Hotărâre de consiliu local de retragere a unui acord necesar pentru obţinerea certificatului de atestate a dreptului de proprietate asupra terenurilor.


Analiză jurisprudenţială a revocării actelor administrative

Prin H.C.L. nr. 179 emisă de Consiliul local F. la 28 iunie 2002 a fost aprobată şi s-a însuşit documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile I. 834/1991, de către SC F. SA emiţându-se totodată şi acordul pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferentă suprafeţei construită a Hotelului G. de 943,98 mp.

Prin Hotărârea nr. 431 emisă de Consiliul local F. la 29 noiembrie 2006 a fost aprobată revocarea H.C.L. 179 din 28 iunie 2002 în privinţa acelei dispoziţii ce vizează aplicarea H.G. nr. 834/1991 în favoarea (…) F. SA pentru activul Hotel G.

Din raportul ce face parte din documentaţia ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate reiese că măsura adoptată se justifică prin faptul că în evidenţele fiscalc ale Consiliului local al oraşului F., la matricola 442 cu imobil construcţie Hotel G. şi teren în regim de folosinţă în suprafaţă de 884. 47 mp. figurează un terţ şi nu SC F. SA

Potrivit jurisprudenţei în materie, revocarea (retractarca) actelor administrative de autoritate apare în acele cazuri în care organul care lc-a adoptat sau emis constată că actul respectiv nu este legal sau nu mai este oportun, adică a fost emis cu ncrcspectarea prevederilor legii şi a actcior administrative de autoritate de reglementare superioare sau aplicarca lui – producerea efectelor sale juridice – nu mai este oportună, pentru că s-au schimbat condiţiile economico-sociale care au fost avute în vedere la adoptarea sau emiterea acestuia.

Revocarea actului administrativ de autoritate realizată în speţă de organul care l-a şi adoptat produce efecte ale căror consccinţc juridice sunt diferite în raport de cauzele ce au determinat revocarea actului administrativ de autoritate.

Totodată, cenzurarea de către instanţa de judecată a legalităţii revocării actului administrativ presupune a se face deosebirea între efectele juridice pe care le produce revocarea actcior administrative de autoritate individuale emise legal şi cele emise ilegal.

în speţă, este evident că instanţa de contcncios administrativ a fost învestită cu cenzurarea legalităţii revocării unui act administrativ de autoritate individual, revocare

dispusă de emitentul său. cerere dedusă controlului judiciar de cătrc beneficiarul actului administrativ.

Ceea ce nu rezultă însă cu claritate (nici din documentaţia ce a stat la baza adoptării hotărârii contestate şi nici din motivele de recurs), este faptul că nu se cunoaşte care este ipoteza juridică în care se situea/ă emitentul actului administrativ şi care constituie pentru instanţă, premisa de plecare pentru cenzurarea legalităţii revocării.

în lipsa vreunei apărări făcute de emitentul actului administrativ şi ţinând cont de modul de concepere a criticilor de nelegalitate a hotărârii primei instanţe nu rezultă cu elaritate dacă emitentul actului administrativ şi-a revocat actul considcrându-l legal sau ilegal, sau dacă considcrându-l legal l-a revocat pentru motive de oportunitate sau de utilitate.

Cunoaşterea acestor aspecte este importantă întrucât actclc administrative de autoritate individuale legale pot fi revocate pentru motive de oportunitate sau de utilitate cu luarea în considerare a drepturilor câştigate.

Alta este situaţia unui act administrativ de autoritate individual ilegal, când trebuie făcută diferenţierea între ipoteza actului ilegal din culpa emitentului Consiliul local F. sau din culpa particularului SC U. F. SA, ce a contribuit la emiterea unui asemenea act administrativ.

Analizând legalitatea revocării actului administrativ în ipoteza în care se susţine de emitent că acesta a fost emis ilegal se reţin următoarele:

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu rezultă că ar fi vorba despre nelegalitatca actului administrativ atâta vreme cât din decizia Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin respingerea recursului reiese că doar o parte (251 mp) din terenul de 618,45 mp. (ce a făcut obiectul litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001) face parte din domeniul public al oraşului.

