Antrepozit fiscal. Administrator al persoanei juridice condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă.


Decizie de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal. Legalitate. Proporţionalitate

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (2) lit. b) pct. 2 C. fisc., autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în cazul unui antrepozitar autorizat, care este persoană juridică, dacă: oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod. de O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 86/2006, Legea nr. 241/2005, Legea nr. 82/1991, Legea nr. 31/1990 sau pentru oricc altă faptă contra regimului fiscal, reglementată de Codul penal.

Norma prevăzută de art. 185 alin. (2) lit. b) C. fisc. este dispozitivă, astfel încât autoritatea fiscală competentă are datoria să motiveze opţiunea, să dovedească necesitatea luării măsurii care trebuie să fie proporţională cu fapta săvârşită.

Din cuprinsul deciziilor contestate, rezultă că măsura revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal a fost luată numai avându-se în vedere că administratorul societăţii, P.T., a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 286/2006 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4254 din 14 septembrie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Recurenta nu a reţinut motivele invocate de societate, întrucât la momentul emiterii deciziei de revocare, P.T. era administratorul societăţii, fapt confirmat de documentele comunicate de organul fiscal teritorial şi de societate.

Recurenta nu a luat în considerare împrejurarea că la data emiterii deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 505 din 9 noiembrie 2007, societatea se afla în procedura de schimbare a administratorului.

această procedură trebuie parcursă în mai multe etape, cu respectarea anumitor termene: cele de convocare a adunării generale, de depunere a cercrii la Oficiul Registrului Comerţului şi de rezolvare a cererii. Societatca nu a depăşit niciunul dintre aceste termene, procedura deslaşurându-se în mod legal.

Recurenta nu a vrut să ţină scama de buna credinţă a societăţii intimate şi de faptul că nu s-a produs niciun prejudiciu.

Caracterul normei aplicate impunea în sarcina recurentei pârâte analizarea acestor aspecte pentru a determina dacă măsura luată este proporţională cu fapta săvârşită. Demersurile societăţii intimate nu sunt ulterioare deciziei de revocare a autorizaţiei, acestea sunt anterioare, doar finalizarea este ulterioară emiterii deciziei (22 noiembrie 2007).

Deşi fapta fostului administrator este gravă, aceasta nu poate fi imputată persoanei juridice, care a demonstrat buna credinţă şi a respectat prevederile legale referitoare la schimbarea administratorului, împrejurări de care autoritatea fiscală era obligată să ţină seama.

Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (I) teza a ll-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 4052 din 12 noiembrie 2008, nepublicată

Notă: De regulă, disproporţia dintre o faptă a particularului şi sancţiunea aplicată de către administraţie constituie o încălcare a unui interes legitim a reclamantului, pentru că nimeni nu poate pretinde a avea dreptul subiectiv la aplicarea unei anumite sancţiuni. însă, în speţa de faţă, se poate stabili o conexiune între principiul proporţionalităţii şi încălcarea unui drept subiectiv. Astfel, aplicarea sancţiunii maxime: revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal unei societăţi comerciale, din cauză că administratorul acesteia a fost condamnat pentru săvârşirea anumitor infracţiuni economice, în condiţiile în care, în termen util societatea a reacţionat şi s-a dezis de acţiunile administratorului, iniţiind schimbarea acestuia din funcţie (fapt care s-a şi realizat ulterior), pe de o parte este disproporţionată iar, pe de alta, încalcă dreptul subiectiv derivat din autorizaţia revocată aparţinând reclamante.