Prin acţiunea civilă, reclamanta PRIMĂRIA MUN. CT, a chemat în judecată pe pârâţii RIAAAT şi ATR , solicitând instanţei să se pronunţe o hotărâre prin care, să se dispună anularea actului de căsătorie Nr. X din 10.05.2013, înregistrat din eroare la PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CT jud. CJ, privind pe RIAAAT şi BR.
În motivare se arată că din eroare, ofiţerul de stare civilă a înregistrat la registrul de căsătorii al Primăriei Mun. CT, jud. CJ, actul de căsătorie Nr. X din data de 10.05.2013, în următoarele împrejurări : la data de 1.05.2013, la S.P.C.L.E.P., Starea civilă CT a fost înregistrată declaraţia de căsătorie a numiţilor BR (cetăţean român) şi RIAAAT (cetăţean iordanian).
Se învederează că art. 42 alin. 5 din H.G.64/2011 pentru aplicarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, prevede că „ cetăţenii străini din Statele terţe, fac dovada identităţii cu paşaportul emis de Statul ai căror cetăţeni sunt, în care săfie aplicată viza de intrare pe teritoriul României ; viza trebuie să fie valabilă la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei”. Cetăţeanul iordanian a prezentat paşaportul iordanian cu viză de intrare pe teritoriul României, valabilă în perioada 10.01.2012- 09.07.2012, precum şi o viză de intrare în data de 22.09.2012. Pentru viza din data de 22.09.2012, nu era prevăzută perioada de valabilitate. Întrucât, în data de 25.04.2013, Ministerul Afacerilor Externe al României, la Bucureşti, a aplicat ştampila de supralegalizare pe actele prezentate de cetăţeanul iordanian, necesare pentru încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă, care a preluat declaraţia de căsătorie, a avut convingerea că, şederea cetăţeanului iordanian pe teritoriul României, a fost verificată la M.A.E.
În data de 15.05.2013, ulterior încheierii căsătoriei, cu ocazia efectuării comunicărilor prevăzute de H.G. 64/2011, în cazul căsătoriilor cu cetăţeni străini, ofiţerul de stare civilă a solicitat cu adresa nr. 1/1119 din 14.05.2013, la Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj, să comunice legalitatea şederii în România a cetăţeanului iordanian.
Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cj, cu adresa Nr. …….. din data de 14.05.2013, anexată prezentei, a comunicat că, şederea cetăţeanului iordanian pe teritoriul României, a devenit ilegală, cu data de 2.11.2012.
Urmare a acestei situaţii, reclamanta apreciază că, atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii acesteia, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. 5 din H.G 64/2011, în speţă fiind incidente prevederile art. 127 alin. 1 pct. d din H.G 64/2011, care statuează că : „ anularea se poate cere, în cazul în care nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă”.
Faţă de considerentele prezentate, reclamanta solicită admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, şi pe cale de consecinţă, solicită a se pronunţa o hotărâre prin care instanţa să dispună anularea căsătoriei, încheiată la Primăria Municipiului CT, în data de 10.05.2013, sub Nr. 13.
În drept, reclamanta a invocat H.G 64/2011, Cod pr. civilă.
S-au anexat alăturat actele care au stat la baza încheierii căsătoriei, precum şi adresa O.R.I. Cluj Nr. ………../ 14.05.2013.
