Drept la apărare . Civil. Încălcare. Respingerea cereri de acordare a unui nou termen pentru angajare de apărător în condiţiile rezilierii unilaterale a contractului de asistenţă juridică de către apărătorul ales.
Constituţia României, art. 24
Cod procedură civilă , art. 105 al. 2, art. 129 alin. 1
Convenţia ( europeană) a drepturilor omului , art. 6
Principiul dreptului la apărare este unul din cele mai importante principii ce guvernează desfăşurarea procesului civil, consacrat cu valoare constituţională ( art. 24 din Constituţia României).
Tot astfel, una din cerinţele privitoare la desfăşurarea unui proces ca el să fie echitabil, aşa cum impune art. 6 parag. 1 din Convenţia ( europeană) a drepturilor omului este obligaţia instanţelor de judecată de a respecta dreptul la apărare al părţilor.
Cu alte cuvinte, noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul dreptului la apărare şi celelalte principii ale procesului civil.
Cu alte cuvinte, noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul dreptului la apărare şi celelalte principii ale procesului civil.
Procedând la respingerea cererii formulate de pârâtul apelant de acordare a unui nou termen de judecată pentru angajare de apărător, în contextul în care apărătorul ales a reziliat în mod unilateral contractul de asistenţă juridică, tribunalul a nesocotit grav dreptul la apărare al pârâtului, care se consideră prejudiciat, iar hotărârea pronunţată de apreciază, pentru acest motiv, esenţial nelegală.
Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie – Decizia civilă nr.17/9 februarie 2009
Prin sentinţa civilă nr.180/2008 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 2537/176/2007, s-a admis acţiunea reclamantei B. E. ca reprezentantă legală a minorului B. A.R. împotriva pârâtului C. A. şi în consecinţă l-a declarat pe pârât tată al minorului, a încuviinţat ca acesta să poarte numele pârâtului şi l-a obligat pe acesta din urmă la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 25% din veniturile sale lunare nete, începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că pârâtul a cunoscut-o pe reclamantă în anul 2005 şi a părăsit-o cu 5 luni înainte ca aceasta să nască, negând faptul că ar fi întreţinut relaţii intime cu aceasta.
Din declaraţiile martorilor instanţa şi-a format convingerea că părţile s-au cunoscut în anul 2004 şi au început să aibă relaţii intime pe la jumătatea anului 2005.
S-a dispus în cauză efectuarea unei expertize ADN însă, deşi reclamanta a fost dispusă să plătească integral costul acesteia, pârâtul – care deţinea o adeverinţă medicală – nu a anunţat reclamanta ca aceasta să nu se mai deplaseze cu minorul pentru recoltarea probelor necesare, instanţa formându-şi astfel convingerea că pârâtul este de rea credinţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, solicitând în principal admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi trimiterea ei spre rejudecare şi în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acesteia ca nedovedită.
În motivare s-a arătat că hotărârea instanţei este greşită, că aceasta nu a apreciat în mod obiectiv probele administrate ci a prezumat reaua credinţă a pârâtului, neprobată prin vreun mijloc de probă.
Se mai arată că prin modul în care a fost instrumentat dosarul prima instanţă a încălcat dreptul al apărare a pârâtului
Prin decizia civilă nr. 216/A din 31.10.2008 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia civilă în dosar nr. 2537/176/2007 s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârât, reţinându-se , în esenţă, că instanţa de fond a respectat dreptul la apărare al pârâtului iar pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că judecătorul de fond a luat în considerare întreg probatoriu administrat, atât interogatoriul pârâtului, cât şi declaraţiile martorilor, ţinând cont şi de faptul că pârâtul nu s-a prezentat la IML Timişoara în vederea efectuării expertizei ADN, iar actul medical depus la dosar în scopul justificării lipsei nu are nicio relevanţă fiind dovedită reaua – credinţă a pârâtului în derularea întregii procedurii atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termen, legal timbrat şi motivat pârâtul , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe de apel, iar în subsidiar, desfiinţarea hotărârilor pronunţate anterior şi respingerea acţiunii introductive de instanţă, ca nedovedită.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, de către recurent că instanţele de judecată anterioare au încălcat dreptul la apărare al pârâtului şi, pe fondul cauzei, este inadmisibil a se admite acţiunea supusă prezentei judecăţi în lipsa expertizei ştiinţifice de stabilire a ADN-ului şi pe baza unei prezumţii de rea-credinţă a pârâtului.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art.312 pct. 3 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 17 din 9 februaire 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a a admis recursul formulat de pârâtul C.A., a casat hotărârea civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţa de apel, respectiv Tribunalul Alba – Secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :
În raport de prevederile art. 306 alin. 3 C. pr. civ. , sistematizând expunerea de motive a recurentului, Curtea constă că criticile recurentului vizează în principal ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă, iar, în subsidiar, ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cum corect a indicat-o şi recurentul pârât .
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma cazului prevăzută de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, instanţa de recurs observă că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, Curtea precizează că unul din cele mai importante principii ce guvernează desfăşurarea procesului civil este principiul dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituţională.
În sens formal prin drept la apărare se desemnează posibilitatea recunoscută de lege părţilor din litigiu de a-şi angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată.
Sub aspect material dreptul la apărare include în conţinutul său posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de toate actele dosarului, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii de procedură, de a exercita căile legale de atac, precum şi alte prerogative recunoscute de lege părţilor în scopul susţinerii intereselor lor.
