Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani sub nr. ……., reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T.M., emiterea unui ordin de protecţie prin care să se dispună interdicţia pentru acesta de a păstra o distanţă minimă faţă de ea şi de minorii T.A., născut la data de …… şi T.C.V., născut la data de ……., rezultaţi din căsătorie, faţă de locuinţa lor, faţă de şcolile unde minorii învaţă, faţă de locul ei de muncă şi instituirea unui ordin judecătoresc care să-i interzică pârâtului de a mai avea contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu ea şi minorii rezultaţi din căsătorie sau de a se mai deplasa la şcoala unde învaţă minorii.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru conform disp. art. 26, alun. 2 din Legea nr. 217/2003.
În motivarea, în fapt, a cererii reclamanta arată că în prezent locuieşte împreună cu minorii T.A. şi T.C.V.L în imobilul casă de locuit proprietatea mamei sale, în comuna O….., judeţul Iaşi, anterior locuind în imobilul casă de locuit proprietatea ei şi a pârâtului, însă, ca urmare a scandalurilor, actelor de agresiune fizică şi verbală exercitate asupra ei şi a copiilor, fiind alungaţi în toiul nopţii de pârât în data de 04 octombrie 2012.
Motivele de divorţ ce au fost invocate de ea s-au referit la agresiunile fizice şi verbale, dar mai ales fizice la care a fost supusă timp de 18 ani, cât a durat căsnicia cu pârâtul, zilnic, violenţe venite în prezenţa celor doi copii rezultaţi din căsătorie şi exercitate într-un mod crunt, pe fondul unor scandaluri de proporţii provocate pe fondul consumului excesiv de alcool. Bătăile zilnice pe care i le-a aplicat pârâtul, chiar şi în perioadele în care era însărcinată, au condus la un trai impropriu, pârâtul nerealizând venituri, iar din muncile ocazionale pe care le presta cheltuia totul pe procurarea de băuturi alcoolice. Întreaga viaţă pe care a trăit-o împreună cu copiii alături de pârât a fost un adevărat coşmar, motiv pentru care copiii sunt extrem de speriaţi de atitudinea tatălui, fiind îngroziţi de modul în care pârâtul se comportă cu aceştia, îi ameninţă şi îi terorizează zilnic.
Mai arată reclamanta că de când au fost alungaţi din domiciliul comun viaţa ei şi a copiilor s-a stabilizat, ea fiind cea care se ocupă în exclusivitate de creşterea şi educarea lor, însă de fiecare dată când merge spre locul ei de muncă sau copiii merg la şcoală pârâtul le iese în cale şi îi ameninţă cu moartea. Mai mult decât atât, primeşte zilnic telefoane de ameninţare şi mesaje din partea pârâtului. După momentul plecării sale din domiciliul conjugal împreună cu cei doi copii minori pârâtul s-a deplasat la locuinţa mamei ei, unde a distrus toate ferestrele şi o parte din bunurile pe care aceasta le avea în locuinţă, situaţie care s-a repetat şi la data de 25 mai 2013, când, pe timpul nopţii, a venit la locuinţa mamei ei, a lovit-o pe aceasta, provocându-i o echimoză la nivel ocular, pe ea a strâns-o de gât, distrugând din nou toate geamurile de la imobilul casă de locuit proprietatea mamei ei. Există dovezi care atestă că în urma numeroaselor plângeri depuse pârâtul a fost şi sancţionat contravenţional, efectuându-se şi cercetări penale cu privire la acesta. În cauză sunt întrunite întocmai dispoziţiile Legii nr. 217/2003, în sensul emiterii unui ordin de protecţie, deoarece există situaţia premisă determinată, şi anume că viaţa, integritatea fizică ori psihică, respectiv libertatea lor sunt puse în pericol din partea pârâtului. Măsura obligării pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinată faţă de ea ori faţă de copii, şcoală sau locul ei de muncă îndeplineşte condiţia prevăzută de lege, respectiv art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 şi, în egală măsură, respectă cerinţa de a fi proporţională şi necesară pentru protejarea drepturilor ei şi ale copiilor. Numai astfel poate fi înlăturată starea de pericol în care se află atât ea, cât şi copiii, victime ale violenţelor de familie exercitate de pârât. Or, actele de violenţă, precum şi actele materiale de distrugere exercitate la locuinţa mamei sale în care ea s-a mutat împreună cu copiii sunt de natură a demonstra că, practic, viaţa lor este în pericol, cum în egală măsură este în pericol integritatea fizică ori psihică ori libertatea noastră. Prin evaluările psihologice ale minorilor şi prin probele pe care le va administra va face dovada că starea psihică a minorilor se află în pericol accentuată de animozităţile permanente existente între ea şi pârât, iar înlăturarea acestei stări de animozitate, respectiv tensiune poate fi făcută numai prin interzicerea oricărui contact al pârâtului cu ea de natură a proteja implicit minorii.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 23, 3, 4 din Legea nr. 217/2003, practica şi jurisprudenţa CEDO, protocolul nr. 4 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 194 Cod procedură civilă.
În susţinerea cererii, reclamanta a solicita proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi la cererea sa martorii D.S. şi U.I.
Pârâtul nu a formulat în termen întâmpinare. În apărare a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Au fost audiaţi şi minorii T.A. şi T.C.V., conform disp. art. 144, ind. 1 c.proc.civ. şi art. 264 noul Cod Civil.
