ŞI HĂRŢUIRE MORALĂ ÎN CADRUL DERULĂRII
RAPORTURILOR DE MUNCĂ. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE
CHEMARE ÎN JUDECATĂ.
Prin sentinţa civilă nr. 1752/LM/2009, s-a respins acţiunea în conflict de
drepturi formulată de reclamantul CC, împotriva pârâţilor BJ „OD” si MG,
S-a reţinut că, în speţă, faptele invocate de reclamant (necomunicarea in
scris a unor răspunsuri , unele observaţii la adresa lui din partea conducerii,
numirea in cadrul unei comisii de inventariere, aprecierea unor sarcini trasate ca
degradante, faptul ca nu i se răspunde la salut de către directoarea instituţiei,
amenajarea a două locuri de fumat in cadrul instituţiei) nu pot determina în
concret înlăturarea sau restrângerea exercitării drepturilor conferite salariaţilor de
legislaţia muncii ( art. 39 alin.1 Codul muncii), reclamantul neprecizând de altfel,
care dintre faptele menţionate ar constitui acte de discriminare si nici nu a
menţionat care dintre drepturile ocrotite i-ar fi fost în concret afectate.
Analizând probatoriul administrat in cauză instanţa, a constatat că nu s-a
produs nici un act de hărţuire morală, reclamantul nefăcând dovada unui
comportament intimidant din partea pârâţilor care să fi determinat la locul de
muncă ocupat de reclamant, un cadru ostil, degradant ori ofensiv. Sub acest
aspect, s-a apreciat că prin dispoziţiile comunicate reclamantului de către şefii
ierarhici, angajatorul nu a dat dovadă de un comportament iraţional, care ar fi
putut să lezeze demnitatea salariatului, sarcinile trasate fiind circumscrise în
cadrul dreptului angajatorului de organizare a activităţii în cadrul unităţii, de
stabilire a atribuţiilor fiecărui salariat, exercitarea controlului asupra modului de
îndeplinire a sarcinilor de serviciu. In plus, printre drepturile angajatorului,
enumerate in cuprinsul art. 39 alin.2 C. muncii se regăseşte si dreptul acestuia de
a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor,
precum si prerogativa constatării abaterilor disciplinare si aplicării eventualelor
sancţiuni. In fapt, petentul nu a contestat aceste cerinţe sub aspectul legalităţii lor,
declarându-se doar nemulţumit, cu demnitatea lezată si apreciind, ca ceva minor
neexecutarea unor sarcini de serviciu. Atitudinea recalcitrantă a petentului faţă de
sarcinile trasate pe linie ierarhică rezultă chiar din cuprinsul notelor explicative
solicitate de angajator in exercitarea prerogativei disciplinare, apreciindu-le doar
o ”pierdere de timp, din moment ce muncea, si nu trăgea chiulul”. Or, salariatul nu
are dreptul de a cenzura hotărârile conducerii, având obligaţia de a respecta
disciplina muncii, prevederile din regulamentul intern si din contractul individual de
muncă, şi de a îndeplini sarcinile de serviciu, putând refuza doar executarea unor
ordine vădit nelegale.
Instanţa de fond a apreciat ca nejustificate şi susţinerile reclamantului vizavi
de încercarea de izolare de restul colectivităţii prin amenajarea a două locuri de
fumat in cadrul instituţiei, probaţiunea testimonială confirmând că aceasta decizie
a fost luată pe criterii obiective, mai precis în scopul facilitării accesului salariaţilor
în aceste spaţii, întrucât există două clădiri, iar petentului nu i se putea interzice
accesul în locurile respective.
Solicitările pentru asigurarea unui climat propice la locul de muncă,
folosirea unui ton normal, garantarea faptului că nu va suferi repercusiuni în urma
plângerilor formulate, etc. , au fost de asemenea considerate ca nefondate, câtă
vreme acestea sunt obligaţii legale în sarcina oricărui angajator, iar in cauză nu s-
au produs dovezi privind încălcarea acestora. În lipsa concretizării drepturilor
afirmativ încălcate, ocrotite de legislaţia muncii, nu se poate dispune restabilirea
situaţiei anterioare hărţuirii morale pretinse.
In privinţa daunelor morale, s-a apreciat că reclamantul nu a dovedit nici
prejudiciul si nici legătura de cauzalitate între pretinsa hărţuire si afecţiunea de
care suferă, internările în spital ori deteriorarea stării sale psihice.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtelor sub forma daunelor
morale, este necesară întrunirea cumulativă a elementelor constitutive: prejudiciu,
fapta ilicită, raportul de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa
angajatorului. In speţă, aceste elemente nu sunt întrunite. Astfel, deşi reclamantul
în descrierea stării de fapt susţinute prin acţiunea formulată a susţinut că a cedat
nervos, fiind internat in spital, beneficiind de concediu medical, iar apoi, a mai fost
nevoit să solicite concediu fără plată, aceste afirmaţii nu au suport probatoriu,
nefiind dovedită nici o legătură de cauzalitate dintre comportamentul angajatorului
si diagnosticul menţionat in biletul de ieşire din spital, de tulburare depresiva
fond. Nu s-a putut reţine vreo culpa in sarcina angajatorului nici in ceea ce
priveşte concediul fără plată, acordat la cererea exclusivă a petentului, iar
susţinerea acestuia ca a fost nevoit sa solicite concediu fără plata deoarece după
terminarea concediului medical nu s-a simţit deplin restabilit, a fost înlăturată,
nefiind susţinută de acte medicale ori alte dovezi. Având in vedere ca salariul
reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat, in lipsa prestării activităţii,
nu s-a putut constata existenţa nici unui temei in baza căruia parata sa fie obligata
la plata pentru perioada 17.11 – 31.12.1008, nici sub forma unor drepturi salariale
si nici sub forma unor despăgubiri.
Nefondat s-a apreciat a fi si capătul de cerere având ca obiect obligarea
pârâţilor la plata daunelor materiale in suma de 50 de Euro reprezentând taxa
suplimentara achitata companiei aeriene pentru schimbarea datei rezervării,
decizia aprobării cererii fiind atributul exclusiv al conducerii, orice salariat având
obligaţia de a depune o minima diligenta in scopul obţinerii informaţiilor necesare
privind situaţia cererii pentru acordarea unor zile de concediu, anterior achitării
cheltuielilor de transport.
Sentinţa a devenit irevocabilă prin nerecurare.
1
