Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 441 din 2 februarie 2012
Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 2001 reclamanţii M.T.S.V. şi M.I. au chemat în judecată pe pârâţii P.V. şi P.M. pentru ca prin sentinţa civilă ce se va pronunţa să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietăţile lor situate în Cluj-Napoca, str. C. nr. 18 şi 18A având nr.top 1650/1 şi 116502, să fie obligaţi pârâţii să le plătească cu titlu de despăgubiri contravaloarea zidului despărţitor demolat, a mobilei de grădină, a acoperişului garajului, porţii de acces în imobil, faţadei clădirii înspre imobilul pârâţilor, peretelui degradat al garajului, scării de acces şi platforma din beton de sub garaj, tencuielilor şi zugrăvirea încăperilor degradate din imobilul proprietatea lor, să zidească golurile deschise în construcţia de pe str. C. nr. 18 înspre imobilul proprietatea lor ori să le închidă cu materiale de construcţii opace, fixe, în caz de neexecutare să fie obligaţi la 2.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data comunicării hotărârii până la executarea efectivă.
Reclamanţii au mai solicitat să fie obligaţi pârâţii şi la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 USD/an, în echivalentul în lei la cursul BNR valabil la data plăţii, scadent în ultima zi a anului pentru anul în curs, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până las data existenţei construcţiei la plata unei sume ce va fi stabilită prin expertiză cu titlu de daune interese, ca urmare a scăderii valorii de circulaţie a imobilului proprietatea lor, situat în Cluj-Napoca, str.C., nr. 18A, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3313/18.04.2003 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. 13439/2001, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.T.S.V. şi M.I., împotriva, pârâţilor P.V. şi P.M. având ca obiect grăniţuire, şi în consecinţă s-a respins cererea reconvenţionala formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali P.V. şi P.M., s-a admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenientul K.G.M. faţă de reclamanţii M.T.S.V. şi M.I., s-a respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul K.G.M. faţă de pârâţii P.V. şi P.M., au fost obligaţi pârâţii P.V. şi P.M. să plătească-reclamanţilor suma de 5.305.850 lei cu titlu de despăgubiri., au fost obligaţi reclamanţii să îndepărteze taluzul de pământ întabulat şi să desfiinţeze vegetaţia de pe peretele casei intervenientului, în caz de refuz autorizează pe intervenient să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala reclamanţilor, au fost obligat pârâţii P.V. şi P.M. să plătească reclamanţilor suma de 451.640 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut următoarele:
Imobilul proprietatea reclamanţilor este situat in Cluj-Napoca, str. C. nr. 18 şi este înscris în CF 24672 Cluj-Napoca, nr. top. 1650/1 iar al pârâţilor pe aceeaşi strada la nr. 18 A, fiind înscris în CF 61018 Cluj-Napoca în CF 61018 Cluj-Napoca nr.top 1850/2.
Suprafeţele înscrise, în cărţile, funciare sunt de 230 mp, pentru imobilul, cu nr. top 1650/1 şi 1650/1 mg: pentru imobilul cu nr.top 1650/2.
Propunerile de stabilire a mejdiei, s-au făcut de către cei doi experţi ţinându-se, seama de poziţiile diferite ale hotarului dintre proprietăţi, indicate de părţi şi prin aplicarea cotelor de proprietari. Înscrise în CF la suprafaţa-reală sau rezultară din măsurători.
Prin sentinţa civilă nr. 198 din 11 ianuarie 1935 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a făcut sistarea stării de indiviziune, asupra imobilului înscris în CF 24672 Cluj-Napoca, nr. top, 1656, construcţii şi teren conform autorizaţiei de împărţire a terenului, autorizaţie care a făcut parte integrantă din hotărâre.
