Prin acţiunea înregistrată la nr.305/329/2013/11.02.2013 la Judecătoria Turnu Măgurele, reclamanta M. M a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună punerea sub interdicţie a intimatului C.I..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica intimatului, născut la data de 8 august 1925 iar acesta are probleme de sănătate, deţinând certificat de încadrare în grad de handicap şi beneficiază de indemnizaţie în acest sens. A mai precizat reclamanta că locuieşte împreună cu intimatul, fiind cea care îl supraveghează şi îi administrează tratamentul medical, ar pentru a ridica indemnizaţia de handicap i s-a solicitat obţinerea unei sentinţe civile de numire curator, motiv pentru care a formulat cererea, fiind în interesul acestuia să fie numită în calitate de curator.
În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. art.164,170 Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr. 402/28 martie 2013, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele, în temeiul prev. art. 5, art. 19 şi art. 158 alin. 3 C.proc.civ., a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, cauza fiind înregistrată la această instanţă la acelaşi număr, în data de 10 aprilie 2013, dispunându-se citarea părţilor şi efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede în vederea efectuării de cercetări, conform dispoziţiilor Decretului nr.32/1954, în vigoare la data formulării cererii.
Parchetul a înaintat instanţei referatul nr.167/IV/7/202013 din 23.05.2013, în care se arată că cercetările efectuate în dosarul nr. 305/329/2013 nu au putut fi finalizate faţă de refuzul petentei cu privire la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a intimatului şi declaraţia acesteia de retragere a cererii formulate. Prin acelaşi referat parchetul a solicitat instanţei să ia act de manifestarea de voinţă a petentei în sensul de a-şi retrage cererea de punere sub interdicţie. Referatul a fost însoţit de rezultatul cercetărilor efectuate până la data la care petenta a declarat că înţelege să renunţe la judecata cererii de punere sub interdicţie.
Având în vedere că prin Încheierea nr.228 din 21.02.2013 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele, petenta a fost numită în calitate de curator pentru intimatul C. I., în scopul îngrijirii (supraveghere şi administrare tratament medical) şi pentru a-i ridica drepturile băneşti ce se cuvin acestuia, ce vor fi folosite numai în interesul celui reprezentat, în temeiul dispoziţiilor art.178 lit.b Cod civil şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada faptului că intimatul nu ar avea discernământ iar interesele acestuia nu sunt afectate în vreun fel, instanţa va lua act că petenta a renunţat la judecata cererii de punere sub interdicţie, în baza art.246 Cod procedură civilă.