Art.205, art.207, art.218 – OG nr.92/2003 privind Cod pr.fiscală
Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta – Sectia administrativ si înregistrată sub nr.12.456/118/16.11.2009, reclamanta CNAPM SA CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGAMC, a solicitat instantei, ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.
Motivând actiunea, reclamanta învederează în esentă că, în perioada 19.01.2004-21.04.2004 a achizitionat de la SC R.R. SA, o cantitate de 29.920 kg combustibil de tip M, valoarea totala a achizitiei fiind în cuantum de 66.452 lei, din care suma de 27.106 lei reprezentând acciză.
S-a sustinut că, produsul achizitionat a fost utilizat in vederea producerii de energie termică, reclamanta detinând autorizatia de utilizator final nr.84./ 9830/ 13.02.2004, fiind scutit de plata accizelor, conform prevederilor art.201 alin.1 lit. d din C. fiscal, sens in care, aceasta a solicitat paratei, prin cererea nr.138433/ 12.02.2007, a proceda la restituirea valorii accizei achitate, documentatia depusă in acest sens fiind completă.
S-a mai arătat că, in urma unui control efectuat la data de 17.05.2007, s-a constatat ca reclamanta nu beneficiază de dreptul de restituire a accizelor achitate, deoarece aceasta nu detinea autorizatie de utilizator final, la data achizitionării combustibilului, autorizatia detinută având valabilitate începând cu data de 13.02.2004.
Sustine reclamanta că, măsura de nerestituire a accizei este nelegală, fiind in contradictie cu prevederile OMF nr.1828/2004 si cu Decizia nr.2/07.04.2004 emisă de Comisia Fiscală Centrală.
Împotriva deciziei de restituire a accizelor si a notei de restituire nr.157/25.01.2008, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de către reclamantă, aceasta, a formulat contestatie, cu raportare la prevederile art.205-art.209 C.proc.fiscala, nefiindu-i insă comunicată decizia pronuntată de pârâtă, aferentă acestei contestatii, desi aceasta avea obligatia de a proceda la solutionarea contestatiei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 din C.proc.fiscală.
Reclamanta a mai arătat faptul că, în mai multe rânduri, a solicitat pârâtei a proceda la comunicarea deciziei aferentă contestatiei formulate, însă demersurile avute nu au condus la niciun rezultat.
Reclamanta, la termenul de judecată din data de 27.04.2010 si-a precizat actiunea, prin care a solicitat instantei ca, prin hotărârea ce o va pronunta, să dispună :
– anularea partială a Deciziei nr.157/25.01.2008, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei;
– modificarea Notei de restituire nr.157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei;
– obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.
Prin întâmpinare, parata pe cale de exceptiei a invocat necompetenta materială a instantei, cu raportare la prevederile art.10 din L.nr.554/2004 si art.1 din HG nr.109/2009, precum si inadmisibilitatea actiunii, cu raportare la prevederile art.205-218 C.proc.fiscală.
Instanta de fond, la termenul de judecata din data de 01.06.2010 a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitătii actiunii, si exceptia necompetentei materiale invocată de pârâtă, pentru ca, asa după cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, exceptia necompetentei materiale, să fi fost respinsă ca nefondată, retinându-se aplicabilitatea în cauză a disp.art.10 din Legea nr.554/2004.
Prin Sentinta civilă nr.716/ 01.06.2010, pronuntată de Tribunalul Constanta, în dosar nr.12456/118/2009, s-a admis exceptia inadmisibilitătii actiunii, respingând actiunea precizată promovată de reclamanta CNAPM SA CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGAMC, ca inadmisibila si s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a aprecia de această manieră, instanta de fond a retinut în esentă că,
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 – ”înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autoritătii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Se retine că, procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o conditie de admisibilitate a actiunii la instanta de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Prin disp.art.205-218 C.proc.fiscală se instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdictie administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art.7 din Lnr.554/2004.
Insa, potrivit art.109 alin.2 C.proc.civila- ” În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în conditiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
Din prevederile art.218 alin.2 C.proc.fiscală, conform cărora ”deciziile emise în solutionarea contestatiei pot fi atacate la instanta de contencios administrativ competentă”,a rezultat că instanta nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse, decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
În spetă, reclamanta, prin precizările depuse, a solicitat :
– anularea partială a deciziei nr.157/25.01.20o8, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei;
– modificarea notei de restituire nr.157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei;
– obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004, cu precizarea că aceasta, a procedat la contestarea pe cale administrativă, in raport de prevederile art.205-207 C.proc.fiscală, a deciziei nr.157/25.01.2008 si a notei de restituire nr.157/25.01.2008.
Din analizarea materialului probator administrat in cauza-înscrisuri, s-a constatat de instanta de fond că reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr.138433/ 12.02.2007, a solicitat pârâtei a proceda la restituirea unor sume reprezentând accize achitate, însă prin Decizia nr.157/25.01.2008, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamantă.
S-a retinut de asemenea, că, reclamanta, în raport cu prevederile art.205 si urm. C.proc.fiscală, a formulat la data de 11.07.2008 contestatie, împotriva Dec.nr.157/25.01.2008, contestatie care insă nu a fost solutionată de către parată până in prezent.
In raport cu cele analizate s-a retinut că, reclamanta, desi a uzat de calea de atac instituită de art.205-207 din OG nr.92/2003, în sensul de a contesta actul administrativ generator al obligatiei fiscale –Decizia de restituire nr.157/2008 – pe cale administrativă a procedat insă la sesizarea instantei de judecată anterior emiterii deciziei aferentă contestatiei promovate, decizie care, in raport cu prevederile ar.218 alin.2 C.proc.fiscală este supusă controlului judecătoresc.
