C. pr. pen., art. 1491, art. 160a, art. 267
În ipoteza în care o propunere de arestare preventivă este înaintată instanţei odată cu sesizarea asupra fondului cauzei, nu este vorba de o arestare in absentia şi, în lipsa unor dispoziţii exprese, se urmează o procedură conjugată, derulată progresiv în două etape –în faţa procurorului, mai întâi şi apoi în faţa instanţei.
Prin încheierea penală nr. 1/4 noiembrie 2011, Tribunalul Harghita, în baza art. 160a C. pr. pen. raportat la art. 143 şi art. 148 lit. f C. pr. pen., a admis propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.I.S., în cursul judecăţii, începând cu data de 4 noiembrie 2011.
În motivarea dispoziţiei de arestare preventivă, se arată că probele administrate în cauză confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunea de favorizare a infractorului pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea lui în judecată. În ceea ce priveşte temeiul de drept al privării de libertate, prevăzut de art. 148 lit. f C. pr. pen., tribunalul a constatat că, la momentul examinării propunerii procurorului, inculpatul prezintă pericol public, el fiind bănuit că a desfăşurat o activitate contrară propriilor îndatoriri de poliţist judiciar, dând ajutor unor persoane urmărite într-o cauză penală. Prin aceasta, a dovedit un profund dispreţ faţă de valorile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, rezultând un pericol pentru comunitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.
În motivarea recursului, inculpatul contestă legalitatea şi temeinicia încheierii penale atacate, prin care s-a luat măsura arestării preventive. Sub aspectul legalităţii, inculpatul critică procedura d eluare a măsurii arestării preventive. Astfel: -deşi cauza era încă în cursul urmăririi penale, la formularea propunerii de arestare preventivă, procurorul a omis să-l audieze pe acuzat;
-în cauză nu s-a întocmit o propunere motivată de arestare preventivă în calitate de inculpat, după exigenţele art. 267 C. pr. pen., fiind lovită de nulitate propunerea procurorului inserată în rechizitoriu şi clarificată în şedinţa publică;
-măsura arestării preventive a fost dispusă în temeiul art. 160a C. pr. pen., deşi cauza încă nu era în cursul judecăţii, neprocedându-se încă la verificarea rechizitoriului. În plus, instanţa a analizat propunerea într-o şedinţă publică, deşi şedinţa, potrivit art. 3001 C. pr. pen., trebuia să se desfăşoare în camera de consiliu. În orice caz, instanţa, primind un dosar cu inculpat arestat preventiv, trebuia să verifice legalitatea şi oportunitatea măsurii arestării preventive prin prisma prevederilor art. 3001 C. pr. pen. şi sub nicio formă să dispună luarea măsurii privative de libertate, în virtutea art. 160a C. pr. pen.
Sub aspectul temeiniciei, inculpatul susţine că materialul dosarului nu confirmă pericolul concret pe care el îl prezintă pentru ordinea publică, iar procesul penal oricum poate avea loc în bune condiţii şi cu acuzatul în libertate.
Analizând recursul promovat prin prisma materialului dosarului nr. 2832/96/2011 al Tribunalului Harghita, a concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Recursul formulat de inculpatul T.I.S. împotriva acestei încheieri este fondat, iar aspectele pe care le vom expune mai jos vor determina admiterea căii de atac, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., cu consecinţele casării integrale a hotărârii şi rejudecării cauzei, în următoarele limite:
La data de 3 noiembrie 2011, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.I.S. pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului. Prin acelaşi act procedural, semnatarul rechizitoriului a făcut referire la subzistenţa motivelor de fapt şi de drept care au impus arestarea preventivă în calitate de învinuit a acuzatului şi prin lămuririle orale făcute în faţa instanţei, s-a clarificat că, de fapt, prin rechizitoriu, s-a formulat şi o propunere de arestare preventivă în calitate de inculpat a d-lui T.I.S.
La data aceeaşi dată rechizitoriul a fost înregistrat la secretariatul parchetului şi dosarul de urmărire penală a fost trimis Tribunalului Harghita, care l-a primit în 4 noiembrie 2011, tot atunci, într-o şedinţă separată de şedinţa fixată pentru judecarea fondului pricinii, a luat în discuţie propunerea procurorului.
Pentru început subliniem, contrar celor susţinute de inculpat, că rechizitoriul, datorită naturii juridice complexe, poate încorpora şi o propunere de arestare preventivă a celui trimis în judecată, nefiind necesar, decât strict formal, ca o asemenea propunere să se întocmească separat de rechizitoriu. În acelaşi timp, dacă propunerea procurorului nu este suficient de fermă, nimic nu îl împiedică pe procurorul de şedinţă să o clarifice în faţa instanţei, aşa cum este cazul în speţă.