La data de 28 iunie 2013 pârâţii RIAAAT şi ATR ( fostă B) au formulat şi depus la dosar întâmpinare solicitând instanţei să dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, prin care s-a solicitat anularea actului de căsătorie nr. X din 10.05.2013, ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere următoarele motive: Noul Cod civil, prevede în mod expres la Capitolul IV Nulitatea căsătoriei, cazurile de nulitate absolută ( art. 293- 296 ) şi de nulitate relativă a căsătoriei ( art. 297- art. 303). Vis- a- vis a dreptul de a invoca motive susceptibile de anulare a căsătoriei, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei deoarece în capitolul IV, Secţiunea 1, art.293, din Noul Cod civil, sunt prevăzute cazurile de nulitate absolută a căsătoriei, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 271, 273, 274, 276 şi art. 287 alin. 1 din N.C.civ ( consimţământul, bigamia, rudenia, lipsa soţilor şi martorilor la încheierea căsătoriei). Prerogativa exercitării dreptului la acţiune îi revine potrivit art. 296 N.C.Civ oricărei persoane interesate. În capitolul IV Secţiunea 2 art. 297 din Noul Cod Civil unt prevăzute cazurile de nulitate relativă a căsătoriei, respectiv lipsa încuviinţărilor prevăzute de lege. Prima teză a acestui articol enumără cazurile în care căsătoria s-a încheiat fără încuviinţările sau autorizarea prevăzută la art. 272 alin. 2, 4 şi 5 ( căsătoria minori peste 16 ani, încuviinţarea părinţilor, tutorelui, instanţei). Art.298, art.299, art. 300 Cod civil prevăd de asemenea cazuri de nulitate relativă ( consimţământul viciat, lipsa discernământul, căsătoria minorului cu tutorele).De remarcat este că,în enumerarea cazurilor de anulabilitate prevăzute de art. 272 alin. 2, 4 şi 5 Noul Cod civ, nu se regăseşte cazul în care un cetăţean străin nu a avut la data încheierii căsătoriei o viză valabilă de şedere pe teritoriul României.
Se arată că în privinţa persoanei care poate să declanşeze o acţiune în anularea actului căsătoriei, art. 297 alin. 2 Noul Cos civ prevede că, anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinţare era necesară. Drept care, Noul Cod Civil instituie calitatea procesuală activă specială în sarcina părinţilor, tutorelui, autorităţii tutelare.
Acţiunea formulată de către reclamanta se apreciază că nu se circumscrie ca şi motivaţie niciunui caz de anulabilitate absolută sau relativă. Motivarea acţiunii reclamantei se face pe art. 127 alin. 1 lit. d din H.G/2011, adică „nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă „, iar aplicarea art. 126 alin. 1 din acelaşi text legal, adică calitatea procesuală activă, aparţine oricărei persoane interesate, fac din motivul şederii nelegale pe teritoriul României, o nulitate absolută, dar care aparent, nu este în mod expres prevăzută de către Noul Cod civil.
Se învederează că nulităţile absolute care duc la anulabilitatea căsătoriei, sunt prevăzute în mod expres, iar valabilitatea vizei de şedere a unui străin în România, nu este o condiţie stipulată expres în Codul Civil, ca şi condiţie de fond a încheierii căsătoriei, drept urmare nu este un caz de nulitate absolută.
Se apreciază că în cazul în care, şederea pârâtului ar deveni legală, ar însemna că, nelegalitatea şederii sale în România ar avea aspectul unei nulităţi relative. Din prevederile legale de mai sus, se observă că, nulitatea relativă poate fi invocată de către reclamantă, în condiţiile în care aceasta nu şi-a dat acordul la încheierea căsătoriei ca şi părinte sau tutore.
Potrivit art. 48 alin. 2 din Constituţia României, cazurile de nulitate la căsătorie trebuie prevăzute de lege, de aceea motivul lipsei şederii legale pe teritoriul României, nu poate fi invocat în prezenta acţiune de anulare a actului căsătoriei, nefiind prevăzut de lege. Acest motiv de anulabilitate prezentat mai sus, nu poate avea un caracter dualist de nulitate absolută ( din prisma art. 126 H.G. nr.64/2011 a calităţii procesuale) nulitate relativă ( din prisma O.U.G. nr. 194/2002, art. 297 Cod civ) şi în acelaşi timp să nu fie prevăzut de lege.
Pârâţii au invocat şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii de anulare a actului căsătoriei, având ca motiv nelegalitatea şederii pe teritoriul României a pârâtului Rakan Ibrahim.
În motivarea acestei excepţii arată că, potrivit art. 42 alin. 5 din H.G nr.64/2011, invocat de către reclamantă, una dintre condiţiile imperative ale H.G nr. 64/2011 era că, la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei cetăţeanul ţării terţe ( spaţiul U.E) trebuie să facă dovada aplicării vizei de intrare, viza trebuind să fie valabilă atât la data depunerii declaraţiei de căsătoriei, cât şi la data oficierii căsătoriei. Reclamanta, recunoaşte că, la data încheierii căsătoriei ( 10.05.2013) avea aplicată viza de intrare pe teritoriul României, adică nu a intrat în ţară în mod fraudulos. Reclamanta invocă în fapt textul de lege care se referă la viza de intrare, dar din motivele acţiunii şi expunerea lor reiese faptul că, doreşte anularea căsătoriei pentru lipsa vizei de şedere. Nu se invocă vreun altfel de text legal în vigoare în afară de art. 42 alin. 5 din H.G. nr.64/2011 referitor la şederea pe teritoriul României.