Pentru aceste considerente instanta de fond a admis exceptia de inadmisibilitate a actiunii, reclamanta procedând la sesizarea instantei cu solicitarea de anulare a unor acte de natura administrativ-fiscale, a căror solutionare pe calea recursului administrativ nu a fost finalizată până in prezent si pe cale de consecintă s-a dispus respingerea actiunii.
Instanta a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta CNAPM SA CONSTANtA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.20 din Legea nr.554/2004 si art.302 si art.3041 si urm.din Cod pr.civilă, cu următoarea motivatie, în esentă:
-hotărârea primei instante a fost pronuntată fără a atinge fondul pricinii;
-gresit instanta de fond a retinut faptul că actiunea reclamantei este inadmisibilă datorită faptului că, s-a promovat în acelasi timp si plângere prealabilă si actiune în instantă, înainte de a astepta solutia organului emitent pentru a putea fi atacată conform art.218 Cod pr.fiscală;
-obiectul cererii reclamantei a fost întemeiat pe art.1 al.1 din Legea nr.554/2004 „prin nesolutionarea în termenul legal”, promovând actiune direct în instantă, după ce s-a asteptat termenul legal de solutionare.
Deoarece hotărârea primei instante a fost pronuntată fără a se atinge fondul, solicită admiterea recursului, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei primei instante spre rejudecare, conform art.20 al.3 din Legea nr.554/2004.
Dacă instanta de recurs consideră că nu sunt întrunite conditiile pentru casare cu trimitere, solicită modificarea în tot a sentintei recurate, anularea partială a Deciziei nr.157/25.01.20o8, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei; modificarea notei de restituire nr.157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei si obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.
Prin întâmpinare intimata pârâtă ANAF, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca legală a sentintei recurate, cu motivatia că, în mod corect instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibilă, deoarece prin Codul de procedură fiscală se stabileste o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr.554/2004 în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanta de contencios administrativ, ci numai după emiterea unei decizii de solutionare a contestatiei pe cale administrativă.
Ori, recurenta reclamantă fără a astepta solutionarea contestatiei pe cale administrativă, în conformitate cu prevederile art.205-218 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a adresat instantei de judecată.
Mai arată intimata pârâtă faptul că, referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei de restituire a accizelor, acesta nu putea fi analizat de instanta de contencios administrativ decât după solutionarea contestatiei pe cale administrativă privind fondul cauzei, care este o procedură obligatorie.
Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse sentintei recurate, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:
Instanta a fost investită de către recurentă cu solutionarea cauzei având ca obiect – astfel cum el a fost precizat la termenul de judecată din 27.04.2010 – anularea partială a Deciziei nr.157/25.01.2008, în sensul restituirii accizei în cuantum de 27.106 lei; modificarea notei de restituire nr.157/25.01.2008 în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei; precum si obligarea intimatei pârâte la restituirea sumei de 27.106 reprezentând accize achitate de către recurentă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate în perioada 19.01.2004 – 21.01.2004, cu motivatia că, s-ar fi procedat la contestarea pe calea administrativă a actelor administrative sus-precizate, potrivit prevederilor art.205 – art.207 Cod pr.fiscală.
Curtea retine că, actiunea dedusă judecătii de către recurenta CNAPM SA CONSTANtA a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Sentinta civilă nr.716/01.06.2010 de către Tribunalul Constanta, în mod legal si temeinic, deoarece:
În mod corect instanta de fond a retinut că, „reclamanta desi a uzat de calea de atac instituită de art.205 – art.207 din OG nr.92/2003, în sensul de a contesta actul administrativ generator a obligatiei fiscale – Decizia de restituire nr.157/25.01.2008 – pe cale administrativă, a procedat însă la sesizarea instantei de judecată anterior emiterii deciziei aferente contestatiei promovate, decizie care, în raport cu prevederile art.218 al.2 Cod pr.fiscală, este supusă controlului judecătoresc”.
În acest sens, Curtea retine că, prevederile art.205 – art.218 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce priveste contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că, acestea nu pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ, decât după solutionarea pe fond a sustinerilor din contestatia contribuabilului.
În atare situatie, apreciază Curtea că, recurenta reclamantă a dedus judecătii o actiune cu un obiect pentru care era necesar a astepta solutionarea contestatiei pe cale administrativă deoarece, potrivit prevederilor Codului de pr.fiscală, decizia de restituire poate fi contestată în conformitate cu prev.art.209 Cod pr.fiscală, asa după cum rezultă din chiar cuprinsul deciziei atacate.
Retine Curtea că, Codul de pr.fiscală stabileste o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanta de contencios administrativ ci, numai după emiterea unei decizii de solutionare a contestatiei pe calea administrativă.
În acelasi sens, retine Curtea sunt si dispozitiile art.201 al.1 Cod pr.fiscală, cu referire la art.218 al.2 Cod pr.fiscală, astfel că, în mod legal si temeinic instanta de fond a apreciat că, actiunea prin care se solicită direct instantei de contencios administrativ anularea deciziei de restituire, este inadmisibilă.
Cu alte cuvinte, atât timp cât, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instantei de contencios administrativ este numai decizia de solutionare a contestatiei pe cale administrativă, toate sustinerile făcute de recurentă prin motivele de recurs si care privesc nelegalitatea hotărârii recurate apar ca fiind nefondate, si pe cale de consecintă urmează a fi respinse, conform art.312 Cod pr.civilă, neexistând motive pentru reformarea hotărârii recurate.
