Cazul bine justificat se consideră a fi probat, având în vedere că reclamantul a dovedit aparenţa dosarului său de proprietate asupra bunului litigios, iar pârâta – autoritate administrativă locală – la rândul său, nu a dovedit când şi pe ce temei juridic l-a inclus în patrimoniul său, raportat prevederilor Legii nr. 213/1998.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 112/C.A. din 11 martie 2009
Prin sentinţa nr. 216/CA din 15 septembrie 2008, Tribunalul Vaslui a respins cererea formulată de S.C. „I.C.” S.R.L. Bucureşti , în contradictoriu cu Consiliul Local B. privind suspendarea hotărârii nr. 79 din 31 martie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a unui act administrativ trebuia să îndeplinească două condiţii şi că, în cazul de faţă, petenta a invocat nelegalitatea hotărârii şi a susţinut că paguba este iminentă, din moment ce s-a dispus vânzarea unui imobil care este proprietatea sa.
Prima instanţă a apreciat însă că susţinerile petentei, în sensul existenţei cazului bine justificat, nu sunt fondate, întrucât nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice, care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ contestat, iar pe de altă parte pentru că susţinerile vizând producerea unei pagube iminente nu pot fi reţinute în contextul în care nu s-au produs nici un fel de dovezi în acest sens.
Curtea a admis recursul reclamantului, reţinând următoarele:
Este dovedit faptul că, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 65/1982, Spitalul de Copii B. a „cedat Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie B., creşa cu 100 locuri, împreună cu indicatorii economici şi financiari, conform dării de seamă încheiată la 30 noiembrie 1982”, că acest activ a fost înregistrat în contabilitatea unităţii ca mijloc fix, că Întreprinderea de Panificaţie B. a fost reorganizată, în baza Legii nr. 15/1990 şi a Legii nr. 31/1990, în societate comercială pe acţiuni, că prin actul de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 2596 din 26 noiembrie 2002, S.C. „Morărit şi Panificaţie I.” S.A. Bucureşti a preluat imobilul denumit „Creşă – Grădiniţă”, situat în B., strada „N.I.”, nr. 5, bloc I.1-2 şi că, prin Hotărârea nr. 79 din 31 martie 2008, Consiliul Local B. a aprobat vânzarea spaţiului în suprafaţă de 188,62 m.p. situat în str. „N.I.”, nr. 5, bloc I.1-2 sc. B, parter.
În condiţiile în care, cel puţin aparenţa dreptului de proprietate era dovedită, iar pârâtul nu depusese nici o dovadă din care să rezulte când şi în ce condiţii imobilul a fost inclus în patrimoniul său, în condiţiile Legii nr. 213/1998, prima instanţă nu avea nici un temei pentru a reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în cauză, se regăsesc atât cazul bine justificat, cât şi nevoia prevenirii unei pagube iminente, în sensul dat acestor termeni de art. 2 alin. 1 lit. ş şi t din Legea nr. 554/2004, din moment ce autoritatea publică locală dispune, în mod unilateral, în regim de putere publică, de un bun ce, aparent, aparţine unei alte persoane, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 44 din României, revizuită.
Deposedarea unei alte persoane de bunul său nu numai că este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii nr. 79 din 31 martie 2008, emisă de Consiliul Local B., ca una ce contravine normei constituţionale evocate, dar este de natură să lipsească pe reclamant de unul sau mai multe din atributele dreptului de proprietate, lipsa de folosinţă previzibilă a bunului cel puţin pe perioada în care se va soluţiona acţiunea în constatarea şi respectiv acţiunea în anulare fiind de natură să perturbe în mod previzibil buna funcţionare a societăţii petente.
Ca atare, constatând că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi că nu s-a ţinut cont de faptul că, atâta timp cât problema titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost rezolvată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pârâtul nu era în drept a dispune de acel bun, în condiţiile în care petentul face dovada că a intrat în proprietatea acestuia în condiţiile legii, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., a admis recursul, a modificat în tot hotărârea atacată şi în fond a admis cererea petentei, dispunând suspendarea executării actului administrativ contestat, până ce Tribunalul se va pronunţa cu privire la cererea de anulare formulată de S.C. „I.C.” S.A. Bucureşti.
