S.C. 3088/30.11.2011
Grăniţuire
Inadmisibilitatea cererii de stabilire a liniei de graniţă după ce s-a soluţionat în mod irevocabil sistarea indiviziunii şi s-a stabilit aliniamentul care separă parcelele astfel formate.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Mediaş în data de 25.05.2011 sub nr. 2255/257/2011 reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâta B. L. solicitând instanţei să dispună următoarele:
-să se constate că înscrierile din CF 747 a -nr. top 4375/1/I, 747 b -nr.top 4375/1/II , 747 c –nr. top 4375/1/III şi 747 d – top 4375/1/IV în ceea ce priveşte terenul nu este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului în litigiu;
-rectificarea cărţilor funciare menţionate, în sensul rectificării suprafeţei imobilului de la suprafaţa de 670 mp notată în C.F. la suprafaţa existentă efectiv la faţa locului;
– rectificarea suprafeţei aferente fiecărui lot în parte ca urmare a admiterii petitului anterior şi raportat la folosinţa actuală şi dimensiunile fiecărei laturi, cu consecinţa notării înscrierilor corecte referitoare la suprafaţă în cartea funciară ;
– stabilirea liniei de graniţă aliniamentul E-F-G-H- care desparte imobilul proprietatea reclamantului şi a lui M. E. (lot 3) de imobilul proprietatea pârâtei B. L., ţinând cont de suprafaţă reală a terenului, de cotele de proprietate deţinute, de folosinţa actuală şi de dimensiunile laturilor fiecărui lot;
– obligarea pârâtei B. L. la respectarea în totalitate a dreptului de servitute de trecere, instituit în favoarea apartamentului nr. 3, proprietatea reclamantului, conform sentinţei civile nr. 3699/12.12.2003 pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul civil nr. 4669/2002;
– obligarea pârâtei la demontarea gardului din partea stângă a proprietăţii sale , pe aliniamentul E-F-G şi permiterea amplasării acestuia, pe aliniamentul menţionat în sentinţele 3699/2003, 4085/2004 şi 646/2009 ale Judecătoriei Mediaş , respectiv în linie pe latura F-G;
– obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, legal timbrată reclamantul arată că deţine calitatea de proprietar al apartamentului nr. 2 şi nr. 3, ambele situate administrativ în M., str. A. I. nr. jud. S. , înscrise în CF Mediaş, nr. 747 b, nr. top. 4375/I/II şi CF Mediaş nr. 747 c, nr. top. 4375/I/III şi cota indiviză din teren neclădit de 265 mp de 43,79 %, respectiv 12,42 %.
Pârâta deţine în proprietate apartamentul nr. 4, înscris în CF Mediaş nr. 747 d , nr. top. 4375/I/IV, cu teren clădit ţi neclădit , în suprafaţă de 276 mp , din care 136 mp neclădit .
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei de fapt , menţionează că, iniţial pe terenul în suprafaţă de 670 mp înscris în CF Mediaş 747 a, 747 b, 747 c şi 747 d , nr. top iniţial 4375/1 există o casă de locuit construită de către părinţii reclamantului şi ai pârâtei . Menţionează faptul că în curtea imobilului iniţial locuiau trei fraţi: reclamantul , pârâta şi încă un frate M. E. . Ulterior, în anul 1995, pe cale judecătorească s-a dispus partajarea casei de locuit şi împărţirea acesteia în 4 apartamente , terenul urmând a rămâne în continuare în indiviziune . Mai târziu, în anul 2002, întrucât existau discuţii între părţi, pârâta din prezentul dosar a pornit o acţiune în sistarea stării de indiviziune ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4669/2002, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3699/12.12.2003.
Prin această sentinţă, instanţa de judecată a dispus partajarea terenului şi formarea a două loturi: unul care a fost atribuit pârâtei şi altul care a fost atribuit reclamantului şi fratelui, M. E. , aceştia rămânând în continuare în stare de indiviziune.
În dosarul la care a făcut referire mai sus , s-a efectuat un raport de expertiză tehnică , precum şi un punct de vedere întocmit de un expert consultant . Ambele rapoarte de expertiză au stabilit , fără echivoc, faptul că suprafaţa reală a terenului care urma a fi dezmembrat este /de 815 mp, şi nu de 670 mp , cât era înscris în cartea funciară, chiar făcându-se propunere de rectificare în acest sens.