Se apreciază că reclamanta face o confuzie gravă între viza de intrare ( acces pe teritoriul României) şi viza de şedere O.U.G. nr. 194/2002 prevede la art. 6 intrarea străinilor în România ( viza de intrare ) iar la art. 20 , tipurile de vize. Aşa cum rezultă din adresa nesecretănr. 2924398 din 14.05.2013, emisă de Serviciul Român pentru Imigrări, la data încheierii căsătoriei depăşise perioada şederii legale pe teritoriul României.
Dovada lipsei de interes vis- a – vis de anularea căsătoriei este şi faptul că, potrivit art. 134 şi art. 136 din O.U.G.194/2002 abilitatea de a sancţiona şederea nelegală pe teritoriul României, revine funcţionarilor M.A.I. şi nu Primăriei CT.
Pe fondul cauzei se prevalează pârâţii de o paralelă: cazul în care se încheie căsătoria în interiorul Ambasadei României din Amman. Accesul în ambasadă, teritoriu al României se face în mod formal, adică viza de intrare este dată prin acceptul accesului, nefiind o condiţie de încheiere a căsătoriei, obţinerea unui drept de şedere în incinta ambasadei.
În finalul întâmpinării, se arată faptul că, a solicitat Serviciului Român pentru Imigrări acordarea dreptului de şedere pentru cetăţenii străini membri de familie ai cetăţenilor români.Cererea sa, este în lucru, până la soluţionarea prezentei cauze. Graţie acţiunii reclamante, arată că, soţiei sale i-a fost eliberată o carte provizorie de identitate pe numele de fată ( B) , aceasta neavând aproximativ o lună şi jumătate un document de identitate valabil.
Pârâţii, solicită astfel, pentru toate aceste motive respingerea acţiunii formulate de către reclamantă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, se invocă Constituţia României, Noul Cod Civil, OUG nr. 194/2002, H.g nr. 64/2011
În probaţiune, pârâţii se prevalează de proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei Primăria CT, invocată de către instanţă din oficiu:
Instanţa reţine că prin scriptul de la dos. s-a indicat ca având calitatea de reclamant în prezentul dosar Primăria CT prin primar.
Cu privire la aceasta, instanţa reţine că potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, „primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale”.
Astfel fiind, primăria nu este decât o structură funcţională, lipsită de personalitate juridică şi care, prin urmare, nu poate fi reclamant.
Dimpotrivă, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor CT, fiind o entitate cu personalitate juridică, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 4 din OG nr. 84/2001 coroborat cu prevederile Legii nr. 372/2002.
Astfel fiind, în aprecierea instanţei, raportat la dispoziţiile HG nr. 64/2011 şi ale art. 56 NCPC, poate să fie Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor CT, nicidecum Primăria CT.
Faţă de toate cele de mai sus, instanţa urmează a admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei Primăria Câmpia Turzii, invocată de către instanţă din oficiu, a anula acţiunea introductivă de instanţă, fără a se mai pronunţa asupra celorlalte excepţii invocate a căror soluţie este subsidiară celei admisă de instanţă şi fără a se pronunţa asupra fondului cauzei.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, instanţa le va acorda doar în parte – taxa de timbru de 50 lei integral, timbrul judiciar de 0,3 lei integral, 300 lei cu titlu de onorariu avocaţial obţinut prin reducerea de la 1000 lei întrucât cauza a rămas în pronunţare pe o excepţia neinvocată de reprezentantul reclamantului, iar cauza a avut doar două termene de judecată. Astfel, instanţa va obliga reclamanta la plata unor cheltuieli de judecată totale de 350,30 lei, potrivit art.451, alin.2 şi art. 452, 453, alin.1 NCPC.
