Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror FLORIN GEORGESCU, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.
Pe rol judecarea plângerii împotriva Ordonanţei procurorului din data de 08.03.2012 emisă în dosarul nr.79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, formulată de petentul D V.
La apelul nominal se prezintă dl.av.Coman Vasile, lipsă fiind petentul D V şi reprezentantul DGFP Mureş.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dl.av.Coman Andrei depune împuternicirea avocaţială
S-a depus prin registratura instanţei – fax – adresa nr. înaintată de DGFP Mureş, prin care se comunică faptul că petentul D V a achitat la bugetul general consolidat al statului obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin deciziile de impunere nr.1243/21.12.2009 (5.883 lei) şi nr.323/23.11.2010 (34.968 lei), astfel cum rezultă din copia adresei nr.5.387/30.05.2012 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Mureş, anexată.
Reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul petentului, fiecare având cuvântul pe rând, arată că nu au de formulat cereri.
Nefiind cereri de formulat, în temeiul art.339 Cod pr.penală se constată terminată faza cercetării judecătoreşti, iar în temeiul art.340 Cod pr.penală se acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Dl.av.Coman Andrei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată în scris (fl.2-5), respectiv desfiinţarea Ordonanţei procurorului din data de 08.03.2012 emisă în dosarul nr.79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş fiind netemeinică şi nelegală, iar în temeiul art.21 alin.1 din Constituţia României şi art.6 din CEDO să se dispună achitarea petentului D V în temeiul art.10 lit.a Cod pr.penală .
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii, ordonanţa procurorului şi a prim-procurorului fiind legală şi temeinică; cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
INSTANŢA
Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 3.05.2012, petentul D V a solicitat în baza art 278 ind. 1 Cod pr. pen. desfiinţarea Ordonanţei din 08.03.2012 emisă în dosarul nr.79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, prin care s-a dispus 1) infirmarea începerii urmăririi penalene, 2) neînceperea urmăririi penale faţă de petent şi 3) sancţionarea acestuia cu amenda administrativă de 200 lei, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din legea 241/2005 .
În motivare a arătat că cele 14 persoane primite la muncă fără contract de muncă efectuau prestaţii specifice raporturilor de drtept civil, prin urmare solicită schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale, în sensul că fapta pentru care a fost acuzat nu există.
La dosar s-a anexat dosarul nr. 79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
Verificând ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Prin Ordonanţa din 08.03.2012 emisă în dosarul nr.79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a reţinut că petentul D V, în calitate de administrator al SC S I SRL, a primit la muncă în perioada 1.09.2008 – 31.10.2009 un număr de 14 muncitori în condiţiile în care nu a procedat la întocmirea contractelor de muncă aferente şi astfel a ascuns surasa impozabilă – venitul din salarii – în scopul de a se sustrage de la plata impozitului pe venit. Se precizează că sustragerea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii nu întruneşte elemenetele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât aceste contribuţii nu erau definite, în perioada în discuţie, drept obligaţii fiscale de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală.
Instanţa consideră că în perioada menţionată fapta descrisă mai sus, de a primi la muncă un număr de 14 persoane fără întocmirea contractului de muncă, nu era prevăzută de legea penală.
Potrivit art. 264 alin. 3 din Codul muncii, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă. Dar acest text legal a fost introdus în Codul muncii prin Legea nr. 40/2011.
Textul legal menţionat nu exista în perioada în care a fost comisă fapta din prezenta cauză. În acea perioadă, Codul muncii prevedea drept contravenţie, în art. 276 alin. 1 lit. e, primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, faptă sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.
În speţă, eludarea acestei încadrări a faptei prin referirea la art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 este artificială. Potrivit acestui text legal, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile…
Este discutabil că legiuitorul a avut în vedere primirea la muncă „la negru” ca pe o faptă de evaziune fiscală. În acest caz, ar trebui indicat motivul care l-a făcut să incrimineze această faptă în anul 2011 şi, de menţionat, să prevadă pedepsirea ei în limite considerabil mai mici decât cele prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Apoi, este din nou discutabil că prin prestarea unei munci în baza unui contract civil, şi nu a unui contract de muncă, se realizează evaziune fiscală. De principiu, în orice formă ar fi realizate, veniturile dau naştere la obligaţia plăţii unui impozit pe venit. Nu se argumentează, în speţă, că nu s-ar fi achitat impozitul pe venitul rezultat din plăţile făcute celor 14 muncitori.
