Dreptul muncii şi asigurărilor sociale. Desfacere contract individual al unui director al unei regii autonome Desfacerea contractului de muncă


Dreptul muncii şi asigurărilor sociale. Desfacere contract individual al unui director al unei regii autonome

Decizia de revocare din funcţia de director nu prevede desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, deci aceasta nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 63, 268 Codul muncii în ceea ce priveşte respectarea sau nu a procedurii prevăzute de lege în cazul concedierii, în scopul constatării unei eventuale nulităţi absolute a acestei decizii. Aşadar nu era necesară cercetarea disciplinară prealabilă, întrucât măsura revocării din funcţie a survenit ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului concretizată printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie. Măsura de desfacere a contractului individual de muncă a directorului comercial a fost luată în cadrul de aplicare a H.G. nr. 60/2005, care, între altele, reglementează condiţiile în care sunt numiţi şi revocaţi directorii, funcţionari ai societăţii, angajaţi pe bază de contract de muncă.

(Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa civilă nr. 225/29 Martie 2010 )

Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi contestatorul D.T. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata R.A A.P. Bucureşti, să se dispună anularea Deciziei nr. 106/26.03.2009, prin care a fost revocat din funcţia de director comercial al S.R.P. O., repunerea în situaţia anterioară, precum şi obligarea intimatei la plata tuturor despăgubirilor prevăzute de art. 78 Codul muncii şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, se învederează instanţei că, în baza contractului individual de muncă nr. 1880/24.02.2005, ocupă funcţia de director al S.R.P. Olăneşti şi, prin actul adiţional nr. 2236/23.02.2009 a fost numit pe postul de director comercial al S.R.P. Olăneşti, pentru o perioadă nedeterminată. La data de 15 aprilie 2009 i-a fost comunicată, prin poştă, Decizia nr. 106/26.03.2009, prin care a fost revocat din funcţia de director comercial.

Contestatorul apreciază că această decizie echivalează cu o concediere disciplinară a sa, întrucât încalcă dispoziţiile art. 63 şi 267 Codul muncii, nefiind efectuată o cercetare disciplinară prealabilă. De asemenea, a considerat că sunt încălcate şi prevederile art. 268 Codul muncii, deoarece decizia nu este motivată, iar lipsa menţiunilor obligatorii este sancţionată de lege cu nulitate absolută a deciziei.

Se mai arată că decizia contestată a fost emisă pe durata incapacităţii temporare de muncă, astfel încât sunt nerespectate prevederile art. 60 din Codul muncii.

Concluzionând, contestatorul arată că revocarea sa din funcţie s-a făcut pe criterii politice, interzisă de textul de lege prevăzut de art. 59 Codul muncii.

În subsidiar, se arată că această decizie echivalează cu o schimbarea funcţiei sale şi, în consecinţă, sunt încălcate dispoziţiile art. 41 Codul muncii, referitoare la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, precum şi prevederile art. 64 Codul muncii, privitoare la faptul că nu i s-a oferit un alt loc de muncă potrivit pregătirii sale profesionale.

Spre dovadă, contestatorul a depus la dosarul cauzei decizia contestată, dovada comunicării acesteia, Contractul individual de muncă nr. 1880/24.02.2005 şi actul adiţional al acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile, tribunalul constată că prezenta contestaţie este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Prin încheierea contractului individual de muncă nr. 1880/24.02.2005 contestatorul s-a obligat să presteze muncă pentru şi sub autoritatea angajatorului R.A A. P. pe postul de director al S.R.P. O., pentru o perioadă determinată, începând cu data de 1.03.2005 până la revenirea titularului postului al cărui contract individual de muncă a fost suspendat în temeiul art. 50 lit. e Codul muncii, pe perioada exercitării mandatului de deputat.