Mergând pe acelaşi raţionament, Curtea precizează că în procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Mai mult decât atât, Curtea de apel precizează că una din cerinţe privitoare la desfăşurarea unui proces pentru ca el să fie echitabil, aşa cum impune art. 6 parag. 1 din Convenţia (europeană) a drepturilor omului ( denumită în continuare Convenţie) este obligaţia instanţelor de judecată de a respecta dreptul la apărare al părţilor.
În speţă, Curtea de Apel constată că dreptul la apărare al pârâtului recurent a fost încălcat de către instanţa de apel, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă.
În concret, la termenul de judecată din 12 septembrie 2008, primul termen de judecată în apel, tribunalul a încuviinţat, la cererea pârâtului apelant, efectuarea expertizei privind testul ADN, acordându-se termen de judecată în cauză la data de 17 octombrie 2008.
La data de 17 octombrie 2008 apărătorul ales al apelantului pârât a depus la dosar o adresă prin care a solicitat instanţei de apel să ia act de renunţarea la mandatul acordat de către pârâtul apelant .
La termenul de judecată din 17 octombrie 2008 apelantul pârât a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja un alt avocat şi a învederat instanţei că nu s-a prezentat la data fixată la institutul de medicină legală, întrucât nu a fost înştiinţat, însă s-a prezentat la data de 16 octombrie 2008, dar nu i s-au recoltat probe biologice, depunând la dosar o adresă emisă de către dl. avocatul D. C. M. către IML Timişoara şi răspunsul acestui institut prin care se arată că precizările cerute prin adresă pot fi date numai la solicitarea instanţei.
Tribunalul, ca instanţă de apel l-a decăzut pe pârât din proba privind expertiza ADN, după cum a respins şi cererea acestuia de acordarea a unui nou termen de judecată, apreciind cauza în stare de judecată, astfel cum rezultă din practicaua deciziei civile supuse actualului control de legalitate.
Procedând în modul arătat, tribunalul a nesocotit grav dreptul la apărare al pârâtului, care se consideră prejudiciat, iar hotărârea pronunţată se vădeşte pentru acest motiv, esenţial nelegală.
Curtea de Apel reţine că pârâtul apelant era îndreptăţit să solicite amânarea judecăţii apelului la termenul de judecată din 17 octombrie 2008 în contextul în care avocatul ales al pârâtului a solicitat a se lua act de renunţarea la mandatul acordat de către pârât.
Pronunţarea hotărârii în aceste condiţii atrage nulitatea ei conf. art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Aşa fiind, recursul formulat în cauză este fondat, iar în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 5 Cod procedură civilă, decizia atacată se va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la acelaşi tribunal.
Curtea de apel ca o veritabilă instanţă de control judiciar remarcă faptul că soluţia casării cu trimitere se impune în condiţiile în care încălcând dreptul la apărare al pârâtului instanţa de apel a revenit asupra probei cu expertiza încuviinţată legal în cauză.
Curtea precizează că faţă de gradul ei de probabilitate administrarea probei cu expertiza ADN apare ca foarte utilă judecării unei acţiuni în stabilirea paternităţii, în cazul în care pârâtul nu recunoaşte paternitatea copilului, astfel că instanţele de judecată sunt datoare a stăruii prin toate mijloacele legale pentru administrarea ei.
Prin urmare, absenţa pârâtului la primul termen de recoltare stabilit de instanţa de apel nu trebuie interpretată împotriva lui ca o tergiversare în soluţionarea cauzei. Tot astfel, aceasta nu trebuie să atragă aplicarea de îndată a sancţiunii decăderii din probă, deoarece sancţiune decăderii din probă nu răspunde exigenţelor aflării adevărului .
Aşa fiind, este de concis că atâta vreme cât pârâtul a lipsit la un prim termen de recoltare a probelor biologice, iar, pe de altă parte a făcut dovada imposibilităţii de a depune la dosar un răspuns din partea institutului de medicină legală, instanţa de apel trebuia să stăruie pentru administrarea probei ştiinţifice încuviinţate.
Pe linia celor statuate mai sus, văzându-se şi caracterul devolutiv al apelului, tribunalul era dator să stăruie pentru efectuarea expertizei, căci în circumstanţele cauzei revenirea asupra acestei probe încalcă dreptul la apărare al pârâtului şi este contrară intereselor copilului, al cărui statut civil se cere a fi stabilit.
În sprijinul acestei concluzii vin şi dispoziţiile art.5 din Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei (încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, convenţia la care România a aderat prin Legea nr.101/1992, publicată în M.Of. nr.243 din 30 septembrie 1992) care prevede că în acţiunile referitoare la filiaţia faţă de tată, probele ştiinţifice apte să stabilească sau să înlăture paternitatea, urmează a fii încuviinţate.
Şi Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în art.8 consacră dreptul copilului la stabilirea şi păstrarea identităţii sale şi dreptul de a-şi cunoaşte părinţii.
Aşa fiind, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la acelaşi tribunal apare ca fiind necesară apreciindu-se că nu s-a realizat o temeinică cercetare a fondului de către instanţa de apel în contextul în care dreptul la apărare al pârâtului a fost încălcat.
În rejudecare, tribunalul va trebui să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul dreptului la apărare şi celelalte principii ale procesului civil şi va avea în vedere şi dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă.
