VIZITARE MINOR. Art. 262 alin. 2, art. 400, 401, 483 – 512 Cod Civil, art. 8 C.E.D.O., art. 14 , art.15, art.31 din Legea nr. 272/2004.
Conform art. 262 alin. 2 Cod civil, copilul care nu locuieste la unul din parintii sai, are dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, drept ce nu poate fi limitat decât în conditii legale, luând în considerare interesul superior al copilului.
În cazul ca parintii nu se înteleg si tinând seama de interesul superior al copilului, locuinta copilului minor va fi stabilita de instanta conform art. 400 Cod Civil, art. 401 stipulând dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu acesta.
Art. 483 -512 Cod Civil instituie autoritatea parinteasca, drepturile si îndatoririle parintilor, exercitarea autoritatii parintesti si decaderea din exercitiul drepturilor parintesti, exercitarea tuturor trebuind sa aiba în vedere interesul superior al copilului.
Potrivit art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul la respectarea vietii private si de familie, nefiind admis amestecul autoritatii publice, decât în masura în care este prevazut de lege si constituie o masura necesara pentru securitatea si siguranta nationala, bunastarea economica, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, moralei, a drepturilor si libertatilor altora.
În cauza minorul nascut la 03 martie 2009 a fost încredintat mamei, stabilindu-se program de vizitare tatalui care locuieste în alta localitate, ceea ce implica un anumit efort, sens în care instanta de control a modificat programul, astfel ca pastrând ritmicitatea saptamânala a vizitelor, ceea ce asigura o relatie strânsa între tata si minor, a stabilit întâlnirile de doua ori pe luna, sâmbata si de doua ori pe luna duminica, cu ridicarea minorului de la domiciliul mamei. Dar nimic nu împiedica partile sa se înteleaga concret asupra unui alt program la un moment dat, programul stabilit de instanta fiind executoriu doar în masura în care partile nu se înteleg altfel, fiind de dorit totusi exercitarea comuna a autoritatii parintesti ce reprezinta regula din perspectiva noului cod civil, astfel cum este reglementata în art.483-587 Cod civil, respectiv art.14-15 din Legea nr.272/2004, toate cu respectarea interesului superior al copilului minor.
DECIZIA CIVILA NR. 5694/R/2013
Pronuntata în data de 10 decembrie 2013
Prin sentinta civila nr. 44 din 10.01.2013 pronuntata în dosar cu nr. de mai sus, J.C. a admis, în parte, actiunea formulata de reclamantul L. G. F., în contradictoriu cu pârâta L. M. I., ca întemeiata si a încuviintat ca reclamantul tata sa aiba legaturi personale cu minorul L. G. A. S., nascut la data de 09.03.2009, în fiecare sâmbata de la ora 11 pâna la ora 15 si duminica de la ora 17 pâna duminica la ora 21, la domiciliul pârâtei, cu posibilitatea luarii minorului si la domiciliul reclamantului, fara a fi necesara prezenta pârâtei si cu acordul minorului si cu posibilitatea reclamantului de a vizita copilul la gradinita. A fost respins capatul de actiune de a obliga pârâta sa înscrie minorul la o gradinita, ca neîntemeiat. Nu s-au acordat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca prin sentinta civila nr.6780/07.12.2010 din dosar nr.9541/296/2010 al J. S. M. s-a dispus desfacerea casatoriei, prin acordul comun al partilor, minorul a fost încredintat spre crestere si educare mamei, tatal a fost obligat la plata unei pensii de întretinere si s-a stabilit în favoarea tatalui un program de vizitare al minorului din doua în doua saptamâni, în zilele de sâmbata, între orele 10-12.
Din ancheta sociala efectuata în cauza de catre A. T. din cadrul P. M. S. M. la data de 19.11.2012 rezulta ca tatal manifesta un interes si o afectiune deosebita fata de minorul L.G. A. S. nascut la data de 09.03.2009, minorul este obisnuit cu tatal sau, dar doreste modificarea programului de vizitare pentru ca minorul sa se afle în familia sa o perioada mai mare pentru a avea posibilitatea sa cunoasca familia paterna extinsa (bunica paterna, matusa, verisor), precum si de a participa la evenimentele deosebite din viata acestora. De asemenea, tatal a aratat ca este nemultumit de faptul ca minorul nu frecventeaza nici o colectivitate de copii, socializarea acestuia fiind îngradita, persoanele cu care intra în contact fiind doar mama, bunicii materni si sora mamei. Vazând conditiile materiale si morale pe care le prezinta tatal A. t. propune stabilirea unui alt program de vizitare deoarece minorul se afla la o vârsta la care poate fi dus în familia acestuia.
Pârâta a mentionat în întâmpinare ca, desi ar dori ca minorul sa fie înscris la cursurile de învatamânt prescolar, încercând acest lucru a constatat ca „minorul nu a reactionat bine atunci când a fost lasat singur în mijlocul altor copii si al persoanelor straine, urmând ca acesta sa fie înscris la o alta gradinita în apropierea casei”, sens în care a depus adeverinta nr.603 din 21.12.2012 emisa de G. cu P. p. nr.2 C., aceasta situatie fiind recunoscuta de catre pârâta si în interogatoriu.
De asemenea, reclamantul este nemultumit de faptul ca minorul are aproape patru ani dar înca este alaptat de mama sa, lucru ce nu este benefic dezvoltarii minorului.
Pârâta a recunoscut în interogatoriu ca înca îl mai alapteaza, dar a depus o adeverinta medicala, emisa de medicul de familie, prin care se recomanda ca „alaptarea nu este contraindicata”.
Din interogatoriul luat pârâtei rezulta ca aceasta „nu doreste sa îl lase singur pe copil cu tatal sau deoarece este prea mic si nu întelege ce vorbeste”, pârâta este tot timpul prezenta când tatal îsi viziteaza minorul „si ce nu întelege minorul, aceasta îi explica”, pârâta nu îi permite minorului sa vorbeasca la telefon cu tatal sau pentru ca este prea mic, considera ca minorul nu-l cunoaste pe tatal sau pentru ca era prea mic când cei doi au divortat „si evident, nu-l cunoaste”, nu îi interzice tatalui sa îsi ia copilul în brate „dar nu stie cum reactioneaza tatal pentru ca a fost amenintata de mai multe ori ca îi ia copilul”, pârâta considera ca minorul nu are rabdare sa stea cu tatal sau doua ore, de multe ori o trage de mâneca sa mearga acasa, pârâta considera ca minorului îi place sa se joace în fata blocului si a preferat sa ramâna acolo, nefiind absolut necesar ca tatal sa se poata plimba cu minorul în oras. De asemenea, pârâta a mai aratat ca a încercat sa-l întarce pe copil dar a plâns „hotarând sa-l lase pâna vrea singur sa nu mai fie alaptat”.
Reclamantul a recunoscut ca minorul nu cunoaste domiciliul sau, dar l-a frecventat ocazional, când s-au desfasurat diferite evenimente de familie, iar acest imobil apartine mamei sale, însa a precizata ca a dorit sa-l duca pe minor la domiciliul sau dar programul de doua ore stabilit nu permite acest lucru si a recunoscut ca îl fotografiaza si îl filmeaza ca sa îl vada si familia sa si sa se vada copilul cum era când era mic. Reclamantul a recunoscut ca au existat divergente, atât din partea sa, cât si din partea pârâtei cu privire la programul de vizitare si a mentionat ca este nemultumit de faptul ca minorul nu îi spune „tata”, desi a încercat sa-i spuna acest lucru, invocând o situatie petrecuta între cei doi, respectiv când se jucau cu mingea, fiind prezenta si mama în joc când acesta a spus sa-i paseze mingea pârâta i-a spus reclamantului ca „nu el este tatal minorului, ci tatal copilului este acasa”. Reclamantul a precizat ca minorul nu se plictiseste în cele doua ore stabilite „deoarece încearca sa-i ocupe tot timpul cu diverse jocuri si minorul are rabdare”.
La data de 09.01.2013 a fost audiat minorul în camera de consiliu, în prezenta celor doi parinti, ocazie cu care instanta a constatat ca exista relatii tensionate între cei doi parinti, iar în timp ce parintii discutau contradictoriu „minorul si-a ascuns fata cu mâinile, acesta fiind un semn ca nu-i plac, în mod clar, discutiile contradictorii ale parintilor”, întelegând cu certitudine ceea ce se întâmpla si încercând sa se izoleze.