Faptul că suprafaţa reală de teren este mai mică decât cea înscrisă în CF, având în vedere că CF nu garantează suprafaţa reală de teren, că instanţa nu este investită cu rectificare de CF, că prin sentinţa arătată şi planul de situaţie este stabilită mejdia dintre cele două proprietăţi, instanţa a respins, capătul de acţiune şi din cererea reconvenţională pentru stabilirea mejdiei.
Pe terenul cu nr. top 1650/2, pârâţii P. şi-au construit, pe baza autorizaţiei de construire nr. 287/10 martie 2000. Pârâţii au obţinut o nouă autorizaţie de construire; cu nr. 3900 din 15 decembrie 2001 având ca obiect “modificarea soluţiei construcţiei autorizaţiei cu Autorizaţia de construire 287 din 10 martie 2000 amplasarea unor goluri pe faţadele clădirii existente – categoria de importanţă C.
Din aceeaşi expertiză rezultă că, “conform situaţiei, din teren, şi a proiectului vizat spre neschimbare, pe faţada sudică a construcţiei există, la nivelul parterului 4 goluri de geam, la etajele I, II şi III, balcoane cu deschiderea de 3,25 m şi adâncimea de 1,90 m, retrase faţă de limita de proprietate cu 2 m.
În contextul acestei stări de fapt instanţa a apreciat că nu sunt încălcate depoziţiile art. 612-614 C.civ. motiv pentru care nici acest petit al acţiunii nu a putut fi admis.
Expertiza a fost întocmită de experţii B.G., P.A. şi E.G.. Concluziile expertului E.G. faţă de justificările aduse că ” eliberarea actelor de autorităţi a rămas confuză” au fost înlăturate.
Cu referire la petitul privind distrugerile aduse, unor bunuri aflate în curtea imobilului reclamanţilor şi la imobilul proprietatea lor, instanţa a reţinut din expertiza efectuată în cauză existenţa lor, doar în parte. Astfel, prejudiciul adus construcţiei, reclamanţilor constă în degradarea mobilei de grădină, a porţii de acces, acoperişului garajului, a platformei din beton de sub garaj, a tencuielii şi zugrăvelii la încăperi, iar contravaloarea efectuării acestor lucrări este de 5.305.850 lei.
În consecinţă, în baza art. 998 C.civ., instanţa a admis acest capăt de acţiune şi a obligat pârâţii P.V. şi P.M. să plătească reclamanţilor suma de 5.305.850 lei cu titlu de despăgubiri.
Expertiza efectuată în cauză, răspunsul la interogator, imaginile foto, confirmă existenţa contactului direct cu peretele a taluzului cu pământ înierbat în curtea reclamanţilor, care întreţine o stare continuă de umezire a zidurilor, datorată umezire abundente a acestui, taluz prin stropirea fazonului, sau prin apă meteorică. Starea de umezire a peretelui este întreţinută şi de planta agăţătoare care acoperă complet peretele.
Intervenientul a efectuat o asanare a acestui perete executând o hidroizolaţie orizontală, dar eficienţa acesteia anulată de contactul existent cu taluzul de pământ înierbat şi existenţa iederii.
În consecinţă în baza art. 1073 şi urm. C.civ., instanţa a obligat reclamanţii să îndepărteze taluzul de pământ înierbat şi în caz de refuz autorizează pe intervenient să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala-reclamanţilor.
Intervenientul nu a dovedit contravaloarea reparaţiilor pretins efectuate la peretele degradat iar contravaloarea acestora nu a putut fi stabilită prin expertiză, motiv pentru care acest capăt al cererii de intervenţie nu a fost admis.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale şi a daunelor interese instanţa a reţinut din expertiza efectuată în cauză în data de 4 octombrie 2002 că construcţia nouă nu influenţează gradul de însoţire a imobilului, că aspectul urbanistic al noii clădiri nu afectează valoarea de circulaţie a imobilului reclamanţilor, astfel că au fost respinse.