S-au solicitat şi relaţii de la Poliţia com. O…., jud. Iaşi cu privire la sesizările făcute de reclamantă împotriva pârâtului şi măsurilor luate împotriva acestuia, relaţii ce au fost înaintate de această instituţie cu adresa din data de 19.11.2013.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate în cererea introductivă şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa apreciază că cererea reclamantei este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt: reclamanta T.M. a fost căsătorită cu pârâtul T.M., căsătoria dintre ei fiind desfăcută prin divorţ potrivit sentinţei civile nr. ……….. dată de Judecătoria Paşcani, prin care s-a dispus exercitarea comună a autorităţii părinteşti cu privire la minorii T.A., născut la data de ………. şi T.C.V., născut la data de …….., rezultaţi din căsătorie şi stabilirea locuinţei acestora la reclamantă, cu obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreţinere.
Potrivit disp. art. 23, alin. 1 din Legea nr. 217/2003 ordinul de protecţie se emite în situaţia în care este pusă în pericol viaţa, integritate fizica sau psihica ori libertatea unei persoane printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, în scopul înlăturării stării de pericol, prin ordinul de protecţie dispunându-se cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsuri – obligaţii sau interdicţii prevăzute de lege.
Din probele administrate în cauză nu rezultă ca reclamanta sau cei doi minori să fie într-una din situaţie prevăzute de textul de lege anterior menţionat, reclamanta nefăcând dovada celor menţionate în cererea de chemare în judecată.
Din adresa din data de 19.11.2013 a Poliţiei com. ……., jud. Iaşi rezultă că într-adevăr s-au depus mai multe plângeri de către reclamantă împotriva pârâtului privitor la săvârşirea unor fapte de violenţă, însă în afara faptului că pârâtul a fost sancţionat contravenţional pentru fapte săvârşite la data de 03.11.2013, restul plângerilor nu s-au finalizat cu luarea vre-unei măsuri faţă de pârât, fiind în curs de cercetare, înaintate Parchetului de pe lângă judecătoria Paşcani cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală şi de scoatere de sub urmărire penală, condiţii în care nu au valoare probatoriei. În cazul tuturor situaţiilor se are în vedere perioada mare de timp scursă, condiţii în care nu poate fi vorba de o stare de pericol.
Relevante sunt în cauză declaraţiile celor doi martori care au declarat că pârâtul s-a purtat violent însă în perioada de până la pronunţarea hotărârii de divorţ în data de 14 octombrie 2013, ulterior acesta încetând să se comporte violent, după care a încetat să mai vină la locuinţa reclamantei şi a minorilor, iar în ceea ce priveşte săvârşirea unor fapte la locul de muncă al reclamantei, instanţa reţine că în cauză nu s-a dovedit decât a fi vorba de un caz izolat când pârâtul a mers la locul acesteia de muncă, tot înainte de pronunţarea hotărârii de divorţ, unde a avut într-adevăr o atitudine recalcitrantă şi violentă verbal, însă nu de natură a-i periclita acesteia situaţia la locul de muncă şi relaţiile cu colectivul de muncă.
Cu privire la faptul că pârâtul o contactează telefonic pe reclamantă şi o ameninţă, instanţa constată cu nu se poate stabili cu certitudine acest lucru pe baza probelor administrate în cauză, în condiţiile în care doar din declaraţia martorei D.S. ar rezulta acest lucru, martorul U.I. necunoscând nimic în legătură cu acest aspect, iar minorii audiaţi au declarat că ar fi auzit că mama lor se certa cu cineva la telefon şi întrebând-o cu cine a vorbit, aceasta i-a spus că era pârâtul, în cazul minorului T.C.V., respectiv că ştie de la mama lui că ar fi vorbit la telefon cu pârâtul, în cazul minorului T.A., dar că el nu era acasă.
Trebuie precizat că martora D.S. este mama reclamantei, astfel că declaraţia acesteia apare ca lipsită de obiectivitate, urmând a fi înlăturată, iar în privinţa minorilor T.A. şi T.C.V. se va avea în vedere că aceştia au o vârstă la care capacitatea lor de a avea reprezentarea faptelor şi a consecinţelor acestora este în formare şi sunt uşor influenţabili, în condiţiile în care locuiesc doar cu mama lor.
Este neîndoielnic că între părţi există o serie de animozităţi dată fiind situaţia de foşti soţi şi că pârâtul a avut o atitudine violentă, însă aceste violenţe nu mai sunt de actualitate, pârâtul încetând acest comportament violent de mai mult de o lună de zile, nefiind lipsit de importanţă nici faptul că acesta este plecat în străinătate, unde locuieşte cu forme legale, cum rezultă din cartea de identitate depusă la dosar, şi prin urmare în prezent nu rezultă în niciun caz ca în cauză să mai fie vorba de o situaţie în care să fie pericol viaţa, integritate fizica sau psihica ori libertatea reclamantei sau a copiilor prin acte de violenţă săvârşită de pârât.
În cazul de faţă situaţia arătată nu se încadrează în dispoziţiile legii nr. 217/2003, neaflându-ne în prezenţa unei situaţii de pericol în care să se afle reclamanta sau minorii, respectiv să le fie periclitate viaţa, integritate fizică sau psihică ori libertatea, în condiţiile în care actele de violenţă s-au petrecut în trecut şi nu mai sunt de actualitate, măsurile prevăzute de legea nr. 217/2003 fiind prevăzute pentru înlăturarea unei stări de pericol, iminentă, acesta fiind şi motivul pentru care durata măsurilor este limitată în timp la cel mult 6 luni de zile, dar şi având în vedere consecinţele şi implicaţiile unei astfel de măsuri impunerea unui ordin de interdicţie echivalând cu o restrângere a libertăţii persoanei, ea neputând fi dispusă decât pentru motive suficient probate şi temeinice, instanţa fiind ţinută să analizeze cu mare atenţie toate aspectele cauzei.
Pe cale de consecinţă, instanţa constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecţie, urmează a respinge cererea promovata de reclamantă.
Cheltuielile de judecată avansate de stat în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, vor rămâne în sarcina acestuia.
