Art. 969 şi art.1541 Cod civil.
În speţa obiectul mandatului era în principal încheierea de către pârâtul mandatar a antecontractului de vânzare-cumpărare urmată de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în numele şi pe seama reclamanţilor şi semnarea oricăror acte ce rezultă din această înstrăinare.
Prin cererea de chemare în judecată şi ulterior, reclamanţii nu au contestat în nici un fel că pârâtul nu a executat obiectul mandatului. Dimpotrivă ceea ce a dat naştere litigiului nu a fost executarea obiectului mandatului, tocmai pentru că vânzarea terenului reclamanţilor s-a şi realizat ci obligaţia prevăzută de art. 1541 Cod civil în virtutea căreia mandatarul era dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a dat în puterea mandatului pe care l-a executat. Mai mult, textul de lege obligă la restituirea către mandant a tuturor sumelor obţinute în timpul mandatului, chiar şi a acelora care nu i s-ar cuveni mandantului. Această obligaţie se susţine de către reclamanţi a fi fost nerespectată de pârât şi în consecinţă rolul instanţelor era de a examina în ce măsură această susţinere era reală, pe baza probelor administrate.
Prin cererea de chemare în judecată şi ulterior, reclamanţii nu au contestat în nici un fel că pârâtul nu a executat obiectul mandatului. Dimpotrivă ceea ce a dat naştere litigiului nu a fost executarea obiectului mandatului, tocmai pentru că vânzarea terenului reclamanţilor s-a şi realizat ci obligaţia prevăzută de art. 1541 Cod civil în virtutea căreia mandatarul era dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a dat în puterea mandatului pe care l-a executat. Mai mult, textul de lege obligă la restituirea către mandant a tuturor sumelor obţinute în timpul mandatului, chiar şi a acelora care nu i s-ar cuveni mandantului. Această obligaţie se susţine de către reclamanţi a fi fost nerespectată de pârât şi în consecinţă rolul instanţelor era de a examina în ce măsură această susţinere era reală, pe baza probelor administrate.
Prin Sentinţa civilă nr. 3121 din 5.06.2008, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în dosar nr. 3279/320/2008, s-a admis cererea formulată de reclamanţii K.A.M. şi K.V. în contradictoriu cu pârâtul G.A.L. şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, a sumei de 82.000 Euro cu titlu de pretenţii contractuale şi obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor suma de 16.146,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a considerat admisibilă acţiunea întemeiat pe prevederile art. 969 Cod civil şi art.1541 Cod civil.
Prin Decizia civilă nr. 266/24.11.2009, Tribunalul Mureş a admis apelul pârâtului G.A.L. şi a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 3121/2008 în sensul respingerii, ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii K.A.M. şi K.V. A obligat reclamanţii la plata către pârât a sumei de 7180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul a reţinut că pretenţiile solicitate de reclamanţi au la bază un raport juridic de mandat. Contractul de mandat este actul notarial intitulat specială, autentificat de notarul public T.T. sub nr. 4878/2005, potrivit căruia reclamanţii l-au împuternicit pe pârât să vândă în numele lor, oricui va crede de cuviinţă, la preţul şi în condiţiile stabilite de mandatar, imobilul proprietatea reclamanţilor înscris în C.F. 90080/I Târgu Mureş.
În baza drepturilor conferite de mandat pârâtul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de acelaşi public sub nr. 4883 din 23.12.2005 şi înregistrat în cartea funciară sub nr. 30489/2005.
Având în vedere faptul că pentru soluţionarea cererii reclamantului de restituire de către pârât a preţului obţinut urmare a vânzării, instanţa de apel a considerat că se impune lămurirea unor împrejurări ale stării de fapt – dacă pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile izvorâte din contractul de mandat – tribunalul a apreciat admisibilitatea oricărui mijloc de probă.
Astfel, instanţa de apel a încuviinţat proba cu martori şi interogatoriul părţilor, reţinând, după administrarea acestor probe, că reclamanţii au avut o atitudine nesinceră.
Această atitudine a privit afirmaţiile reclamanţilor în ceea ce priveşte locul semnării contractului de mandat, locul şi momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, afirmaţiile reclamanţilor fiind contrazise de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Din probele administrate, instanţa de fond a concluzionat că este dovedit faptul că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul de mandat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din Cod procedură civilă.
Astfel, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1191, confundând dovedirea unei stări de fapt cu dovedirea unui act juridic.
Instanţa de apel a reţinut o stare de fapt eronată în raport de probele administrate, care au fost interpretate greşit.
S-a reţinut că reclamanţii ar fi avut o atitudine nesinceră, fără însă a ţine seama de explicaţiile pe care le-au dat reclamanţii cu privire la anumite neconcordante determinate de vârsta înaintată pe care o au, de 82 respectiv de 76 de ani, precum şi de faptul că de la semnarea contractului de mandat au trecut mai mult de 3 ani.
S-a mai arătat că martorii audiaţi în cauză sunt cunoştinţe şi prieteni ai pârâtului astfel că declaraţiile acestora au fost pregătite tocmai a susţine poziţia pârâtului.
