DECIZIA CIVILĂ NR.1409
Şedinţa publică din data de 02.12.2014
Autor – Nineta Călin
Domeniu asociat – prejudicii, daune
Titlu – obligarea la plata contravalorii îmbunătăţirilor ce reprezintă cheltuieli utile; diferenţa între cheltuieli utile şi cheltuieli voluptorii
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.11.2013 sub nr. dosar 1981/310/2013, reclamanta I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.M. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de ‘întreţinere aut. sub nr. 1687/15.10.2010 de BNP I.D., radierea din CF nr._ a localităţii Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtei, urmând ca pentru imobil să fie înscris dreptul de proprietate al reclamantei, precum şi obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 15.10.2010 între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere pentru imobilul compus din două camere şi dependinţe, situat în oraşul Sinaia, Str.S, jud. Prahova.
S-a mai arătat că în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, pârâta A.M. ar fi plătit suma de 24.000 lei, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, asumându-şi obligaţia de întreţinere faţă de vânzătoare pe toata durata vieţii acesteia, constând în: asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea cu alimente necesare şi prepararea hranei, încălzirea locuinţei şi asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijirea în caz de boală sau neputinţă cu asistenţa medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătoarei, ori de cate ori este nevoie, facerea menajului, precum şi în obligaţia de înmormântare la deces cu toate pomenile după datini.
De asemenea, s-a susţinut că, deşi prin contractul de vânzare-cumpărare pârâta şi-a asumat obligaţia de întreţinere, în realitate aceste obligaţii nu au mai fost executate de către pârâtă încă din cursul anului 2012, aceasta manifestând permanent o atitudine şicanatorie şi de dezgust la adresa reclamantei, menţionând că preţul înscris în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit niciodată.
Reclamanta mai arată că, beneficiind de încrederea sa, pârâta s-a mutat efectiv în apartamentul cumpărat (deşi conform c.v.c. aceasta urmează să intre în stăpânirea de fapt a apartamentului după decesul reclamantei) încă dinainte de a se perfecta contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere, câştigându-i încrederea pe fondul lipsei de sprijin moral al acesteia.
Reclamanta a precizat că, ulterior, date fiind desele şicane pe care pârâta le făcea la adresa sa şi nemaiputând suporta starea de tensiune zilnică la care era supusă, i-a cerut pârâtei în repetate rânduri, în mod expres, să părăsească locuinţa, urmând ca aceasta să îşi respecte în continuare obligaţia de întreţinere; dată fiind intervenţia organelor de politie, pârâta a înţeles să părăsească locuinţa sa, fără a manifesta însă în vreun fel dorinţa de a se achita de obligaţia de întreţinere pe care o are.
Reclamanta a susţinut că parata a refuzat în mod constant să părăsească imobilul, continuând în schimb să o şicaneze pe reclamanta, neexecutând sub nicio forma obligaţia de întreţinere pe care şi-o asumase faţă de aceasta.
În acest sens, reclamanta a precizat că pârâta A.M. în dese rânduri a înţeles sa ţipe la reclamanta, să o îmbrâncească şi chiar să îi spună că în măsura în care îi achită suma de 50.000 lei, aceasta părăseşte apartamentul.
În acelaşi context, s-a susţinut că prezenţa pârâtei în apartament i-a creat o stare de nelinişte şi de nesiguranţă, ţinând cont de vârsta înaintată pe care o are (81 ani), manifestându-şi neîncrederea cu privire la modalitatea în care i-au fost administrate medicamentele de către pârâtă, aceasta având şi calitatea de asistent medical, precizând că pe perioada administrării tratamentului de către pârâtă, a manifestat stări de greaţă, ameţeală şi dezechilibru motoriu, stări pe care nu le mai manifesta de când îşi ia singură acelaşi tratament.
Referitor la obligaţia de întreţinere pe care pârâta şi-a asumat-o prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere, reclamanta a arătat faptul că aceasta nu a fost executată/plătită niciodată, ea fiind singura care s-a îngrijit de toate treburile gospodăreşti (menaj, mâncare, etc.), precum şi de toate cheltuielile pe care le-a făcut în interesul ameliorării stării sale de sănătate.
În acest sens, contrar obligaţiei de întreţinere, reclamanta a încercat să se comporte asemenea unui părinte faţă de pârâtă, gătindu-i şi aşezându-i masa ori de câte ori aceasta venea de la serviciu, pe fondul încercării de a lega o relaţie de încredere reciproca şi de buna înţelegere.
De asemenea, se mai învederează de reclamantă că pe tot parcursul perioadei cât a permis pârâtei să locuiască în acelaşi apartament, aceasta din urmă a început să se manifeste asemenea unui proprietar de fapt (contrar c.v.c.) luând decizii fără a cere acordul in acest sens reclamantei.
Cu privire la intervenţiile chirurgicale pe care le-a suferit, reclamanta a arătat că acestea au fost suportate financiar exclusiv de către ea. În lunile august-septembrie 2012 a fost supusă la doua operaţii de implant cristalin acrysof, aşa cum rezultă din toate actele medicale şi din facturile seria WEC nr. 20121189 si 20121325 în valoare totală de 4.280 lei, costurile celor două operaţii fiind suportate în integralitate de către reclamantă, pârâta neîngrijindu-se nici măcar să asigure tratamentul post-operator.