Concluziile expertului E.G. care arată că criteriile pozitive sau negative aplicabile la valoarea tehnică actualizată a imobilului sunt cele rezultate din schimbarea condiţiilor de viaţă existente. Înaintea ridicării construcţiei că în cazul de faţa un criteriu imputant este dacă pentru imobilul de la nr. 18/A, ar putea obţine sau nu o autorizaţie similara cu cea de la nr.18 nu au putut fi reţinute de instanţă.
În baza art. 274 C. proc. civ. , instanţa a obligat pârâţii P.V. şi P.M. să plătească reclamanţilor suma de 451.640 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa parţiale de timbru.
Prin Decizia civilă nr. 1035/A/01.10.2003 a Tribunalului Cluj, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta M.I. şi pârâţii P.V. şi P.M., încontra sentinţei civile nr. 3313/18.04.2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar nr. 13439/2001, care a fost menţinută în totul.
Prin Decizia civilă nr. 1238/R/08.11.2004 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis în parte recursul declarat de pârâţii P.V. şi P.M., împotriva Deciziei civile nr. 1035/01.10.2003 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în partea referitoare la soluţia dată apelului înaintat de pârâţii P.V. şi P.M., numai în ce priveşte cererea reconvenţională formulată de aceştia, având ca obiect revendicare şi grăniţuire şi s-a reţinut spre rejudecare, s-a menţinut decizia cu privire la restul dispoziţiilor, s-a stabilit termen pentru rejudecarea apelului pârâţilor, în limitele de mai sus, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Cauza a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Cluj,prin adresa din data de 02.08.2005, în temeiul disp. art. II al.4 din Legea nr.219/2005 privind aprobarea OUG nr.138/2000, fiind înregistrată.
Aşadar, fiind respins recursul declarat de reclamanta M.I. prin Decizia civilă nr. 1238/R/08.11.2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj , tribunalul a apreciat că este învestit cu soluţionarea apelului declarat de pârâţii P.V. şi P.M. împotriva Sentinţei civile nr.3313/18.04.2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, apel care a fost admis în ce priveşte cererea reconvenţională prin aceeaşi decizie menţionată.
Prin decizia civilă nr. 429/A din 13.10.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis apelul declarat de pârâţii P.V. şi P.M., împotriva Sentinţei civile nr. 3313/18.04.2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte în sensul că s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii P. în contradictoriu cu reclamanta M.I. şi în consecinţă:
– s-a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei M.I. înscris în CF nr. 24672 Cluj-Napoca, nr. top 1650/1 şi imobilul proprietatea pârâţilor P. înscris în CF 61081 Cluj-Napoca, nr. top 1650/2 pe linia materializată între punctele 1-3 în varianta B1 din Anexa nr. VI I. din suplimentul II al raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B.I..
– a fost obligată reclamanta să lase în deplină proprietate şi posesie pârâţilor suprafaţa de 7 mp teren delimitată între punctele 1-2-3 ( culoare roşie) în varianta B1 din Anexa nr. VI I din suplimentul II la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B.I.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate.
A fost obligată reclamanta să achite pârâţilor suma de 236,675 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Paraţii au învestit instanţa cu o acţiune privind obligarea reclamantei la predarea în posesie a suprafeţei de 15 mp. înscrisă în CF nr.61.018 Cluj, nr. top. 1650/2, ocupată fără drept şi stabilirea, în aceste condiţii,a mejdiei între cele două proprietăţi vecine, cea a paraţilor şi respectiv a reclamantei.
Apelanţii paraţi P.V. şi P.M. sunt proprietari asupra imobilului înscris în CF nr.61018 nr. top 1650/2 casă şi teren în suprafaţă de 166 mp., iar reclamanta M.I. este proprietara imobilului învecinat, înscris în CF nr.24672 Cluj-Napoca , nr. top.1650/1 ,casă şi teren în suprafaţă de 230 mp.