În timpul derularii audierii, tatal a încercat în permanenta sa se apropie de copil, i-a adus jucarii „pe care acesta le-a primit si le-a prezentat mamei sale” însa, „mama nu l-a încurajat în nici un fel sa-i multumeasca tatalui, asa cum era normal”.
Instanta a constatat ca tatal încearca sa îsi manifeste afectiunea fata de fiul sau, iar mama este cea care trebuie sa-l încurajeze pe minor sa se apropie mai mult de tatal sau, motiv pentru care a recomandat celor doi parinti sa încerce sa construiasca o relatie armonioasa, între ei si minor, sa lase deoparte toate problemele care au dus la destramarea casatoriei, iar minorul sa-si cunoasca ambii parinti, sa dezvolte relatii cu familiile extinse si sa zâmbeasca atunci când îsi vede parintii.
Din declaratia martorului L. V. I., care este unchiul reclamantului, rezulta ca acesta l-a însotit de trei ori pe reclamant ca sa-si viziteze copilul si a observat ca sunt relatii tensionate iar „vizita se realiza într-un spatiu deschis, sau daca erau intemperii, într-o cofetarie”. Martorul a aratat ca nu a auzit niciodata copilul sa-i spuna „tata” reclamantului , mentionând ca, desi reclamantul încearca sa se apropie de copil, intervine pârâta, iar aceste interventii nu ar trebui sa aiba loc din partea pârâtei, aceasta îl tine de mâna pe copil tot timpul, iar la început l-a împiedicat pe reclamant sa-si filmeze copilul, dar acum îl lasa. Acest martor a considerat ca minorul poate fi lasat si la domiciliul tatalui, pentru ca acesta sa se poata acomoda cu tatal sau, mentionând ca nu a remarcat ca pârâta sa încurajeze aceasta relatie si cauta sa fie prezenta tot timpul, opunându-se prin orice mijloace pârâta ca minorul sa aiba o relatie cu tatal sau. Tot acest martor a mai aratat ca reclamantul este cadru militar si doreste sa se dezvolte o relatie de afectiune între acesta si fiul sau si este constient ce consecinte grave ar rezulta daca ar lua copilul si ar pleca fara voia pârâtei. De asemenea, martorul a mai aratat ca, copilul are dreptul de a-si vedea si rudele din partea tatalui, iar el, în calitate de unchi, a vrut sa ia copilul în brate dar pârâta s-a opus spunând „nu mi-l mai zapaciti”. Chiar la un moment dat, copilul s-a asezat pe genunchiul martorului, dar pârâta a încercat sa-l îndeparteze, iar când reclamantul a vrut sa-si ia copilul în brate pârâta a obstructionat acest gest. Tot acestui martor nu i se pare normal ca tatal sa se întâlneasca cu copilul sau si sa stea în fata blocului si desi reclamantul si-a dorit sa aiba mai mult timp pentru a-si petrece cu copil sau, acesta a respectat hotarârea judecatoreasca.
Din declaratia martorului V.V. V., tatal pârâtei, rezulta ca acesta, desi este adeptul ca minorul sa aiba legaturi cu ambii parinti, acesta este foarte mic pentru a putea fi stabilit un program mai mare, copilul nu are rabdare si vrea sa mearga acasa, considerând ca numai când acesta va avea vârsta de 7-8 ani atunci poate sa stea mai mult cu tatal sau. Martorul a invocat faptul ca minorul nu stie înca ce se întâmpla, iar programul stabilit este suficient pentru ca tatal sa-si vada copilul. Martorul a mai aratat ca în afara de programul stabilit reclamantul nu suna, nu întreaba ce este cu copilul, dar înainte de a veni sa-l vada pe copil acesta o suna pe pârâta si o întreaba daca poate veni si aceasta îi comunica daca poate veni, dar daca minorul doarme sau este bolnav stabileste o alta ora. Martorul nu întelege de ce reclamantul doreste sa-si vada mai mult copilul, gândindu-se ca poate „sa fie o influenta de undeva si personal nu a discutat cu reclamantul”. De acest copil se ocupa mama fiind ajutata de cei doi bunici materni, venind în vizita si sora pârâtei, Martorul a învederat ca a încercat sa-i explice copilului ca este bunicul si nu „tatal”, însa „acesta a refuzat sa creada”, copilul auzind pe fiica sa ca-i spune „tata” si de aceea si copilul îi spune „tata”. De asemenea, martorul considera ca minorul doar la vârsta de 7-8 ani va întelege aceasta situatie. Personal a fost cu copilul la gradinita, a stat o jumatate de zi, copilul s-a plictisit si nu a mai vrut sa stea si nu l-a lasat singur la gradinita, deoarece nu ramânea. Acest martor nu întelege de ce reclamantul „se cramponeaza de gradinita, acestia fiind acasa si se ocupa de copil ca si la gradinita”, minorul jucându-se cu alti copii când iese în fata blocului. În final, martorul a mai aratat în declaratia sa ca „i se pare normal ca rudele tatalui sa nu-si vada nepotul, având în vedere motivele de divort si nu considera ca este îngradit acest drept copilului de a-si vedea si rudele din partea tatalui, când va fi mai mare va hotarî daca vrea sa le vada sau nu si considera ca acesta îsi va alege dreptul, având în vedere explicatiile ce i le va da în legatura cu fiecare persoana în parte.”
