Plângere contravenţională. Prezumţia de nevinovăţie. Sarcina probei


Plângere contravenţională. Prezumţia de nevinovăţie. Sarcina probei

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata sub nr. …./200/28.02.2012 pe rolul acestei instante, petentul PEa solicitat in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE BUZAU anularea procesului-verbal seria … nr. …../18.02.2012.

In motivarea plangerii a aratat ca in procesul-verbal nu a fost indicate fapta savarsita,  tronsonul de drum pe care circula era prevazut cu doua benzi de circulatie pe fiecare sens de mers, dar prima banda de circulatie pe ambele sensuri era blocata cu zapada.

A aratat in continuare ca locul in care a incalcat linia continua, aceasta era urmata de linie discontinua in dreptul depozitului Global.

A invederat ca agentul constatator nu a tinut cont de faptul ca prima banda era ocupata de zapada si linia discontinua era prea scurta.

A apreciat ca daca prima banda ar fi fost eliberata de Primarie care avea aceasta datorie, nu ar fi avut de ce sa incalce linia continua.

A precizat ca la momentul in care a fost oprit avea centura de siguranta pusa si nu i-a fost reprosat nimic in acest sens.

Plangerea nu a fost motivata in drept.

A anexat plangerii schita contraventie, procesul-verbal atacat, dovada nr. …., carte de identitate seria … nr. …., fotografii.

Intimata a formulat intampinare (fila 11) solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata.

In motivarea cererii a aratat ca :

-Prin manevra efectuata penetul a trecut cu autovehiculul pe care il conducea cu toate cele patru roti pe sensul opus de mers, nerespectand prevederile legale care reglementeaza modul de efectuare a depasirii, in acest mod punand in pericol grav ceilalti participanti la trafic ;

-Prin atitudinea sa petentul a sfidat ordinea de drept si normele de conduita, mai ales ca pe respectivul tronson de drum traficul este foarte intens la orice ora, consecintele fiind extrem de grave in cazul coliziunii cu un alt autovehicul ;

-abaterea a fost inregistrata cu aparatura video din dotare;

-in ceea ce priveste sustinerile relative la centura de siguranta a aratat ca obligatia legala prevazuta de art. 183 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 este clara in ceea ce priveste modul de actiune in cazul in care conducatorul auto este oprit in trafic.

In drept a invocat dispozitiile art. 115-118 C.p.c.

A anexat intampinarii formulate inregistrarea abaterii pe suport CD, extras cazier contraventional.

Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin procesul-verbal seria … nr. …./18.02.2012 (fila 5) s-a constatat că petentul  a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de inmatriculare ….. pe strada Transilvaniei din sensul Vernesti -Buzau  si in zona peco s-a angajat in depasirea unei coloane de autovehicule trecand pe sensul opus de mers incalcand marcajul dublu continuu, a reintrat pe sensul sau de mers, iar in zona Somaco a repetat manevra de depasire incalcand marcajul dublu continuu, fara a purta centura de siguranta.

În sarcina petentului s-a reţinut săvârşirea faptelor contravenţionale prevăzute de art. 100 alin. 3 lit.  e din OUG nr. 195/2002 si de art. 99 alin. 2 din acelasi act normativ.

În concret petentului i-au fost aplicate sancţiunea amenzii contravenţionale de 280 lei +avertisment si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.

Procesul verbal a fost semnat de către petent cu mentiunea ca “nu face obiectii”.

Procesul-verbal de contravenţie poate atrage răspunderea contravenientului cât timp acesta a fost legal şi temeinic întocmit.

În cauza de faţă, din analiza comparativă a condiţiilor prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute şi a conţinutului actului se poate observa că cerinţa legalităţii a fost respectată la momentul întocmirii acestuia.

In ceea ce priveste temeinicia, instanta observa ca potrivit dispozitiilor art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Astfel cum rezulta din procesul-verbal atacat constatarea faptei contraventionale s-a facut cu ajutorul camerei amplasate in auto ……

Inregistrarea abaterii pe suport compact disk, depus la fila 13 din dosar, confirma imprejurarea ca la data si ora retinute in cuprinsul procesului-verbal, autovehiculul condus de petent a efectuat manevra de depasire in conditiile mentionate in cuprinsul procesului-verbal.

Petentul a sustinut ca datorita faptului ca prima banda era acoperita de zapada a fost nevoit sa depaseasca, insa depasirea s-a facut pe linia discontinua,  fiind continuata pe linia continua intrucat prima era prea scurta.

Potrivit dispozitiilor art. 77 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia, iar potrivit dispozitiilor art. 78 marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinuă simplă sau dublă permite trecerea peste acesta, dacă manevra sau reglementările instituite impun acest lucru.

Astfel cum rezulta din inregistrarea abaterii zonele in care marcajul dublu era discontinuu erau zonele in care era necesara intreruperea acestuia pentru a permite autovehiculelor sa aiba acces la locatiile aflate in afara partii carosabile, linia continua fiind intrerupta pe distante foarte mici. Rezulta de asemenea ca zona este una aglomerata, atat din punctul de vedere al locatiilor aflate in afara partii carosabile, locatii in care accesul se realizeaza cu autovehiculul, cat si din punctul de vedere al traficului in zona.

In plus, conditiile meteo erau nefavorabile, una dintre benzi fiind blocata de zapada, circulatia realizandu-se in conditii de iarna.

Astfel, imprejurarile anterior expuse impuneau petentului neefectuarea manevrei de depasire, procesul-verbal aparand ca temeinic intocmit sub acest aspect.

In ceea ce priveste cea de-a doua fapta retinuta in sarcina petentului, aceea de a nu fi purtat centura de siguranta, instanţa apreciaza ca atat timp cat procesul-verbal de contravenţie  conţine constatările personale ale agentului constatator, acesta reprezinta un mijloc de proba al situatiei de fapt retinute in cuprinsul sau.

Petentul beneficiază în prezenta cauză de prezumţia de nevinovăţie , care, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO,  nu este una absolută, ca de altfel nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.

Avand in vedere numarul mare de fapte contraventionale savarsite in domeniul suspus analizei, instanta apreciaza ca plasarea intregii sarcini a probei intimatei ar putea duce la lăsarea nepedepsită a multor contravenţii şi ar pune în sarcina autorităţilor ce aplică astfel de sancţiuni o povară excesivă şi nejustificată.

Mai apreciaza ca faptele constatate ex propriis sensibus de agentul constatator dau nastere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunii aplicate cu gravitatea faptei retinute in sarcina petentului, instanta observa ca pe langa pericolul social generic avut in vedere de catre legiuitor la edictarea normei, instanta are posibilitatea analizarii existentei unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, in functie de circumstantele in care fapta a fost savarsita si de circumstantele care vizeaza persoana petentului.

Obligatia invocarii si dovedirii existentei unor astfel de circumstante incumba petentului, or, din sustinerile acestuia din urma si din probele administrate in cauza nu rezulta existenta unor astfel de imprejurari, drept pentru care sanctiunile aplicate petentului apar ca fiind cele mai potrivite pentru ca norma sa isi atinga finalitatea scontata la edictarea sa.

Pentru considerentele expuse anterior, instanta respinge plangerea ca neintemeiata.