Plângere împotriva soluţiei de clasare. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Admitere în parte.


Prin încheierea nr. 165 CP/9.07.2015 instanţa a dispus următoarele:

„ I) În baza dispoziţiilor art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală  admite plângerea formulată de petentul P.M., împotriva ordonanţei procurorului emisă la data de 12.11.2014 în dosarul penal nr.1666/P/2014 al Parchetului de pe lângă  Judecătoria Iaşi, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă  Judecătoria Iaşi nr.94/II/2/2015 emisă la data de 03.04.2015, în ceea ce priveşte dispoziţia de clasare a cauzei faţă de intimatul B.R., pentru infracţiunea de „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti” prev. şi ped. de art. 287 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

Desfiinţează ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi  în vederea completării urmăririi penale faţă de intimatul B.R. în ceea ce priveşte infracţiunea de „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti” prev. şi ped. de art. 287 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

 II)  În baza disp.art. 341 alin. 7 pct.2 lit. a Cod procedură penală  respinge plângerea formulată de petentul P.M., împotriva ordonanţei procurorului emisă la data de 12.11.2014 în dosarul penal nr.1666/P/2014 al Parchetului de pe lângă  Judecătoria Iaşi, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă  Judecătoria Iaşi nr.94/II/2/2015 emisă la data de 03.04.2015, în ceea ce priveşte dispoziţia de clasare a cauzei faţă de intimatul B.R. pentru infracţiunea de „continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele competente potrivit legii” prev. şi ped. de art. 24 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991 republicată, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 24.01.2014 persoana vătămată P.M. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la comiterea de numitul B.R. -administrator al SC D. SRL –  a infracţiunii de „nerespectarea hotărâri judecătoreşti” prev. şi ped. de art. 271 Cod penal din 1968.

La data de 12.02.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 287 alin. 1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 5 alin 1 Cod penal şi art.24 alin.1 lit.b din Legea nr. 50/1991 cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

 La data de 26.02.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul B.R. pentru săvârşirea infracţiunii de „continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii” prevăzuta de art. 24 alin.1 lit. b din Legea 50/1991, reţinându-se în sarcina  acestuia că, după data de 08.01.2014, dată la care a fost emisă decizia civila nr.3 din 08/01/2014 a Tribunalului Iaşi în  dosarul 36465/245/2013, nu a respectat hotărârea judecătorească referitoare la sistarea lucrărilor de construcţie la imobilul situat in mun.Iasi str. Walter Maracineanu nr.5A, fiind efectuate în continuare lucrări de construcţie reprezentate de realizarea de tencuieli, finisaje, placare termosistem exterior, realizarea instalaţiilor electrice, realizarea instalaţiilor sanitare, realizarea instalaţiilor termice.

Prin decizia nr.3/2014 din data de 08.01.2014 pronunţată de Tribunalul Iasi în dosarul 36465/245/2013 s-a dispus admiterea cererii de chemare in judecata formulata de numiţii P.M. şi T.L. pe calea ordonanţei preşedinţiale, sistarea lucrărilor de construcţie efectuate de SC D. SRL în baza autorizaţiei de construire nr.563/2013 până la soluţionarea definitiva a cererii de suspendare ce formează obiectul dosarului nr. 9448/99/2013 al Tribunalului Iaşi.

(…)

La data de 19.03.2014 executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul situat in mun. lasi str. Walter Maracineanu nr.5A şi a constatat ca in interior se efectuau lucrări de montare a instalaţiilor sanitare ;si a instalaţiilor electrice precum şi faptul că existau materiale necesare aplicării de tencuieli. Din procesul-verbal de constatare a executării silite din data de 19.03.2014 ora 10:00, rezultă faptul că: în interiorul imobilului se găseau galeţi cu material din care se fabrica mortar de tencuiala, în ultima încăpere de la etajul 1 au fost aplicate tencuieli, la etajul 1, în cea de a treia încăpere s-a montat instalaţia sanitara (tuburi, legături).

