Opoziţie la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei. Sarcina probei stării de insolvenţă. Faliment


Solicită revocarea încheierii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei.

În motivare, în esenţă se arată că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată de debitor cu rea credinţă şi prematur. În fapt, debitoarea nu este în , ci a formulat cererea pentru a obţine suspendarea executărilor silite împotriva sa. Debitorul se află în aceeaşi stare patrimonială din 2007 până în prezent, perioadă în care a realizat venituri. Consideră creditorul că starea debitorului este de fapt de indisponibilizare a unor active, debitorul desfăşurând activitate de producţie cu utilaje sechestrate de creditorul DGFP. Mai arată creditorul că el deţine o creanţă garantată ipotecar asupra unor imobile care nu influenţează procesul de producţie, fiind în faza de silită a acestor imobile. Susţine creditorul că ceilalţi creditori prezentaţi de debitoare nu sunt reali şi că de fapt debitoarea urmăreşte ca plan de reorganizare vinderea imobilului ipotecat în favoarea sa, asupra căruia s-a început deja executarea silită, pentru a îndestula alţi creditori.

În drept, se invocă art. 32 din Legea 85/2006.

Debitorul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea opoziţiei.

Arată că în fapt fondurile băneşti pe care le deţine nu acoperă datoriile exigibile, susţinerea activităţii societăţii realizându-se prin creditarea societăţii de către asociaţi, obligaţiile de plată fiind achitate nesemnificativ. De altfel, depunerea declaraţiilor de creanţă de către organele bugetare şi chiar de către creditorul contestator confirmă starea de insolvenţă. În ceea ce priveşte începerea executării silite, mai arată debitorul că nici până în prezent nu i s-a comunicat somaţie de către judecătoresc.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:

Prin încheierea nr. …../14.07.2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost admisă cererea debitorului S.C. M S.A. de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva sa. Judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

A avut în vedere actele contabile şi înscrisurile depuse de debitoare la dosar în conformitate cu art. 28 din Legea insolvenţei, din care a rezultat că debitoarea, deşi deţine active, nu are disponibilităţi suficiente pentru acoperirea creanţelor scadente ale creditorilor săi.

Judecătorul sindic este ţinut a verifica anumite cerinţe pentru deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului, anume existenţa stării de insolvenţă vădite sau iminente.

Potrivit art. 3 pct.1 din Legea 85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Insolvenţa este prezumată ca vădită atunci când debitorul după 90 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria.

Prezumţia este, aşa cum arată art. 3 pct. 1 lit a teza finală, relativă, adică poate fi combătută prin proba contrarie.

Prezumţia în cazul de faţă s-a născut deja, debitoarea prezentând înscrisuri din care rezultă existenţa unor datorii foarte mari, exigibile de mai mult de 90 de zile. Cu referire la creanţele bugetare, ca exemplu, în contabilitatea debitoarei sunt înregistrate la finele anului 2010 obligaţii restante faţă de bugetele de stat şi impozite care depăşesc valoarea de 22.000.000 lei. Raportat la aceste creanţe doar, conturile la bănci şi casa din balanţele de verificare reflectă valori cu totul insuficiente.

Cum debitoarea susţine teza insolvabilităţii, proba contrarie cade în sarcina creditorului care contestă această stare.

Or, creditorul contestator nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte existenţa unor disponibilităţi suficiente pentru achitarea măcar a datoriilor scadente ale creditorilor „reali”. Existenţa activelor în patrimoniul debitoarei este irelevantă, cât timp norma condiţionează insolvenţa de lipsa fondurilor băneşti. Chiar dacă în averea debitorului există bunuri mobile şi imobile ce ar putea fi valorificate pentru satisfacerea creanţelor, dacă debitorul la scadenţă nu deţine sumele de bani, cerinţele insolvenţei sunt îndeplinite.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge opoziţia creditorului.