în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată competentă a dispus pentru întreg terenul ce a tăcut obiectul litigiului obligarea la despăgubiri băneşti ca şi măsură reparatorie prevăzută de lege fără a se lua deci măsura restituirii în natură a terenului.

Pentru o parte din acesta, în considerarea destinaţiei sale (spaţiu E. afectat de utilităţi alimentare cu apă reţea electrică şi canalizare) a fost obligat Primarul Oraşului F. să acorde persoanelor îndreptăţite S.J. şi H.N. măsuri reparatorii în echivalentul constând în despăgubiri.

împrejurarea că acest hotel a fost într-adevăr vândut prin act autentic cătrc SC M.U. în anul 2004. nu conferă însă legalitate măsurii adoptate de cătrc Consiliul local F., de revocarea unei măsuri a sa, anterioare, prin care şi-a însuşit, aprobat documentaţia şi emis acordul pentru atestarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, atâta vreme cât vânzătorul era proprietarul imobilului construit iar această calitatc nu este contestată de cătrc recurenta-pârâtă.

Prelungirea excesivă şi nejustificată a desfăşurării procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 nu rezultă că ar fi imputabilă reclamantei, astfel că nelegal autoritatea deliberativă a procedat la sancţionarea reclamantei prin rctractarca acordului, deja dat în anul 2002.

Nu poate fi primită susţinerea potrivit cu care se impunea revocarca hotărârii din 2002 întrucât situaţia terenului era litigioasă, pe rolul instanţei existând un proces în temeiul dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât, notificarea a fost formulată de numiţii S.J. şi H.N. încă din anul 1991. ca fiind depusă atât la deţinătorul terenului cât şi la Primăria F.

Prin urmare în anul 2001, anterior exprimării acordului şi însuşirii documentaţiei în temeiul H.G. nr. 834/1991, autoritatea administrativă oraşului F. cunoştea sau ar fi putut

cunoaşte despre această împrejurare esenţială pentru emiterea sau nu a acordului prevăzut de H.G. nr. 834/1991.

in situaţia în care ne-am afla în ipoteza în care s-ar susţine că s-a emis un act administrativ legal, dar care s-a impus a fi revocat pentru motive de oportunitate sau de utilitate, Curtea apreciază că potrivit teoriei revocării actelor administrative de autoritate individuale legale trebuie luat în considerare dreptul câştigat de către SC U.F. SA, fostă (…) F. SA în ce priveşte obţinerea acordului pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul aferent imobilului construit – Hotel G.

Nu poate fi primită nici critica potrivit cu care hotărârea recurată nu a produs efecte juridice fiindcă nu ar fi vorba decât despre o însuşire a documentaţiei.

De asemenea judicios a reţinut prima instanţă faptul că împrejurarea că în anul 2004 figurează ca plătitor de impozite pentru teren o altă persoană decât cea care a depus cerere pentru recunoaşterea drepturilor prevăzute de HG nr. 834/1991, nu justifică revenirea asupra acordului prevăzut de legea specială, la un interval de 4 ani, atâta vreme cât potrivit acestei legi pentru recunoaşterea dreptului de proprietate se cercetează dacă acest teren se afla în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării sale şi era necesar desfăşurării activităţii conform obiectului său de activitate de la acel moment.

C.A. Constanţa, s. com., num. fam. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 700/C.A. din 22 decembrie 2008

Notă: Soluţia surprinde plăcut mai ales pentru cunoştinţele teoretice pe care le dovedeşte instanţa de recurs cu privire la problematica revocării actelor administrative. Desigur că sintagma „potrivit jurisprudenfei in materie (…)” nu reprezintă decât o supralicitare a realităţii: noi nu avem o jurisprudenţă constantă în sensul speţei de mai sus; poate sistemul francez ori cel german. Soluţia este însă corectă, cu singura precizare că, atunci când face vorbire despre revocarea actelor administrative individuale legale, favorabile particularului, instanţa ar fi trebuit să fie mai tranşantă: un asemenea act nu mai poate fi revocat decât dacă suntem în prezenţa unei cauze legale de revocare; în rest, acest act este irevocabil pentru că, altfel, s-ar încălca dreptul legal dobândit al particularului.