Prin Decizia nr. 80/23.02.2009 emisă de directorul general s-a dispus ca începând cu data de 23.02.2009, contestatorul să fie revocat din funcţia de director al S.R.P. O. şi numit în funcţia de director comercial al S.R.P. O., potrivit aprobării Consiliului de Administraţie, prin Hotărârea nr. 4/23.02.2009.

Pentru a se respecta prevederile art. 41 din Codul muncii, s-a dispus semnarea Actului adiţional nr. 2236/23.02.2009 la contractul individual de muncă nr. 1880/24.02.2005, prin care părţile au convenit modificarea raporturilor juridice de dreptul muncii sub aspectul funcţiei, duratei contractului şi a salariului, în sensul că acest contestator va fi numit, începând cu data de 23.02.2009, pe postul de director comercial pe o perioadă nedeterminată de timp şi pentru un salariu de bază de 4698 lei.

Prin Hotărârea nr. 10/26.03.2009 adoptată de Consiliul de Administraţie al R.A. A.P. s-a aprobat revocarea din funcţia de director comercial al SRP O. a contestatorului D.T., începând cu data de 26.03.2009 şi numirea cu aceeaşi dată a altei persoane în funcţia respectivă.

Consecutiv acestei hotărâri, s-a emis Decizia nr. 106/26.03.2009 prin care s-a dispus revocarea din funcţia de director comercial al S.R.P. O.

Această decizie nu prevede desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, deci aceasta nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 63, 268 Codul muncii în ceea ce priveşte respectarea sau nu a procedurii prevăzute de lege în cazul concedierii, în scopul constatării unei eventuale nulităţi absolute a acestei decizii. Aşadar nu era necesară cercetarea disciplinară prealabilă, întrucât măsura revocării din funcţie a survenit ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului concretizată printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie. Măsura de desfacere a contractului individual de muncă a directorului comercial a fost luată în cadrul de aplicare a H.G. nr. 60/2005, care, între altele, reglementează condiţiile în care sunt numiţi şi revocaţi directorii, funcţionari ai societăţii, angajaţi pe bază de contract de muncă.

Împotriva Hotărârii nr. 10/26.03.2009 a Consiliului de Administraţie nu s-a formulat plângere la instanţa competentă, respectiv Secţia comercială a Tribunalului Vâlcea, pentru a se verifica oportunitatea adoptării acestei hotărâri, potrivit dispoziţiilor HG nr. 60 din 21 ianuarie 2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, astfel încât Decizia nr. 106/26.03.2009, de revocare din funcţie, nu este decât o decizie de punere în aplicare a hotărârii iniţiale, adoptate de Consiliul de Administraţie a cărui decizie are natură deliberativă.

Nu suntem nici în ipoteza unei modificări a contractului individual de muncă, astfel cum este reglementată această instituţie prin dispoziţiile art. 41 Codul muncii, sub aspectul felului muncii sau a salariului, ci în virtutea prerogativelor conferite de H.G. nr. 60/2005 s-a dispus numirea/revocarea unui director de sucursală.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. 5 din H.G. nr. 60/2005, personalul de conducere al sucursalelor este numit de consiliul de administraţie pe criteriul competenţei profesionale, întrucât atribuţiile acestuia implică o putere decizională şi un anumit grad de responsabilitate. Aceleaşi prevederi legale sunt reluate şi în art. 11 pct. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, potrivit căruia Consiliul de administraţie al regiei are următoarele atribuţii, răspunderi şi competenţe: (…) 6. numeşte şi revocă personalul de conducere al regiei, prevăzut la art. 10 alin. 4 din hotărâre.

Nu este reală nici susţinerea contestatorului în sensul că decizia contestată încalcă prevederile art. 60 alin. 1 Codul muncii, adică a fost emisă la data când acesta se afla în incapacitate temporară de muncă, deoarece din foaia colectivă de prezenţă pe luna martie 2009 rezultă că în data de 26 martie 2009 acesta a fost la serviciu.

Faţă de aceste considerente, luând în vedere prevederile art. 10 alin. 5 din H.G. nr. 60/2005, instanţa a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată.