Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Administrarea tuturor probelor necesare. Restituire dosar la procuror.
Pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei,se impune completarea probatoriului prin administrarea de probe testimoniale, verificarea suplimentară a circumstanţelor săvârşirii faptelor, examinarea suplimentară a înscrisului intitulat „declaraţie” (prin care petentul ar recunoaşte împrumutul bănesc contractat de la intimatul CV), urmând a se pune în discuţie inclusiv efectuarea testului poligraf şi a se analiza prin prisma întregului material probator, toate susţinerile părţilor.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 113/F/9 noiembrie 2011
Prin plângerea înregistrată petentul BCP a contestat Rezoluţia procurorului din data de 22.03.2011, dată în dosarul nr. 656/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi menţinută prin Ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud din data de 11.05.2011, dată în dosarul nr. 163/II/2/2011, solicitând în baza dispoziţiilor art. 278/1 pct. 8 lit. b şi c Cod procedură penală desfiinţarea rezoluţiei atacate, iar pe cale de consecinţă reţinerea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei în vederea continuării cercetării şi a completării materialului probator.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin Rezoluţia din data de 22 martie 2011, dată de procuror în dosarul nr. 656/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului BAI pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal; neînceperea urmăririi penale faţă de BAI pentru comiterea infracţiunilor de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 Cod penal, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 291 Cod penal; neînceperea urmăririi penale faţă de numitul CV pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal şi fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal; neînceperea urmăririi penale faţă de SC A.B. HD SRL Bistriţa, pentru comiterea infracţiunilor de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal, spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin. 1 Cod penal şi folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii prev. de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată; revocarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa acestui parchet din data de 4.02.2010.
S-a reţinut că prin Rezoluţia din data de 18.01.2010 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului BAI sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal, reţinându-se că prin plângerea formulată la 5.11.2009 partea vătămată BCP a solicitat tragerea la răspundere penală a învinuitului pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere, arătând că în cursul anului 2009 a hotărât împreună cu învinuitul să dezvolte o afacere în domeniul construcţiilor şi să achiziţioneze în acest sens un teren pe care ulterior să construiască un bloc de locuinţe.
După ce au găsit un teren în municipiul Târgu Mureş şi s-a negociat cu vânzătorul preţul tranzacţiei la suma de 270.000 euro, cei doi au stabilit ca BCP să achite suma de 160.000 euro, iar BAI diferenţa de 110.000 euro. Din conţinutul plângerii mai rezultă că înţelegerea iniţială a fost ca, după achiziţionarea terenului, cei doi să înfiinţeze o societate comercială, iar terenul să fie adus ca aport la capitalul social în cotele de participare ale fiecăruia. în perioada negocierilor partea vătămată BCP susţine că a fost plecat în Irlanda, fiindu-i comunicat de către învinuit faptul că a încheiat cu vânzătorul terenului un antecontract pe o sumă mai mică decât cea negociată iniţial.
De asemenea, s-a reţinut că partea vătămată susţine că la data de 23.09.2008 învinuitul BAI i-a solicitat să-i trimită suma de 160.000 euro pentru a putea finaliza tranzacţia, motivând faptul că, în caz contrar, va pierde avansul în sumă de 90.000 euro. Prin ordin de plată, partea vătămată BCP a transferat la data de 23.09.2008, în contul personal al învinuitului BAI, suma de 160.000 euro cu menţiunea „transfer sumă c/v teren achiziţionat”. Partea vătămată BCP susţine că ulterior acestei tranzacţii a aflat privitor la contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul în cauză că preţul a fost stabilit la suma de 65.000 lei, actul fiind încheiat la un alt notar decât cel la care a fost autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare.
Partea vătămată 1-a acţionat în instanţă pe învinuit pentru recuperarea sumei de 160.000 euro şi ca urmare a cererii de chemare în judecată învinuitul a depus o întâmpinare în dosarul 2077/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în care a susţinut că suma de 160.000 euro virată în contul său de către partea vătămată constituia un împrumut restituit lui CV prin intermediul său. In final, prin sentinţa civilă nr. 385/F/2009 Tribunalul Bistriţa-Năsăud a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de Braţ Cristian Paul, decizia nemaifiind atacată cu apel. Între timp învinuitul a vândut terenul achiziţionat societăţii comerciale A.B. HD S.R.L. Bistriţa, societate în cadrul căreia are calitatea de asociat unic şi administrator, partea vătămată susţinând că acest transfer de proprietate s-a făcut de către învinuit cu scopul de a deveni insolvabil şi de a evita o eventuală executare silită pentru imobilul respectiv.
Din cercetările efectuate rezultă că la data de 23.07.2008 a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între martorul MGR, în calitate de promitent-vânzător şi BAI împreună cu soţia BMG, în calitate de promitenţi-cumpărători autentificat sub nr. 2162. Obiectul contractului îl constituia promisiunea bilaterală privind vânzarea-cumpărarea unui imobil situat în mun. Târgu Mureş, str. …, nr. …, jud. Mureş, reprezentând teren în suprafaţă de 482 mp. Conform antecontractului autentificat de notarul public, preţul imobilului a fost stabilit la valoarea de 225.000 euro din care cumpărătorul-promitent a achitat la data autentificării actului suma de 25.000 euro cu titlu de arvună, diferenţa de 200.000 euro, urmând să fie achitată în termen de 30 zile începând cu data autentificării actului.
Ulterior, între părţile menţionate a fost încheiat un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare care aducea unele modificări la antecontract în sensul că promitentul cumpărător a achitat suma de 30.000 euro şi s-a prelungit cu 30 de zile termenul pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi achitarea diferenţei de preţ.