La data de 24.03.2014 executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul situat in mun. lasi str. Walter Maracineanu nr.5A ocazie cu care a constatat ca in interior se efectuează lucrări fiind prezenţi mai mulţi muncitori. (…)

La data de 10.03.2014, in urma controlului efectuat de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat in Construcţii s-a constatat stadiul fizic al lucrărilor efectuate, respectiv, structura de rezistenta era realizata (D+P+2E) 100 % (cu excepţia şarpantei), închideri exterioare 100 %, pe trei laturi vizibile din str. W.Maracineanu este montat polistirenul pe faţadă, iar la data controlului nu se lucra.

De asemenea, la data de 12.03.2014 în urma controlului efectuat de către organele de control ale Primăriei Municipiului Iaşi – Politia Locala s-a constatat stadiul lucrărilor efectuate pana la acel moment.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că atât soluţia dispusă de către procurorul de caz prin ordonanţa emisă la data de 12.11.2014, cât şi soluţia dată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 03.04.2015 în plângerea înregistrată sub nr.94/II/2/2015 sunt legale şi temeinice în ceea ce priveşte soluţia de clasare dată în plângerea formulată de către persoana vătămată P.M.  cu privire la comiterea de către numitul B.R. a infracţiunii de „continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele competente potrivit legii” prev. şi ped. de art. 24 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991 republicată, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. Astfel, dispoziţia de clasare dispusă sub acest aspect în cauza penală nr. 1666/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi  este legală şi temeinică, în cauză, prin raportare la datele concrete ale speţei de faţă,  fiind incidentă o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, respectiv cea prevăzută de disp.art.16lit.b Cod procedură penală, pentru argumentele expuse în cuprinsul actelor procurorului, contestate prin plângerea ce formează obiectul prezentei cauze penale şi anterior expuse, prin raportare la textul de incriminare (respectiv dispoziţiile art. 24 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991 republicată) şi sfera organelor competente să dispună sistarea efectuării unor lucrări de construire, determinată de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 50/1991 republicată.

Cu privire la soluţia de clasare dispusă faţă de intimat pentru infracţiunea de „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti” prev. şi ped. de art. 287 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, analizând plângerea ce formează obiectul prezentei cauze atât prin prisma motivelor invocate de către petent, cât şi din oficiu, judecătorul de cameră preliminară constată că  aceasta este întemeiată, în condiţiile în care ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală este insuficient şi nu lămureşte cauza sub toate aspectele. Astfel, reţine judecătorul de cameră preliminară că procurorul de caz şi-a argumentat soluţia de netrimitere în judecată anterior menţionată prin aceea că ansamblul  materialului  probator administrat  în cauza  nu  fundamentează  concluzia că nerespectarea dispoziţiilor deciziei nr.3/2014 din data de 08.01.2014 pronunţată de Tribunalul Iasi în dosarul 36465/245/2013 –  prin care s-a dispus sistarea lucrărilor de construcţie efectuate de SC Sitera Development SRL în baza autorizaţiei de construire nr.563/2013 până la soluţionarea definitiva a cererii de suspendare ce formează obiectul dosarului nr. 9448/99/2013 al Tribunalului Iaşi –  a fost comisă prin opunerea de rezistenţă faţă de organele de executare.

A reţinut judecătorul de cameră preliminară că, potrivit art.3 alin.2 Cod procedură penal, actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Potrivit art. 4 şi art. 5 Cod procedură penală, în desfăşurarea procesului penal organele judiciare trebuie să se asigure, pe bază de probe, aflarea  adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, persoana cu privire la care s-au formulat acuzaţii penale beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la momentul în care vinovăţia sa este stabilită printr-o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea celui acuzat.

Potrivit art.306 alin.1 Cod procedură penală, pentru realizarea obiectului urmăririi penale,  organele de cercetare penală au obligaţia ca, după sesizare, să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecinţelor acestora, să strângă şi să administreze probele cu respectarea prevederilor art.100 şi 101 Cod procedură penală. 