Potrivit art.496 alin.5 Cod civil „parintele la care copilul nu locuieste în mod statornic are dreptul de a avea legaturi personale cu minorul, la locuinta acestuia”.
Din cuprinsul acestei dispozitii se deduce preocuparea legiuitorului ca fiecare dintre parinti sa aiba posibilitatea de a mentine si dezvolta legaturi personale cu copilul sau, chiar daca nu i s-a stabilit domiciliul la el.
Potrivit art.262 alin.2 Cod civil „copilul care nu locuieste la parintii sai, sau dupa caz, la unul din acestia, are dreptul de a avea legaturi personale cu acestia”.
Exercitiul acestui drept nu poate fi limitat decât în conditiile prevazute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.”
Exercitarea autoritatii parintesti este reglementata de dispozitiile art.483-512 Cod civil fiind guvernata de acelasi principiu al interesului superior al copilului.
Art.401 Cod civil statueaza ca în cazurile prevazute de art.400 Cod civil, parintele, sau dupa caz parintii separati de copii lor, au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. În caz de neîntelegere între parinti, instanta de tutela decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept”.
Pe de alta parte, s-a precizat ca dispozitiile mentionate sunt în concordanta cu disp.art.8 din C. E. D. O., potrivit careia orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, la domiciliul sau. Desi prin deciziile CEDO C. nu a definit ce este aceea „viata de familie” , în cuprinsul Deciziei Lebbnik/Olandei, viata de familie este înteleasa ca fiind o legatura biologica si/sau juridica (rudenie, casatorie, adoptie, etc.), peste care se suprapune o relatie personala reala, efectiva. Daca asa este vazuta notiunea de „viata de familie”, nu este mai putin adevarat ca prin dispozitiile art.8 paragraful II sunt consacrate obligatiile statului de a face toate demersurile pentru a proteja viata de familie, dar, în acelasi timp, nu este admisa nici o ingerinta în aceasta viata de familie. Asadar, prin masurile prin care Statul le ia, trebuie respectata viata de familie a unei persoane, iar pentru un parinte si copilul sau, a fi împreuna. (Cauza Ticli si Mancuso/Italiei – Hot. din 23.03.1999), car si exercitiul drepturilor parintesti (cauza R/ marii Britanii – Hotarârea din 8.07.1987) sunt elemente esentiale ale vietii.
În acest sens sunt si „cauza Iosub Caras/României” (privind respectarea dreptului la familie al reclamantului în raport cu fiica sa), „cauza Monory/României si Ungariei” (dreptul parintelui si al copilului de a se bucura unul de compania celuilalt), „cauza Iglesias Gil si A.U.I. / Spaniei” (dreptul parintilor de a beneficia de masuri care sa le permita sa îsi vada copii si obligatia A. nationale de a facilita aceste întâlniri) s.a.m.d.
Dreptul la identitate este promovat si prin art.4 din Conventia asupra relatiilor personale care privesc copiii, ratificata de România prin legea nr.87/2007 care consacra dreptul fundamental, atât al parintelui, cât si al copilului de a obtine si întretine relatii personale în mod constant si nerestrictiv.