La data de 26.09.2008 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1706, între martorul MGR, în calitate de vânzător şi BAI împreună cu soţia BMG, în calitate de cumpărători, contract ce avea ca obiect vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţă de 482 mp, preţul de vânzare fiind de 65.070 lei. Deşi se constată o diferenţă semnificativă între preţul promis iniţial şi suma finală, potrivit declaraţiei martorului MGR, deoarece învinuitul a invocat unele probleme financiare, a acceptat să-i restituie 35.000 euro din suma plătită, rămânând cu 20.000 euro şi a încheiat o nouă înţelegere cu acesta în sensul că în contul diferenţei de preţ pentru terenul vândut să primească două apartamente în imobilul pe care învinuitul urma să-1 construiască pe teren. Martorul a prezentat în acest sens un înscris sub semnătură privată intitulat „înţelegere” care confirmă cele arătate mai sus.
La data de 8.09.2009 învinuitul BAI şi soţia sa BMG au vândut terenul în suprafaţă de 482 mp către SC AB HD SRL, în cadrul căreia învinuitul avea iniţial calitatea de asociat unic şi administrator (ulterior fiind cooptat ca asociat şi administrator şi CV), preţul de vânzare fiind de 270.000 de euro (vol. II, f.67-69). în declaraţia dată în calitate de reprezentant al persoanei juridice SC „AB HD” SRL, BAI a arătat că pentru plata preţului terenului a împrumutat societatea cu suma de 270.000 de euro, această împrejurare fiind confirmată şi de către martora VE care se ocupa în perioada respectivă de contabilitatea firmei şi care susţine că procedura este legală.
Cu ocazia audierii învinuitul BAI a declarat că deşi atât el cât şi partea vătămată sunt din mun. Bistriţa, s-au cunoscut în Irlanda, în cursul anului 2004, prin intermediul numitului CV – cetăţean moldovean pe care 1-a cunoscut tot în Irlanda şi cu care a derulat mai multe afaceri.
Către finalul anului 2007, CV i-a relatat că i-a împrumutat părţii vătămate BCP suma de 160.000 de euro, pe care acesta intenţiona să o folosească pentru construirea a 4 case în mun. Bistriţa, urmând ca profitul obţinut, în sumă de 70.000 euro să-1 împartă cu CV.
In vara anului 2008, BAI a aflat că BCP nu a reuşit să restituie împrumutul în momentul în care CV a venit în România în acest sens, acesta din urmă aducându-i la cunoştinţă învinuitului că BCP o să-i remită lui suma de 160.000 euro, urmând ca el (CV) să o recupereze de la învinuit. Învinuitul a acceptat, astfel că la data de 23.09.2008 BCPi-a trimis în contul personal prin ordin de plată, suma de 160.000 euro, care reprezenta în fapt restituirea împrumutului acordat de CV. Potrivit celor declarate de învinuit, motivul pentru care pe ordinul de plată în baza căruia au fost trimişi banii din contul părţii vătămate existent la M Bank România se regăsea menţiunea „contravaloare teren achiziţionat” consta în aceea că banii proveneau dintr-un credit bancar luat de la unitatea bancară susmenţionată (partea vătămată confirmând că a contractat un credit pentru a trimite banii respectivi) şi trebuia să aibă o justificare pentru folosirea lor.
BAI a precizat că transferul sumei de bani în contul său s-a făcut în baza unei înţelegeri verbale şi scrise dintre BCP şi CV, prezentând în acest sens un înscris, în copie, redactat pe un computer. Din conţinutul înscrisului pe care apare şi o semnătură identică cu a părţii vătămate în dreptul numelui CPB, rezultă că partea vătămată a împrumutat, la data de 25.12.2007, de la CV suma de 160.000 euro pe o perioadă de 6 luni, stabilind ca la data de 30.06.2008 să-i returneze această sumă precum şi o dobândă de 35.000 euro. Totodată, în documentul respectiv se menţionează faptul că în situaţia în care numitul CV nu poate veni în România la data de 30.06.2008, suma împrumutată şi dobânda să fie înapoiate învinuitului BAI.
Învinuitul declară că nu a avut nici o înţelegere cu partea vătămată BCP cu privire la achiziţionarea, împreună cu acesta, a unui teren în mun. Târgu Mureş, ci dimpotrivă, intenţiona să achiziţioneze teren în Târgu Mureş împreună cu numitul CV (cei doi derulând afaceri în comun şi anterior).
În susţinerea celor arătate în plângerea formulată, partea vătămată a afirmat că ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu privire la terenul situat în Târgu Mureş, respectiv în vara anului 2008, 1-a contactat pe MRG, în prezenţa martorelor HH şi CR (aceasta din urmă fiind în prezent plecată în străinătate) şi i-a solicitat să-i arate actele terenului, lăsându-1 să înţeleagă că este implicat la rândul său în operaţiunea de cumpărare a terenului chiar dacă antecontractul s-a întocmit doar cu BAI.
Martora HH, deşi a confirmat existenţa acelei întâlniri, nu a putut furniza detalii, nefiind atentă la discuţiile purtate de partea vătămată cu martorul MGR. Acesta din urmă a confirmat că a fost căutat de către partea vătămată care s-a interesat de situaţia terenului, şi care i-a spus că interesul său legat de acest aspect este determinat de faptul că „o persoană din Irlanda, prieten comun cu el şi cu BAI dorea să cunoască amănunte referitor la teren şi acte”, deoarece intenţiona „să investească alături de BAI”. Martorul MGR a arătat de asemenea că partea vătămată nu i-a spus nimic în legătură cu intenţia sa de a participa la achiziţionarea terenului şi la construirea unui imobil pe acesta.
Declaraţia acestui martor infirmă astfel versiunea părţii vătămate şi se coroborează cu declaraţiile învinuitului BAI şi CV care de asemenea a precizat că în primăvara anului 2008 învinuitul i-a propus să achiziţioneze, împreună un teren în mun. Târgu Mureş pe care să construiască un imobil. întrucât ulterior partea vătămată 1-a atenţionat cu privire la faptul că învinuitul vrea să-1 păcălească şi că preţul real al terenului este mai redus decât cel comunicat de BAI, CV 1-a rugat pe partea vătămată să verifice care este valoarea reală a terenului – acesta fiind motivul pentru care BCP1-a căutat pe martorul MGR.
Numitul CV (zis „Slavic” sau „Slava”) a declarat că i-a cunoscut pe învinuit şi pe partea vătămată în anul 2003 în Irlanda, unde au locuit toţi în acelaşi cartier, având relaţii de afaceri atât cu BAI cât şi cu Braţ Cristian Paul, fără ca şi aceştia din urmă să deruleze astfel de relaţii între ei şi fără a depăşi stadiul de simple cunoştinţe. CV a declarat de asemenea că a avut o relaţie de afaceri foarte bună cu partea vătămată până când a avut o relaţie cu fosta concubină a acestuia – EC cu care partea vătămată are un copil minor şi cu care acesta din urmă se judecă în prezent pentru custodia copilului.
În luna septembrie 2007, în timp ce se afla la nunta fratelui părţii vătămate – BDI (care confirmă aspectul prezenţei acestuia la nunta sa), CV susţine că a fost rugat de BCPsă-1 împrumute cu suma de 160.000 euro, sumă pe care partea vătămată urma să o investească în construirea unor case în mun. Bistriţa, fiind asigurat că o să aibă şi el o parte din profit şi anume 35.000 euro.
CV susţine că a fost de acord şi i-a remis suma solicitată în mai multe tranşe şi în mai multe moduri: personal, prin transfer bancar (unele din transferurile bancare fiind realizate de către soţia sa, CV), file CEC şi prin intermediul altor persoane – BAI, EC şi Braţ Dorin Ioan).
Din materialul probator rezultă că numita CV a efectuat două transferuri bancare pe numele părţii vătămate la 2.11.2007 (30.000 euro) şi la 27.11.2007 (19.999 euro) – vol. I f.98, 254-255 iar din actele depuse la dosar de către numitul CV (extrase de cont, copii ale unor file CEC) rezultă achitarea în perioada noiembrie – decembrie 2007 către partea vătămată a 20.000 euro (vol. I, f. 253, 257-258).
De asemenea, din declaraţia martorei EC rezultă că aproximativ în aceeaşi perioadă arătată mai sus i-a înmânat părţii vătămate 10.000 de euro din partea lui CV, iar din declaraţia martorului VM rezultă că i-a plătit el martorului SE (trimis de către partea vătămată) suma de 20.000 euro pentru CV, acest demers fiindu-i solicitat de către ginerele său, învinuitul BAI (confirmându-se astfel susţinerea lui CV potrivit căreia i-a trimis lui BCP tranşe din suma promisă cu titlu de împrumut şi prin intermediul altor persoane).
În luna iunie 2008, când s-a împlinit termenul de restituire a sumei împrumutate, numitul CV susţine că a venit în România (aspect ce rezultă din copia paşaportului depusă la dosar) însă partea vătămată nu a reuşit să o restituie, spunându-i că o să facă acest lucru în următoarele două săptămâni. După trecerea acestui termen CV, fiind în Irlanda, 1-a sunat din nou pe BCP, care şi de această dată i-a spus că încă nu are banii respectivi. Abia în luna septembrie 2008 partea vătămată l-a sunat şi i-a comunicat că a virat suma de 160.000 euro în contul lui BAI.
Privitor la cei 160.000 euro restituiţi, CV a declarat că după ce i-a primit de la BAI, a folosit o parte pentru a achiziţiona împreună cu învinuitul BAI un teren situat în mun. Bistriţa, pe str. …, iar cealaltă parte i-a dat-o lui BAI pentru a achita ratele restante la un credit contractat de către SC E SRL Bistriţa, la care era acţionar împreună cu învinuitul.
Referitor la înscrisul din care rezultă că a împrumutat pe partea vătămată cu suma de 160.000 euro, CV a arătat că a fost întocmit de către BCP, el păstrând o copie şi restituindu-i părţii vătămate originalul actului.
Cu toate că în actul respectiv s-a consemnat ca dată a întocmirii 25.12.2007 (dată la care partea vătămată a precizat că se afla în România, aşa cum rezultă din actul emis de AT) CV nu a susţinut că ar fi fost încheiat la data respectivă mai ales că împrumutul s-a acordat în mai multe tranşe, în perioada octombrie – decembrie 2007.
În cauză a fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică grafică asupra înscrisului menţionat mai sus prezentat în copie deoarece partea vătămată a declarat că nu a semnat un astfel de act. Potrivit concluziilor raportului întocmit semnătura depusă în dreptul numelui „CPB” de pe documentul în litigiu reproduce o semnătură executată de către BPC, existând posibilitatea ca semnătură si fie transferată cu ajutorul unui copiator de pe un document autentic.
Având în vedere aceste concluzii s-a constatat că a existat inclusiv posibilitatea ca actul prezentat de învinuitul BAI să constituie copia unui act original în care partea vătămată să fi consemnat realizarea împrumutului şi să-1 fi semnat în mod real.
Potrivit celor declarate de CV, partea vătămată a formulat plângere doar pentru a se răzbuna pe el ca urmare a relaţiei pe care a avut-o cu fosta sa concubină dar şi pe învinuitul BAI care a găzduit-o pe aceasta, după ce a fost dată afară din casă de către partea vătămată
De altfel martora EC confirmă faptul că după ce s-a despărţit în anul 2005 de Braţ Cristian Paul, a păstrat relaţii amiabile cu acesta, iar în perioada martie – iunie 2009 a locuit împreună cu copilul şi cu BCP în România. Către sfârşitul lunii iunie 2009, partea vătămată a hotărât să reţină copilul, iar pe EC a dat-o afară din casă, aceasta fiind apoi găzduită de către familia învinuitului BAI până când a plecat înapoi în Irlanda.
