Semnătura aplicată pe referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, se prezumă, până la proba contrară, a fi a procurorului care a întocmit acest referat, al cărui nume este specificat la începutul referatului. Cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva încheierii prin care instanţa de fond a admis propunerea de prelungire a arestării preventive, Curtea nu analizează modul în care se desfăşoară urmărirea penală, ci dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, impun în continuare privarea de libertate ai inculpaţilor.
Prin încheierea nr.224/06.08.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 12471/63/2013, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT -Serviciul Teritorial Craiova, având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive.
În temeiul art. 159 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor:
– P. M. C., P. D. V., G. A., P. A. O. pentru o perioadă de 30 de zile începând din data de
10.08.2013 până la data de 08.09.2013 inclusiv.
În motivare s-a arătat că prelungirea măsurii arestării preventive presupune menţinerea temeiurilor care au fundamentat iniţial privarea de libertate, şi anume subzistenţa condiţiilor de fond şi de procedură prevăzute de art.143 şi 148 lit.f Cod procedură penală, avute în vedere în prezenta cauză de instanţa care a dispus arestarea preventivă. Complexitatea şi multitudinea probelor care urmează a fi administrate în viitor a reprezintat un argument care poate fi luat în considerare la stabilirea necesităţii privării de libertate pentru viitor, in ansamblul criteriilor reale si personale, dar nu pot decide în mod exclusiv o soluţie cu privire la dreptul fundamental la libertate al persoanei; în principal aceste criterii privind gradul de complexitate şi dificultatea întâmpinate într-o anchetă penală sunt avute în vedere la aprecierea duratei rezonabile a arestării preventive.
Circumstanţele personale ale inculpaţilor, în sensul că au studii multiple, sunt persoane tinere, în majoritate nu au antecedente penale, sunt angajaţi şi provin din familii legal constituite, nu au putut susţine în mod exclusiv punerea în libertate a inculpaţilor, întrucât aceste date şi împrejurări nu i-au împiedicat cu nimic pe inculpaţi să desfăşoare presupusele activităţi infracţionale. Ele nu pot contribui de unele singure la realizarea scopului măsurilor preventive prevăzute de art.136 Cod procedură penală, şi anume buna desfăşurare a procesului penal.
Măsurile restrictive de libertate sunt disproporţionate( insuficiente) faţă de necesitatea imperativă a asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi apărării ordinii de drept într-un stat democratic, având în vedere şi relaţiile dintre inculpaţi, în special inculpaţii Popa Daniel Valentin şi Popa Mihai Cristian, care sunt fraţi, şi orice măsură de împiedicare a acestora de a lua legătura unii cu alţii putând pune în pericol alte drepturi fundamentale ale persoanei, cum ar fi dreptul la viaţa privată. Din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate si înregistrate s-a retinut ca toţi inculpaţii au si alte cunoştinţe comune, persoane cu care vorbeau sistematic la telefon, unele dintre ele nefiind identificate in mod cert, astfel ca masurile restrictive de libertate nu ar fi apte sa evite orice încercare de fraudare a scopului procesului penal, al rolului acestuia de a contribui la aflarea adevărului, întrucât nu ar permite împiedicarea tuturor inculpaţilor sa ia legătura cu prieteni comuni( in lipsa datelor de identitate ale acestora), care nici nu au dobândit încă nicio calitate procesuala in cauza, de acuzaţi sau martori. Insuficienta mijloacelor de natura a contribui la protejarea interesului superior al apărării ordinii publice nu ar fi suficient protejat in acest moment incipient al procesului penal, inculpaţii aflându-se in stare de arest preventiv de nici 30 zile.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii,invocând printre altele,faptul că semnătura aplicată pe referatul cu propunere de prelungire a arestului preventiv nu aparţine procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză. Au mai invocat aspectul că după ce inculpatul P.A.O. a fost arestat, nu a fost audiat de procuror şi nu i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile; i s-a încălcat astfel dreptul la apărare; există cerere la dosar de audiere a inculpatului, formulată la 23 iulie 2013, dar procurorul nu i-a dat curs.
Prin încheierea nr.214 din 8 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-au respins ca nefondate recursurile,fiind obligaţi recurenţii la cheltuieli judiciare către stat.
În motivare,instanţa de recurs a reţinut,printre altele,următoarele:
Semnătura aplicată pe referatul cu propunere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, se prezumă, până la proba contrară, a fi a procurorului care a întocmit acest referat, al cărui nume este specificat la începutul referatului.
Cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva încheierii prin care instanţa de fond a admis propunerea de prelungire a arestării preventive, Curtea nu analizează modul în care se desfăşoară urmărirea penală, ci dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, impun în continuare privarea de libertate ai inculpaţilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială, impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, există în continuare indicii temeinice şi în sensul dispoziţiilor 681 Cod procedură penală – declaraţii martori, percheziţii domiciliare, declaraţii inculpaţi, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, înregistrări ale convorbirilor telefonice, înregistrări în mediul ambiental, înscrisuri, că inculpaţii au săvârşit infracţiunea pentru care sunt cercetaţi cu menţiunea că în privinţa inculpatului P.A.O. sunt indicii numai cu privire la infracţiunea de trafic de droguri de risc, astfel cum a constatat instanţa de fond cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, împotriva încheierii instanţei de fond declarând recurs numai inculpaţii.
De la data arestării preventive nu au apărut elemente noi care să conducă la ideea că nu mai există indiciile temeinice constatate la momentul arestării preventive, în privinţa participării fiecăruia dintre inculpaţi la presupusa activitatea infracţională.
Fără a se confunda cu pericolul social al faptei – trăsătură esenţială a infracţiunii, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă şi din natura şi gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, modalitatea de comitere, consecinţele produse sau care s-ar fi putut produce, numărul mare de participanţi la presupusa activitate infracţională, durata mare de timp în care se presupune că s-au săvârşit faptele, aspectul că această activitate a fost stopată doar prin intervenţia organelor judiciare, fiind justificată ideea că dacă inculpaţii s-ar afla în liberate s-ar crea un sentiment de nesiguranţă în rândul celorlalţi membrii ai comunităţii, generat de faptul că persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni grave se află printre ei.
Trebuie avute în vedere în acest sens şi consecinţele deosebit de grave ale consumului substanţelor ce fac parte din categoria celor presupus a fi traficate de inculpaţi, producând efecte negative atât asupra stării fizice cât şi asupra psihicului persoanelor care le consumă.
Nu trebuie neglijat nici faptul că prin săvârşirea infracţiunilor privitoare la instrumentele de plată electronică se obţin în mod ilicit sume foarte mari de bani într-un timp foarte scurt iar astfel de infracţiuni sunt foarte greu de descoperit astfel încât până în momentul stopării activităţii infracţionale de către organele judiciare, cei care comit astfel de fapte obţin, in mod ilegal, beneficii foarte mari, producând în acelaşi timp prejudicii în patrimoniul altor persoane. (Încheierea nr. 214 din 8 august 2013 – Secţia penală şi pentru cauze de minori, rezumat judecător Mircea Selea)