Potrivit art.14 si 15 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii si rudele, aceste relatii putându-se realiza prin întâlniri ale copilului cu parintele, vizitarea si gazduirea copilului pe perioade determinate. În realizarea acestui deziderat, Legea nr.272/2004 impune respectarea principiului interesului superior al copilului, principiu impus inclusiv în legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile si deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
Modalitatea în care se realizeaza aceasta legatura trebuie adaptata permanent la vârsta copilului, la evolutia sa continua fizica si psihica, fiind în interesul acestuia sa creasca în apropierea ambilor parinti, beneficiind de grija, afectiunea si interesul acestora. Interesul minorului cere ca acest drept legal sa fie exercitat continuu, iar în situatia în care exista neîntelegeri cu privire la exercitarea acestuia, intervine instanta de judecata prin stabilirea unui program de vizitare.
Divortul partilor nu trebuie sa afecteze în niciun mod relatia dintre minor si reclamantul tata, iar pârâta trebuie sa înteleaga ca nu înceteaza niciodata calitatea de parinte al reclamantului, care are nu numai obligatia legala de a contribui la întretinerea minorului, ci si dreptul, precum si obligatia de a veghea la cresterea copilului sau si ca este imperios necesara pentru dezvoltarea unei personalitati echilibrate a minorului, cooperarea dintre parinti pentru ca minorul sa poata mentine cu tatal sau relatii firesti în modalitatile reglementate de lege.
Dreptul de vizitare presupune deplasarea periodica a parintelui la domiciliul copilului (deci chiar în interiorul domiciliului) si petrecerea unui interval de timp bine determinat acolo, împreuna cu copilul, precum si deplasarea copilului la domiciliul parintelui si petrecerea împreuna a unui interval de timp bine determinat si acolo.
Ambii parinti trebuie sa înteleaga ca minorul nu se afla în proprietatea nimanui, având dreptul de a avea relatii personale cu ambii parinti.
Ambii parinti trebuie sa se implice responsabil în cresterea si dezvoltarea armonioasa a copilului lor.
Copilul nu trebuie folosit niciodata ca mijloc moral sau sentimental de razbunare sau santaj fata de celalalt parinte, întrucât aceste lucru este perceput de copil (indiferent de vârsta, chiar frageda, pe care acesta o are) si se rasfrânge negativ asupra cresterii si dezvoltarii sale.
Exercitarea autoritatii parintesti de ambii parinti dupa divort are succes doar daca dorinta si abilitatea parintilor de a comunica si colabora este suficient de mare. Deoarece autoritatea parinteasca implica responsabilitatea ambilor parinti în legatura cu deciziile care privesc copii este esential ca parintii sa poata discuta într-o atmosfera non-conflictuala, de siguranta si confidentialitate pentru a putea cadea de acord cu privire la modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si copil, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala a copilului, modalitatile în care se achita aceasta contributie, etc.
Interesul superior ai copiilor ai caror parinti ajung la o întelegere nu poate fi atât de diferit de interesul copiilor din familiile în care parintii nu reusesc sa cada la un acord. Este nedrept si discriminatoriu pentru toti acesti copii sa fie penalizati, pentru o vina care nu le apartine, aceea ca parintii lor nu pot sa ajunga la un acord mediat. Programele care se rezuma la „un weekend din doua”, nu sunt benefice copiilor si ajung rapid sa distruga relatia afectiva dintre copil si parintele care desfasoara legaturi personale cu acesta.
În speta, instanta a constatat ca programul stabilit prin sentinta civila nr.6780/07.12.2010 al J.S.M. nu este suficient si benefic (nefiind indicat si locul desfasurarii programului de vizita), atât tatal, cât si minorul având nevoie de un program de legaturi personale larg si rezonabil, care sa poata implica interactiunea parinte-copil, fara a fi necesara prezenta celuilalt parinte, cel putin doua zile pe saptamâna si cel putin patru ore din fiecare din aceste doua zile, precum si posibilitatea ca parintele sa îsi viziteze minorul la gradinita pentru a fi stimulat dialogul parintelui cu educatorii, implicarea efectiva a acestuia în educatia sa, tatal manifestându-si dorinta de a se implica efectiv în cresterea, îngrijirea dar si educarea copilului sau.
