Achizitie publica. Contestatie împotriva respingerii cererii de participare la licitatie privind atribuirea de spatii comerciale. Licitaţii


Prin actiunea adresată Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a administrativ si fiscal si înregistrată sub nr.2503/2/19.03.2010, reclamanta SC R.A SRL, in contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL POARTA ALBA, a formulat contestatie împotriva respingerii cererii de participare la licitatia organizată de parata, la data de 23.03.2010, privind atribuirea a 2 spatii comerciale ale acestei institutii.

Motivând actiunea reclamanta a învederat în esentă că, măsura de respingere a participării acesteia este nefondata, in conditiile in care a mai participat la licitatiile pentru aceleasi spatii, organizate la datele de 14.10.2009, 18.11.2009 precum si la altă licitatie organizată la data de 19.11.2009, de aceeasi autoritate contractantă.

Se sustine ca pârâtul, în mod nejustificat, în caietul de sarcini a introdus conditia ca participantii să aibă o vechime de 2 ani de la înfiintare, la licitatiile anterioare o asemenea conditie neexistând, fiind acceptate chiar firme nou înfiintate, fără activitate si fără bonitate bancară.

Se mai arată că, prin măsura dispusă in caietul de sarcini, participarea reclamantei la licitatie a fost respinsa, desi aceasta are o bogata experientă in management.

In drept actiunea nu a fost motivată.

Reclamanta, la termenul de judecată din data de 20.04.2010 si-a precizat actiunea, in ce priveste considerentele acesteia, ocazie cu care fată de obiectul cererii de chemare în judecată – contestatie împotriva actelor autoritătii contractante privind procedura de atribuire a contractelor de achizitie publică – Curtea, din oficiu, a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei.

Prin Sentinta civilă nr.1813/20.04.2010 Curtea de Apel Bucuresti, a admis exceptia de necompetentă materială, cauza fiind declinată spre competentă solutionare in favoarea Tribunalului Constanta, retinându-se în esentă, aplicabilitatea în spetă a dispozitiilor art.286 al.1 din OUG nr.34/2006.

Asa fiind, cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia de contencios administrativ si fiscal la data de 31.05.2010 sub nr.2503/2/2010.

Prin întâmpinare, pârâtul PENITENTICIARUL POARTA ALBĂ a solicitat instantei a dispune respingerea actiunii promovate de către reclamantă, ca nefondată.

Pentru a se aprecia de această manieră, pârâtul a solicitat instantei a avea în vedere că, în conformitate cu normele legale in vigoare a procedat la stabilirea normelor minimele de participare la licitatia organizată de acesta.

S-a mai arătat că, într-adevăr reclamanta anterior, a mai participat la o licitatiei unde a oferit 246 euro/mp, licitatie care insa nu a fost finalizata, deoarece câstigătorul acesteia a refuzat încheierea contractului, anexându-se în acest sens înscrisuri.

Prin Sentinta civilă nr.1303/CA/19.10.2010, Tribunalul Constanta – Sectia contencios administrativ si fiscal a respins, ca nefondată, actiunea promovata de reclamanta SC R.A. SRL, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta această hotărâre, prima instantă a retinut în esentă, următoarele:

Din analizarea înscrisurilor depuse, se constata că pârâtul, la data de 23.03.2010 a procedat la organizarea unei licitatii in vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru 2 spatii comerciale aferente PENITENCIARULUI POARTA ALBĂ, in suprafata de 17,58 mp si 20 mp.

In acest sens, a fost întocmit caietul de sarcini, stabilindu-se conditiile privind participarea si desfăsurarea licitatiei .

Având în vedere situatia de fapt sus-retinută, instanta de fond examinând prevederile OUG nr.34/2006, concluzionează că, autoritatea contractantă are posibilitatea de a introduce cerinte minimale de participare a celor interesati de procedura de achizitie publica, pentru a demonstra bonitatea si capacitatea de ducere la îndeplinire a obiectului supus licitatei publice, actul normativ nelimitând in nici un mod această facultate a autoritătii contractante.