Aspectul că între CV şi EC a existat o relaţie a fost admis şi de către partea vătămată care a depus la dosar un suport magnetic tip CD pe care susţine că există o înregistrare a unei convorbiri telefonice între cei doi (depunând la dosar şi transcrierea înregistrării) făcută în cursul lunii mai 2009, la domiciliul părţii vătămate din Bistriţa, cu un reportofon plasat de acesta pe un dulap din sufragerie.
În cauză au fost audiaţi mai mulţi martori care deţin cunoştinţe în legătură cu relaţiile dintre partea vătămată şi CV.
Astfel martorul OTC a declarat că a locuit în aceeaşi casă cu partea vătămată timp de 2 ani. Pe la începutul anului 2008, aceasta 1-a rugat să-1 convingă sau să-1 constrângă pe un anume E (SE) să-i restituie suma de 160.000 euro pe care i-a dat-o cu titlu de împrumut spunându-i că acea sumă a luat-o tot cu împrumut de la un bărbat pe nume „Slavic”, din Irlanda. Martorul a arătat că în a doua jumătate a anului 2008, BCP i-a spus că şi-a achitat datoria faţă de „Slavic” şi este „liniştit”, OTC cunoscând că datoria a fost restituită prin intermediul lui BAI.
Martorul SE, care deţine o firmă de construcţii, a declarat că BCP nu i-a împrumutat bani însă în cursul anului 2007 a construit două case pentru partea vătămată, care au costat 150.000 euro, şi că a primit aceşti bani în mai multe tranşe, în numerar şi prin virament bancar. într-o situaţie i-a solicitat părţii vătămate, care se afla în Irlanda, să-i trimită bani pentru cele necesare construcţiei, iar acesta 1-a trimis la „tatăl” lui BAI, care i-a dat banii. Acest aspect este confirmat de martorul VM, socrul învinuitului, fiind evident că SE a făcut o confuzie cu privire la gradul de rudenie al acestuia din urmă cu învinuitul. Mai mult, SE susţine că la nunta fratelui părţii vătămate (martorul BDI), 1-a cunoscut pe numitul „Slava”, care i-a spus că partea vătămată i-a solicitat un împrumut pentru a face afaceri, iar ulterior, întâlnindu-se întâmplător în staţia de carburanţi OMV din Bistriţa, „Slava” i-a spus că el i-a dat bani lui BCP pentru construcţia celor două case.
Martorul TPA a declarat că îi cunoaşte de mai mulţi ani pe învinuit şi pe partea vătămată, dar şi pe numitul CV zis „Slavic” sau „Ştiuca”. Acesta susţine că în cursul anului 2008 a intenţionat să cumpere două case de la partea vătămată, fiind abordat de numitul CV, care i-a spus că abia aşteaptă ca el (martorul TPA) să-i plătească părţii vătămate banii pentru cele două imobile deoarece trebuie să recupereze suma de 160.000 euro de la acesta. De asemenea, şi partea vătămată a confirmat în discuţiile pe care le-a purtat cu martorul TPA că îi este dator lui „Slavic”, dar nu i-a precizat suma.
Martorul are un copil conceput cu partea vătămată şi se judecă pentru custodia acestuia. Acesta susţine că îi cunoaşte de mai mult timp atât pe învinuit şi cât şi pe numitul CV. În anul 2007, BCP i-a spus că a împrumutat suma de 160.000 euro de la CV pentru construcţia unor case, şi într-o altă situaţie, numitul CV i-a adus suma de 10.000 euro pentru a o remite părţii vătămate. Totodată, susţine că numitul CV i-a spus la un moment dat că BCP i-a restituit suma de 160.000 euro.
În cauză a fost audiată în calitate de martor şi numita HHF, care confirmă faptul că s-a deplasat împreună cu partea vătămată la Târgu Mureş susţinând că pe timpul deplasării BCP i-a spus că intenţionează să achiziţioneze un teren. Martora a declarat că erau însoţiţi de către CR (plecată în prezent în străinătate), iar la Târgu Mureş s-au întâlnit cu un bărbat şi s-au deplasat împreună la restaurant. Nu a fost atentă la discuţia dintre BCP şi acel bărbat, deoarece în restaurant ea a discutat cu cealaltă fată care i-a însoţit, neputând astfel preciza ce au discutat în concret cei doi.
Martorul BDI, fratele părţii vătămate, susţine că de la fratele său a aflat că acesta intenţionează să achiziţioneze un teren în Târgu Mureş împreună cu învinuitul dar că BAI „s-a dat la fund” şi „l-a ars de bani”.
Având în vedere declaraţiile contradictorii ale învinuitului, părţii vătămate şi numitului CV, s-a procedat la confruntarea acestora, fără a se putea lămuri aspectele cu privire la care existau contradicţii.
Partea vătămată a depus la dosar diferite extrase de cont care atestă faptul că între BCP şi CV au existat relaţii comerciale în Irlanda şi în România, că erau apropiaţi, precum şi cecuri emise de băncile irlandeze pe cotoarele cărora partea vătămată i se adresează acestuia cu apelativul „cumătru Slavic” sau „Slavic”. Aceste aspecte confirmă declaraţia lui CV care susţine că între ei au existat relaţii de afaceri în Irlanda.
Procurorul de caz a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că nu există suficiente elemente din care să rezulte că ar fi existat o înţelegere între învinuit şi partea vătămată în sensul dezvoltării în comun a unei afaceri imobiliare, şi implicit pentru a achiziţiona împreună terenul din Târgu Mureş, şi că de asemenea s-a constatat că între partea vătămată şi numitul CV au existat relaţii de afaceri bazate pe încredere reciprocă, cei doi împrumutându-se în repetate rânduri cu diferite sume de bani, fiind evident de asemenea că între numitul CV şi martora EC, fosta concubină a învinuitului, a existat o relaţie – împrejurare care a condus la ruperea relaţiilor între partea vătămată şi CV, existând posibilitatea ca plângerea împotriva acestuia din urmă precum şi a învinuitului BAI (care a găzduit-o pe EC după ce partea vătămată a dat-o afară din casă), să fi fost depusă de partea vătămată pentru a se răzbuna pe aceştia.
