nu poate reţine acest punct de vedere.
Din declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii rezultă în mod neechivoc că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul implicat în incident şi nu o altă persoană.
Acest lucru rezultă fără niciun dubiu şi din declaraţiile martorilor M.D. şi C.G.
Aşadar, faptul că inculpatul a condus autoturismul implicat în incident, care a intrat în şanţul de lângă marginea drumului ce face legătura între DN 15E60 şi localitatea Ranta, rezultă fără niciun dubiu din probele administrate, inclusiv din declaraţiile inculpatului, astfel că sub acest aspect nu poate exista nicio discuţie.
De asemenea, din procesul-verbal de constatare, buletinul de examinare clinică şi actele însoţitoare acestuia, precum şi din procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, rezultă în mod clar că inculpatul s-a sustras de la testarea cu aparatul alcooltest şi de la recoltarea probelor biologice după ce a fost condus la Spitalul din oraşul Luduş.
Prin urmare, fapta inculpatului care în data de 18.08.2011 a refuzat să se supună testării cu aparatul Drager Alcotest şi a recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la Spitalul din oraşul Luduş, după ce a condus autoturismul marca Dacia pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii nu are nicio relevanţă faptul că el a consumat băuturi alcoolice înainte sau după ce a produs evenimentul rutier, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliţie şi să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., de faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi de faptul că în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, astfel că, urmează să stabilim o pedeapsă orientată înspre minimum special, respectiv 2 ani închisoare.
Curtea, apreciază că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, întrucât în cursul judecăţii cauzei, atât în primă instanţă cât şi în recurs, a adoptat o poziţie de nerecunoaştere a faptelor, încercând să prezinte o altă stare de fapt, contrar probelor administrate în cauză.
În privinţa modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de recurs, având în vedere scopul pedepsei reglementat de art. 52 C. pen., apreciază că în cauză scopul acesteia poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile art. 81 – art. 83 C. pen..
Faţă de considerentele expuse, Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit. d C. proc. pen., urmează să admită recursul Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, să caseze integral hotărârea judecătorească criticată şi, pe cale de consecinţă:
În baza disp. art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 republicată, urmează să-l condamne pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în baza art. 71 C. pen., Curtea, urmează să interzică inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) C. pen..
Curtea, în baza art. 81, art. 82 C. pen., urmează să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată, prin prezenta, pe durata unui termen de încercare de 4 ani (2 ani + 2 ani) şi în baza art. 83 C. pen., ce reglementează revocarea suspendării condiţionate, va atrage atenţia inculpatului să respecte aceste prevederi.
Instanţa de recurs, conform art. 71 alin. 5 C. pen., urmează să dispună ca pe durata termenului de încercare stabilit prin prezenta, să se suspende şi executarea pedepsei accesorii – cea a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) C. pen. – stabilite prin această decizie.
În baza art.191 alin.1 C. proc. pen. urmează să oblige inculpatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare, aferente soluţionării cauzei, la prim grad jurisdicţional, suma de 400 lei.
În baza art.192 alin.3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