Dar şi dacă organele de urmărire penală şi-ar fi propus să facă o asemenea argumentaţie, în opinia instanţei ele ar fi trebuit să plece de la stabilirea răspunderii pentru o eventuală neplată a celor 14 muncitori. Ei ar fi „autorii” faptei de ascundere a venitului, în scopul neplăţii impozitului pe venit. Nu incumbă plătitorului să plătească impozitului pe venit, ci primitorului acelui venit. Dacă s-ar fi stabilit răspunderea celor 14 muncitori pentru sustragerea de la plata impozitului pe venit, se putea discuta despre răspunderea petentului pentru o eventuală participaţie la această faptă, în forma instigării sau complicităţii. Dar instanţa nu poate reţine răspunderea direct a instigatorului sau complicelui, fără să fie în posesia unor minime elemente cu privire la autorul faptei. În speţă, aceste elemente nu există. Nici nu s-a probat că cei 14 muncitori şi-au ascuns sursa de venit, nici nu au fost audiaţi în calitate de făptuitori, pentru a putea să se apere probând contrariul.
O răspundere directă revine angajatorului doar cu privire la contribuţiile care se reţin la sursă. În caz de nevirare a lor către buget, se pune problema faptei de stopaj la sursă incriminată de art. 6 din Legea 241/2005. Dar aşa cum s-a văzut, ordonanţa atacată exclude în mod expres aceste contribuţii din obiectul ei.
Prin urmare, instanţa reţine că fapta petentului, de a primi la muncă un număr de 14 persoane fără contract de muncă, deşi existentă în materialitatea ei, era prevăzută la data săvârşirii drept contravenţie, şi nu ca infracţiune. În ce priveşte susţinerea petentului, că fapta nu există, ea este eronată. Este indiscutabil că au existat cele 14 persoane, că au prestat anumite activităţi, şi că nu s-au întocmit cele 14 contracte de muncă. Justificările petentului, în sensul că prestaţiile celor 14 erau guvernate de dreptul civil, şi nu de dreptul muncii, pun în discuţie întrunirea sau nu a alementelor constitutive ale faptei. Dar instanţa penală nu trebuie să se preocupe de această problemă, întrucât fapta are un caracter contravenţional, şi nu penal. De altfel, aceste discuţii s-au purtat deja în procesul care a avut drept obiect sancţiunea contravenţională aplicată societăţii comerciale pentru aceeaşi faptă, prin procesul verbal nr. 0009872 din 13.11.2009 întocmit de ITM Mureş. Ele nu trebuie reluate. Motivul de împiedicare a exercitări acţiunii penale de la art. 10 lit. b Cod pr. pen. are prioritate faţă de cel prevăzut de art. 10 lit. d Cod pr. pen..
Potrivit deciziei în interesul legii nr.44/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul plângerii formulate în baza art. 278 ind.1 din Codul de procedură penală, de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală. Pentru ceea ce priveşte sancţiunea administrativă de 200 de lei, instrumentarea dosarului poate fi considerată completă, şi nu se impune reluarea procesului.
Ca urmare, instanţa va admite plângerea formulată de petentul D V împotriva Ordonanţei din 08.03.2012 emisă în dosarul nr.79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în baza art.2781 alin.8 lit.b Cod pr.penală, va schimba temeiul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de petent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 lit.a din Legea nr.241/2005, de la punctul 2 din ordonanţă, din art.11 pct.1 lit.b şi art.10 lit.b1 Cod pr.penală, în art.11 pct.1 lit.b rap. la art.10 lit.b Cod pr.penală, întrucât fapta comisă de petent nu era prevăzută de legea penală, şi va desfiinţa amenda administrativă de 200 de lei.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea plângerii, 30 de lei, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite plângerea formulată de petentul D V (fiul lui Ioan şi Victoria, născut la data de 20.08.1953 în com.Săcliua, jud.Alba, domiciliat în Iernut, str.M-, bl., sc., ap., jud.Mureş, CNP- -), împotriva Ordonanţei din 08.03.2012 emisă în dosarul nr.79/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
În baza rt.2781 alin.8 lit.b Cod pr.penală şi deciziei în interesul legii nr.44/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, schimbă temeiul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de petent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 lit.a din Legea nr.241/2005, de la punctul 2 din ordonanţă, din art.11 pct.1 lit.b şi art.10 lit.b1 Cod pr.penală, în art.11 pct.1 lit.b rap. la art.10 lit.b Cod pr.penală, întrucât fapta comisă de petent nu era prevăzută de legea penală.
Desfiinţează ordonanţa menţionată în ce priveşte dispoziţia de sancţionare cu amenda administrativă de 200 de lei a petentului, de la punctul 3 din ordonanţă.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea plângerii, 30 de lei, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 1.06.2012.