S-a apreciat că în cazul în care partea vătămată ar fi intenţionat să încheie o înţelegere cu învinuitul privitor la achiziţionarea terenului este îndoielnic că nu ar fi făcut totodată demersuri pentru întocmirea unui înscris care să ateste o atare împrejurare, mai ales că suma trimisă -160.000 euro – era ridicată, iar între cei doi nu au existat relaţii de prietenie sau de afaceri anterior, fiind simple cunoştinţe – aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi.
Neexistând suficiente probe din care să rezulte că versiunea părţii vătămate corespunde realităţii, şi luând în considerare principiul potrivit căruia orice dubiu profită învinuitului, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în ceea ce-1 priveşte pe învinuitul BAI şi nici ale complicităţii la această infracţiune în ceea ce-1 priveşte pe numitul CV, lipsind latura obiectivă, în condiţiile în care nu s-a putut proba existenţa unei induceri în eroare şi nici a unei pagube, cu menţiunea că în plângerea formulată partea vătămată a solicitat cercetarea învinuitului BAI, luând în considerare aceeaşi stare de fapt, şi pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere, iar în completările depuse ulterior şi pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în declaraţii şi uz de fals.
S-a considerat că în cauză nu sunt întrunite însă elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, deoarece învinuitul nu şi-a însuşit în fapt un bun mobil al părţii vătămate deţinut cu orice titlu, ci a predat suma de 160.000 euro (reprezentând un împrumutat contractat de partea vătămată) destinatarului acestuia – CV.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, constând în presupusa vânzare fictivă a terenului de la persoana fizică BAI la SC A.B. HD SRL unde învinuitul este asociat unic, s-a precizat că din probele administrate în cauză rezultă că operaţiunea de vânzare-cumpărare a fost reală şi a fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii, iar pentru plata terenului învinuitul a împrumutat societatea cu suma respectivă, operaţiunea fiind legală, aşa cum rezultă din declaraţia contabilei VE. S-a constatat prin urmare că fapta sesizată nu există, urmând a se dispune neînceperea urmăririi penale.
Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii şi uz de fals, care potrivit celor arătate de partea vătămată au fost săvârşite prin aceea că învinuitul BAI a depus în dosarul civil nr. 2077/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud înscrisul din care rezultă că partea vătămată a împrumutat suma de 160.000 euro de la CV, s-a dispus de asemenea neînceperea urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite elementele acestora.
Astfel, învinuitul nu a făcut vreo declarare necorespunzătoare adevărului – unui organ sau instituţii de stat ori unei alte instituţii dintre cele la care se referă art. 145 ci a formulat în dosarul civil apărarea pe care a considerat-o necesară, iar în ceea ce priveşte înscrisul depus în dosarul civil, nu există suficiente elemente din care să rezulte că împrejurările consemnate nu corespund adevărului.
Partea vătămată a formulat plângere şi împotriva numitului CV apreciind că acesta se face vinovat de comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune (privitor la aceasta din urmă făcându-se referire mai sus), constând în aceea că făptuitorul a întocmit în fals înscrisul din care rezultă că partea vătămată a împrumutat de la el 160.000 euro.
Din probele administrate în cauză a rezultat că infracţiunea de fals în declaraţii nu există, iar în ceea ce priveşte fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu sunt realizate elementele constitutive ale acesteia, neexistând certitudine referitor la eventualul caracter nereal al menţiunilor conţinute de către înscrisul în litigiu.
BCP a solicitat inclusiv tragerea la răspundere penală a persoanei juridice SC A.B. HD SRL Bistriţa (al cărei asociat unic este învinuitul BAI) pentru comiterea infracţiunilor de tăinuire şi spălare de bani în forma prev. de art. 23 al. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, constând (în aprecierea părţii vătămate) în achiziţionarea de către această societate a terenului, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte penale, dar şi pentru comiterea infracţiunii de gestiune frauduloasă, precum şi a infracţiunii de folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, prev. de art. 272 al. 1 pct. 2 din Legea 31/1990 republicată, constând (potrivit celor arătate de Braţ Cristian Paul) în revânzarea aceluiaşi teren de către învinuit firmei sale în schimbul unui preţ mai mare decât cel cu care a achiziţionat imobilul de la MGR.
În cauză s-a considerat că nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunilor de tăinuire şi spălare de bani, întrucât terenul nu provine din săvârşirea unei infracţiuni, şi nici ale infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, neexistând o acţiune de folosire a creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia (terenul achiziţionat intrând în patrimoniul societăţii şi fiind folosite pentru realizarea ulterioară a unui bloc de locuinţe).
În ceea ce priveşte infracţiunea de gestiune frauduloasă aceasta nu există, nerealizându-se de către reprezentantul persoanei juridice a vreunei acţiuni de pricinuire de pagube unei persoane cu rea-credinţă cu ocazia administrării ori conservării bunurilor acesteia.
În condiţiile în care faţă de învinuitul BAI s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, s-a procedat totodată la revocarea sechestrului penal asigurător instituit în vederea reparării pagubei prin ordonanţa din 4.02.2010 asupra unor bunuri imobile aparţinând învinuitului.
Prin Ordonanţa din data de 11.05.2011, dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 163/II/2/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul BCP împotriva soluţiei adoptată de procuror în dosarul de urmărire penală nr. 650/P/2009, constatându-se că în dosarul respectiv a fost cercetat învinuitul BAI pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pentru care s-a început urmărirea penală împotriva lui, de asemenea a fost cercetat şi pentru abuz de încredere, evaziune fiscală, fals în declaraţii şi uz de fals, fapte pentru care nu s-a început urmărirea penală împotriva lui.