În ce priveşte acţiunea în grăniţuire, tribunalul a reţinut că în sensul prevederilor art. 584 Cod civil, grăniţuirea constituie o operaţiune de determinare, prin semne exterioare şi vizibile, a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe, pentru a se cunoaşte limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosinţă al proprietarilor celor două fonduri. O asemenea operaţiune poate avea loc atât în situaţia în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, cât şi în situaţia în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părţi. În acest ultim caz, însă, este necesar a se face dovada că linia de hotar a suferit modificări în timp, astfel că se impune readucerea ei la forma iniţială.
În vederea stabilirii liniei de hotar între imobilele învecinate în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice de către dl. Expert B.I..
Iniţial, expertul a propus două variante de stabilire a mejdiei, prin raportare la cotele părţi din CF şi respectiv prin raportare la cotele părţi din Sentinţa civilă nr.198/1985 a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care s-a sistat indiviziunea asupra imobilului iniţial înscris în CF nr.24672 Cluj-Napoca nr. top 1650.Apoi, prin răspunsul la obiecţiuni s-a efectuat şi una dintre variantele solicitate iniţial de către instanţă, şi anume, în funcţie de situaţia existentă în prezent.
Prin suplimentul la expertiză depus la data de 09.11.2011, expertul a răspuns complet tuturor obiectivelor stabilite iniţial, inclusiv obiecţiunilor formulate de părţi, indicand situaţia actuală a imobilelor,evidenţiind construcţiile existente atat la nivelul anului 1971 cat şi în prezent, întocmind variante atat în funcţie de convenţia încheiată în anul 1953 cat şi în funcţie de sentinţa civilă din anul 1985.
Dintre acestea, tribunalul ţi-a însuşit varianta B1 din Anexa nr. VI I. din suplimentul II al raportului de expertiză tehnică, pe linia materializată între punctele 1-3, care ţine seama de sistarea de indiviziune efectuată pe cale judecătorească în anul 1985.
În sprijinul acestei soluţii, se reţine că imobilele deţinute de părţi au constituit iniţial, un singur imobil, înscris în CF nr.24672 Cluj-Napoca nr. top 1650, fiind partajate în temeiul Sentinţei civile nr.198/1985 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe baza expertizei întocmite în respectiva cauză de ing. E.G. şi a autorizaţiei de împărţire a terenului nr.19675/55 din 22.12.1984 a Comitetului executiva al Consiliului popular al Mun. Cluj-Napoca.
În cuprinsul hotărarii susmenţionate se precizează că sistarea stării de indiviziune prin crearea celor două parcele a avut în vedere folosinţa faptică a imobilului, iar părţile au fost de acord cu varianta propusă de expertul desemnat în acea cauză.Drept urmare, imobilul nou format, cu nr. top 1650/1 în suprafaţă de 230 mp. şi părţi comune indivize de 58% a fost întabulat în favoarea lui M.T. , soţul intimatei , iar imobilul cu nr. top nou 1650/2 cu suprafaţa de 166 mp. şi părţi comune indivize în cotă de 42% a fost întabulat în favoarea familiei G., ulterior, cu titlu de cumpărare, în favoarea apelanţilor.
Aşadar, sistarea de indiviziune din anul 1985 s-a efectuat în concordanţă cu modalitatea faptică de folosinţă a imobilelor de la acel moment ,iar părţile au consimţit la această modalitate de partajre.
Nu poate fi adoptată varianta agreată de intimată, aceea prevăzută prin actul încheiat sub semnătură privată în anul 1953, mai apoi în formă autentică în anul 1963, întrucat aceste acte nu au avut ca şi consecinţă sistarea indiviziunii, părţile rămanand coproprietare în cote părţi, şi prin urmare nu s-a pus problema stabilirii mejdiei. Doar ulterior acestui moment, respectiv în anul 1985, părţile contractante au înţeles să opteze pentru sistarea indiviziunii în modalitatea dorită, validată de instanţa de judecată prin Sentinţa civilă nr.198/1985. Această hotărare a avut în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, realitatea faptică, respectiv modalitatea în care părţile foloseau la acea dată imobilele .
