Întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii patrimoniale. Lipsa vinovăţiei.
-Art. 270 şi 271 din Codul muncii
Recurentul invocă, în sprijinul susţinerii vinovăţiei intimatului referatul justificativ întocmit la o lună de la data constatării contravenţiei,însă acesta nu poate constitui o dovadă a vinovăţiei pârâtului dat fiind faptul că datele pe care agentul constatator le-a avut la dispoziţie în momentul aplicării sancţiunii au fost cele comunicate de către persoana găsită la locul executării lucrărilor, precum şi cele înscrise în autorizaţia de construire nr.XXX din 07.06.2000 emisă pe numele SC T. C. SRL,intimatul neavând aşadar posibilitatea ca la momentul constatării contravenţiei la locul executării lucrărilor să obţină un certificat constatator actualizat la zi de la Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte alte informaţii decât cele pe care le avea la dispoziţie,cu atât mai mult cu cât un astfel de certificat a fost depus abia în faza procesuală a recursului în cauza ce a avut ca obiect plângere la procesul verbal de contravenţie.
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 2170R din 28.03.2014)
Prin sentinţa civilă nr.xxxx din data de 23.04.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.xxxxxx/3/LM/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind pe reclamantul I.S.C., în contradictoriu cu pârâtul N.I.N. şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 545 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal şi motivat, reclamantul I.S.C..
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
O primă critică adusă de către recurent sentinţei atacate vizează incidenţa în speţă a dispoziţiilor art.304 pct.7 Cod pr.civilă,recurentul susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii,deoarece,deşi în motivarea sentinţei civile atacate, instanţa de fond a reţinut că reclamantul I.S.C. a făcut dovada existenţei unui prejudiciu şi nereparat (fila 48), totuşi, în mod greşit, Tribunalul Bucureşti a reţinut că I.S.C. nu a făcut dovada existenţei faptei ilicite, respectiv a obligaţiei neîndeplinite de agentul constatator, a instrucţiunilor încălcate la întocmirea proceselor verbale de constatare a contravenţiilor în cazul persoanelor juridice.
De asemenea, în mod greşit, tribunalul a reţinut că, în speţă, condiţiile cerute de textul art.270 din Codul muncii în vigoare, aplicabil ia data săvârşirii faptei prejudiciabile, nu sunt îndeplinite, raportat la existenţa vinovăţiei salariatului, pârâtul nerăspunzând de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Un al motiv de nelegalitate al sentinţei civile atacate, îl constituie faptul că Tribunalul Bucureşti, în mod contradictoriu, a reţinut că reclamanta nu a formulat cerere de chemare în garanţie în condiţiile art.60 Cod procedură civilă.
Această critică nu este întemeiată,în mod corect instanţa de fond,cu privire la existenţa vinovăţiei salariatului apreciind că acest element nu a fost dovedit,precum şi faptul că acţiunea intimatului în calitate de agent constatator se încadrează în riscul normal al serviciului,cauză legală exoneratoare de răspundere potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii în vigoare la data săvârşirii faptei.
În temeiul dispoziţiilor art.270 Codul muncii,salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi răspunderii civile contractuale,pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Potrivit dispoziţiilor art.271 Codul muncii,pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajator,este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:calitatea de salariat la angajatorul păgubit,fapta ilicită şi personală a salariatului,săvârşită în legătură cu munca sa,prejudicial cauzat patrimoniului angajatorului,raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu,vinovăţia salariatului,doar îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii atrăgând răspunderea patrimonială.
Dacă pe planul răspunderii disciplinare probarea încălcării atribuţiilor de serviciu şi a vinovăţiei conduce la prezumarea rezultatului dăunător şi a legăturii cauzale,răspunderea patrimonială necesită dovedirea separată a fiecărui element mai sus menţionat.
Temeiul răspunderii patrimoniale îl constituie vinovăţia salariatei,ce trebuie dovedită de angajator,în condiţiile art.287 Codul muncii,cu excepţia situaţiilor în care aceasta este prezumată.
Recurentul invocă,în sprijinul susţinerii vinovăţiei intimatului referatul justificativ întocmit la o lună de la data constatării contravenţiei,însă acesta nu poate constitui o dovadă a vinovăţiei pârâtului dat fiind faptul că datele pe care agentul constatator le-a avut la dispoziţie în momentul aplicării sancţiunii au fost cele comunicate de către persoana găsită la locul executării lucrărilor, precum şi cele înscrise în autorizaţia de construire nr.XXX din 07.06.2000 emisă pe numele SC T. C. SRL,intimatul neavând aşadar posibilitatea ca la momentul constatării contravenţiei la locul executării lucrărilor să obţină un certificat constatator actualizat la zi de la Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte alte informaţii decât cele pe care le avea la dispoziţie,cu atât mai mult cu cât un astfel de certificat a fost depus abia în faza procesuală a recursului în cauza ce a avut ca obiect plângere la procesul verbal de contravenţie.
Cât priveşte faptul că instanţa de fond, a reţinut că reclamanta nu a formulat cerere de chemare în garanţie în condiţiile art.60 Cod procedură civilă,acest fapt a fost în mod corect constatat de către instanţa de fond cât timp, în dosarul nr. 7866/2006 al Judecătoriei Brăila, având ca obiect pretenţii, reclamanta nu a formulat cerere de chemare în garanţie în condiţiile art.60 C pr civ. ,reţinându-se astfel ca excepţia procesului rău condus, invocată de către pârât este întemeiată, acesta din urmă făcând dovada că ar fi putut solicita administrarea de probe în dosarul nr.7866/2006 legate de culpa societăţii cu privire la aparenta creată de M.M., asociat şi fost administrator, probe ce ar fi condus la respingerea cererii SC T. Com SRL de obligare a Inspectoratului de Stat în Construcţii la plata cheltuielilor de judecată.
Nu poate fi reţinută nici critica întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă,instanţa de fond interpretând corect actul dedus judecăţii şi pronunţându-se în limitele sesizării sale,analizând cererea cu care a fost investită,prin prisma dispoziţiilor art.270 din Codul muncii,în vigoare la data săvârşirii pretinsei fapte prejudiciabile-art.254 din Codul muncii republicat,concluzionând în sensul că în speţă nu sunt întrunite condiţiile răspunderii materiale reglementate de textul de lege mai sus amintit.
Va fi înlăturată şi critica recurentului întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă,cât timp sumele solicitate constând în actualizarea cu indicele de inflaţie şi cheltuielile de executare silită nu sunt rezultate ale culpei intimatului ci a recurentei reclamante,acesta având posibilitatea executării voluntare şi imediate a obligaţiei stabilite în sarcina acestuia prin hotărâre judecătorească.
Recurentul susţine totodată dreptul comitentului la acţiune în regres,arătând că are dreptul de a pretinde de la salariatul vinovat restituirea întregii sume plătite,însă,astfel cum s-a arătat mai sus,în speţă nu s-a dovedit vinovăţia salariatului,acţiunea intimatului ce avea calitatea de agent constatator încadrându-se în riscul normal al serviciului,cauză legală exoneratoare de răspundere,conform art.270 alin.2 din Codul muncii în varianta valabilă la data săvârşirii faptei de către intimat.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., va fi obligat recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu avocaţial, dovedit cu chitanţa, aflată la fila 15 dosar recurs.