Se retine că, măsura dispusa de parata este fundamentata, in conditiile in care, la procedura anterioara de licitatei organizata la data de 18.11.2009, având acelasi obiect, nu s-a putut proceda la atribuirea contractelor de închiriere deoarece, participantii, inclusiv reclamanta, au oferit un pret, care însă nu a fost sustinut de posibilitătile financiare ale ofertantului, sens in care, s-a ajuns la organizarea unei noi licitatii.

Astfel, se constata ca paratul, in mod legal, a procedat la introducerea unor criterii de selectie impuse celor interesati de licitatia publica organizată, măsura fiind determinata de asigurarea unei participări de ofertanti cu experientă economică si cu o cifra de afaceri care, să permită respectarea obligatiilor asumate prin contractul de achizitie, in special pentru plata chiriei aferenta spatiilor comerciale scoase la licitatie.

Sub acest aspect, se retine că, reclamanta a fost înfiintata la data de 09.04.2009 si că aceasta nu a putut produce prin probele administrate dovada cifrei de afaceri avute, aspecte ce sunt de natura a ridica întrebări cu privire la capacitatea economica si manageriala a acestei societăti.

Fata de cele retinute instanta a constatat că, actiunea promovată de către reclamanta SC R.A SRL este nefondata, considerente pentru care a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, recurenta reclamantă SC R.A SRL a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, indicând ca temeiuri de drept aplicabile disp.art.304 pct.5, pct.7, pct.8 si pct.9 Cod pr.civilă, cu referire la art.312 Cod pr.civilă, cu următoarea motivatie în esentă:

-gresit instanta de fond a înteles a pronunta hotărârea recurată, atât timp cât, nu au fost respectate disp.art.89, cu referire la art.96 si cu aplicarea art.129 al.5 Cod pr.civilă, în sensul că nu a primit citatia cu cel putin 5 zile înaintea termenului de judecată si, astfel, nu a putut să-si formuleze apărarea în mod temeinic;

-gresită este solutia instantei si sub aspectul că, a apreciat atitudinea pârâtei ca fiind legală, în referire la stabilirea unor criterii minime de participare la licitatie a ofertantilor, fără a avea în vedere că, printr-o astfel de atitudine acestia sunt tratati în mod discriminatoriu;

-nu a fost examinată de instantă bonitatea si capacitatea de ducere la îndeplinire a obiectivului licitatiei publice de către recurentă, ce are o capacitate managerială de exceptie, urmare colaborării cu pârâta pe parcursul mai multor ani.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu motivatia în esentă că, aspectele legate de nelegala citare sunt ireale fată de dovezile de comunicare existente la dosar si, mai mult, fată de prezenta reprezentantului său legal în fata instantei, iar în referire la fondul cauzei se învederează că, normele legale în vigoare permit autoritătii contractante să stabilească conditiile minime de participare la licitatiile organizate de o autoritate contractantă.

Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse hotărârii recurate si a probatoriului administrat, văzând si disp.art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:

La data de 23.03.2010 intimata pârâtă PENITENCIARUL POARTA ALBĂ a procedat la organizarea unei licitatii prin strigare directă, in vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru 2 spatii comerciale, in suprafata de 17,58 mp si 20 mp, pe o durată de 1 an calendaristic, cu posibilitate ulterioară de prelungire, sens în care, a fost întocmit caietul de sarcini, stabilindu-se conditiile privind participarea si desfăsurarea licitatiei, potrivit prevederilor OUG nr.34/2006.

Deoarece cererea recurentei SC R.A SRL de participare la licitatia organizată de intimată, a fost respinsă, aceasta a procedat la deducerea spre judecare instantei a unei contestatii împotriva măsurii dispuse de autoritatea contractantă, ce a fost respinsă, ca nefondată prin Sentinta civilă nr.1303/CA/19.10.2010, de către Tribunalul Constanta – Sectia contencios administrativ si fiscal.

În referire la cel dintâi motiv de recurs privind încălcarea formelor de procedură prin necomunicarea cu cel putin 5 zile înaintea termenului de judecată a citatiei, Curtea apreciază în sensul că, acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente, în esentă:

Probatoriul administrat în cauză, în conformitate cu disp.art.1169 Cod civil, fac dovada că, la termenul de judecată din data de 19.10.2010, recurenta a fost reprezentată legal, astfel încât, în spetă sunt aplicabile disp.art.89 al.2 Cod pr.civilă, potrivit cărora „Înfătisarea părtii în instantă, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură”.

