Obiect – ”vătămare corporală din culpă” (art. 184 alin. 2 și 4 Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 CP)
Cuprins pe materii : Drept penal. Pedepse. Aplicarea legi penale mai favorabile. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 81-82 C.penal din anul 1969). Pedeapsa accesorie. Asigurător. Acţiunea civilă.
Index alfabetic :
-Vătămare corporală din culpă
-Lege penală mai favorabilă
-Suspendarea condiţionată a executării pedepsei
-Pedeapsa accesorie
-Asigurător
-Condamnare
–
Judecătoria Galaţi, secţia penală, sentinţa penală nr. 1710/22.10.2015
Rezumat hotărâre:
Instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de x0.xx.20xx, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.T., pentru săvârşirea infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că la data de 12.08.2013, ora 0830, circulaţia rutieră pe Drumul de Centură se desfăşura în condiţii normale, lumină naturală, pe două sensuri de mers, delimitate de marcaj longitudinal dublu continuu şi întrerupt de linie discontinuă în dreptul staţiei peco ZZZ. Fiecare sens de circulaţie măsura lăţimea de 7 metri, împărţit de 2 benzi de mers, acoperite cu înveliş asfaltic neted şi uscat la data şi producerea accidentului. În zona producerii accidentului, nu acţionau indicatoare sau marcaje de obligare sau restricţie a manevrelor de circulaţie.
La data şi în condiţiile descrise mai sus, persoana vătămată G.S. se deplasa la volanul autoturismului Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, pe banda nr. 2 a sensului de mers, în direcţia str. Prelungirea Brăilei către str. Brăilei, moment în care a oprit lângă axul drumului, acordând prioritate de trecere autovehiculelor care se deplasau din sens opus, cu intenţia de a vira stânga şi a se deplasa în incinta staţiei peco ZZZZ.
În aceeaşi direcţie se deplasa şi autoturismul marca Skoda Octavia, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de către învinuitul D.T., care nu a sesizat că autoturismul Dacia Logan, oprit pentru acordare de prioritate, intrând în coliziune frontală cu spatele acestuia.
Urmare a impactului, autoturismul Dacia Logan a fost proiectat înspre în faţă, răsucindu-se aproximativ 3600, fiind lovit în partea spate stânga de către autobuzul cu numărul de înmatriculare XXXXX, condus din sens opus de către martorul C.G., pe banda nr. 2 de circulaţie.
După producerea impactului cu autoturismul Dacia Logan, autoturismul condus de către învinuit a derapat pe contrasens, prin spatele autobuzului, intrând în coliziune cu partea laterală spate a autoturismului marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, condus de către martorul I.M., care circula în acelaşi sens cu autobuzul, însă pe banda nr. 1 de circulaţie.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămată G.G. –aceasta prezentând leziuni traumatice care au putut fi produse prin izbire de componente dure, precum şi lovire cu corpuri dure cu margini ascuţite, posibil cioburi de sticlă, în interiorul unui autoturism în mişcare, leziuni ce pot data din 12.08.2013 şi au necesitat 90-120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data accidentării, dacă nu survin complicaţii.
Fiind audiat, învinuitul a declarat că la data de 12.08.2013, în jurul orei 0830, conducea autoturismul marca Skoda Octavia, cu numărul de înmatriculare CCCCC, pe Drumul de centură dinspre str. Prelungirea Brăilei către str. Brăilei, pe banda nr. 2 de circulaţie, timp în care a întors capul pentru aproximativ 2-3 sec. către martorul M.E. – pasager în partea dreaptă faţă, fiind în imposibilitatea de a evita coliziunea frontală cu spatele autoturismului Dacia Logan condus de către persoana vătămată G.S., care era oprit pe aceeaşi bandă de mers în vederea efectuării virajului stânga.
Inculpatul a arătat că în urma impactului şi-a pierdut cunoştinţa pentru scurt timp şi nu poate preciza traiectoria şi coliziunile celorlalte autovehicule produse ca urmare a vinovăţiei sale.
Prin concluziile raportului de expertiza tehnică-auto depus la dosar s-a constatat din materialul probator de la dosarul cauzei că singura posibilitate de evitare a producerii accidentului îi revenea conducătorului auto D.T., prin frânare până la oprire sau până la reducerea consecințelor impactului sau ocolire prin dreapta, dacă traficul permitea această manevră.
Din actele dosarului a reieşit că autoturismul condus de inculpat avea încheiată polița de asigurare de răspundere auto RCA, la data producerii accidentului, la S.C. xxxxxx S.A., motiv pentru care această societate a fost introdusă în cauză în calitate de asigurator.
Instanţa a concluzionat astfel că, din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, a rezultat, fără putinţă de tăgadă că inculpatul D.T., , în timp ce conducea autovehiculul marca Skoda Octavia, cu numărul de înmatriculare xxxxx, pe Drumul de Centură, cu direcţia de deplasare str. Prelungirea Brăilei către str. Brăilei, nu a respectat prevederile art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia Logan, condus de către persoana vătămată G.S., accident ce a produs avarierea a patru autoturisme şi vătămarea corporală a părţii vătămate G.G., care a necesitat 90-120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
S-a arătat că în drept fapta inculpatului D.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969.
Elementul material al laturii obiective constă dintr-o acțiune susceptibilă a produce direct sau indirect vătămarea unei persoane, fără ca făptuitorul să urmărească sau să accepte o consecință vătămătoare a faptei sale. În cauză, elementul material este reprezentat de nerespectarea de către inculpat a prevederile art. 77 alin. 2 și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, ceea ce a condus la accidentarea persoanei vătămate G.G..
