Referitor la motivele ce vizează fondul cauzei, s-a constatat că şi acestea sunt vădit nefondate. Astfel, cât priveşte susţinerea referitoare la ignorarea dreptului de apreciere al recurentei, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut explicit în considerentele sentinţei existenţa acestui drept, numai că a considerat în mod just că prin emiterea actului administrativ examinat s-au depăşit limitele prevăzute de lege, intrându-se în sfera excesului de putere, astfel cum este acesta definit prin art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004.
Este de necontestat că recurenta are dreptul de a modifica sau chiar revoca autorizaţia nr. 178/2006. dar, aşa cum se indică în chiar art. 10 invocat, acest drept trebuie exercitat „în condiţiile legii”. Legea. în speţă, este art. 47 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 43/1997, potrivit cu care administratorul drumului poate să ceară deţinătorului unei construcţii autorizate în zona drumurilor publice să o demoleze dacă măsura este impusă de „construirea, modernizarea, modificarea, întreţinerea sau exploatarea drumului public, precum şi de asigurarea condiţiilor pentru siguranţa circulaţiei”, dar este obligat să-l înştiinţeze „cu cel puţin 3 luni înainte de începerea lucrărilor la drum. în cazul construcţiilor şi instalaţiilor acceptate cu caracter provizoriu”.
Este greu de conceput şi, în orice caz, nu a fost probat că într-un interval de timp foarte scurt (14 zile de la emiterea autorizaţiei şi 8 zile de la realizarea efectivă a accesului temporar) s-au schimbat datele tehnice şi faptice care au impus acordarea autorizaţiei nr. 178/2006. Sintagma utilizată de recurent, „nemulţumirea populaţiei” faţă de valorile de trafic de pe DN 1, nu poate, în sine. să justifice emiterea actului administrativ în discuţie, întrucât, nefiind însoţită de o documentaţie adecvată, studii specifice etc., este imposibil de verificat de instanţa de administrativ.
în plus, şi recurenta nu a criticat acest considerent al instanţei de fond. nu a existat temei pentru desfiinţarea intempestivă (a doua zi de la comunicarea adresei nr. 93/2006) a lucrărilor provizorii cfectuatc, deşi legea impunea înştiinţarea deţinătorului lucrării cu trei luni înainte.
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 3319 din 29 iunie 2007, în Jurisprudenţă s. cont. adm. şi fisc. 2007, sem. II, p. 94
Notă: Iată o modalitate ingenioasă de a constata şi cenzura excesul de putere al administraţiei fără ca cineva să poată susţine că instanţa a intervenit nepermis în competenţa exclusivă a administraţiei.
în speţă se pune problema modului în care o anumită atribuţie a fost exercitată: aceea de a revoca o autorizaţie (act administrativ individual, legal, favorabil particularului) pe motiv de inoportunitate. Instanţa îşi construieşte propria apreciere folosindu-se de aceea făcută de către administraţie – titulara competenţei în cauză. Astfel, raportat la scurta perioadă de timp scurs de la emiterea autorizaţiei până la revocarea ei, instanţa apreciază că inoportunitatea survenită (a autorizaţiei) este cel puţin îndoielnică: de vreme ce, cu 15 zile înainte, chiar administraţia a fost aceea care a apreciat caracterul oportun al actului emis, cel puţin o prezumţie simplă de menţinere a circumstanţelor se impune. Or, această prezumţie simplă răstoarnă sarcina probei: administraţia este ţinută acum să probeze schimbarea fundamentală de circumstanţe. Şi în continuare raţionamentul instanţelor este ireproşabil: simplele susţineri (legate de pretinse nemulţumiri ale populaţiei) nu sunt veritabile mijloace de probă. în lipsa unor înscrisuri ori alte dovezi, oportunitatea autorizaţiei se prezumă, astfel că revocarea intempestivă a unui act administrativ individual, legal şi oportun reprezintă, fără îndoială, un exces de putere.
