Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara înregistrat la Tribunalul Mureş la data de 4.05.2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului RGG pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
În motivarea rechizitoriului, se arată că inculpatul a cumpărat de la martorul FA părţile sociale de la societatea comercială D SRL Sovata şi a dobândit calitatea de administrator al societăţii în data de 21.04.2009. Conform unui proces verbal, actele contabile şi stocurile de marfă au fost predate şi respectiv primite în data de 29.05.20099. La data de 24.06.2006, un control al Gărzii Financiare a constatat că stocul scriptic de marfă existent în gestiunea societăţii la data de 31.08.2008 nu mai exista faptic, fără ca documente contabile să justifice lipsa lui. Parchetul a considerat că de dispariţia mărfii se face vinovat inculpatul, prin vânzarea mărfurilor fără documente justificative.
Instanţa l-a ascultat pe inculpat (f.37). Acesta a făcut, în esenţă, două susţineri: A cumpărat societatea cu bună credinţă, cu intenţia de a desfăşura activităţi comerciale (mai concret, transport cu trăsura), intenţie care ulterior nu s-a materializat din motive independente de voinţa sa. Nu a cumpărat societatea, ci a primit de la FA 1500 de lei pentru a prelua calitatea de asociat şi administrator, şi nu a primit în fapt documentele contabile şi bunurile societăţii. Având în vedere caracterul divizibil în principiu al declaraţiilor inculpatului, şi caracterul contradictoriu al declaraţiei din prezenta speţă, instanţa reţine a doua susţinere şi o înlătură pe prima.
Instanţa prezintă mai jos argumentele pentru această alegere, cu două menţiuni: Întrucât doar vinovăţia inculpatului trebuie dovedită cu certitudine, nu şi nevinovăţia lui, împrejurările de fapt reţinute în favoarea lui au caracter nu neapărat cert, ci probabil. Deoarece martorul FA este doar aparent adevăratul autor al infracţiunii de evaziune fiscală, nu şi condamnat pentru această infracţiune, împrejurările de fapt reţinute în defavoarea sa nu trebuie înţelese ca probe certe de vinovăţie. Pentru ceea ce interesează prezenta cauză, este suficient ca ele să ducă la îndoiala că inculpatul RGG este autorul faptei de evaziune fiscală şi să demonstreze că această îndoială nu poate fi în nici un mod înlăturată.
În procesele verbale întocmite de organele de control (în data de 25.06.2010 de Garda Financiară Mureş şi în data de 29.09.2010 de DGFP Mureş) se arată că potrivit actelor contabile societatea D SRL deţinea la data de 31.12.2008 stocuri de mărfuri în valoare de 251.221 lei, se constată lipsa faptică a stocului la data de 25.06.2010 şi se concluzionează că în acest interval marfa a fost înstrăinată fără documente justificative. Prin calcularea profitului obţinut pe baza unei cote de adaos comercial de 35%, la care s-a ajuns prin aplicarea unei formule de calcul, s-a indicat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 51980 lei, compusă din TVA şi impozit pe profit. Faptele sunt necontestate şi instanţa le reţine ca dovedite. Problema se reduce la a stabili cine este autorul lor.
Potrivit contractului de cesiune de la fila 14 din dosarul de urmărire penală, martorul FA s-a retras din SC K SRL Lueta, jud. Harghita, părţile sale sociale au fost preluate de inculpatul RGG şi de soţia acestuia, RI, iar calitatea de administrator a fost preluată de inculpat. Denumirea societăţii se schimbă în D SRL, iar sediul în oraşul Sovata, jud. Mureş. În contract se arată că inculpatul şi soţia lui se obligă să preia de la martorul FA toate obligaţiile ce decurg din cesionarea părţilor sociale. Instanţa observă că menţiunea din contract nu se referă şi la preluarea răspunderii penale, întrucât aceasta este strict personală.
În declaraţiile sale (spre exemplu, la fila 63) martorul FA, deşi contestă că i-a dat bani inculpatului ca să accepte preluarea societăţii, admite că i-a dat-o pe gratis. Menţiunea nu schimbă, în esenţă, constatarea că cedarea societăţii nu a avut caracterul unei vânzări-cumpărări, ci al unei donaţii. Faptul face greu de crezut susţinerea că, la acel moment, societatea avea mărfuri în valoare de 251.000 de lei.