Totodată, tribunalul a avut în vedere varianta care nu afectează frontul la stradă al terenurilor, ţinand seama, de faptul că aşa cum se poate observa din schiţele anexe ale raportului de expertiză întocmit de ing. E.G., linia de demarcaţie dintre proprietăţi, avută în vedere la partajul din anul 1985, avea o traiectorie înclinată înspre imobilul cu nr. top 1650/1, proprietatea intimatei, corespunzătoare traiectoriei liniei de hotar stabilită în prezenta cauză prin varianta B1 din Anexa nr. VI I. din suplimentul II al raportului de expertiză tehnică întocmit de expert B.I..
Pe de altă parte o modificarea frontului stradal ar afecta garajul reclamantei în condiţiile în care nu s-a susţinut niciodată de către paraţii apelanţi faptul că această construcţie ar fi încălcat linia de hotar dintre proprietăţi.
Faţă de linia de hotar astfel stabilită, s-a constatat că intimata ocupă din terenul apelanţilor suprafaţa de 7 mp. delimitată între punctele 1-2-3 ( culoare roşie) în varianta B1 din Anexa nr. VI I din suplimentul II la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B.I., astfel încat, în temeiul art. 480 C.civ. ea a fost obligată să lase în deplină proprietate şi posesie pârâţilor această suprafaţă.
Avand în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul declarat de pârâţii P.V. şi P.M., împotriva Sentinţei civile nr. 3313/18.04.2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii P. în contradictoriu cu reclamanta M.I. şi în consecinţă: a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantei M.I. înscris în CF nr. 24672 Cluj-Napoca, nr. top 1650/1 şi imobilul proprietatea pârâţilor P. înscris în CF 61081 Cluj-Napoca, nr. top 1650/2 pe linia materializată între punctele 1-3 în varianta B1 din Anexa nr. VI I. din suplimentul II al raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B.I. şi a obligat reclamanta să lase în deplină proprietate şi posesie pârâţilor suprafaţa de 7 mp teren delimitată între punctele 1-2-3 ( culoare roşie) în varianta B1 din Anexa nr. VI I din suplimentul II la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B.I.
Raportat la soluţia adoptată, în temeiul art. 276 C.pr.civ., art.584 C.civ. a obligat reclamanta să achite apelanţilor pârâţi suma de 236,675 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand 1/2 parte din cheltuielile efectuate în fond, recurs şi apel,constand în taxe de timbru şi timbre judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.I. solicitând modificarea deciziei civile nr. 429/2011 a Tribunalului Cluj în sensul stabilirii graniţei potrivit pct. A-B din anexa II suplimentul II la expertiza tehnică.
În motivare s-a arătat că este consacrat de practica şi literatura juridică că stabilirea mejdiei dintre două proprietăţi nu presupune stabilirea unei mejdii noi, ci reconstituirea vechiului hotar nelitigios dintre cele două proprietăţi. În consecinţă, în stabilirea mejdiei nu este determinată asigurarea în tot a suprafeţei de teren înscrise în CF, inscripţia de CF garantând doar existenţa dreptului, iar nu şi întinderea exactă a acestuia.
Nelegalitatea deciziei constă în împrejurarea că în loc să reconstituie hotarul din vechime dintre cele două proprietăţi se creează un hotar nou care nu a existat niciodată.
Este adevărat că în cauză problema este că mejdia veche ar intra practic în construcţia pârâţilor, astfel cum rezultă din primele variante de grăniţuire conform raportului de expertiză din 10.04.2007.
Vechea mejdie, potrivit schiţelor de partaj şi convenţiei părţilor de la acea dată nu era o linie frântă ci una dreaptă.
Linia de mejdie stabilită de instanţă, compensează acel unghi prin care nu s-a urmărit decât a se încerca mascarea împrejurării că pârâţii au depăşit prin construcţie mejdia iniţială dintre cele două proprietăţi, din expertizele efectuate în cauză rezultând că noua construcţie nu respectă ocuparea de maxim 85% a terenului.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi art. 584 Cod civil.
