Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. 8-11
Măsura arestării se impune a fi luată faţă de persoana solicitată, deoarece infracţiunile reţinute de magistratul din cadrul Serviciului de Investigaţii Preliminare din cadrul Magistraturii Curţii din Torino sunt fapte penale care potrivit legii române sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Totodată, din mandatul european de arestare transmis autorităţilor judiciare române rezultă că lăsarea în libertate a persoanei solicitate constituie pericol concret pentru ordinea publică. Aceste pericol concret rezultă din analizarea circumstanţelor reale în care se susţine că persoana solicitată ar fi comis faptele penale pentru care s-a declanşat cercetarea penală împotriva sa, intervalul de timp în care se susţine că această persoană şi-ar fi desfăşurat activitatea imputată, repetabilitatea actelor materiale ce le-ar fi comis, natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite atât de legiuitorul italian cât şi de cel român, necesitatea asigurării protejării interesului general faţă de cel individual, particular. Pentru a se asigura stabilitatea relaţiilor sociale ocrotite atât de legiuitorul din statul solicitant cât şi din statul solicitat, se impune arestarea persoanei solicitate cu atât mai mult cu cât s-a reţinut în actul a cărei se solicită că această persoană a părăsit teritoriul Republicii Italiene după săvârşirea faptelor imputate.
La data de 29 martie 2010, pe rolul Curţii de Apel Tg.-Mureş se înregistrează solicitarea autorităţilor judiciare italiene de arestare a persoanei solicitate C.G.C, prin intermediul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş .
S-a constatat de către judecătorul, investit cu soluţionarea prezentei solicitări, venite din partea autorităţilor judiciare italiene, că persoana solicitată este cea vizată de mandatul european de arestare emis pe seama sa, că aceasta a fost informată cu ocazia audierii sale de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş de motivele reţinerii sale, astfel cum se prevede de legiuitorul român în alin. 1 şi 2 din art. 90 din Legea nr. 302/2004. După ce persoana solicitată a fost audiată de către instanţă cu privire la conţinutul mandatului european de arestare emis pe seama sa, s-a păşit la încheierea procesului verbal prevăzut de alin. 5 al art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată, înscris în care s-a luat act de voinţa persoanei solicitate de a fi predat autorităţilor judiciare italiene în vederea cercetării sale doar pentru faptele penale descrise în acest mandat european de arestare emis pe seama sa, procesul verbal astfel întocmit fiind ataşat la dosarul cauzei.
Verificându-se de către judecătorul român conţinutul mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene pe seama acestei persoane solicitate se constată că acest act a fost emis de către organul competent, el circumscriindu-se pe deplin prevederilor art. 85 alin.1 pct. 1, 23 şi 27 raportat la dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată. Cum acest act corespunde exigenţelor deciziei cadru nr. 584/JAI/13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, decizie cadru transpusă în Titlul 3, cap. 3 din Legea nr. 302/2004, instanţa urmează să dispună arestarea persoanei solicitate conform art. 90 alin. 10 şi urm. din Legea nr. 302/2004 cu raportare la prevederile art. 148 alin.1 lit. f C. pr. pen.
Se reţine că măsura arestării se impune a fi luată faţă de persoana solicitată pentru un interval de 29 de zile(aceasta fiind reţinută de către procuror cu ocazia prezentării sale în faţa acestuia), deoarece infracţiunile pentru care magistratul din cadrul Serviciului de Investigaţii Preliminare din cadrul Magistraturii Curţii din Torino sunt fapte penale care potrivit legii române sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (este vorba de infracţiunea de constituire a unei organizaţii criminale – prima acuză şi cea de a doua acuză ca fiind primire calificată de bunuri furate, fals şi fraudă). Din mandatul european de arestare transmis autorităţilor judiciare române rezultă că lăsarea în libertate a persoanei solicitate constituie pericol social concret pentru ordinea publică. Aceste pericol social concret rezultă din analizarea circumstanţelor reale în care se susţine că persoana solicitată ar fi comis faptele penale pentru care s-a declanşat cercetarea penală împotriva sa, respectiv prin asocierea sa cu numitul C.G., cei doi cooptând şi alte persoane la desfăşurarea acestor activităţi criminale, prin aria teritorială în cadrul căreia aceştia şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională imputată, intervalul de timp în care se susţine că această persoană şi-ar fi desfăşurat activitatea imputată (începând cu 8 noiembrie 2007 până în prezent), repetabilitatea actelor materiale ce ler-ar fi comis, natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite atât de legiuitorul italian cât şi de cel român – patrimoniul persoanei fizice şi juridice, necesitatea asigurării protejării interesului general faţă de cel individual, particular. Se apreciază că pentru a se asigura stabilitatea relaţiilor sociale ocrotite atât de legiuitorul din statul solicitant, cât şi din statul solicitat se impune arestarea persoanei solicitate cu atât mai mult cu cât s-a reţinut în actul a cărei executare se solicită că această persoană a părăsit teritoriul Republicii Italiene după săvârşirea faptelor imputate. Toate aceste motive justifică de ce nu se poate lua faţă de persoana solicitată decât măsura arestării şi nu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept expuse, urmează să se admită solicitarea autorităţilor judiciare italiene şi pe cale de consecinţă:
Se va dispune arestarea persoanei solicitate C.G.C pe o perioadă de 29 de zile pentru intervalul 30 martie – 27 aprilie 2010 inclusiv, în baza mandatului european de arestare 4885/08 RGNR-N 126/09RG GIP din 16 februarie 2010, mandat european de arestare emis pe seama persoanei menţionate de procuror F. M., magistrat la Serviciul de Investigaţii Preliminare din cadrul Magistraturii Curţii din Torino.