Cu toate acestea, instanţa de la acel moment nu a dispus rectificarea suprafeţei de teren, aceasta rămânând în continuare înscrisă în cartea funciară ca fiind 670 mp. La momentul la care pârâta din prezentul dosar a încercat punerea în executare a sentinţei judecătoreşti nr. 3699/2003, s-a constatat faptul că sentinţa nu cuprinde dimensiunile tuturor aliniamentelor, motiv pentru care s-a formulat o contestaţie la executare, contestaţie ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 3326/2004. Prin sentinţa pronunţată în acest dosar, instanţa de judecată a lămurit conţinutul sentinţei civile nr. 3699/2003 şi a stabilit distanţele dintre toate laturile lotului atribuit pârâtei din prezenta cauză. Dat fiind faptul că măsurătorile au fost efectuate cu ruleta, nici în prezent, după atâtea procese, dimensiunile laturilor nu sunt corect stabilite, existând neconcordanţe între situaţia existentă la faţa locului şi cea menţionată atât în sentinţă cât şi în rapoartele de expertiză efectuate la acel moment.
Totodată , s-a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtei la respectarea dreptului său de servitute de trecere, aşa cum acesta a fost consfinţit prin hotărârea nr. 3699/2003 şi menţinut prin hotărârea nr. 4085/2004. Aşa după cum a mai arătat, reclamantul deţine calitatea de proprietar asupra apartamentului nr. 3, în favoarea căruia s-a instituit servitutea de trecere, ca fond dominant , pe imobilul proprietatea pârâtei, ca fond servant .Cu toate acestea, pârâta şi-a construit gardul ce desparte proprietăţile părţilor , până la uşa imobilului său, astfel încât, la acest moment , reclamantul nu mai poate deschide uşa deloc , aceasta fiind blocată în totalitate. Practic, zidul pârâtei se opreşte exact în uşa sa, astfel încât nu-şi mai poate exercita dreptul său de servitute, aşa cum acesta a fost constituit şi notat în cartea funciară . De altfel, la acest moment, cu toate că apartamentul nr. 3 are cale de acces directă din strada A. I., acest lucru nu poate fi realizat, întrucât efectiv nu se mai poate intra sau ieşi pe această uşă.
Se mai menţionează de reclamant că iniţial apartamentul nr. 3 a aparţinut părinţilor săi. În timpul vieţii acestora nu au existat nici un fel de probleme cu pârâta cu privire la acest apartament . După decesul părinţilor, dat fiind faptul că s-a ocupat de îngrijirea acestora, acest apartament i-a revenit în proprietate. Iniţial apartamentul nr. 3 nu avea legătură cu apartamentul nr. 2, proprietatea reclamantului, însă ulterior, dat fiind faptul că pârâta i-a blocat , prin gard , calea de acces , a fost nevoit a sparge un zid din apartamentul său , pentru a comunica cu apartamentul nr. 3. Aşadar, la acest moment, dacă reclamantul ar dori să înstrăineze acest apartament , nu ar putea , întrucât în acest apartament nu se mai poate intra. Mai mult decât atât, deşi există instituit un drept de servitute de trecere în favoarea acestui apartament , acesta nu poate fi exercitat în nici un fel .
În susţinerea acţiunii reclamantul a depus următoarele înscrisuri: copii extrase carte funciară, copii sentinţe judecătoreşti.
Prin întâmpinare ( fila 26) pârâta B. L. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa petitelor privitoare la rectificarea suprafeţei terenurilor clădite, stabilirea liniei de graniţă, la modificarea amplasării gardului şi respectarea servituţii de trecere la garaj, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în privinţa cererii de rectificare a suprafeţei terenului înscris în CF 747 d Mediaş, top 4375/1/IV asupra căruia reclamantul nu este proprietar, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat privind petitul de demontare a gardului, acesta fiind amplasat conform sentinţei 3669/12.12.2003. Mai arată pârâta că toate lucrările de efectuare a gardului au fost făcute cu respectarea hotărârilor judecătoreşti, a planului tehnic întocmit de F. S. M., a certificatului de urbanism şi Autorizaţiei de Construcţii eliberate de Primăria M..
În susţinerea apărării, pârâta a ataşat următoarele înscrisuri: sentinţe judecătoreşti, schiţă imobil, certificat urbanism, autorizaţie de construcţie, răspuns Direcţie Urbanism M., răspuns Poliţia Comunitară.
În ce priveşte excepţiile invocate instanţa prin încheierea din 21.10.2011 le-a admis în parte, respingând în consecinţă capetele de cerere privind stabilirea liniei de graniţă şi rectificarea suprafeţei înscrise în C.F. 747 Mediaş în top 4375/1/IV, aparţinând pârâtei B..
