Luare de mită. Lipsa scopului instituit de art. 254 al. 1 Cod penal. Folosirea banilor primiţi în alte scopuri decât cele personale. Consecinţe.
Existenţa dubiului cu privire la pretinderea sau primirea de bani, respectiv la titlul ilicit cu care inculpatul ar fi primit aceste sume de la anumite persoane impune adoptarea unei soluţii de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „d” Cod procedură penală.
Secţia penală – Decizia penală nr. 10/A/22 ianuarie 2007
Prin sentinţa penală nr. 236/21.06.2006 inculpatul B.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 al. 1 Cod penal cu art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 215 al. 1 Cod penal.
Determinându-se vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunilor expuse, prima instanţă a reţinut că inculpatul în calitatea sa de şef serviciu Fond Funciar şi Registru agricol în cadrul Consiliului Local al oraşului Simeria, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la diferite intervale de timp a pretins şi a primit diferite sume de bani în lei şi valută de la mai multe persoane, promiţându-le identificarea , încheierea şi concesionarea unor terenuri din domeniul public sau privat al Consiliului Local Simeria în virtutea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau.
De asemenea a pretins şi primit bani de la pârâta K.F., după ce a indus-o în eroare că poate să-i rezolve un partaj imobiliar care nu intra în atribuţiile sale de serviciu.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul B.V., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând achitarea sa de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 254 al. 1 Cod penal cu art. 41 al.2 Cod penal şi art. 215 al. 1 Cod penal.
Apelul este fondat.
Reţinând starea de fapt conturată în urma tuturor probelor administrate- la fond şi în apel – se constată că în situaţiile în care s-a probat primirea sumelor de bani de la martori, scopul pentru care inculpatul i-a încasat nu s-a dovedit a fi o însuşire în interes personal, ci pentru a rezolva, în limitele competenţei sale, solicitările martorilor.
Luându-se în considerare depoziţia martorilor care afirmă că au remis inculpatului bani sau bunuri, se apreciază că în cauză există un dubiu cu privire la privire la pretinderea sau primirea de bunuri de la unele persoane, respectiv la titlul ilicit cu care inculpatul ar fi primit acele bunuri, dubiu care profită inculpatului şi care justifică soluţia de achitare a sa, pe considerentul că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi înşelăciune.
Între părţi au avut loc relaţii care se circumscriu mai degrabă sferei raporturilor de drept civil şi tot pe această cale, martorii care se consideră prejudiciaţi îşi pot recupera eventualele sume, cu titlu de pretenţii.
Apelul a fost admis iar sentinţa atacată desfiinţată cu consecinţa achitării inculpatului B.V. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 254 al. 1 Cod penal şi a infracţiunii prevăzută de art. 215 al. 1 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „d” Cod procedură penală.