Cheltuielile cu întreţinerea şi utilităţile, contrar obligaţiei asumate de către pârâtă au fost suportate de fiecare dată de către reclamanta în integralitate, aceasta fiind cea care de cele mai multe ori s-a deplasat la casieria Asociaţiei de Proprietari pentru a efectua plăţile.
S-a mai arătat că obligaţia de întreţinere asumata de către pârâta din prezenta cauză ar fi trebuit prestată de către aceasta indiferent de cât de oneroasă ar fi fost pentru aceasta, ţinând cont de nevoile elementare pe care reclamanta le-a avut şi pe care şi le-a susţinut din resursele financiare proprii.
În ceea ce priveşte caracteristicile obligaţiei de întreţinere, se menţionează că acestea au fost cunoscute şi asumate de către pârâtă din momentul semnării contractului: caracter aleatoriu, obligaţie de a face succesivă (deşi pârâta nu şi-a executat obligaţia nici măcar în mod sporadic), indivizibilă, executabilă în natură, plata fiind portabilă.
Sub aspectul plaţii portabile, reclamanta a menţionat că pârâta nu şi-a manifestat în niciun mod dorinţa de a se îngriji de nevoile personale ale reclamantei, lăsând-o să se îngrijească singură astfel cum a făcut în toată perioada.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.2254-2263 din Noul Cod civil.
La data de 24.02.2014, pârâta A.M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, susţinând faptul că la data de 15.10.2010 s-a încheiat între părţi un contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreţinere autentificat sub nr.1687 din 15.10.20110, încheierea acestui contract a avut loc urmare iniţiativei reclamantei şi insistenţei acesteia de a o avea lângă ea atât în calitatea sa profesională, fiind asistent medical, dar şi ca om pentru a-i ţine companie şi a o ajuta la treburile gospodăreşti.
Pârâta a mai arătat că s-a mutat la reclamanta în anul 2009, cu obligarea pentru aceasta de a achita jumătate din utilităţile casei şi de a o ajuta la mici treburi gospodăreşti pe reclamantă, inclusiv să-i facă cumpărăturile şi să-i procure reţete şi medicamente.
Totodată, pârâta a arătat că după o perioada de convieţuire s-a mutat în 2010 într-o garsonieră cu chirie, dar reclamanta a continuat să-i solicite în diverse situaţii ajutorul, iar aceasta i l-a şi dat, iar după încheierea actului, absolut toate cheltuielile au fost preluate de aceasta, a avut grija să nu îi lipsească reclamantei absolut nimic, nu numai din ceea ce era necesar, ci şi din ceea ce îşi dorea efectiv reclamanta, aceasta din urmă cumpărându-si ţigări în mod sporadic,
Pârâta arătat că din punct de vedere al hranei, al medicamentelor, al plăţii utilităţilor, absolut toate au fost suportate de ea, ba mai mult decât atât, i-a luat bilet în staţiune pentru tratament la Pucioasa, i-a luat bilete de trimitere de la medicul de familie pentru diverşi specialişti şi a dus-o la specialiştii de care reclamanta avea nevoie, i-a recoltat sânge, pe care l-a dus la laboratorul spitalului, i-a luat rezultatele analizelor si le-a prezentat medicului de familie, cât şi medicilor specialişti.
Întrucât reclamanta era extrem de uşor influenţabilă şi tot ce auzea de la vecine îşi dorea şi ea, astfel că, una din vecine fusese la Bucureşti la o clinică particulară de oftalmologie West Eyes, unde, contrar recomandărilor medicilor din zona, i-au recomandat operaţia, fiind clinică particulară, astfel că i-a asigurat transportul, hrana şi cazarea în Bucureşti cu ocazia celor două intervenţii, precum şi tratamentul post operator.
Pârâta a susţinut că faţă de toate strădaniile sale de a-i face pe plac reclamantei, aceasta era din ce în ce mai pretenţioasă şi mai nemulţumită de serviciile sale, fiind probabil influenţată de persoanele din jurul său, motiv pentru care a schimbat şi o parte a mediului ambient, în sensul că mobila de bucătărie fiind veche şi stricată a schimbat-o cu una nouă şi modernă, a cumpărat gresie şi faianţă şi a îmbunătăţit toata bucătăria şi baia, lucrări executate în perioada în care reclamanta era în staţiune, pentru a nu-i crea stare de disconfort şi a avea grija să-şi protejeze sănătatea. La întoarcerea din staţiune reclamanta a fost foarte mulţumită şi fericita, astfel încât a chemat şi vecinele s vadă ce frumos e la ea în casă.