Deşi legal citaţi pârâţii nu au formulat întâmpinare şi nu şi-au trimis reprezentant în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia procesuală faţă de recursul declarat.
Analizând recursul declarat de reclamanta M.I. împotriva deciziei civile nr. 429 din 13.10.2011 a Tribunalului Cluj, Curtea reţine următoarele:
Ceea ce se critică prin recursul declarat de către reclamantă, astfel cum rezultă din ansamblul motivelor de recurs, este greşita interpretare şi aplicare a art. 584 Cod civil, în consecinţă criticile formulate încadrându-se în prevederile pct. 9 ale art. 304 C.pr.civ, text de lege indicat în cererea de recurs.
La art. 584 Cod civil se prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa, modul în care textul de lege trebuie interpretat şi aplicat fiind analizat în doctrină şi cristalizându-se în baza jurisprudenţei.
Astfel, s-a statuat că grăniţuirea este operaţiunea de stabilire prin semne externe a limitei ce deosebeşte două fonduri limitrofe, scopul grăniţuirii fiind acela de restabilire a hotarului real ce separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne materiale vizibile. Identificarea mejdiei implică aflarea celor mai vechi semne de hotar prin examinarea titlurilor de proprietate şi a oricăror alte probe care pot oferi date concludente. Grăniţuirea este admisibilă nu numai atunci când între proprietăţi nu au existat niciodată semne exterioare ci şi atunci când asemenea semne există dar sunt controversate.
Reclamanta arată că în mod greşit instanţa de apel a stabilit graniţa dintre proprietăţi fără a ţine cont de acordul părţilor în acest sens.
La fila 49 dosar apel există înscrisul intitulat „Acord pentru vânzare de imobil”, act încheiat la data de 21.10.1953, la fila 50 fiind depus contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6094/1963 de Notariatul de Stat Regional Cluj, acestea fiind conform reclamantei actele care trebuie avute în vedere la stabilirea mejdiei dintre proprietăţi.
Prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit graniţa dintre cele două fonduri limitrofe prin raportare la sentinţa civilă nr. 198/1985 a Judecătoriei Cluj-Napoca, sentinţă prin care raportat la folosinţa faptică, planul de parcelare autorizat sub nr. 19765/55/20.12.1984 şi expertiza întocmită de către expertul E.G. s-a admis acţiunea reclamantului M.T.S.V. împotriva pârâţilor G.I., G.J. şi K.I., dispunându-se sistarea indiviziunii cu privire la imobilul înscris în CF nr. 24672 Cluj-Napoca, nr. top. 1650, rămânând în indiviziune numai canalizarea.
Din cuprinsul sentinţei rezultă că pârâţii nu s-au opus la acţiunea reclamantului, aceasta fiind admisă astfel cum a fost formulată.
Instanţa de apel a stabilit graniţa dintre proprietăţi raportat la această hotărâre judecătorească, fiind avut în vedere raportul de expertiză întocmit de către E.G. şi schiţele anexe ale raportului în momentul alegerii variantei de grăniţuire.
În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de apel că prin actele de care se prevalează reclamanta nu s-a sistat indiviziunea, nepunându-se problema stabilirii mejdiei. Oricum în condiţiile în care în anul 1985 părţile, proprietari ai fondurilor limitrofe, au ajuns la un acord în ceea ce priveşte sistarea stării de indiviziune, acord reflectat în hotărârea judecătorească prin care s-a sistat indiviziunea, un eventual acord de voinţă anterior în ceea ce priveşte această problemă şi-a pierdut orice valoare juridică.
Rezultă deci că instanţa de apel a stabilit graniţa dintre proprietăţi prin aplicarea corectă a prevederilor art. 584 Cod civil, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.I. împotriva deciziei civile nr. 429 din 13.10.2011 a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