Aceste dispoziţii de principiu se convertesc în obligaţia organelor judiciare de a realiza o anchetă efectivă, prin care să se poată stabili, în mod obiectiv şi echidistant, dacă s-a săvârşit, în mod concret, o faptă prevăzută de legea penală care poate fi imputată persoanei cercetate, pentru ca apoi, în baza unui probatoriu suficient în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, să se poată stabili dacă fapta concretă stabilită constituie infracţiune sau dacă există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia, obligaţie pe care judecătorul de cameră preliminară a constatat-o ca nefiind îndeplinită în prezenta cauză penală cu privire la cercetările efectuate pentru infracţiunea de „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti” prev. şi ped. de art. 287 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

 În cauza de faţă, prin raportare la toate aspectele mai sus expuse, judecătorul de cameră preliminară a constatat că pentru a se analiza dacă, în concret, fapta imputată de către petent intimatului a fost sau nu săvârşită de către acesta din urmă în modalitatea susţinută în plângerea adresată organelor de urmărire penală, se impune a se proceda la audierea executorului judecătoresc M.L. şi a numitului P.M. (petent în prezenta cauză penală) cu privire la atitudinea adoptată de către numitul B.R. la data de 19.03.2014 – dată la care executorul judecătoresc şi creditorul P.M. s-au deplasat la sediul imobilului în litigiu pentru a constata că debitoarea nu a sistat lucrările aşa cum a fost obligată de lege şi aşa cum a fost atenţionată prin procesul – verbal nr.77/2014 la data de 10.03.2014 –  prin raportare la menţiunile cuprinse în procesul – verbal nr. 77/2014 din data de 19.03.2014 referitoare la comportamentul celui indicat ca autor al infracţiunii pentru care s-au efectuat cercetări.

Totodată, se constată ca fiind necesară efectuarea demersurilor care se impun în vederea ataşării la dosarul de urmărire penală a „declaraţiei” cu privire la care s-a menţionat de către executorul judecătoresc –  în procesul – verbal  de constatare a executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 77/2014 întocmit la data de 19.03.2014 – că au insistat să o depună la dosar, „consternaţi fiind de atitudinea administratorului societăţii debitoare, B.R., faţă de nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi a ordinului executorului judecătoresc”, declaraţie care nu se regăseşte însă între înscrisurile ce formează dosarul penal nr. 1666/P/2014 al Parchetului de pe lângă  Judecătoria Iaşi.

A apreciat judecătorul de cameră preliminară ca fiind absolut necesară completarea cercetărilor în  sensul anterior menţionat, în condiţiile în care procurorul de caz  a argumentat soluţia de clasare dispusă iniţial tocmai prin aceea că probele administrate  în cauză  nu  fundamentează concluzia că nerespectarea deciziei nr.3/2014 din data de 08.01.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul 36465/245/2013 –  prin care s-a dispus sistarea lucrărilor de construcţie efectuate de SC D. SRL în baza autorizaţiei de construire nr.563/2013 până la soluţionarea definitiva a cererii de suspendare ce formează obiectul dosarului nr. 9448/99/2013 al Tribunalului Iaşi –  a fost comisă prin opunerea de rezistenţă faţă de organele de executare, concluzie contrazisă de menţiunile cuprinse în procesul – verbal nr. 77/2014 întocmit la data de 19.03.2014 şi care oferă indicii în sensul  adoptării de către numitul B.R. a unei conduite care, aparent, poate fi inclusă în categoria unor  acte  de opoziţie (cuvinte jignitoare şi  ameninţări adresate atât executorului judecătoresc, cât şi vecinilor prezenţi la faţa locului); urmează a se stabili, în funcţie de rezultatul cercetărilor ce urmează a fi efectuate, în ce măsură o asemenea conduită a avut aptitudinea de a reprezenta  o împotrivire  la executare, în sensul avut în vedere de art. 287 alin.1 lit.a Cod procedură penală.