TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 238
Şedinţa publică de la 13 Februarie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea, în rejudecare, sub nr.2947/RJ/88/2008, reclamantul …………. a solicitat obligarea Primăriei Tulcea la anularea dispoziţiei de sancţionare nr.6381/1.08.2007 şi respingerea solicitării intimatei de obligare la plata de cheltuieli de judecată.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, petentul a arătat că, fapta pentru care a fost sancţionat nu se regăseşte nici în Legea nr.371/2004 – legea Poliţiei comunitare, nici în Legea nr.188/1999 – Statutul funcţionarilor public, nici în Regulamentul Intern al DPC Tulcea şi nici în Legea nr.53/2001.
La solicitarea instanţei, pârâta a depus la dosar în copie Regulamentul Intern al Direcţiei de Poliţie Comunitară Tulcea.
La termenul din 6 februarie 2009, pârâta a invocat excepţia referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile administrative prev. de lege
Asupra acestei excepţii, instanţa reţine următoarele:
Dispoziţia nr.6381/1.08.2007, prin care …………. a fost sancţionat cu avertisment scris, se întemeiază în drept pe prevederile art.264 lit.a din Legea nr.53/2003 din Codul muncii.
Prin art.2 al dispoziţiei s-a precizat posibilitatea salariatului …………. de a contesta actul administrativ în termen de 30 zile de la data comunicării, la Tribunalul Tulcea, drept pe care acesta şi l-a exercitat prin formularea contestaţiei de faţă.
Prin urmare, dispoziţia de sancţionare emisă în baza prevederilor Codului muncii este un act administrativ care poate fi anulat sau revocat, pe calea contestaţiei, prev. de art.268 alin.5 din Codul muncii.
Procedura prealabilă administrativă, prin care reclamantul solicită autorităţii emitente revocarea sau anularea actului administrativ, prev. de disp. art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, este obligatorie numai în situaţia încetării raporturilor de serviciu a funcţionarului public, în conformitate cu prev. art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarului public.
În speţă însă, se contestă o dispoziţie de sancţionare cu avertisment scris, emis în baza Codului muncii, care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, în baza art.80 şi 109 din Legea nr.188/1999.
În consecinţă, excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile administrative va fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul acţiunii se reţine că, prin raportul Directorului executiv al Direcţiei de Poliţie Comunitară Tulcea, nr.24128/19.07.2007, s-a constatat existenţa unor nereguli în activitatea de întocmire a filelor de pontaj lunare, în ceea ce îi priveşte pe angajaţii cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei.
Aşa cum rezultă din cele două rapoarte (filele 15 şi 16), reclamantul …………., în calitate de director executiv adjunct, nu a acceptat să răspundă în scris cu privire la această problemă, însă a recunoscut că a completat personal rubricile privind efectuarea orelor suplimentare de muncă.
Urmare excepţiei contestate, Primarul municipiului Tulcea a emis la data de 1.08.2007 dispoziţia, prin care reclamantul a fost sancţionat cu avertisment scris, considerându-se că aceasta este o abatere disciplinară de la îndatoririle de serviciu şi contravine prevederilor Regulamentului Intern al Direcţiei Poliţiei Comunitare.
S-a considerat că aplicarea sancţiunii cu avertisment scris este o sancţiune suficientă pentru îndreptarea conduitei salariatului, în raport şi de împrejurările în care a fost săvârşită această abatere,
Reclamantul a contestat dispoziţia de sancţionare, învederând instanţei că fapta pentru care a fost sancţionat nu se regăseşte în disp. Legii nr.371/2004 a Poliţiei Comunitare, legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarului public, Regulamentului intern al DPC şi Legii nr.53/2003 din Codul muncii.
Din considerentele deciziei de sancţionare, rezultă că au fost încălcate disp. art.20 lit.g din Regulamentul Intern al DPC Tulcea, potrivit căruia sunt abateri disciplinare manifestările care aduc atingere prestigiului Direcţiei Poliţiei Comunitare sau imaginii acesteia (atitudini, manifestări, limbaj).
Ori, este evident că pârâta a avut în vedere, atunci când a încadrat abaterea disciplinară în disp. art.20 lit.g din regulament, situaţia de fapt descrisă prin raportul directorului executiv ………, refuzul reclamantului de a-şi justifica modul de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu, refuzul oricărui dialog cu privire la completarea în mod eronat a fişelor de pontaj lunare, a planificării serviciului de permanenţă şi control în cadrul Direcţiei, în condiţiile în care aceste documente emanau de la Direcţia Poliţiei Comunitare, purtând însemnele corespunzătoare.
Această atitudine nu este compatibilă cu îndatoririle funcţionarilor publici, astfel cum acestea sunt reglementate prin statut, respectiv obligaţia de a-şi îndeplini cu profesionalism şi în conformitate cu legea, îndatoririle de serviciu şi abţinerea de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii prestigiului corpului funcţionarilor publici.
Potrivit art.18 alin.1 din regulament, conducerea DPC răspunde de starea disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi, ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este înţeleasă, conform art.18 alin.2 din regulament ca o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Prin urmare, fapta pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară cu avertisment scris există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către contestator aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în cauză.
De altfel, în conformitate cu disp. art.82 alin.1 lit.a din Legea nr.188/1999 sancţiunea disciplinară aplicată petentului, funcţionar public, se radiază de drept, în termen de 6 luni de la aplicare, astfel încât, în prezent, sunt aplicabile dispoz. art.82 alin.2 din lege, urmând a se emite un act administrativ de constatare a radierii.
Pentru motivele arătate, se va considera că şi cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Primăriei Municipiului Tulcea la plata sumei de 40.000 lei, cu titlu de daune morale, este nefondată.
În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, prin plata onorariului apărătorului ales în cuantum de 2.000 lei, instanţa apreciază că, faţă de volumul de muncă prestat de avocat şi gradul de complexitate a cauzei, se impune ca, în conformitate cu disp. art.274 alin.3 Cod proc.civilă, să fie micşorat onorariul de la 2.000 lei la 1.000 lei, urmând ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă, în acest cuantum redus.