De asemenea, pârâta a precizat că nemulţumirea reclamantei a apărut în momentul în care s-a înscris la facultate, întrucât trebuia să plece de acasă, însă aceste perioade în care pleca de acasă erau perioade scurte de timp, numai în sesiune, pentru susţinerea examenelor, iar pe perioada cât era plecată avea grijă de ea o colega care locuieşte în imediata apropiere şi ca atare nu era lipsită de orice sprijin, cu atât mai mult cu cât pentru ziua în care era plecată îi lăsa absolut tot ce avea nevoie.
Pârâta a susţinut că atunci când îi propunea reclamantei să meargă la plimbare, aceasta spunea că o dor picioarele, iar când o dureau picioarele îi reproşa că nu o scoate la plimbare si a înţepenit in casa, în ultima perioada fiind veşnic nemulţumita, astfel încât a fost nevoită în luna iulie a anului trecut să-i notifice buna sa intenţie de continuare a contractului chiar în condiţiile refuzului ei de a primi întreţinerea oferită.
Pârâta a arătat că era adesea jignita, reclamanta se prefăcea ca ii este rău la cunoştinţele ei şi când îi reproşa, îi replica “ştiu sa joc teatru”; deşi îi lăsa in mod corect pastilele, venea si ii spunea ca i le-a pus greşit, un asemenea lucru era exclus chiar si numai prin prisma profesiei sale de asistent medical, că niciodată nu a intervenit în modul de administrare al apartamentului, a schimbat mobila în casă, inclusiv în camera sa ( adică i-a mutat locul) aşa cum a dorit reclamanta, a modificat în debara, a vrut să schimbe un calorifer şi a ajutat-o, când au apărut probleme în apartament a chemat instalatorul şi a plătit ceea ce se stricase, i-a lăsat bani să plătească întreţinerea, întrucât dacă nu îi lăsa bani niciodată nu o plătea din banii ei.
Pârâta a învederat că nemulţumirea reclamantei s-a transformat în refuz, astfel încât din luna august 2013 reclamanta nu a mai acceptat să-i pregătească hrana; atunci când gătea ceva, reclamanta îşi făcea altceva, i-a scos din frigider tot ce a cumpărat, spunându-i să le ia că le aruncă, i-a încuiat cutia poştală pentru a nu mai avea acces la facturi să le plătească; pârâta a plătit în continuare facturile ce îi erau înmânate personal de poştaş, iar administratorul blocului, care până la acel moment îi lua banii pentru întreţinere fără nicio problema, a refuzat să îi mai primească.
Toate aceste susţineri confirmă faptul, în opinia pârâtei, că nu are absolut nicio culpă pentru a se dispune rezoluţiunea contractului.
Contractul este încheiat în 15.10.2010 sub imperiul Codului civil vechi, precizează pârâta, iar potrivit disp. art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, “contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”.
Ca atare, pârâta a apreciat că rezoluţiunea prezentului contract se circumscrie dispoziţiilor vechiului Cod civil, respectiv 1020-1021 vechiul Cod civil, astfel, rezoluţiunea este desfiinţarea cu efecte retroactive, a contractelor sinalagmatice din cauza neexecutării culpabile a obligaţiei uneia din părţi.
Pe cale de consecinţă, condiţiile rezoluţiunii unui contract sinalagmatic sunt:
-neexecutarea obligaţiilor asumate de către una din părţi,
-vinovăţia părţii respective,
-prejudiciul,
-punerea în întârziere şi
-inexistenţa unei clauze de nerăspundere.
S-a mai adăugat în practica de specialitate că echitatea şi buna credinţă se manifestă în echilibrul obligaţiilor asumate şi care trebuie sa fie executate de părţile contractante întocmai cum au fost asumate.
Astfel, neexecutarea prezentului contract nu a fost o neexecutare totala, întrucât pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile întocmai cum au fost inserate în cuprinsul contractului, până la momentul la care reclamanta a început să refuze primirea, acceptarea executării de către pârâtă.
Susţine pârâta că neexecutarea contractului în ultima perioadă nu îi este imputabilă, neavând nicio culpă, deoarece reclamanta a refuzat sistematic primirea întreţinerii, ulterior a dat-o afara din casă şi nu a mai putut lua legătura cu ea, astfel că nu i se poate imputa niciun fel de culpă în neexecutarea ulterioară a contractului.
Pârâta a mai susţinut că a notificat-o pe reclamantă încă din timpul şederii sale în apartament că îşi execută şi înţelege şi pe viitor să-şi execute obligaţiile asumate în contract, însă a refuzat neîntemeiat primirea întreţinerii pentru a se prevala în instanţa de această situaţie, solicitând desfiinţarea contractului, ceea ce a şi făcut; că nu există niciun prejudiciu pentru reclamanta atâta vreme cât a executat în măsura în care a reuşit obligaţiile asumate, chiar şi până la acest moment şi nu a fost pusă în întârziere niciodată de către reclamantă cu privire la neexecutarea obligaţiilor sale.
Pe cale de consecinţă, pârâta a considerat că nu i se poate imputa o neexecutare culpabilă, iar dacă există o neexecutare parţială, ea se datorează culpei reclamantei, apreciind că instanţa nu poate considera că neexecutarea obligaţiilor este atât de gravă, încât să aplice sancţiunea rezoluţiunii.
Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 33.096 lei reprezentând restituirea prestaţiilor efectuate de aceasta pârâtei-reclamante ca urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, cu precizarea că suma solicitată nu include valoarea întreţinerii prestate reclamantei, ci următoarele prestaţii:
-preţul contractului de vânzare cumpărare de 24.000 lei, care, deşi se precizează în acţiune că nu a fost plătit niciodată, el a fost plătit şi reprezintă o constatare personală a notarului, care pentru contestare are o cu totul altă cale procedurală;
-taxele de autentificare şi impozit la notar plătite cu ocazia încheierii actului;
-îmbunătăţirile efectuate la apartamentul pârâtei-reclamante, evaluate provizoriu la suma de 6.000 lei;
-impozitul casei plătit în perioada 2011-2014 în suma de 344 lei.
Astfel, cu privire la preţ, pârâta a precizat că mobila de bucătărie cumpărată de aceasta a rămas în apartamentul pârâtei-reclamante şi este compusă din corp suspendat, blat cu chiuvetă incorporată şi dulap, a montat hotă nouă, chiuvetă şi baterie nouă, a schimbat scurgerile, a montat prize noi, a pus gresie şi faianţă la bucătărie, gresie pe hol şi în baie.
Apreciază pârâta că toată suma solicitată rămâne în patrimoniul pârâtei-reclamante fără niciun temei legal, fiind o plată nedatorată, motiv pentru care urmează a fi restituită, că niciodată reclamanta nu i-a cerut să plece din apartament, urmând să-i îndeplinească în continuare obligaţia de întreţinere, ci să plece şi să meargă la notar pentru desfiinţarea contractului, urmând să-i plătească suma de 5.000 lei pentru bucătărie, situaţie cu care nu a fost de acord.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii, iar în subsidiar, admiterea cererii reconvenţionale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de cererea reconvenţională a pârâtei, reclamanta I.E. nu a depus întâmpinare.
Prin sentinţa nr. 624/27.06.2014 Judecătoria Sinaia a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâta A.M. şi, în consecinţă a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 1687 de BNP „I. D. – B.G.” din Sinaia, având ca obiect imobilul compus din două camere si dependinţe, situat în oraşul Sinaia, Str.S, jud. Prahova, precum şi radierea din CF nr._ a or. Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtei A.M. şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei I.E. cu privire la imobilul obiect al contractului situat în or. Sinaia, Str.S, jud. Prahova.
De asemenea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 3.677,5 lei.
A obligat pârâta A.M. să plătească statului suma de 677,5 lei, în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, reprezentând taxă judiciară de timbru, prezenta constituind titlu executoriu.
A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă reconvenţională A.M. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională I.E. şi, în consecinţă:
A obligat pârâta reconvenţională I.E. să plătească reclamantei reconvenţionale A.M. suma de 24.000 lei, reprezentând preţul vânzării-cumpărării, suma de 260 lei, reprezentând impozitul pentru apartament achitat pentru anii 2012, 2013 şi 2014 şi 6.059 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri efectuate la apartament.
A obligat pârâta reconvenţională I.E. să plătească reclamantei reconvenţionale A.M. suma de 4.298 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 15.10.2010 între reclamanta I.E., în calitate de vânzătoare, şi pârâta A.M., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere autentificat sub nr. 1687 de BNP „I. D. – B.G.” din Sinaia, având ca obiect imobilul compus din două camere şi dependinţe, situat în oraşul Sinaia, Str.S, jud. Prahova (f. 9-10).
În schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, pârâta A.M. a plătit suma de 24.000 lei, cu titlu de preţ, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, asumându-şi obligaţia de întreţinere faţă de vânzătoare pe toata durata vieţii acesteia, constând în: asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea cu alimente necesare şi prepararea hranei, încălzirea locuinţei şi asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijirea în caz de boala sau neputinţă cu asistenţă medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătoarei, ori de cate ori este nevoie, facerea menajului, precum şi în obligaţia de înmormântare la deces, cu toate pomenile după datini.
Prin acelaşi contract reclamanta I.E. şi-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil, cumpărătoarea A.M. urmând să intre de fapt în stăpânirea imobilului vândut după încetarea din viaţă a vânzătoarei.
Sub aspectul corectei calificări a naturii juridice a contractului încheiat între părţi, instanţa de fond a reţinut că natura juridică a unui act juridic este dată de voinţa părţilor, transpusă în conţinutul actului juridic ( obiectul şi întinderea drepturilor, respectiv a obligaţiilor născute din actul juridic ), iar nu de titlul sau denumirea dată de părţi, cel mai adesea lipsite de cunoştinţe juridice.
Astfel, în doctrina şi practica judiciară s-a statuat în mod unanim că pentru delimitarea contractului de vânzare-cumpărare de contractul de întreţinere trebuie să se analizeze raportul dintre valoarea reala a bunului şi valoarea preţului plătit efectiv. Întrucât, în speţa de faţă, cea mai mare parte a contravalorii bunului urma să fie achitată de pârâtă prin prestarea întreţinerii, obligaţia preponderentă fiind aceea de întreţinere, rezulta că între părţi s-a încheiat un contract de întreţinere, obligaţia accesorie de plata a unei sume de bani neputând schimba natura juridica a actului încheiat de părţi.
Conform disp. art. 1020-1021 Cod civil din 1864, rezoluţiunea este acea sancţiune specifica contractelor sinalagmatice care intervine, la cererea uneia dintre părţi, în cazul neexecutării culpabile de către cealaltă parte a obligaţiei asumate prin contract.
Deşi reclamanta şi-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Noului Cod civil privind rezoluţiunea contractelor, se reţine că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză, date fiind prevederile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”.
Cum contractul părţilor a fost încheiat la data de 15.10.2010, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta se supune dispoziţiilor art. 1020-1021 Cod civil din 1864.
Reclamanta a invocat ca motiv de reziliere a contractului încheiat între părţi neexecutarea de către pârâtă a întreţinerii datorate, afirmându-se în motivarea cererii de chemare în judecată că pârâta nu a executat sub nicio formă obligaţia de întreţinere pe care şi-o asumase faţă de reclamantă, pentru că ulterior, în cuprinsul aceleiaşi cereri reclamanta să susţină că, „în realitate aceste obligaţii nu au mai fost executate de către pârâtă încă din cursul anului 2012, aceasta (pârâta) manifestând o atitudine şicanatorie şi de dezgust la adresa reclamantei…”
S-a apreciat că, această poziţie procesuală a reclamantei nu este însă menţinută/recunoscută nici chiar de aceasta pe parcursul desfăşurării procesului, prin răspunsul la interogatoriu afirmând că pârâta s-a purtat un an de zile foarte frumos .
Reclamanta I.E. era în vârstă de 78 de ani la data încheierii contractului şi avea multiple probleme de sănătate, conform actelor medicale de la filele 15-29 dosar, cât şi din răspunsurile pârâtei la interogatoriu.
Situaţia reclamantei era cunoscută de pârâtă anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că aceasta locuise o perioadă de timp împreună cu reclamanta, circa 6 luni, iar ulterior a apelat la martora Mihai Emilia, în calitatea acesteia de asistent farmacist, cunoştinţă a reclamantei şi prietenă a pârâtei, pentru ca pârâta să revină în locuinţă, dată fiind şi ocupaţia pârâtei, care este asistentă medicală, cât şi starea precară de sănătate a reclamantei, ce necesita prezenţa unei persoane în permanenţă în prejma sa, date fiind tocmai aceste afecţiuni ale sănătăţii reclamantei.
Astfel fiind, în executarea obligaţiilor de întreţinere asumate de pârâtă, aceasta s-a mutat în cursul anului 2010 în locuinţa reclamantei, martora Iancu Cristina, având calitatea de administrator al blocului unde locuieşte reclamanta, afirmând că reclamanta i-a solicitat să treacă la întreţinere încă o persoană, fără a-i oferi alte detalii.
Începând cu luna octombrie 2010 până în primăvara anului 2013 pârâta şi-a executat parţial obligaţia de întreţinere a reclamantei, în sensul că se ocupa de achiziţionarea medicamentelor necesare acesteia, potrivit prescripţiilor medicale, cât şi de procurarea alimentelor şi de pregătirea hranei calde, însă o parte din contravaloarea medicamentelor şi alimentelor era suportată chiar de reclamantă, astfel cum dovedesc bonurile fiscale depuse la dosar de aceasta, cât şi declaraţia martorei Iancu Cristina, ascultată la solicitarea reclamantei, administratorul blocului şi vecină cu părţile pe perioada desfăşurării contractului, care a menţionat că reclamanta apela şi la ajutorul vecinilor pentru sprijin la procurarea laptelui sau pâinii necesare, care îi ofereau acest serviciu, date fiind problemele de sănătate ale reclamantei, care o împiedicau să se deplaseze.
Deşi pârâta afirmă că situaţia stării sale materiale a fost adusă la cunoştinţa reclamatei încă anterior încheierii contractului, susţinând că este bugetară şi nu realizează venituri mari, acest aspect nu a fost dovedit în cauză prin administrarea de probe.
Pârâta A.M. recunoaşte prin răspunsul la întrebarea nr. 14 că sumele de bani menţionate pe bonurile fiscale eliberate de farmacii pentru medicamentele achiziţionate îi erau plătiţi de reclamantă, iar în situaţia în care nu-i prezenta bonul fiscal nu îi plătea respectivele costuri.
De asemenea, în perioada august-septembrie 2012 reclamanta a suferit două intervenţii chirurgicale la ambii ochi pentru tratamentul cataractei, ale căror costuri în cuantum de 4.280 lei au fost suportate integral de reclamantă.
Pârâta a afirmat că respectivele intervenţii n-ar fi fost necesare reclamantei, aceasta efectuându-le la sugestia unei vecine, însă o astfel de susţinere nu a fost dovedită în cauză.
Cu privire la motivul de reziliere invocat, martorii propuşi de către ambele părţi au declarat ca neînţelegerile au apărut din primăvara anului 2013, în urma înscrierii pârâtei la cursurile facultăţii de asistente medicale, aspect care îi necesita lipsa pentru diverse perioade de timp, de circa 2-4 zile, de la Sinaia şi impunea deplasarea la Bucureşti, condiţii în care reclamanta era nemulţumită că rămânea singură.
Chiar dacă pârâta s-a preocupat ca pe perioada în care era plecată pentru cursuri sau examene la facultate să-şi suplinească lipsa prin apelarea la martora Siclitaru Renate, care, audiată fiind la cererea reclamantei, a afirmat că a fost rugată chiar de pârâtă să procedeze la administrarea tratamentului medicamentos postoperator după intervenţia la unul dintre ochi, pe perioada de timp în care pârâta era plecată, iar martora Tudor Ioana Olimpia (f. 234-235), audiată la cererea pârâtei, declară, la rândul său, că aceasta din urmă a rugat-o în două rânduri să se deplaseze la locuinţa reclamantei în perioada în care era plecată pârâta din localitate pentru a verifica starea de sănătate a reclamantei, având în vedere faptul că şi martora este asistentă medicală, această situaţie de fapt a determinat afectarea prestării întreţinerii sub aspect material, cât şi psihologic, reclamanta fiind afectată de absenţa pârâtei, pe care a ajuns să o perceapă ca locuind în apartamentul său „în regim hotelier”, după cum se exprimă martorii reclamantei.
În toamna anului 2013 relaţiile dintre cele două părţi s-au deteriorat, pe fondul nemulţumirilor manifestate de reclamantă datorită deselor plecări ale pârâtei din localitate, culminând cu schimbarea yalei de la intrarea în locuinţă şi interzicerea accesului pârâtei, în acest mod, în apartament.
Astfel, în acest context, chiar pârâta s-a plâns martorei Iancu Cristina că îi este greu să o îngrijească pe reclamantă, pentru că este foarte pretenţioasă şi veşnic nemulţumită, iar ulterior între cele două părţi au avut loc mai multe certuri, în cadrul cărora ambele părţi se manifestau agresiv verbal, fiind apelate chiar organele de poliţie pentru aplanarea unei situaţii conflictuale la data de 11.10.2013, potrivit adresei nr. 1.009.416/06.05.2014 a Poliţiei or. Sinaia.
Contractul de întreţinere fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate cere rezoluţiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ. Potrivit textului menţionat, o condiţie esenţială pentru desfiinţarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Noţiunea de întreţinere include multiple prestaţii, iar executarea corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere, când izvorul ei este un contract, implică pe lângă prestaţia materială şi o componentă psihologică, dată de caracterul intuitu personae al contractului de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropiere.
Or, în cauză, conduita pârâtei care, pe parcursul desfăşurării contractului de întreţinere, a început să absenteze din locuinţa reclamantei, lăsându-o pe aceasta să se ocupe singură de cele necesare întreţinerii sale zilnice, deşi cunoştea încă de la încheierea contractului că reclamanta este persoană încadrată în grad grav de handicap, cu asistent personal, astfel cum subliniază şi ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei or. Sinaia în soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar reclamantei (dosar nr. 1981/310/2013/a1, ataşat prezentului dosar), a fost de natură a crea reclamantei creditoare a obligaţiei de întreţinere un sentiment de nemulţumire profundă.
Chiar dacă nu s-a dovedit că pârâta nu a executat niciodată obligaţia de întreţinere asumată contractual, aşa cum susţine reclamanta, instanţa de fond a apreciat că din faptul, dovedit pe deplin, că s-a manifestat agresiv verbal la adresa reclamantei, că reclamanta a fost nevoită – pe parcursul desfăşurării contractului – să-şi plătească singură contravaloarea medicamentelor şi a intervenţiilor chirurgicale la ochi, că au existat perioade de timp în care pârâta era nevoită să lipsească de la locuinţa reclamantei, lipsind-o astfel de suportul său, în condiţiile în care, datorită afecţiunilor de care suferă reclamanta, aceasta este încadrată în grad grav de handicap, permanent, cu asistent personal, rezultă clar că nu şi-a executat obligaţia de întreţinere nici sub aspect material şi nici psihologic.
In plus, nu este de neglijat nici răspunsul la interogatoriu al pârâtei, din care rezultă că venitul său lunar net este de circa 1.000 lei, sumă insuficientă pentru asigurarea atât a întreţinerii sale proprii, a întreţinerii reclamantei, cât şi suportării contravalorii cursurilor de învăţământ superior pe care le urmează şi a costurilor adiacente şi necesare desăvârşirii sale profesionale, pârâta fiind prin urmare în imposibilitate materială clară de a asigura îndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, chiar dacă pârâta era sprijinită material şi de părinţii săi, de la care primea produse şi alimente din gospodăria acestora.
