Prin sentinţa civilă nr. 611/E/ din 23.11.2005, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamantul D.R. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Răducăneni, ca tardivă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a desfăşurat activitatea corespunzătoare funcţiei de referent, în cadrul Primăriei Răducăneni, în perioada 1.09.2000 – 15.07.2003 şi de la 01.01.2005 până în prezent, în perioada 15.07.2003 – 31.12.2004 acesta fiind trecut în rândul personalului contractual, urmare modificării organigramei şi statului de funcţii.
S-a mai reţinut că, deşi reclamantul susţine că nu i s-a comunicat nici o decizie în acest sens, el recunoaşte faptul că a luat un salariu mai mic, din luna iulie 2003, dispoziţiile Legii nr. 29/1990 fiind considerate inaplicabile, dat fiind statutul de funcţionar public al acestuia.
Raportându-se la dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 188/1999, prima instanţă a apreciat că şi în cazul în care decizia nr. 213/23.07.2003 nu ar fi fost comunicată reclamantului, acesta avea la dispoziţie acelaşi termen de 30 zile pentru a contesta trecerea sa într-o altă funcţie, termen ce curge de la data luării la cunoştinţă, în orice alt mod.
Cum reclamantul cunoştea faptul că a încasat un salariu mai mic în perioada respectivă şi că pe parcursul a doi ani nu a înţeles să conteste această situaţie, acţiunea trebuie considerată a fi tardiv introdusă.
Recursul declarat de reclamanta D.R. a fost admis de Curtea de Apel Iaşi, casându-se sentinţa de fond cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, întrucât:
Este dovedit că, în baza Legii nr. 188/1999, reclamantul recurent a fost numit în funcţia publică de referent, dobândind astfel statutul de funcţionar public, al cărui regim este consacrat prin actul normativ menţionat.
Acest statut a fost modificat unilateral de către Primarul comunei Răducăneni, prin dispoziţia nr. 213 din 23 iulie 2003, când s-a suprimat raportul de serviciu, în favoarea unui raport contractual, fără însă ca între părţi să se fi perfectat un contract de muncă individual.
Întrucât această modificare nu se regăseşte printre cele enumerate de art. 75 din Legea nr. 188/1999 şi nici nu poate fi asimilată cazurilor de încetare a raporturilor de serviciu, prevăzute la art. 89 din Legea privind statutul funcţionarilor publici, care se completează, în acest caz, cu prevederile art. 283 Codul muncii, astfel cum se stabileşte la art. 93 din primul act normativ citat.
Ori, atât art. 89 din Legea nr. 188/1999, cât şi art. 283 Codul muncii stabilesc că sesizarea instanţei, în vederea anulării actului administrativ prin care s-a dispus încetarea sau modificarea raportului de serviciu, se poate face în termen de 30 zile de la comunicare.
Comunicarea, în sensul stabilit de legiuitor, presupune înmânarea deciziei persoanei vizate, predarea acesteia unei alte persoane din unitate, comunicare ori prin afişare, fiind considerată nelegală şi fără efecte juridice în ceea ce-l priveşte pe implicat în actul modificator al raportului de serviciu, comunicarea trebuie să fie scrisă, lipsa ei neputând fi înlocuită cu alte probe din care să rezulte că persoana respectivă a luat cunoştinţă în alt mod de luare a respectivei măsuri.
Caracterul imperativ al comunicării şi condiţionarea de aceştia a producerii efectelor actului administrativ modificator al raporturilor de serviciu, face ca aspectele decurgând din diminuarea salariului ori din demersurile făcute de reclamant la A.N.F.P. să apară ca lipsite orice relevanţă şi efecte juridice sau chiar din trecerea unei perioade mai îndelungate de timp, întrucât dreptul de a sesiza instanţa de administrativ se naşte din faptul şi respectiv din momentul comunicării nemijlocite a actului administrativ, în speţă a dispoziţiilor nr. 213 din 23 iulie 2003.
Cum însăşi pârâta-intimată recunoaşte că nu a comunicat niciodată reclamantului dispoziţia atacată, faptul afişării neputând fi luat în consideraţie, întrucât o atare procedură este străină voinţei legiuitorului, în mod greşit a reţinut prima instanţă că acţiunea vizând anularea actului administrativ prin care s-a suprimat statutul de funcţionar public al reclamantului nu a fost introdusă în termenul de 30 zile, atâta timp cât comunicarea nu a avut loc.
Lipsind comunicarea, reclamantul era în drept oricând să introducă acţiunea, astfel că, constatând că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi că pricina nu a fost soluţionată pe fond, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, în sensul casării hotărârii recurate şi trimiterii cauzei în vederea rejudecării aceleiaşi instanţe.
(Decizia nr. 73 / C.A. / 20.03.2006)
