Hotărârea nr. 198 adoptată de Consiliul local al municipiului Bacău la data de 28 august 2008 reglementează interzicerea circulaţiei vehiculelor cu tracţiunea animală pe străzile municipiului Bacău. Interzicerea accesului şi a circulaţiei acestor vehicule pe străzile din municipiul Bacău a fost dispusă prin art. I al hotărârii, încălcarea prevederilor art. 1 constituind, potrivit art. 3, contravenţie; sancţiunea pentru săvârşirea contravenţiei este amenda, însă, o dată cu aplicarea amenzii, s-a stabilit a se proceda la imobilizarca/ri-dicarea vehiculelor până la achitarea amenzii, dar şi a cheltuielilor efectuate cu ocazia ridicării, transportului şi depozitării vehiculelor. Art. 2 reglementează modalitatea de
semnalizare a interdicţiei şi organele care o vor realiza. Potrivit art. 4 al hotărârii neplata, în termen de 60 de zile de la aplicarea sancţiunii, a amenzii şi a cheltuielilor menţionate determină dezmembrarea vehiculului şi/sau valorificarea acestuia în condiţiile legii, vehiculul fiind considerat abandonat; potrivit art. 5, la a doua abatere, vehiculul va fi confiscat filrâ drept de retumare, urmând a se aplica măsura de la art. 4, rcspectiv dezmembrarea vehiculului şi/sau valorificarea acestuia în condiţiile legii.
Hotărârea Consiliului Local Bacău nr. 198/2002 a fost dată avându-se în vedere următoarele dispoziţii legale: art. 10 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi art. 10 alin. (2) din Decretul nr. 328/1996 privind circulaţia pe drumurile publice; art. 30 şi art. 126 lit. 0 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1996; Legea nr. 26/1993; art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001.
Art. 10 din Decretul nr. 328/1996 privind circulaţia pe drumurile publice prevede care sunt mijloacele de semnalizare rutieră şi semnalele folosite în circulaţia pe drumurile publice, la lit. a), b) şi c) fiind enumerate indicatoarele, marcajele şi semnalele luminoase; alin. (2) dispune că acestc trei mijloace de semnalizare rutieră, precum şi orice alte dispozitive sau lucrări care servesc la semnalizarea pe drumurile publice, se execută şi se întreţin de organele de stat care, potrivit legii, administrează drumurile publice, instalându-se şi aplicându-se cu acordul organelor de specialitate ale miliţiei. Decretul nr. 328/1966 a fost abrogat prin art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002. începând cu data de I februarie 2003.
Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector (republicat) – aprobat prin H.G. nr. 772/1996 – prevede, la art. 30, că este interzisă circulaţia vehiculelor pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare prin care se interzice accesul. Art. 126 are un singur alineat care se referă la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IIl-a a pierderii sau furtului permisului de conducere, al certificatului de înmatriculare sau al autorizaţiei de circulaţie pentru probe.
Art. 38 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 215/2001 cnumcră între atribuţiile consiliului local pe aceea de administrare a domeniului public şi domeniul privat al comunei sau oraşului. Art. 44 alin. (2) reglementează modalitatea în care consiliul local adoptă hotărâri prind (între altele) administrarea domeniului public şi privat al comunei sau al oraşului.
Legea nr. 26/1993 reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului Gardienilor Publici (fiind abrogată prin Legea nr. 371/2004) nu conţine dispoziţii referitoare la circulaţia pe drumurile publice sau la atribuţiile consiliului local în acest domeniu.
Curtea de apel constată că dispoziţiile legale reţinute ca temei al adoptării H.C.L. Bacău nr. 198/2002 nu pot fonda, în drept, o astfel de hotărâre, prevederile menţionate neavând ca obiect al reglementării interdicţia de circulaţie contestată în cauză.
Prevederi legale în domeniul circulaţici de drumurile publice privitoare la vehiculele cu tracţiune animală existau (la data adoptării hotărârii) doar în Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, prevederi care însă nu conţineau interdicţia circulaţiei în municipii şi oraşe. Astfel, prin art. 54 lit. a) era reglementată. între altele, interdicţia conducătorilor vehiculelor cu tracţiune animală de a circula pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale E (deschise traficului internaţional) şi pe celelalte drumuri naţionale, atunci când în afara părţii carosabile există spaţiu pentru circulaţia acestora sau drumuri laterale, încălcarea acestor dispoziţii era reglementată ca fiind contravenţie prin art. 112.
