Cadastru, Întabulare Cadastru. Intabulare


În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au învederat că apartamentul în litigiu a fost cumpărat în temeiul Decretului lege 61/1990, dar că nu poate fi întabulat în cartea funciară decât cu acordul tuturor proprietarilor , iar aceştia au manifestat dezinteres în acest sens .

În drept au fost invocate prevederile art.111 C.proc.civ. şi cele ale Legii 7/1996 .

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Oraşul Copşa Mică a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive , motivat de faptul că nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare prin care reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate .

Prin întâmpinarea formulată , pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu a invocat, de asemenea , excepţia lipsei calităţii sale procesuale .

Pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu şi S.C. Gospodăria Comunală S.A. Mediaş au invocat , la rândul lor , prin întâmpinările formulate în cauză , excepţia lipsei calităţii lor procesual pasive .

Prin sentinţa civilă nr. 2536 din 3.12.2010 Judecătoria Mediaş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii L. A. şi L. I. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu , ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală .

S-au respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale invocate de pârâţii Oraşul Copşa Mică prin Primar , Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu şi S.C. Gospodăria Comunală S.A.

S-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii L. A. şi L. I. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Copşa Mică prin Primar , Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu , şi S.C. Gospodăria Comunală S.A. Mediaş . S-a constatat că reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.6591/3.12.1992 încheiat cu fosta A.G.C.L. Mediaş , actuala S.C. Gospodăria Comunală S.A. Mediaş , imobil situat administrativ în Copşa Mică , jud. Sibiu .

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului identificat mai sus , după efectuarea lucrărilor cadastrale necesare întabulării întregului bloc de locuinţe situat pe terenul înscris în CF 100252 nr. top.1339/1/1/1/1/1/1/1/1/5.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :

Reclamanţii , în calitate de cumpărători , au încheiat la data de 3.12.1992 contractul de vânzare cumpărare nr.6591/3.12.1992, cu fosta A.G.C.L. Mediaş, actuala S.C. Gospodăria Comunală S.A. Mediaş , în calitate de administrator al fondului locativ al Statului Român , la acea vreme, cu privire la apartamentul situat administrativ în Copşa Mică, jud. Sibiu, terenul rămânând în proprietatea statului .

Părţile au stipulat în contract că terenul, în cota indiviză aferentă apartamentului reclamanţilor le revine acestora în folosinţă.

În contract se menţionează că preţul apartamentului a fost plătit şi că reclamanţii cumpărători au intrat în posesia acestuia.

Din momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia , potrivit dispoziţiilor art.1295 alin.1 C.civ.

Evidenţierea în cartea funciară a transferului dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu nu s-a putut realiza , întrucât este necesară o lucrare cadastrală de identificare a întregului bloc de locuinţe în care este situat apartamentul reclamanţilor , precum şi a apartamentelor şi a părţilor comune indivize care compun acest bloc.

În acord cu prevederile art.20 alin.1 din Legea 7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate asupra unui imobil se va înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit sau transmis în mod valabil, se reţine că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la înscrierea dreptului lor de proprietate asupra apartamentului în cartea funciară, dar o asemenea înscriere va fi posibilă doar după efectuarea lucrărilor cadastrale necesare întabulării întregului bloc de locuinţe situat pe terenul înscris în CF 100252 nr. top.1339/1/1/1/1/1/1/1/1/5.

În ceea ce priveşte lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată, întrucât acest pârât nu este titularul vreunui drept sau nu este ţinut de vreo obligaţie decurgând din raportul juridic dedus judecăţii .

Ceilalţi pârâţi au calitate procesuală pasivă : Oraşul Copşa Mică prin Primar , pentru că în prezent este titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care este situat blocul de locuinţe; Statul Român, deoarece a deţinut calitatea de proprietar al terenului aferent imobilului în litigiu la momentul vânzării acestuia, iar S.C. Gospodăria Comunală S.A., Mediaş, are calitate procesuală dat fiind faptul că a fost parte contractantă la vânzare .

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care nu are calitate procesuală pasivă.

În motivarea recursului se arăta că având în vedere faptul că s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, reclamanţii au formulat acţiunea civilă ce face obiectul prezentei împotriva Oraşului Copşa Mică, a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin acţiune se solicită să se constate existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului evidenţiat în contractul de vânzare cumpărare nr. 7466/1993 încheiat între reclamanţi şi AGCL Mediaş.

Pe cale de excepţie s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în prezenta cauză având în vedere că contractul de închiriere s-a încheiat între reclamanţi şi AGCL Mediaş, iar contractele ce se încheie între părţi produce efecte numai între părţile contractante nu şi faţă de terţi sau de Statul Rămân prin MFP, conform dispoziţiilor art. 973 C.Civ. Mai mult chiar şi actul normativ în baza căruia s-a încheiat contractul de vânzare cumpătare nr. 7466/1993, nu stabileşte nici un fel de obligaţii Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

|Potrivit art.25 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art.3 alin. l pct.81 din H.G. nr.

34/2009 – “privind organizarea si funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice” STATUL este reprezentat de Ministerul Finanţelor, astfel art.25 din Dl nr.31/1954, prevede: “Statul este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop”.

Este de principiu faptul că una dintre condiţiile pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acţiona şi în acelaşi timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea. Prin urmare calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Plecând de aici, şi având în vedere faptul că Statul Român nu este parte în contractul de vânzare cumpărare nr. 7466/1993, ce face obiectul prezentei cauze, că contractul s-a încheiat între reclamanţi şi AGCL Mediaş, fără a avea mandat sau delegaţie din partea Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, instanţa trebuie să reţină că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.

In drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.25 din Decretul nr. 31/1954; art.3 alin.1 pct.81 din HG nr. 34 /2009 ; art.242 alin.2 C. p. c. ,art.973 C. civ.

Verificând sentinţa atacată, se constată că recursul este nefondat.

Astfel blocul de locuinţe în care se află apartamentul reclamanţilor a fost construit pe terenul înscris în CF 100252 nr. top. 1339/1/1/1/1/1/1/1/1/5 şi nu este întabulat în cartea funciară.

Potrivit extrasului de carte funciară (fila 11 dosar fond) proprietarul terenului identificat mai sus este Statul Român.

Cum întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentului trebuie precedată de întocmirea documentaţiei cadastrale şi întabularea întregului bloc de locuinţe aşa cum prevede art.58 ind. l alin(1) din Legea nr. 7/1996, se impunea chemarea în judecată a proprietarului terenului pe care a fost construit blocul, în speţă Statul Român, chiar dacă nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare.

Aşa fiind înseamnă că Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză şi el este reprezentat, în conformitate cu dispoziţiile art.25 din Decretul nr. 31/1954 şi art.3 alin(1) pct.81 din HG nr. 34/2005 de Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru considerentele mai sus prezentate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost respins iar sentinţa atacată a fost menţinută.