Raportat la aceste împrejurări, având în vedere prevederile art. 1020 C.civ., instanţa de fond a dispus rezoluţiunea contractului din vina pârâtei şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Relativ la condiţiile necesare pentru a se dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere, şi anume punerea în întârziere a pârâtei, se constată că, dată fiind natura obligaţiei de întreţinere, debitorul este de drept în întârziere, potrivit art. 1079 pct.3 Cod civil din 1864, având în vedere caracterul alimentar al prestaţiei la care se obligă debitorul şi care trebuie să fie executată în mod succesiv, astfel că, în caz de neexecutare creditorul poate cere rezoluţiunea, fără a se putea da debitorului termen de graţie pentru plată.
Ca efect al rezoluţiunii pentru neexecutare dreptul de proprietate asupra bunului prestat de beneficiarul întreţinerii va fi redobândit de acesta din urmă, motive pentru care a fost admis şi acest capăt al cererii de chemare în judecată şi s-a dispus radierea din CF nr._ a or. Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtei A.M., urmând a fi înscris dreptul de proprietate al reclamantei I.E. cu privire la imobilul obiect al contractului situat în or. Sinaia, Str.S, jud. Prahova.
Faţă de admiterea cererii de chemare în judecată, a fost obligată pârâta A.M. la plata către reclamantă a sumei de 3.677,5 lei, compuse din taxa judiciară de timbru şi onorariul avocatului ales (f. 118, 231), datorate în temeiul art. 453 rap. la art. 451 Cod proc.civilă.
Pârâta A.M. a fost obligată să plătească statului suma de 677,5 lei, având în vedere disp. art. 18 din OUG nr. 51/2008, potrivit căruia „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume”, întrucât pârâta a căzut în pretenţiile reclamantei.
Prin cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional A.M. s-a solicitat obligarea pârâtei reconvenţionale la plata sumei de 33.096 lei, reprezentând restituirea prestaţiilor efectuate de aceasta pârâtei-reclamante ca urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, cu precizarea că suma solicitată nu include valoarea întreţinerii prestate reclamantei, ci următoarele prestaţii:
– preţul contractului de vânzare cumpărare de 24.000 lei,
– taxele de autentificare şi impozit la notar plătite cu ocazia încheierii actului;
– îmbunătăţirile efectuate la apartamentul pârâtei-reclamante, evaluate provizoriu la suma de 6.000 lei;
– impozitul casei plătit în perioada 2011-2014 în sumă de 344 lei.
Faţă de repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de întreţinere, pârâta reconvenţională I.E. a fost obligată să restituie reclamantei reconvenţionale A.M. suma de 24.000 lei, reprezentând preţul achitat pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, deoarece sub acest aspect contractul nu are caracter aleatoriu.
Aşa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare, în care se menţionează de către notarul public declaraţia vânzătoarei că a primit acest preţ la data autentificării contractului, dată la care pârâta reconvenţională a fost asistată şi de un reprezentant al Autorităţii Tutelare din cadrul Primăriei or. Sinaia, astfel cum se menţionează în cuprinsul actului, tocmai ca o măsură suplimentară de protejare a intereselor sale, având în vedere că este o persoană în vârstă şi vulnerabilă.
Deşi vânzătoarea I.E. susţine că nu a încasat acest preţ, o astfel de afirmaţie este lipsită de suport probator.
Cu privire la taxele de autentificare şi impozit la notar plătite cu ocazia încheierii actului, acestea nu vor fi suspuse restituirii, având în vedere culpa debitoarei reţinute în desfiinţarea contractului.
În ceea ce priveşte impozitele plătite de debitorul întreţinerii, în caz de rezoluţiune ele trebuie restituite de creditor, deoarece el redobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului transmis cu efect retroactiv, iar impozitele sunt sarcini ale proprietăţii, sens în care va fi obligată pârâta reconvenţională I.E. la restituirea către reclamanta reconvenţională A.M. a sumei de 260 lei, reprezentând impozitul pentru apartament achitat pentru anii 2013, 2014 şi 2012, potrivit chitanţelor depuse la dosar.
Cu privire la îmbunătăţirile efectuate la apartamentul pârâtei-reclamante, s-a reţinut că acestea au fost recunoscute de pârâta reconvenţională I.E., afirmând însă că nu este de acord cu plata contravalorii respectivelor lucrări, deoarece şi-a exprimat în mod clar refuzul faţă de reclamanta reconvenţională cu privire la efectuarea lor.
Martorii audiaţi în cauză au confirmat, la rândul lor, efectuarea respectivelor lucrări de către reclamanta reconvenţională, lucrări ce au fost efectuate în anul 2011 pe perioada în care pârâta reconvenţională I.E. era plecată la tratament balnear la Pucioasa, tocmai pentru a evita un disconfort ce i-ar fi fost creat pe perioada efectuării respectivelor lucrări.
Aceste lucrări au fost făcute la bucătăria apartamentului şi au constat în: achiziţionarea şi montarea de gresie şi faianţă, cumpărat şi montat hotă inox, chiuvetă inox, baterie chiuvetă, cumpărat şi montat în bucătărie două prize duble şi o priză cu 4 locaşuri, cumpărat şi montat mobilă bucătărie, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcţii întocmit de expert Mălăescu Gheorghe, fiind evaluate la suma de 6.059 lei (f. 196-197).