Prin întâmpinarea formulată paraţii au solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă:
Dispoziţiile art.1191 Cod civil nu au aplicabilitate în cauză atâta timp cât ne raportăm la temeiul de drept invocat de reclamanţi în acţiunea lor – art. 1541 Cod civil, respectiv cuprinsul procurii autentificate sub nr.4878/23.12.2008. Reclamanţii nu au solicitat restituirea unei sume de bani, ci au justificat suma de 82. 000 euro ca fiind rezultat al nerespectării obligaţiei de predare a sumelor de bani încasate cu titlu de preţ al imobilului lor, în conformitate cu dispoziţiile art. 1541 Cod civil. Se confundă în mod evident „dovada mandatului” cu „dovada îndeplinirii mandatului”. Faptul nerestituirii preţului nu constituie un act juridic astfel că se poate dovedi cu orice mijloc de probă.
Combaterea de către reclamanţi a împrejurărilor descrise de martori nu mai poate fi făcută în cadrul recursului.
Examinând decizia atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect că între părţi a existat un contract de mandat materializat prin semnarea procurii speciale, autentificate de notarul public T.T., sub nr. 4878/2005.
Obiectul mandatului era în principal încheierea de către pârâtul mandatar a antecontractului de vânzare-cumpărare urmată de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în numele şi pe seama reclamanţilor şi semnarea oricăror acte ce rezultă din această înstrăinare.
Astfel, în baza procurii semnate, pârâtul a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4883/23.12.2005 la Biroul Notarului Public T., obiectul acestui contract constituindu-l terenul proprietatea reclamanţilor mandanţi ce a fost înstrăinat către H.R. S.R.L.
Preţul stabilit în contract a fost de 82.000 Euro, 75% din acest preţ fiind plătit la data încheierii contractului, potrivit prevederilor art. 3.1 din contract iar restul de 25% în termen de 7 zile de la data emiterii autorizaţiei de construire a supermarketului.
Pe parcursul procesului, pârâtul nu ar fi contestat încasarea sumei stabilită ca preţ. Mai mult, extrasele bancare dovedesc încasarea acestui preţ de către pârât, în calitatea sa de mandatar al reclamanţilor.
În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 1514 Cod civil obligaţia pârâtului era aceea de a preda reclamanţilor suma de 82.000 Euro.
Deci, probatoriul trebuia într-adevăr să se refere la predarea banilor dar în acelaşi timp şi la fel de important era să se facă dovada predării preţului de 82.000 Euro.
Este adevărat, pentru dovedirea stării de fapt este admisibil orice mijloc de probă, însă, pentru dovedirea actului juridic ce prevede o sumă mai mare de 250 lei există limitările prevăzute de art. 1191 Cod civil. Acest text prevede inadmisibilitatea probei cu martori în litigiile a căror valoare depăşeşte 250 lei.
Cu alte cuvinte, chiar dacă putem reţine că din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de apel se poate reţine că pârâtul ar fi predat o sumă de bani reclamanţilor, predarea sumei de 82.000 Euro nu se putea dovedi decât printr-un înscris, care să îndeplinească cerinţele legale.
Faptul material al predării unei sume de bani nu are legătură cu prevederile art. 1191 Cod civil. Textul de lege instituie regula potrivit căreia dovada cu martori nu poate fi făcută ori de câte ori obiectul actului juridic este mai mare de 250 lei, regula referindu-se şi la modificarea sau dovada încetării prin stingerea obligaţiei de plată. Stingerea unei obligaţii, prin plată, fiind tot un act juridic este supusă aceluiaşi regim probatoriu, dovada neputându-se face decât prin înscris ori de câte ori depăşeşte plafonul legal de 250 lei.
Astfel, în cauză, sarcina probei îndeplinirii obligaţiei asumate prin contractul de mandat, revenindu-i pârâtului, această probă nu se putea face decât printr-un înscris. Că s-a predat reclamanţilor o sumă de bani nu echivalează cu respectarea obligaţiei de a preda reclamanţilor suma de 82.000 Euro obţinută în baza procurii, urmare a vânzării terenului ce a constituit proprietatea reclamanţilor. Ori această dovadă nu se putea face decât printr-un înscris.
Nu are nicio relevanţă că în procura semnată de părţi nu se prevedea preţul la care urma să se vândă terenul.
Atâta timp cât mandatarul avea obligaţia, potrivit obligaţiilor ce decurg din contractul de mandat, de a restitui mandantului tot ce a încasat în temeiul prerogativelor sale, stingerea acestei obligaţii, dată fiind valoarea obiectului ei, nu poate fi dovedită decât prin existenţa unui înscris.
În lipsa acestuia, obligaţia se consideră neexecutată.
În consecinţă, Curtea, considerând în cauză incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de reclamanţii K.A.M. şi K.V.
În temeiul prevederilor art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, urmează a dispune modificarea Deciziei nr. 266 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul G.A.L. împotriva Sentinţei civile nr. 3121 din 5 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pârâtul G.A.L. la plata către reclamanţii K.A.M. şi K.V. la plata sumei de 11.580 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
