Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar care are prioritate potrivit art.148 alin.2 şi 4 din Constituţie.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar care are prioritate potrivit art.148 alin.2 şi 4 din Constituţie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE întrucât cuprinde dispoziţii mai favorabile decât Legea 248/2005.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE întrucât cuprinde dispoziţii mai favorabile decât Legea 248/2005.
Dispoziţiile art.27 alin.2 din Directivă prevăd că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se poate dispune doar când s-ar afecta ordinea, siguranţa şi sănătatea publică, că trebuie să respecte principiul proporţionalităţii cu scopul legitim urmărit şi că se bazează exclusiv pe conduita celui în cauză.
Prin cererea înregistrată sub nr.11855/63/2008, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului N.F întrucât a fost returnat din Franţa la data de 22.11.2006, în baza acordului de readmisie şi în baza Convenţiei încheiate între ministerele de interne ale celor două ţări.
Prin sentinţa civilă nr.193 din 3 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins cererea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a motivat în esenţă că după aderarea României la Uniunea Europeană devine aplicabilă legislaţia comunitară ce include în sfera sa dreptul cetăţeanului român de a circula şi a se stabili în orice stat membru al U.E.
S-a argumentat că expulzarea pârâtului de către autorităţile franceze pentru şedere nelegală (împrejurare contestată de pârât) prin ea însăşi, nu este suficientă pentru ca instanţa română să restrângă dreptul la liberă circulaţie pârâtului pe teritoriul Franţei şi că se impune ca instanţa să aprecieze necesitatea restrângerii exerciţiului dreptului prin raportare la ordinea juridică în vigoare.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta, Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, susţinând în esenţă că dreptul la liberă circulaţie nu este absolut şi că atât legislaţia internă, cât şi cea comunitară şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăd posibilitatea restrângerii exerciţiului acestui drept.
În acest sens, apelanţii s-au referit la dispoziţiile Legii 248/2005, la art.25 din Constituţie, la art.2 din Protocolul Adiţional la CEDO, la Directiva 2004/38/CE.
Au arătat că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în baza art.38 din Legea 248/2005 nu se încalcă dispoziţiile dreptului comunitar iar Directiva 2004/38/CE nu a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni.
Sub acest din urmă aspect s-a arătat că art.5 din Lg.248/2005 prevede obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii în străinătate de a respecta legislaţia statului în care se află, scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acelui stat.
S-a apreciat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie cetăţenilor care încalcă aceste dispoziţii se circumscrie unui scop mult mai important la nivel naţional, acela de a asigura României o imagine care să-i confere capacitatea de a se integra în U.,E., prevenirea migraţiei ilegale reprezentând o cerinţă asumată de statul român la momentul aderării.
Apelurile sunt nefondate.
Prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile în speţă.
Art.307 alin.1 şi 2 din Tratatul instituind Uniunea Europeană prevede că statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării.
Dispoziţiile art.27 alin.2 din Directiva 2004/38/CE prevăd că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie se poate dispune doar când s-ar afecta ordinea, siguranţa şi sănătatea publică , că trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi că se bazează exclusiv pe conduita celui în cauză.
Art.38 litera a din Legea 248/2005 prevede posibilitatea iar nu obligativitatea instanţei de judecată de a restrânge exerciţiul dreptului la liberă circulaţie persoanei ce a fost returnată dintr-un stat – pe baza unui acord de readmisie încheiat cu România.
Dispoziţia din dreptul intern se aplică prin raportare la normele dreptului comunitar dar şi la Convenţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale, astfel că instanţa trebuie să examineze faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză să constate dacă acestea justifică aplicarea măsurilor restrictive prevăzute de dreptul naţional şi cel comunitar prin prisma raportului de proporţionalitate cerut de Directiva susmenţionată.
În speţă, reclamanta nu a arătat care este pericolul concret pe care îl prezintă exercitarea dreptului pârâtului de a călători pe teritoriul Franţei, în ce mod s-ar ajunge la încălcarea siguranţei, ordinii, siguranţei sau sănătăţii publice în acest stat şi nici faptele concrete săvârşite de acesta, ce au determinat returnarea pârâtului.
Restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie doar pe motiv de şedere ilegală nu ar respecta principiul proporţionalităţii cu scopul legitim urmărit.
Pe de altă parte, dispunerea măsurii de restrângere a dreptului la doi ani de la data returnării pârâtului ar fi lipsită şi de eficienţă.
Pentru toate aceste considerente şi în baza art.296 c.pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondate, apelurile.
1