Urmarea imediată constă în vătămarea corporală a persoanei vătămate G.G..
Raportul de cauzalitate este reliefat de raportul medico-legal și expertiza tehnică-auto efectuate în cauză.
Pe latură subiectivă, instanţa a reţinut că infracţiunea a fost săvârşită din culpă (prevăzută de dispozițiile art. 19 alin. 2 lit. a) Cod penal din 1969, inculpatul prevăzând că prin nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice poate produce accidentarea gravă a unei persoane, însă neacceptând această posibilitate, sperând fără temei că aceasta nu se va produce.
Instanţa a mai arătat că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, la aceeaşi dată fiind abrogat Codul Penal din 1969, conform art. 250 din legea 187/2012 privind punerea în aplicare a legii 286/2009 privind Codul Penal.
Pentru soluţionarea conflictului temporal de legi penale, instanţa a avut în vedere principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, principiu prevăzut şi de dispoziţiile art. 5 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora în cazul în care până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Deși la prima vedere legea penală mai favorabilă pare a fi noul Cod penal, întrucât prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii care are aceleași minim special cu cel din Codul penal din 1969, analizând în mod global cele două reglementări, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 265/2014, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă în cauză este Codul penal din 1969, având în vedere, printre altele, instituția reabilitării, dar și modalitățile de executare a pedepsei (având în vedere că inculpatul este fără antecedente, instanța a considerat că nu se impune executarea efectivă a pedepsei, astfel cum va arăta în continuare, iar regimul modalității suspendării sub supraveghere, prevăzută în noua reglementare, este mai greu, fiind obligatorii impunerea unor obligații suplimentare inculpatului).
În consecință, instanța a apreciat că nu se impune schimbarea de încadrare juridică în dispozițiile prevăzute de noul Cod penal, astfel încât, având în vedere dispozițiile art. 5 noul Cod penal, în baza art. 386 Cod de procedură penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis inculpatul în judecată, respectiv din infracţiunea de ”vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Codul penal din 1969, în infracțiunea de ”vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 1 și 3 Noul Cod penal.
La individualizarea pedepsei faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune în sensul art. 17 Cod penal din 1969, astfel încât în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, urmează să dispună condamnarea inculpatului, la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 72 Cod penal din 1969, instanţa a ţinut seama de pericolul social concret al faptei deduse judecăţii, de împrejurările şi modalitățile în care a fost comisă, de poziţia procesuală a inculpatului pe parcursul derulării cauzei, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia.
Instanța a arătat că nu există date suficiente care să impună reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 raportat la art. 76 din Codul penal din 1969, cu consecinţa coborârii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege. Instanţa a arătat că lipsa antecedentelor penale ale inculpatului reprezintă o stare de normalitate și nu o împrejurare excepțională care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 74 Cod penal.
Totuşi, instanța a reținut că inculpatul este integrat în societate, a fost prezent în fața instanței, având o poziţie procesuală sinceră, recunoscând săvârşirea faptei şi regretând comiterea acesteia şi prin urmare a hotărât să stabilească în sarcina inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, situată spre minimul special prevăzut de lege, măsură ce a apreciat-o suficientă să conducă la reeducarea şi sancţionarea inculpatului D.T..
Astfel, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei principale, având în vedere situaţia de fapt reţinută, dar şi persoana inculpatului (fără antecedente penale, integrat în societate), instanţa a apreciat că scopul şi funcţiile pedepsei aplicate acestuia în prezenta cauză, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 52 Cod penal din 1969, pot fi atinse şi fără privarea sa efectivă de libertate, dând eficienţă dispoziţiilor art. art. 81 Cod penal din 1969 privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare, ce va fi calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal din 1969.
Totodată, instanţa a atras atenţia inculpatului D.T. asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei.
Cu privire la pedepsele accesorii, instanța a reținut că, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicarea a noului Cod penal, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, motiv pentru care, în baza art. 71 Cod penal raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a (dreptul de a fi ales în autorităților publice și în funcțiile elective publice) și lit. b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), a căror executare a suspendat-o în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare stabilit în cauză.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că angajarea răspunderii civile a inculpatului este întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 Cod civil (răspundere civilă delictuală), în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale pentru tragerea la răspundere civilă a acestuia: fapta ilicită – infracţiunea săvârşită, prejudiciul cert şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia inculpatului.
În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod de procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358, art. 1391 Cod Civil şi art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă G.G., și obligat asiguratorul S.C. City Insurance S.A., la plata către aceasta a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune materiale și 20000 euro, cu titlu de daune morale.
În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358, art. 1391 Cod Civil şi art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgentă ”Sf. Apostol Andrei” Galați, și obligat asiguratorul S.C. City Insurance S.A., la plata sumei de 3525,44 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții civile G. G.
Asigurătorul a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare făcute de persoana vătămată constituită parte civilă în cauză G.G., respectiv onorariu avocat.
Inculpatul a fost la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Calea de atac
Prin decizia penală nr. 0x/xx.0x.201x a Curţii de Apel Galaţi au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul D.T., partea civilă G.G. şi asigurătorul de răspundere civilă XXXXXXXXXXX, împotriva sentinţei penale nr. xxxx/xx.1x.201x a Judecătoriei Galaţi.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, fiecare dintre apelanţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Problema de drept:
Aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Stabilirea pedepsei accesorii potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