În atare situatie, Curtea apreciază că, în spetă nu sunt aplicabile disp.art.304 pct.5 Cod pr.civilă, atât timp cât, hotărârea pronuntată de instanta de fond nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sanctiunea nulitătii de art.105 al.2 Cod pr.civilă.

În referire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea retine că, sustinerile recurentei sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru că:

Autoritatea contractantă, tocmai pentru a garanta egalitatea de tratament a candidatilor si nu asa după cum sustine recurenta „a discrimina” , a stabilit, criterii de atribuire care, să-i permită compararea si evaluarea ofertelor, în mod obiectiv.

În acest sens, pornind de la împrejurarea că, una din obligatiile autoritătii contractante este aceea de a răspunde necesitătii colectivitătii publice vizate, în conformitate cu dispozitiile cuprinse în OUG nr.34/2006, autoritatea contractantă, în spetă, intimata PENITENCIARUL POARTA ALBĂ, putea utiliza criterii care urmăresc satisfacerea cerintelor sociale, ce răspund special necesitătilor – definite în specificatiile contractului – specifice unor categorii anume, din care fac parte beneficiarii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului.

În mod concret, retine Curtea că, documentatia de atribuire, respectiv caietul de sarcini, cuprinde informatii privind generalităti, precum si limitele care trebuie respectate si formalitătile care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire, prin raportare la obiectul contractului de achizitie publică, împreună cu cerintele minime de calificare, precum si documentele care urmează să fie prezentate de ofertanti/candidati pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare si selectie, astfel că sustinerile recurentei sunt nefondate, sub aspectul modului de întocmire a caietului de sarcini.

Se retine că, măsura dispusă de intimată apare ca fiind fundamentată, cu atât mai mult cu cât, printr-o participare anterioară la licitatii organizate de aceasta, recurenta SC R.A SRL, în situatie identică sub aspectul obiectului contractului de achizitie publică, a determinat imposibilitatea atribuirii contractelor de închiriere deoarece, participantii, inclusiv recurenta, au oferit un pret nesustinut de posibilitătile lor financiare.

În situatia dată, apreciază Curtea că, în mod legal si temeinic intimata a procedat la introducerea în caietul de sarcini a unor criterii de selectare, impuse celor interesati de licitatia publică organizată, măsura fiind determinată de asigurarea unor participări de ofertanti cu experientă economică si cu o cifră de afaceri care, să respecte obligatiile asumate prin contractul de achizitie, în spetă, plata chiriei aferentă spatiilor comerciale scoase la licitatie.

Curtea are în vedere si faptul că, în spetă, procedura urmată de intimata pârâtă PENITENCIARUL POARTA ALBĂ este în deplină conformitate cu dreptul comunitar – Preambulul Directivei nr.18/2004/CE, ce impune asigurarea participării ofertantului la o procedură de atribuire a unui contract de achizitie publică, fără denaturarea concurentei, prin solicitarea prezentării unor documente corespunzătoare, în situatia în care, există incertitudini cu privire la persoana candidatilor/ofertanti în calitatea lor de operatori economici.

Nici motivul de recurs privind „neexaminarea bonitătii si a capacitătii de ducere la îndeplinire a obiectivului licitatiei publice de către recurentă, ce are o capacitate managerială de exceptie, urmare colaborării cu pârâta pe parcursul mai multor ani”, nu poate fi primit de către Curte, urmând a fi respins ca nefondat, atât timp cât, în spetă nu au fost produse probe în sensul art.1169 Cod civil, care să ateste o astfel de situatie.

Concluzionând, Curtea apreciază că, temeiurile de drept indicate în sustinerea recursului dedus judecătii, respectiv art.304 pct.7, pct.8 si pct.9 Cod pr.civilă, nu sunt aplicabile în cauză deoarece, hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină si care, nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, instanta de fond dând o corectă interpretare actului juridic dedus judecătii, fără a schimba natura si întelesul lămurit al acestuia, iar hotărârea este fundamentată pe temeiuri legale si dată cu aplicarea corectă a legii.

Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.