O asemenea masura de stabilire a legaturilor personale este considerata adecvata în functie de promptitudinea punerii sale în aplicare, deoarece trecerea timpului poate avea consecinte iremediabile pentru relatia dintre copil si parintele care nu locuieste cu acesta, fiind necesara participarea activa a parintelui în actiunile care îl privesc pe copil si este obligatorie (a se vedea cauza Ignacolo – Zenide/României) .
Legea nr.272/2004 subliniaza importanta rolului tatalui în cresterea si educarea copiilor, precizând ca ambii parinti sunt responsabil pentru cresterea copiilor lor. (art.31 pct.1).
Aceasta responsabilitate trebuie vazuta sub forma unei implicari active în toate aspectele vietii tatalui. Tatal (si nu bunicul matern) trebuie sa joace un rol activ în viata copilului, în calitate de parinte, sa comunice, sa se joace, sa se implice în activitati comune, sa stabileasca si sa explice reguli, sa-si exprime sentimentele efectiv prin gesturi de tandrete (îmbratisari, mângâieri, sarutari), implicarea ambilor parinti având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosociala a copilului. Este cunoscut faptul ca familiile monoparentale se numara printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut si educat cu dragoste si responsabilitate de ambii parinti, chiar si atunci când acestia nu locuiesc împreuna, are sanse mult mai mari de integrare si reusita sociala.
Instanta nu poate obliga pârâta sa-si înscrie copilul la gradinita, dar aceasta trebuie sa înteleaga ca are o obligatie morala, si sa permita minorului, care are acest drept legal, de a fi integrat într-o colectivitate, invocarea motivului ca „este prea mic”, „nu întelege nimic”, „doar la vârsta de 7-8 ani poate începe sa înteleaga”, inducerea în eroare ca bunicul matern este „tata”, nu fac decât sa îl izoleze pe minor, sa îl traumatizeze si sa fie o piedica reala în dezvoltarea echilibrata, emotionala si armonioasa, precum si integrarea în societate a minorului.
Aceste legaturi încep sa se formeze odata cu venirea minorului pe lume, iar mama nu are dreptul de a-l izola, atât fata de tata si rudele acestuia, precum si de întreaga colectivitate, minorul având nevoie de afectiunea si sprijinul ambilor parinti precum si a rudelor din partea, atât ale mamei (care îi stau în preajma în permanenta), cât si ale tatalui (care nu pot avea legaturi personale cu minorul, deoarece asa au hotarât membrii familiei extinse ale mamei), precum si de întreaga colectivitate (necesitatea de a fi înscris la un program prescolar, fiind un lucru absolut normal la vârsta minorului).
Ca un corolar al celor aratate mai sus, instanta de fond a admis, în parte actiunea, ca întemeiata, conform dispozitivului sentintei atacate.
Împotriva acestei hotarâri, în termenul legal, a declarat recurs pârâta L. M. I., solicitând admiterea recursului si modificarea în partea sentintei, în sensul restrângerii programului de vizitare stabilit, cu cheltuieli de judecata în prima instanta si în recurs.
Tribunalul, în sedinta publica din data de 14.05.2013, a stabilit, dupa punerea problemei în dezbaterea partilor ca sentinta este susceptibila de apel. Prin urmare, a dispus recalificarea caii de atac din recurs în apel în temeiul art.84 si art.282 din vechiul Cod de procedura civila.
Prin decizia civila nr. 86/Ap din 21 mai 2013 pronuntata de T. S. M. s-a respins ca nefondat, apelul pârâtei L. M. I. declarat împotriva Sentintei civile nr.44/2013, pronuntata de J. C. în dosar nr.2962/218/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. G. F.
Pentru a pronunta astfel tribunalul a retinut ca de vreme ce chiar apelanta-pârâta a acceptat ca programul de vizitare stabilit initial este prea comprimat si declarativ, cel putin, a afirmat ca este în interesul copilului minor intensificarea relatiilor dintre acesta si parintele nerezident, programul fixat de prima instanta nu poate fi considerat excesiv.
Împotriva acestor hotarâri, în termen legal a declarat recurs pârâta L. M. I. solicitând în principal casarea deciziei instantei de apel, iar în subsidiar modificarea acesteia cu consecinta respingerii actiunii principale si admiterii actiunii reconventionale, în sensul ca programul de vizitare sa fie în fiecare sâmbata între orele 10.00-12.00 la domiciliul pârâtei.