În ipoteza în care o asemenea propunere este formulată printr-un rechizitoriu, două idei sunt de reţinut: -nu suntem în prezenţa unei arestări preventive în contumacie şi -în lipsa unor dispoziţii exprese, se urmează o procedură conjugată, derulată progresiv în două etape –în faţa procurorului, mai întâi şi apoi în faţa instanţei.
a) În faţa procurorului, întrucât, până la înregistrarea rechizitoriului la secretariatul parchetului, cauza se află în cursul urmăririi penale, se aplică normele pertinente în materie specifice fazei prealabile judecăţii. Cum este inadmisibilă o diferenţiere de tratament juridic între acuzaţii a căror arestare se propune printr-o cerere separată şi cei a căror privare de libertate se propune prin rechizitoriu, iar art. 267 alin. 1 C. pr. Pen. nu consacră totuşi o procedură de ascultare a celor din urmă, pentru respectarea fără deosebire a garanţiilor lor procesuale, regulile de urmat nu pot fi decât cele prevăzute de art. 1491 alin. 1 C. pr. Pen.
În speţă, procurorul a omis să-l asculte pe d-l T.I.S., în prezenţa unui avocat, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi relativ la temeiurile de fapt şi de drept pe care le-a reţinut pentru arestarea preventivă în calitate de inculpat, deşi audierea inculpatului şi prezenţa apărătorului erau obligatorii sub sancţiunea nulităţii absolute, prevăzute de art. 197 alin. 2 C. pr. Pen.. Este adevărat că acuzatul a fost ascultat, fiind asistat de avocat, în 2 noiembrie 2011, dar aceasta a vizat o altă procedură şi alte aspecte, impuse de prezentarea materialului de urmărire penală şi nu de înaintarea propunerii de arestare preventivă. În aceste împrejurări, propunerea formulată intempestiv prin rechizitoriu este lovită de nulitate absolută şi l-a luat prin surprindere pe inculpat.
Acest viciu impune rejudecarea propunerii de către instanţa de control şi atrage respingerea ei cu consecinţa punerii de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. nr. 18/4 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2832/96/2011 în baza încheierii atacate.
b) În faţa judecătorului de prim grad, subliniem mai întâi că propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului făcută prin rechizitoriu, se soluţionează într-o şedinţă separată de cea în care se examinează problemele specifice fondului litigiului, deoarece, pe de o parte, deşi este o chestiune incidentală fondului cauzei, o asemenea propunere presupune o judecată în proceduri judiciare, separată de cea în care se abordează aspecte legate de existenţa sau inexistenţa faptei, stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi a vinovăţiei/nevinovăţiei făptuitorului, iar, pe de altă parte, în cursul judecăţii, asupra măsurii arestării preventive, potrivit art. 160a C. pr. pen. judecătorul trebuie să se pronunţe prin încheiere, în sensul art. 311 alin. 3 C. pr. pen., ca hotărâre judecătorească şi nu prin încheierea de şedinţă, reglementată de art. 305 C. pr. pen., care este numai parţial o hotărâre judecătorească. În acest context, nu vom primi alegaţiile inculpatului după care în 4 noiembrie 2011, pricina nu era în cursul judecăţii, ci se afla încă în faza de urmărire penală, întrucât urmărirea penală se finalizează la înregistrarea rechizitoriului la secretariatul parchetului şi în nici un caz la momentul la care instanţa verifică şi apoi dă citire actului de sesizare.
În al doilea rând, din moment ce legea procesual-penală nu instituie prevederi exprese şi derogatorii de soluţionare a unei propuneri de arestare preventivă făcută prin rechizitoriu, iar urmărirea penală s-a finalizat şi analogia este inadmisibilă în procedura penală, considerăm că, fiind vorba de o judecată în proceduri judiciare, auxiliară fondului, sunt incidente regulile comune oricărei judecăţi: oralitate, contradictorialitate şi publicitate, urmate de instanţa de prim grad.
În al treilea rând, la 4 noiembrie 2011 nu erau incidente în cauză prevederile art. 3001 C. pr. pen., care vizează verificarea legalităţii şi oportunităţii unei arestări de inculpat, or faţă de d-l T.I.S. la acea dată era în fiinţă arestarea de învinuit dispusă prin încheierea penală nr. 304/28 octombrie 2011 a judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita, iar o arestare de învinuit nu este supusă nici prelungirii şi nici menţinerii. Astfel, discuţiile nu puteau să poarte decât asupra luării măsurii arestării persoanei vizate în calitate de inculpat, iar temeiul unei asemenea proceduri este cel utilizat de prima instanţă şi prevăzut de art. 160a C. pr. pen.
Dat fiind motivul pentru care ne-am oprit asupra casării integrale a încheierii penale în discuţie, nu vom mai examina şi nu vom da un răspuns în substanţă susţinerilor inculpatului vizând absenţa temeiurilor de fapt ale arestării preventive.