Totodată, în cauză au fost cercetaţi şi numitul CV pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, precum şi SC A. B. HD SRL Bistriţa pentru tăinuire, spălare de bani, gestiune frauduloasă şi folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii.
Din examinarea probatoriului administrat şi existent la dosar, prim-procurorul a apreciat că rezultă faptul că în cursul anului 2008, învinuitul BAI şi partea pretins vătămată BCP, au hotărât să dezvolte împreună o afacere în domeniul imobiliar şi să achiziţioneze în acest scop un teren în mun. Tg. Mureş, pe care să construiască un bloc de locuinţe. După ce au identificat terenul de care aveau nevoie şi au convenit cu proprietarul să li-l vândă cu preţul de 270.000 euro, la data de 23.09.2008 BCP a transferat în contul personal al învinuitului BAI suma de 160.000 euro, prin ordin de plată.
Ulterior, învinuitul a achiziţionat terenul în cauză în numele său propriu şi a soţiei sale, la un preţ mult mai mic, respectiv 65.000 euro, după care 1-a revândut către SC A. B. HD SRL Bistriţa, al cărui asociat unic şi administrator era.
Partea pretins vătămată BCP susţine că a fost indusă în eroare cu ocazia înţelegerii făcută cu învinuitul BAI, în scopul virării în contul personal al acestuia a sumei menţionate, după care învinuitul a înstrăinat terenul către societatea comercială pe care o administra, cu scopul de a deveni insolvabil şi a evita o eventuală executare silită asupra acestuia, operaţiunile respective având drept rezultat prejudicierea lui cu suma de 160.000 euro.
Învinuitul BAI se apără în sensul că nu 1-a indus în eroare pe partea pretins vătămată în scopul virării sumei respective în contul său şi pentru a-i produce acestuia o pagubă, în realitate suma respectivă reprezentând un împrumut restituit de către susnumitul prin intermediul său numitului CV.
Prin rezoluţia din 22.03.2011, procurorul a dispus scoaterea învinuitului BAI de sub urmărirea penală pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1,3 şi 5 Cp. cu motivarea că lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia şi anume latura subiectivă, nefiind dovedită cu certitudine inducerea în eroare a părţii pretins vătămate BCP pentru obţinerea sumei de 160.000 euro.
Totodată, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui BAI pentru abuz de încredere, evaziune fiscală, fals în declaraţii şi uz de fals, împotriva lui CV pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii şi împotriva SC A.B. HD SRL Bistriţa pentru tăinuire, spălare de bani, gestiune frauduloasă şi folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, cu motivarea că unele fapte nu există iar altor le lipsesc elementele constitutive ale infracţiunilor respective.
Soluţia este criticată de partea pretins vătămată, petentul BCP, care în esenţă susţine că cei cercetaţi au comis infracţiunile imputate, astfel că se impunea tragerea lor la răspundere penală.
Plângerea petentului nu este întemeiată pentru considerentele că din probatoriul administrat şi existent la dosar nu rezultă cu certitudine că învinuitul BAI l-ar fi indus în eroare pe partea pretins vătămată BCP cu scopul de a obţine de la acesta o sumă de bani şi a-i produce în acest fel o pagubă, şi în cauză nu este dovedită nici existenţa celorlalte fapte pentru care s-au efectuat cercetări ori existenţa tuturor elementelor constitutive ale infracţiunilor imputate de partea pretins vătămată.
În aceste condiţii, s-a apreciat că există un puternic dubiu care potrivit legii trebuie să profită învinuitului şi celorlalte persoane cercetate şi prin prisma căruia soluţia adoptată de procurorul de caz este legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a apreciat că plângerea formulată de petentul BCP este fondată.
Examinând în prealabil materialul probator al cauzei, sub aspectul excepţiei tardivităţii plângerii formulate de petentul BCP, excepţie pusă în discuţie de către procuror şi intimaţi, instanţa a apreciat că plângerea formulată de petentul BCP este introdusă în termenul prevăzut de lege.
Astfel, aşa cum Înalta Curte de Casaţie-secţia penală a reţinut în motivarea Deciziei sale nr.1384/6.04.2011, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., termenul de introducere a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este de 20 de zile şi începe să curgă de la data comunicării rezoluţiei sau ordonanţei prin care procurorul ierarhic superior, menţionat în art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a respins plângerea formulată conform art. 275 – 278 împotriva acestor acte ale procurorului, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile curgând de la data expirării termenului iniţial.
Dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi interpretate în sensul că rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată pot fi atacate numai într-un termen de maximum 40 de zile, care curge de la data comunicării acestor acte ale procurorului, acestea devenind incidente numai în situaţiile în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează în termen de 20 de zile plângerea cu care a fost învestit în condiţiile art. 278 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pe de altă parte, termenul de 20 de zile în care trebuie soluţionată plângerea conform art. 278 C. proc. pen. este distinct de cel de 20 de zile în care se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Fiind termene distincte, fiecare dintre acestea trebuie calculat diferit, cu respectarea dispoziţiilor art. 186 C. proc. pen., referitoare la calcularea termenelor procedurale, aşa încât nu pot fi cumulate două termene de strict 20 de zile, durata efectivă a fiecăruia putând fi diferită. Termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior trebuie să soluţioneze plângerea începe să curgă, în mod firesc, de la data înregistrării acesteia, dată care în situaţia transmiterii prin poştă poate fi diferită de cea la care s-a formulat plângerea, şi nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că pot fi situaţii în care plângerea a fost greşit îndreptată şi este trimisă ulterior procurorului ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. În mod evident, şi în această situaţie, termenul de 20 de zile pentru soluţionarea plângerii curge de la înregistrarea acesteia spre competentă soluţionare, şi nu de la data depunerii la organul necompetent.