În motivarea cererii sale recurenta arata ca minorul înca în acest moment nu este capabil sa suporte o schimbare atât de brusca de program, de la 2 ore de doua ori pe luna, la unul de lunga durata ce cuprinde de doua ori pe luna întregul sfârsit de saptamâna. Se arata ca minorul este foarte atasat de mama lui, deoarece la data separarii parintilor el avea doar 1 an, astfel încât parasirea locuintei fara prezenta mamei la aceasta vârsta poate sa constituie o trauma pentru acesta. Mai arata recurenta ca din modul în care a fost stabilit programul de vizitare rezulta ca ea nu va mai putea avea nici un fel de activitati în timpul liber cu minorul, deoarece în fiecare saptamâna, sâmbata si duminica vor fi dedicate întâlnirii copilului cu tatal sau.
Intimatul prin întâmpinare s-a opus admiterii recursului.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca minorul L. G. A. S. s-a nascut la 09 martie 2009, prin sentinta civila nr.6780 din 07 decembrie 2010 fiind încredintat mamei spre crestere si educare. Prin aceiasi sentinta s-a stabilit în favoarea tatalui posibilitatea de avea legaturi personale cu minorul din doua în doua saptamâni, sâmbata, între orele 10.00-12.00, dar trebuie subliniat faptul ca la data pronuntarii hotarârii de divort copilul avea 1 an si 9 luni.
Tatal copilului locuieste în S. M., în timp ce minorul si mama lui locuiesc în prezent în C. Este adevarat ca distanta este mica daca este parcursa cu autoturismul, dar implica un oarecare efort în cazul în care este mentinut programul astfel cum a fost el stabilit de catre instanta de fond.
O varianta discutata de instanta cu partile a fost aceea a stabilirii unui program de vizitare bilunar, cu ridicarea minorului de la domiciliul mamei, dar intimata s-a opus categoric, apreciind ca baietelul are o anumita sensibilitate si ca nu este obisnuit sa stea o perioada atât de îndelungata fara ea si sa doarma într-o alta locuinta.
Instanta nu a putut sa nu remarce ca intimata face destul de dificila pastrarea unei relatii normale între minor si tatal sau si a apreciat dorinta tatalui de a avea un program de vizitare mai extins decât cel de care se bucura în prezent, deoarece o apropiere între el si minor nu s-a putut realiza decât în masura în care timpul petrecut de cei doi împreuna este reflectat în perioade mai mari de timp.
Este adevarata însa afirmatia potrivit careia, asa cum a fost indicat programul de catre instanta de fond, acesta face imposibila asigurarea unei activitati comune de catre mama si minor în timpul liber al acesteia, nefiind posibil ca fiecare zi a sfârsitului de saptamâna sa fie dedicata vizitei tatalui.
În aceste conditii, instanta de recurs admitând recursul, a modificat hotarârea instantei de fond, în sensul ca pastrând ritmicitatea saptamânala a vizitelor, ceea ce asigura o relatie destul de strânsa între parinte si minor, a stabilit totusi ca aceste întâlniri sa aiba loc de doua ori pe luna sâmbata si de doua ori pe luna duminica, urmând ca una dintre zilele sfârsitului de saptamâna sa poata fi organizata de mama asa cum apreciaza ea ca este mai bine.
Intervalul de timp stabilit va fi mai mare, respectiv de la orele 10.00 la orele 18.00, cu ridicare de la domiciliul recurentei.
Instanta a subliniat ideea ca nimic nu împiedica partile sa se înteleaga concret asupra unui alt program la un moment dat, programul stabilit de instanta fiind executoriu doar în masura în care parintii nu se înteleg altfel, ceea ce deja denota o insuficienta dorinta de a colabora pentru a asigura minorului conditii optime de crestere si educare, în perspectiva unei exercitari comune a autoritatii parintesti care reprezinta totusi regula din perspectiva noului cod civil.
Fata de toate cele precizate, facând aplicarea dispozitiilor art.304 pct.9 combinat cu art.312 al.1-3 Cod procedura civila, instanta a admis recursul conform dispozitivului hotarârii. Cheltuielile de judecata au fost compensate, solutia avantajând ambele parti din proces.