Ulterior, pârâta a mai invocat o excepţie, cea a inadmisibilităţii capetelor de cerere privind rectificare suprafeţei de teren, invocând pe de o parte că acţiunea ar fi trebuit introdusă şi de către M. E., în calitate de coproprietar al suprafeţei ce se doreşte rectificată şi pe de altă parte nu au fost chemaţi în judecată toţi proprietarii fondurilor învecinate pentru opozabilitate.
Instanţa a efectuat o cercetare la faţa locului şi apoi a rămas în pronunţare atât pe excepţie cât şi pe fond.
Analizând actele dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia invocată, reclamantul este proprietar exclusiv asupra apartamentului 2 nr. top 4375/1/II înscris în CF 747 b Mediaş şi apartamentului 3 nr. top 4375/1/III, înscris în CF 747 c Mediaş. Fratele părţilor în cauză, M. E. este proprietar al apartamentului 1, nr. top 4375/1/I, iar pârâta este proprietară a apartamentului 4, nr. top 4375/1/IV.
În ce priveşte terenul aferent, pârâta este proprietară exclusivă a suprafeţei de 276 m.p., iar reclamantul împreună cu fratele său M. E. sunt coproprietari asupra terenului de 265 m.p. Instanţa este de acord cu faptul că unul dintre coproprietari poate cere singur rectificarea suprafeţei, întreaga practică judiciară pronunţându-se în acest sens. Însă, coproprietarii care nu formulează acţiune trebuie obligatoriu chemaţi în judecată în calitate de pârâţi pentru ca hotărârea pronunţată să le fie opozabilă, mai ales că există posibilitatea ca suprafaţa să fie rectificată în minus. În speţa de faţă, reclamantul este coproprietar cu fratele său M. E. asupra terenului aferent apartamentelor 1,2, 3 şi trebuia să-l cheme în judecată pe acesta pentru rectificarea suprafeţei. Nefăcând acest lucru, acţiunea apare ca inadmisibilă în ce priveşte capătul de cerere de rectificare.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine că prin sentinţa civilă 3699/12.12.2003 a Judecătoriei Mediaş s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor asupra imobilului moştenit de la părinţi, rezultând în urma partajului situaţia prezentă de carte funciară. Astfel, terenul a fost împărţit în două loturi de 265 m.p. şi 276 m.p., iar construcţiile în 4 apartamente. Pârâtei i-a revenit apartamentul nr.4 şi terenul de 276 m.p., reclamantului apartamentele 2 şi 3, iar lui M. E. apartamentul nr.1, cei doi fraţi rămânând în indiviziune asupra terenului de 265 m.p. Prin aceeaşi sentinţă s-a instituit o servitute de trecere cu piciorul în favoarea imobilelor reclamantului şi a lui Muntean Eugen, la garaje şi fântână, conform expertizei efectuate în cauză.
Prin sentinţa civilă 4085/23.11.2004 a fost lămurit suplimentar conţinutul sentinţei civile 3699/2003 şi s-a stabilit servitutea de trecere pe aliniamentul A-B conform schiţei de la dosar.
Analizând schiţa de la fila 29 dosar se poate observa că aliniamentul AB este o alee de trecere paralelă cu strada A. I., ce face legătura între terenul în coproprietate al reclamantului cu fratele său şi garajele acestora. De altfel, la faţa locului instanţa a observat acelaşi lucru, servitutea existentă în prezent fiind corespunzătoare celei stabilită prin sentinţele amintite.
De asemenea, prin sentinţa civilă 646/2009 a Judecătoriei Mediaş reclamantul în cauză şi fratele său au fost obligaţi să-şi îngrădească imobilul deţinut, pe aliniamentul învecinat cu apartamentul pârâtei. De asemenea, a fost instituită servitutea de trecere la fântână, rămânând în vigoare doar cea spre garaje.
De asemenea, tot prin sentinţa civilă 646/2009 s-a respins în totalitate cererea reconvenţională a reclamantului în speţă, prin care cerea obligarea surorii sale la ridicarea gardului de beton edificat perpendicular pe uşa de acces a apartamentului nr. 3 şi instituirea unei servituţi de trecere cu piciorul în acest apartament.
În contextul amintit, instanţa trebuie să stabilească în cauza de faţă, respectând solicitările reclamantului, dacă servitutea de trecere stabilită prin s.c. 3699/2003 este respectată de către pârâtă şi dacă delimitarea proprietăţilor pe aliniamentul EFG ( gardul dintre garajul reclamantului şi terenul pârâtei) este conformă acestei hotărâri.
Referitor la primul aspect, aşa cum rezultă fără echivoc din sentinţa civilă 3699/2003 coroborată cu s.c. 4085/2004, servitutea a fost stabilită pe aliniamentul AB, paralel cu strada A. I.. La momentul când a fost instituită, instanţa a avut în vedere că reclamantul şi M. E. au rămas în indiviziune asupra terenului aferent apartamentelor lor şi a creat o alee de trecere de pe acest teren la garajele deţinute.