În concluzie, dispoziţiile art. 277, art. 278 şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi interpretate decât în sensul că termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior soluţionează o plângere în condiţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., începe să curgă din momentul primirii petiţiei, iar prevederile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi interpretate decât în sensul că în situaţia nerezolvării plângerii de către procurorul ierarhic superior în termenul legal, la expirarea acestuia începe să curgă un termen distinct de 20 de zile în care se poate face plângere la instanţă.
În cauza de faţă, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.656/P/2009 din 22 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost comunicată petentului la data de 25.03.2011, împotriva acesteia fiind formulată la data de la data de 13.04.2011 plângere, adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, fiind înregistrată la aceeaşi dată la parchet.
Ulterior, la data de 3.05.2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, şi ataşată la dosarul nr.163/II/2/2011 (având ca obiect plângerea împotriva Rezoluţiei procurorului din data de 22.03.2011), o plângere adresată Tribunalului Bistriţa-Năsăud-Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, precum şi un alt exemplar al acestei plângeri, adresat doar Tribunalului Bistriţa-Năsăud, solicitându-se în ambele exemplare, desfiinţarea soluţiilor pronunţate de procuror şi prim-procuror; în principal reţinerea cauzei spre judecare, iar în subsidiar trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor şi completarea materialului probator (este de menţionat că primul exemplar al înscrisului a fost expediat instanţei şi înregistrat la data de 3.06.2011, în vederea soluţionării plângerii împotriva soluţiei procurorului, împreună cu un alt înscris, prin care petentul solicita prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, trimiterea pe cale administrativă a plângerii sale înregistrate la data de 3.05.2011, Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe considerentul că aceasta a fost greşit îndreptată).
Plângerea recurentului a fost soluţionată de prim-procuror prin rezoluţia din 11.05.2011, dată în dosarul nr.163/II/2/2011, adică după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut în art. 278 alin. (4) raportat la art. 277 C. proc. pen., termenul de 20 de zile în care recurentul putea să formuleze plângerea întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., calculat în raport cu data expirării termenului înăuntrul căruia prim-procurorul trebuia să soluţioneze plângerea (3 mai 2011), expirând la data de 23 mai 2011.
Raportat la faptul că, potrivit considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, expuse mai sus, de la expirarea termenului în care prim-procurorul trebuia să soluţioneze cauza curge un nou termen de 20 de zile, în care petentul putea să introducă plângere la instanţă, s-a apreciat că plângerea sa a fost introdusă în termenul legal, dar a fost în mod evident greşit îndreptată – aceasta întrucât a fost adresată Tribunalului Bistriţa-Năsăud, dar şi întrucât conţinutul acesteia cuprinde solicitarea petentului, în principal, de a se reţine cauza spre judecare (atribut ce revine în mod exclusiv instanţelor judecătoreşti), iar în subsidiar, de a fi trimisă procurorului pentru completarea cercetărilor.
În ceea ce priveşte aspectele de fond ale cauzei, instanţa a reţinut că derularea evenimentelor a fost corect stabilită de către procuror, însă probele administrate în cauză sunt insuficiente pentru stabilirea realei stări de fapt, neputându-se afirma că în cauză, în acest moment, se poate da eficienţă doar principiului „in dubio pro reo”.
Astfel, se impune, pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, completarea probatoriului prin administrarea de probe testimoniale, verificarea suplimentară a circumstanţelor săvârşirii faptelor, examinarea suplimentară a înscrisului intitulat „declaraţie” (prin care petentul ar recunoaşte împrumutul bănesc contractat de la intimatul CV), urmând a se pune în discuţie inclusiv efectuarea testului poligraf şi a se analiza prin prisma întregului material probator, toate susţinerile părţilor.
Astfel, în ceea ce priveşte probaţiunea testimonială, vor fi audiate martorele CV şi CR, şi eventual alte persoane care au cunoştinţă de evenimentele derulate, pentru ca acestea să relateze tot ceea ce ştiu raportat la eventuala comitere a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi intimaţii, şi se va reexamina înscrisul privitor la împrumutul bănesc contractat de petent, printr-o expertiză grafologică, care să stabilească dacă semnătura pretins executată de petent putea să fie inserată în documentul respectiv prin supracopiere de pe un alt înscris, diferit de cel intitulat „declaraţie”, urmând a se proceda la administrarea oricăror probe care să ateste împrejurările redactării înscrisului respectiv (avându-se în vedere susţinerile petentului, care a arătat că nu l-a semnat, şi că nu se afla în Irlanda la data respectivă-pretinsa locaţie a redactării şi semnării sale – este de menţionat faptul că, potrivit acestui document, data de 25.11.2007 este data contractării împrumutului, nefiind consemnată însă data redactării şi semnării documentului).
Vor fi administrate orice probe necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, probe prin prisma cărora se va lua în considerare şi faptul că, indiferent de datoriile băneşti pe care petentul le-ar fi avut faţă de oricare din persoanele cercetate, de problemele socio-familiale avute, sau de o eventuală intenţie de răzbunare a petentului, în mod cert, pe ordinul de plată prin care s-a expediat suma de 160.000 de euro era inserată destinaţia oficială a acesteia, cea de achiziţionare a unui teren, şi nicidecum plata vreunei datorii către vreo persoană.
În aceste condiţii, intimaţii ar fi trebuit să se abţină de la orice act de gestionare a sumei, şi să uzeze de mijloacele instituite de dispoziţiile legale pentru recuperarea vreunei eventuale creanţe, atâta vreme cât petentul nu a permis acest lucru decât în situaţia achiziţionării cu banii respectivi, a unui teren. Mai mult, sesizând însemnarea de pe ordinul de plată, respectiv „c/v achiziţionare teren”, intimaţii ar fi trebuit să o contacteze pe partea vătămată pentru lămuriri privitor la destinaţia sumei de bani respectivă, susţinerea acestora că nu le este opozabil faptul că petentul a expediat banii pentru achiziţionarea de teren neputând fi acceptată, pentru că nu intimaţii erau cei care stabileau destinaţia sumei de bani respective, acest atribut revenind exclusiv petentului.