Abia prin O.U.G. nr. 195/2002 s-a prevăzut, la art. 65 alin. (I), interdicţia conducerii vehiculelor cu tracţiune animală (între altele) în municipii şi oraşe (iar ca urmare a modificării ordonanţei prin Legea nr. 49/2006. doar în municipii, nu şi în oraşe). însă. pe de o parte, aceste dispoziţii nu erau în vigoare la data adoptării hotărârii contestate, iar pe
de aiul parte, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text. în cazurile prevăzute la alin. (1) administratorul drumului public (respectiv autorităţile administraţiei publice locale, astfel cum s-a modificat ordonanţa prin Legea nr. 49/2006) este obligat să amenajeze drumuri laterale destinate circulaţiei acestora, potrivit competenţelor stabilite prin lege. Aceste din urmă dispoziţii sunt o consecinţa firească a faptului că interzicerea circulaţiei anumitor tipuri de autovehicule pe anumite tipuri de drumuri poate fi impusă doar în asemenea condiţii în care exercitarea dreptului recunoscut de lege de a conduce, pe drumurile publice, autovehicule cu tracţiune animală să nu devină lipsită de orice conţinut.
Faptul că reglementarea interdicţiei. în anumite condiţii, a circulaţici autovehiculelor cu tracţiune animală a căpătat conţinut prin acte normative ulterioare – având o forţă juridică superioară hotărârilor adoptate de consiliul local – constituie un alt argument pentru ca hotărârea contestată în cauză să nu îşi mai producă efectele; aceasta întrucât
H.C.L. nr. 198/2002 a fost dată în vederea executării unor acte normative care nu mai sunt în vigoare.
Relevanţă prezintă şi dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (cu menţiunea că se au în vedere dispoziţiile acestei ordonanţe la data adoptării hotărârii contestate). Astfel, stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în toate domeniile de activitate se poate face doar prin legi. ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului (art. 2 alin. (2)]. Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii numai în domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului. Or, la data adoptării hotărârii contestate, faptele care constituiau contravenţii şi sancţiunile aplicabile erau deja stabilite prin Regulamentul de aplicare a Dceretului nr. 328/1966, regulament aprobat printr-o hotărâre de guvern. Mai mult decât atât, prin art. 2 alin. (5) se prevede hotărârile consiliilor locale sau judeţene prin care s-au stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2) – (4), sunt nule de drept, nulitatea constatându-se de instanţa de administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.
C.A. Bacău, s. com., cont. adm. şi fisc., decizia nr. 724 din 23 octombrie 2008
Notă: La nivel teoretic, soluţia nu este corectă. Ea se leagă de o instituţie mai puţin cunoscută de doctrina şi jurisprudenţa noastră: obligaţia de revocare (abrogare) a unui act administrativ normativ. In speţă, starea de fapt este următoarea: se adoptă o hotărâre de consiliu local, legală în momentul emiterii sale, însă, ulterior, din cauza modificării altor acte normative cu forţă juridică superioară, aceasta intră în conflict cu noua ordine juridică, devenind, astfel, ilegală. Desigur, problema juridică este aceea de a stabili dacă instanţa de contencios administrativ sesizată de un particular lezat prin acest act, îl poate anula. Curtea de Apel Bacău a răspuns afirmativ. Soluţia este discutabilă întrucât actul nu a fost ilegal emis. Corect ar fi fost, în viziunea noastră (dar asta presupune şi o sesizare în acest sens) ca instanţa să oblige autoritatea publică să-şi revoce (ori abroge) propriul act, cu efecte ex nune ori chiar ex tunc, dar numai de la momentul în care actul a devenit ilegal. Prezenta soluţie mai ridică o problemă. Presupunând, totuşi, că am admite soluţia de anulare a unui act administrativ devenit ilegal, ne lovim de o nouă dilemă: din ce moment trebuie considerat actul în cauză ca fiind scos din vigoare? Dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, în cazul actelor normative hotărârile instanţei de contencios administrativ îşi produc efectele numai pentru viitor, nu pot fi aplicate mecanic căci, în această ipoteză, nici măcar reclamantul n-ar putea beneficia de anulare, căci acesta prin ipoteză a intrat sub incidenţa actului normativ mai înainte ca instanţa de contencios să îl anuleze. Mai exact, ar trebui găsită o soluţie – teoretică şi practică – în baza căreia, dacă particularul ar cere despăgubiri pentru prejudiciul creat de actul normativ atacat, să-l obţină numai pe acela suferit din momentul în care actul a devenit ilegal. O soluţie care credem că ar concilia toate aceste probleme, inclusiv textele legale aplicabile, ar fi aceea în care particularul s-ar adresa instanţei cu o cerere în obligarea administraţiei să-şi revoce propriul act, dublată de o excepţie de nelegalitate oarecum atipică: solicitarea adresată instanţei în sensul constatării că actul este (a devenit) ilegal începând cu o anumită dată. în această ipoteză, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze atât capătul principal cât şi excepţia (art. 4 alin. (1) teza ultimă], astfel încât actul va fi considerat ilegal de la o anumită dată trecută dar va fi scos din vigoare efectiv numai în viitor.