Situaţia din teren analizată de instanţă cu prilejul cercetării la faţa locului a confirmat faptul că servitutea este pe deplin respectată şi aleea respectivă este funcţională şi conformă cu sentinţele amintite. Aşadar, capătul de cerere privind obligarea pârâtei să respecte servitutea se impune a fi respins.
Pentru înţelegerea deplină a situaţiei de fapt se impune analizarea schiţei de la fila 58 dosar şi procesului verbal de cercetare la faţa locului. Loturile deţinute de pârâţi sunt delimitate de aliniamentul BCD. Apartamentul 3 al reclamantului este situat în spatele curţii, având ieşire la strada din spate şi o altă uşă de comunicare cu apartamentul 2. Apartamentul 3 a fost marcat de instanţă cu albastru pe schiţa de la fila 58. Acesta mai are o uşă situată între punctele B´S care, dacă ar fi deschisă ar permite pătrunderea în curtea interioară, dar pe lotul de 276 m.p. al pârâtei, atâta timp cât latura B’C este linie de graniţă. Prin sentinţa din 2003 instanţa nu a acordat servitute pentru această uşă, ci pe aliniamentul AB, adică la stradă. Cu alte cuvinte, ca reclamantul să ajungă din apartamentul 3 la garaj trebuie să treacă prin apartamentul 2 care îi aparţine de asemenea, să intre în curtea comună cu a fratelui său M. E. şi să treacă pe aleea AB conform sentinţei. Ceea ce doreşte reclamantul în cauza de faţă este de fapt instituirea unei noi servituţi pe uşa închisă a apartamentului 3 ( aliniamentul B’S), dar a încercat să inducă în eroare instanţa că aceasta ar fi fost stabilită prin sentinţa din 2003. De altfel, analizând cererea reconvenţională depusă şi dosarul 851/2008 şi respinsă prin s.c. 646/2009, se poate observa clar că reclamantul a cerut expres instituirea unei servituţi pentru apartamentul 3, prin deblocarea uşii respective. Respingându-i-se cererea, a formulat acţiunea prezentă, lăsând impresia că de fapt această servitute ar fi fost stabilită în 2003 şi nu este respectată, aspect în totalitate fals.
De fapt, întreaga acţiune a reclamantului de rectificare a suprafeţelor deţinute şi de stabilire a unei noi graniţe are drept scop deblocarea acelei uşi, pentru a putea vinde apartamentul 3 şi asigura potenţialului cumpărător accesul la garaj direct prin curte şi nu prin apartamentul 2 ( şi apoi în curte).
Referitor la cererea de demontare a gardului pe aliniamentul EFG, acesta a fost stabilit tot prin s.c. 3699/2003 coroborată cu s.c. 4085/2004.
În baza acestor hotărâri, pârâta a obţinut autorizaţie de construcţie a gardului, acesta a fost ridicat conform certificatului de urbanism, recepţia confirmând că lucrarea corespunde dispoziţiilor instanţei. De altfel, prin adresa 16334/14.12.2007, înaintată reclamantului, Direcţia Urbanism a primăriei Mediaş (fila 60) a confirmat construcţia gardului pe dimensiunea şi configuraţia stabilită prin hotărârile judecătoreşti.
Mai mult decât atât, la faţa locului instanţa a măsurat lăţimea gardului reclamantului la stradă şi a terenului pârâtei. A constatat o lăţime efectivă a garajului de 4,7 metri ( lăţimea rezultată din s.c. 4085/2004 (fila 15) fiind de 4, 87 metri). În ce priveşte lăţimea lotului pârâtei acesta este de 7,52 metri şi ar trebui să fie 7,49 metri, diferenţă nesemnificativă, având în vedere că instanţa a efectuat măsurătoarea cu ruleta. Aşadar, cei 17 cm care lipsesc din lăţimea garajului reclamantului nu se regăsesc în lotul pârâtei. Instanţa a măsurat şi lăţimea ultimului garaj ( haşurat cu albastru în schiţa de la fila 58), care ar trebui, conform dispozitivului s.c. 4085/2004 să aibă 4,87 metri. Acesta are însă o lăţime efectivă de 5,52 metri, ceea ce demonstrează fără echivoc unde se regăsesc cei 17 cm pe care reclamantul îi pretinde de la pârâtă.
Faţă de toate considerentele expuse acţiunea va fi respinsă ca nefondată.
În temeiul art.274 C.p. civilă, reclamantul va fi obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată constând în onorariul apărătorului ales.