Este evidentă intenţia petentului de a nu acoperi prin suma de 160.000 de euro eventuala datorie bănească pe care ar fi avut-o faţă de intimatul CV, prin faptul că pe ordinul de plată a fost efectuată menţiunea „contravaloarea achiziţionare teren”, şi prin faptul că banii au fost transferaţi în contul lui BAI, şi nu în cel al intimatului CV.
Legat de acest aspect, se va examina de asemenea, sub aspect subiectiv, inclusiv prin testul poligraf, posibilitatea ca – în cazul în care se va ajunge la concluzia că împrumutul bănesc de 160.000 de euro a fost contractat în realitate – intimatul CV să fi convenit cu intimatul BAI, în vederea însuşirii sumei de bani respective, ca urmare a unei eventuale nemulţumiri determinată de faptul că între soţia sa, CV şi petent, au existat împrumuturi băneşti şi de faptul că partea vătămată-petentă investeşte în afaceri imobiliare, în loc să îşi plătească datoria. Aceasta datorită faptului că în cadrul confruntării care a avut loc între partea vătămată şi CV, acesta din urmă a arătat că a intervenit între cei doi – petent şi intimatul BAI – pentru a nu pierde cei 160.000 de euro-ceea ce înseamnă că şi-a însuşit suma respectivă pe nedrept, şi că nicidecum nu exista o înţelegere între cele trei părţi, în vederea expedierii sumei de bani în contul lui BAI, pentru a-i fi remisă lui CV, în vederea achitării vreunei datorii, aşa cum au susţinut intimaţii.
Împrejurarea că petentul ar fi avut o datorie bănească către intimatul VC nu este de natură să justifice încercarea de recuperare a sumei respective prin intermediul lui BAI, în contul căruia petentul expediase suma de 160.000 de euro, intimatul trebuind să uzeze de mijloacele legale existente pentru reglementarea situaţiei.
Pe de altă parte, interesul petentului de implicare într-o afacere legată de achiziţionarea terenului este confirmat de deplasările sale la Târgu Mureş, unde l-a contactat pe proprietarul terenului ulterior vândut, martorul MRG (ocazii în care petentul a discutat cu acesta din urmă despre terenul în cauză), fiind însoţit şi de martorele CR şi HHF (aspect confirmat de martorii MRG şi HHF), aspectul că BCP nu s-a întabulat pe terenul respectiv neavând relevanţă, atâta vreme cât suma transferată urma să fie utilizată legat de bunul cumpărat.
Totodată, vor fi reanalizate susţinerile părţilor (inclusiv cele expuse în faţa instanţei prin prisma întregii probaţiuni ce va fi administrată în cauză – urmând a se pune în discuţie legat de acest aspect şi testarea poligraf a petentului şi a intimaţilor BAI şi CV – inclusiv motivaţia intimatului BAI că a transferat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv în favoarea S.C.”AB HD” S.R.L Bistriţa (după ce îşi împrumutase propria societate comercială pentru achiziţionarea terenului respectiv), întrucât terenul figura pe o persoană fizică, astfel că erau interesate societăţi comerciale de achiziţionarea sa, şi că se dorea recuperarea TVA – afirmaţie considerată neconvingătoare, în condiţiile în care natura contractului iniţial era civilă, şi acesta era încheiat exclusiv între persoane fizice.
De asemenea, nu poate fi acceptată opinia că, având în vedere suma transferată în contul intimatului BAI, petentul trebuia să-şi ia măsuri de siguranţă, de genul solicitării cooptării în societatea comercială a intimatului, sau a întocmirii unui înscris care să ateste că a existat o înţelegere între părţi în vederea achiziţionării de teren, întrucât, pe de o parte, aşa cum probele dosarului o arată, relaţiile dintre cele trei părţi (petentul şi intimaţii BAI şi CV) s-au bazat pe încredere (derulaseră afaceri împreună, contractaseră anterior împrumuturi băneşti, iar pe de altă parte, petentul nu era obligat să procedeze în sensul celor de mai sus, dat fiind faptul că ordinul de plată atesta în mod clar care era scopul pentru care fuseseră trimişi banii, intimaţii având obligaţia de a-l respecta, iar în cazul unei neclarităţi, să ceară explicaţii petentului, fără acordul acestuia neavând dreptul să schimbe destinaţia sumei respective, sau să şi-o însuşească.
Dacă – aşa cum susţin intimaţii – nu a existat niciodată vreun minim interes al lui BCP legat de terenul respectiv, şi acesta era străin de orice fel de tranzacţie asupra terenului sau orice fel de investiţie legată de acesta-cu atât mai mult intimaţii BAI şi CV ar fi trebuit să se abţină de la orice fel de act de dispoziţie legat de suma respectivă (neavând nici un drept asupra acesteia în condiţiile în care nu era expediată cu titlu de restituire de împrumut bănesc), sau să uzeze de mijloacele legale în materie pentru recuperarea celor 160.000 de euro – cu toate acestea, au procedat la însuşirea sumei de bani, în contul pretinsei datorii băneşti pe care petentul ar fi avut-o faţă de intimatul CV.
Pentru aceste considerente, în baza art.278/1 al.1 lit.b Cod procedură penală, va fi admisă plângerea formulată de petentul BCP împotriva Rezoluţiei procurorului din data de 22.03.2011, dată în dosarul nr. 656/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, menţinută prin Ordonanţa prim-procurorului din data de 11.05.2011, dată în dosarul nr. 163/II/2/2011, privind pe intimaţii BAI, S.C. „A.B. HD” S.R.L. Bistriţa şi CV, pe care le desfiinţează şi trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Conform art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art.193 Cod procedură penală, ca urmare a admiterii plângerii formulate de petentul BCP, vor fi respinse cererile de cheltuieli de judecată formulate de intimaţi ca fiind neîntemeiate.