Potrivit prevederilor art. 96 din legea nr. 302/2004 modificată, v-a dispune predarea persoanei solicitate C.G.C autorităţilor judiciare italiene.
Notă 1: În acelaşi sens, Curtea de Apel Tg.-Mureş s-a pronunţat şi prin sentinţa penală nr. 5/ME/9 martie 2010, analizând,cu ocazia dispunerii arestării persoanei solicitate, temeiul de drept al arestării preventive prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen.
Notă 2: Arestarea prevăzută de art. 90 din Legea nr. 302/2004 are o natură juridică specifică, aparte de a arestării preventive : este un ordin de încarcerare, al cărui titlu este mandatul european de arestare, din acest punct de vedere, arestarea în vederea predării este un act cu caracter judiciar prin care se pune în executare mandatul european şi care nu răstoarnă sub nicio formă principiul libertăţii şi siguranţei persoanei. Ideea se desprinde din valenţele principiului recunoaşterii reciproce şi reclamă un ridicat grad de încredere în calitatea ordinii juridice a statului emitent: dacă un stat membru, potrivit propriei legislaţii, poate restrânge la un moment dat drepturile fundamentale ale persoanei, toate celelalte statele trebuie să acţioneze la fel, să recunoască şi să respecte privaţiunile impuse de primul . În aceeaşi ordine de idei, autoritatea judiciară de executare nu controlează şi nu se pronunţă asupra legalităţii titlului original de detenţie -chestiune care se va supune autorităţilor competente ale statului emitent, şi nici asupra faptelor care au justificat emiterea mandatului european .
În acest context, mai subliniem că arestarea în vederea predării îndeplineşte un dublu rol: este un aport efectiv şi eficient pe care autoritatea judiciară de executare şi-l aduce la buna desfăşurare a procesului penal declanşat în statul emitent sau, după caz, la executarea sancţiunii pronunţate în acel stat , dar şi o măsură dispusă în vederea predării persoanei solicitate. După modificarea adusă Legii nr. 302/2004 prin Legea nr. 222/2008, o marjă de apreciere este lăsată totuşi autorităţii judiciare de executare, anterior luări hotărâri asupra predării, şi aceasta, în opinia noastră, trebuie să se raporteze la incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau facultativ, la caracterul suficient al datelor transmise de autorităţile emitente în vederea cercetării incidenţei motivelor de refuz, la fermitatea garanţiilor oferite de către autorităţile emitente, precum şi la elemente care pot caracteriza comportamentul procesual al persoanei solicitate –dacă aceasta este sau nu un fugar, spre exemplu. În niciun caz însă, oportunitatea luării arestării persoanei solicitate nu trebuie să se refere la temeiurile de fapt şi cele de drept ale arestării preventive aşa cum sunt ele prevăzute de art. 143 şi de art. 148 C. pr. pen. În acest fel, arestarea persoanei în statul de executare a mandatului european este supusă scopului declarat de art. 5 paragraful 1 şi garanţiilor oferite de art. 5 paragrafele 2, 4 şi 5 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 5 paragraful 1 lit. a şi c din Convenţie, care sunt activate în statul emitent, ci în situaţia prevăzută de art. 5 paragraful 1 lit. f din aceeaşi Convenţie .