În procesul verbal de predare primire din data de 29.05.2009 (f. 124 ds. urm. pen.) se consemnează că se predau stocurile de marfă, dar cu menţiunea că este vorba despre stocuri de marfă conform situaţiilor actualizate pentru data de 29.05.2009.
Aceste situaţii actualizate nu au fost anexate la procesul verbal. Martorul FA pretinde că ele au existat şi au fost întocmite de contabila societăţii, martora EE, dar potrivit precizărilor acesteia (de la finele declaraţiei de la f. 138), în realitate ele nu au fost întocmite. Prin urmare procesul verbal este, la acest punct, fals şi nu este apt să dovedească preluarea mărfii de către inculpat.
Nu există nici un alt document care să demonstreze că la data preluării societăţii de către inculpat, stocul de marfă a existat faptic (conform expertizei contabile, f. 117 ds. urm. pen.).
Nici din alte probe ale dosarului nu rezultă că la data preluării societăţii de către inculpat, aceasta avea un stoc de marfă de 251.222 lei: Potrivit martorului FA, marfa era aferentă barului societăţii. Dar barul era nefuncţional. Martorul explică stocul prin primirea lui, în mare parte (până la concurenţa sumei de circa 90.000 de lei) de la SC AT SRL Lueta în schimbul unui autoturism BMW X3, cedat acesteia de SC K, dar nici existenţa tranzacţiei, nici a mărfii, nu sunt dovedite. Declaraţiile martorilor EE, sus-menţionată, şi GE, coasociat la SC AT (f. 169), sunt insuficient de precise pentru acest scop. Acest din urmă martor susţine că nimeni altcineva în afară de el nu a văzut când marfa a fost primită de SC K. Martorul FA nu a putut oferi date suficiente pentru identificarea nici unei persoane care să confirme existenţa faptică a mărfii la barul societăţii, cu atât mai puţin predarea ei către inculpat.
Tranzacţia îndoielnică dintre SC K şi SC AT nu poate fi dovedită, între altele, din cauză că şi această din urmă societate era deţinută de martorul FA, în calitate de coasociat cu martorul GE, şi a fost cedată unui terţ. Şi în acest caz se susţine că actele contabile au fost predate terţului, şi în fapt nu se găsesc, terţul fiind el însuşi de negăsit (f. 133). De aici rezultă, pe de o parte, că singurul furnizor al mărfii pretins predate inculpatului indicat de martorul FA este o societate la care verificarea susţinerilor sale este imposibil de făcut. Pe de altă parte, rezultă o apropiere între cele două speţe, care naşte dubii cu privire la credibilitatea martorului.
Potrivit Adresei Administraţiei Publice Sovata nr. 765/30.01.2012, societatea a efectuat în semestrul 1 al anului 2009 livrări de bunuri sau prestări de servicii în valoare de 118940 lei, dar aceasta în perioada de până în luna aprilie, sub denumirea K şi conform unor declaraţii privind obligaţiile de plată semnate de FA (f. 150). Ca urmare, eventuala neînregistrare în contabilitate a acestor tranzacţiei îi este imputabilă acestuia, şi nu inculpatului, care încă nu preluase societatea. Din datele Compartimentului Judeţean de Informaţii Fiscale Mureş, deţinute în urma declaraţiilor depuse de alte societăţi cu privire la operaţiuni comerciale derulate cu societatea din prezentul dosar, în perioada de referinţă se înregistrează trei livrări sau prestări efectuate de aceasta din urmă: Una este în valoare de 158758 lei, dar aceasta este din perioada când societatea se numea K, cu alte cuvinte de asemenea dinaintea preluării ei de către inculpat. Celelalte două, în valoare de 50020 lei şi de 4095 lei, sunt raportate pentru semestrul 1 al anului 2010 (f. 150 şi 154), ca urmare se includ în perioada dintre preluarea societăţii de către inculpat şi constatarea dispariţiei stocului faptic de către Garda Finanaciară. Totuşi, aceste date sunt insuficiente pentru a demonstra săvârşirea de către inculpat a evaziunii fiscale. Pe de o parte, valoarea tranzacţiilor nu corespunde cu valoarea stocului de marfă înstrăinat fără documente justificative conform constatărilor Gărzii Financiare. Pe de altă parte, în baza de date a Compartimentului Judeţean de Informaţii Fiscale raportările privind înstrăinări sau livrări de bunuri de către SC D continuă şi după primul semestru al anului 2010 când, potrivit chiar acuzării, societatea nu mai avea vreun stoc de marfă. Aşa încât, raportările din baza de date menţionată sunt echivoce şi nu sunt apte să demonstreze comiterea vreunei fapte determinate de către inculpat.
