Evaziune fiscală. Neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obţinute prin emiterea unui număr de 18 facturi.
Fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fiscale constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 54/F/27 mai 2011, nepublicată)
Prin Sentinţa penală nr. 1445/6.11.2008, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 1853/190/2007 s-a dispus în baza art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, rap. la art. 76 lit. d Cod penal, art. 13 Cod penal, condamnarea inculpatului RR administrator la SC E S SRL Bistriţa, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la 6 luni închisoare.
În baza art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, rap. la art. 76 lit. d Cod penal, art. 13 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului RR pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la:- 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal, s-a constatat că faptele au fost comise în forma concursului real, iar în baza art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru faptele concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 Cod penal.
S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 al. 2 Cod penal, rap. la art. 64 lit. a-c Cod penal, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român – prin A.N.A.F. – Bucureşti – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, împotriva inculpatului şi pe cale de consecinţă, îl obligă pe acesta la plata sumei de 33.671,96 lei, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând impozit pe profit şi TVA), precum şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată până la data plăţii efective.
S-a constatat că inculpatul a recuperat parţial prejudiciul cauzat bugetului statului, respectiv până la nivelul sumei de 23.500 lei.
Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea copiei dispozitivului prezentei sentinţe, la data rămânerii definitive, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală,a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 210 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat BA.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul şi partea civilă Statul Român prin ANAF Bucureşti – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate de cele două părţi, a concluziilor expertizelor judiciare contabile efectuate în apel şi a dezlegărilor de drept date de instanţa supremă în decizia mai sus menţionată, tribunalul constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate, atât sub aspectul penal, cât şi sub cel al laturii civile.
Probaţiunea administrată în cauză confirmă concluziile primei instanţe sub aspectul existenţei faptelor deduse judecăţii, al vinovăţiei inculpatului şi a prejudiciului, în discuţie rămânând calificarea juridică a faptelor inculpatului şi întinderea prejudiciului produs bugetului statului.
Astfel, sub aspectul încadrării juridice este de relevat faptul că, prin Decizia nr. 4/21.01.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi s-a stabilit că fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fiscale constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. „b” şi „c” din Legea nr. 241/2005.
Ca urmare, în cauză se impune, în baza disp. art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 9 alin.1 lit. „b” din Legea nr. 241/2005 şi cea prev. de art. 9 alin.1 lit. „c” din aceeaşi lege, într-o singură infracţiune complexă de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. „b” şi „c” din actul normativ indicat.
Sub aspectul încadrării juridice, tribunalul nu îşi poate însuşi susţinerile apelantului potrivit cărora fapta prev. de art. 9 lit. „c” din lege (constând în înregistrarea în contabilitate de cheltuieli nereale) nu există, aceasta fiind dovedită prin probaţiunea administrată, respectiv prin declaraţiile martorilor, dar şi prin concluziile expertizelor efectuate în cursul judecării apelului.
Pe de altă parte, în condiţiile în care inculpatul a admis săvârşirea infracţiunii în forma sa prev. de art. 9 alin.1 lit. „b” din Legea nr. 241/2005 (constând în neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obţinute prin emiterea unui număr de 18 facturi) este greu de acceptat ideea că înregistrarea facturilor de la firme fantomă s-a datorat intenţiei administratorilor acestor cinci societăţi comerciale de a comite infracţiunea de evaziune fiscală.
Explicaţiile oferite în apărarea inculpatului sub acest aspect sunt lipsite şi de suport logic atâta timp cât, în cauză, este stabilit că aceste firme îşi încetează activitatea sau fuseseră radiate astfel încât, nemaiavând activitate, nu se mai punea problema săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei în cursul judecării apelului s-au efectuat două expertize contabile, tribunalul însuşindu-şi în totul, cu precizările ce se vor efectua în cele ce urmează, concluziile raportului de contraexpertiză contabilă.
Din cuprinsul acestora rezultă că prejudiciul cauzat prin înregistrarea facturilor provenite de la societăţi inexistente (de tip fantomă) este de 82.926 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA (f.133).
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin omisiunea de a înregistra în contabilitate cele 18 facturi de vânzări, expertiza a stabilit un nivel de 42.273 lei, constând în TVA şi impozit pe profit.
Prin completarea raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, pentru acest din urmă prejudiciu s-au stabilit două variante de răspuns ca urmare a faptului că un număr de 3 facturi din lotul celor 18 neînregistrate în contabilitate erau discutabile (două dintre acestea nefiind necesar a fi cuprinse în această situaţie iar o a treia fiind anulată).
Astfel, într-o primă variantă, cuprinzând toate cele 18 facturi, s-a menţinut prejudiciul de 42.273 lei stabilit şi cu ocazia expertizei.
Într-o a doua variantă, care s-a întocmit fără a fi avute în vedere cele trei facturi în discuţie, s-a stabilit un prejudiciu de 29.773 lei rezultat din adunarea sumelor de 18.890 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit pe anii 2003-2005, respectiv 1423 lei, 5.088 lei şi 8372 lei.
Din verificarea modului de calcul s-a stabilit că rezultatul de 29.773 lei este rezultatul unei greşite adiţionări a celor patru sume mai sus menţionate, rezultatul corect fiind de 33.773 lei (18.890 lei + 1.423 lei + 5.088 lei + 8,372 lei).
Făcând aplicarea principiului „in dubio pro reo”, instanţa va reţine acest ultim mod de calcul al prejudiciului, corectat potrivit celor mai sus precizate.
Aşa fiind, prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin faptele inculpatului este de 116.699 lei, compus din sumele de 82.926 lei şi respectiv 33.773 lei arătate anterior, din care, în cursul urmării penale, inculpatul a recuperat suma de 23.500 lei.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. „a” Cod procedură penală, cele două apeluri declarate în cauză vor fi admise, hotărârea atacată va fi desfiinţată în parte, în latura penală şi civilă şi rejudecând în aceste limite se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit. „b” şi „c” din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 13 Cod penal.
În baza dispoziţiilor textului de lege menţionat şi făcând şi aplicarea art. 72 Cod penal, menţinându-se circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. „a” Cod penal şi făcând aplic. art. 76 lit. „d” Cod penal, se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Pe de altă parte, în raport de infracţiunea comisă tribunalul apreciază că nu se impune a se proceda la restrângerea tuturor drepturilor electorale, astfel încât în cauză se va face aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. „a” teza a II- a lit. „b” şi „c” Cod penal.
Apreciindu-se că modalitatea de individualizare a pedepsei, stabilită de prima instanţă este corespunzătoare, în baza disp. art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind, potrivit disp. art. 82 Cod penal, un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În latura civilă se va constata că inculpatul a recuperat parţial prejudiciu de 116.699 lei constatat prin plata sumei de 23.500 lei, astfel încât în baza disp. art. 14 Cod procedură penală, rap. la art. 998 Cod civil se va dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în sumă de 93.199 lei – reprezentând prejudiciul nerecuperat – cu dobânda legală aferentă acestei sume până la data plăţii efective, respingându-se ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate în cauză.
Potrivit disp. art. 371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, constatând însă că nu există şi alte temeiuri pentru reformarea hotărârii atacate.
Ca urmare, celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate vor fi menţinute.
În fine, întrucât inculpatul nu a achitat integral onorariul de expertiză se va dispune obligarea celui în cauză la plata onorariilor.