În concluzie, din probele de mai sus rezultă că, deşi după data de 31.12.2008 societatea a înstrăinat mărfuri în valoare de 251.222 lei şi din vina administratorului acesteia s-a omis înregistrarea operaţiunilor efectuate în contabilitate, ceea ce a dus la neplata TVA şi impozitului pe profit în suma indicată în procesele verbale de constatare, 51980 lei, cel mai probabil înstrăinarea mărfurilor s-a făcut înainte de preluarea societăţii de către inculpat.
Problema, dacă inculpatul a avut cunoştinţă de fapta de evaziune fiscală, este una distinctă.
În contractul de cesiune, sus-menţionat, se face menţiunea că cesionarii, între care inculpatul, au luat cunoştinţă de situaţia de fapt şi de drept a societăţii. Inculpatul pretinde că nu a avut cunoştinţă nici de una, nici de alta. El prezintă drept dovadă o adeverinţă eliberată de Consiliul local Lueta, pe care martorul FA i-ar fi dat-o. Dar această adeverinţă atestă doar că martorul şi-a achitat la zi impozitele pentru un imobil deţinut, aşa că în speţă ea nu dovedeşte nimic. Având în vedere că inculpatul a primit bani pentru preluarea societăţii, că a semnat acte cu conţinut fals (în special procesul verbal de predare primire, sus-menţionat), că scopul său declarat la preluarea societăţii (efectuarea de tansport cu trăsura) este fals (nu avea nici trăsură, nici bani să îşi cumpere una, potrivit propriilor declaraţii), instanţa apreciază că există indicii grave şi concordante că inculpatul a acceptat, cel puţin, posibilitatea că prin fapta sa îl ajută pe martor să se sustragă răspunderii penale pentru fapta de evaziune fiscală.
Din acest motiv, instanţa a pus în discuţie din oficiu propunerea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 280 ind. 1 din Legea 31/1990, complicitate la transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia. În cauză, totuşi, propunerea este neîntemeiată, în primul rând pentru că participaţia sub forma complicităţii se referă la o infracţiune care nu a fost dedusă judecăţii, fiindcă rechizitoriul se referă în mod expres, la rubrica „În drept”, la perioada ulterioară actului de cesiune. În al doilea rând, rămâne de stabilit în ce măsură cesiunea părţilor sociale a fost nu doar deghizată, ci fictivă, adică inexistentă în fapt, cu alte cuvinte în ce măsură martorul cedent a continuat să deţină în fapt societatea. Dar în prezentul dosar probarea acestei împrejurări excede cadrului procesual, stabilit conform art. 317 Cod pr. pen..
În mod analog, în latura civilă a cauzei instanţa constată că prejudiciul cauzat bugetului de stat există, dar în cadrul prezentului proces inculpatul nu ar putea fi obligat la plata lui, conform art. 346 alin. 3 Cod pr. pen.. În măsura în care, într-un alt dosar, s-ar stabili ajutarea de către inculpat a martorului FA la sustragerea de la răspundere şi astfel la prejudicierea bugetului de stat, el va putea fi obligat la despăgubiri. De aceea, instanţa nu va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă (ceea ce, în baza puterii lucrului judecat, ar împiedica stabilirea răspunderii inculpatului într-un alt dosar), ci ca inadmisibilă în prezenta cauză.
În baza art. 192 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, 1200 de lei, vor rămâne în sarcina acestuia.