Martora Tudor Ioana Olimpia, audiată la cererea pârâtei, a arătat că a fost în apartamentul reclamantei la circa o lună după efectuarea renovării bucătăriei, iar reclamanta era mulţumită de lucrările efectuate, „spunând că este frumos ceea ce s-a făcut”.
Deşi martora Iancu Cristina a arătat cu privire la aceste lucrări că reclamanta şi-a exprimat nemulţumirea, spunându-i că nu a fost de acord cu efectuarea lor, o astfel de atitudine a reclamantei s-a manifestat faţă de martoră după ce au apărut neînţelegerile dintre părţi în cursul anului 2013.
De altfel, chiar reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 32 din interogatoriu recunoaşte că a oferit pârâtei suma de 5.000 lei, reprezentând preţul mobilei de bucătărie, al gresiei şi faianţei montate, pentru a proceda la „stricarea actului”, pentru ca ulterior să afirme că nu este de acord cu plata contravalorii respectivelor lucrări, deoarece pârâta nu i-a solicitat acordul la efectuarea lor.
Astfel fiind, nu se poate reţine că reclamanta s-ar fi opus lucrărilor de renovare a bucătăriei apartamentului ce au fost efectuate de pârâtă în cursul anului 2011, deoarece aceasta a cunoscut foarte bine intenţia pârâtei de a efectua respectivele lucrări pe perioada de timp în care urma reclamanta să fie plecată la tratament balnear la Pucioasa, faţă de împrejurarea că pârâta se îngrijise de achiziţionarea anterioară a gresiei şi faianţei pe care le depozitase în apartament.
În condiţiile în care nu ar fi fost de acord cu respectivele lucrări, apare de neînţeles atitudinea recunoscută la interogatoriu de a o despăgubi pe pârâtă pentru efectuarea lor, în cazul în care s-ar fi desfiinţat contractul dintre părţi.
În consecinţă, a fost obligată pârâta reconvenţională şi la plata sumei de 6.059 lei către reclamanta reconvenţională A.M., reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri efectuate la apartament.
În temeiul art. 453 rap. la art. 451 C.pr.civilă, a fost obligată pârâta reconvenţională I.E. să plătească reclamantei reconvenţionale A.M. suma de 4.298 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta I.E. critică sentinţa arătând că, soluţia adoptată de instanţa de fond cu privire la cerere reconvenţională este netemeinică, prin prisma interpretării normelor de drept substanţial care au fost avute în vedere cu ocazia deliberării.
I. În ceea ce priveşte obligarea reclamantei la plata sumei de 24.000 lei reprezentând preţul vânzării-cumpărării, instanţa de fond ar fi trebuit să facă o atentă analiză a contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere, în urma căreia sa observe preţul redus al imobilului şi valoarea întreţinerii.
Problema delimitării fata de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii şi al unei sume de bani, situaţie care prezintă importanţă în ipoteza neexecutării obligaţiei de întreţinere, în privinţa acordării termenului de graţie şi a punerii în întârziere a debitorului, a interpretării clauzelor neclare din contract ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului.
Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligaţia principală, scopul principal urmărit de către parţi la încheierea contractului.
Astfel, întrucât raportul dintre preţul în bani şi cel în natură nu poate fi calculat, valoarea întreţinerii fiind aleatorie, în lipsa de alte criterii, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului: contractul va fi de întreţinere daca prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat. iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpărare.
Pentru determinarea corectă a contractului încheiat între părţi, instanţa de judecată trebuia să stabilească care a fost obiectul contractului, precum şi care a fost obligaţia principala asumată de pârâta din prezenta cauză, precum şi scopul urmărit de părţi la încheierea contractului. Din toate probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti a rezultat că obligaţia corelativă asumată de pârâtă prin contractul încheiat a fost aceea de întreţinere.
Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere: chiar dacă în contract s-a stipulat preţul imobilului înstrăinat acest fapt este irelevant şi nu poate modifica natura juridică a contractului.
Aşa-zisa vânzare contra preţului de 24.000 lei reprezintă în realitate un contract de întreţinere şi nu unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, cu atât mai mult cu cat preţul înscris în contract nici nu a fost primit de către recurenta-reclamanta.
Aşa cum a arătat şi în cererea introductivă de instanţa, deşi prin contractul de vânzare-cumpărare descris mai sus cumpărătoarea şi-a asumat obligaţia de întreţinere faţă de reclamanta din prezenta cauză în realitate aceste obligaţii nu au mai fost executate de către pârâtă încă din cursul anului 2012, aceasta manifestând permanent o atitudine şicanatorie şi de dezgust la adresa reclamantei, şi mai mult decât atât preţul înscris în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit niciodată.
II. Referitor la obligarea pârâtei de a plăti suma de 260 lei reprezentând impozit achitat aferent anilor 2011-2014, consideră că şi această soluţie adoptată de către instanţa de judecata este netemeinică, având în vedere faptul că intimata-pârâtă, în calitate de proprietară a imobilului ce a făcut obiectul contractului, avea obligaţia legală de a achita impozitele aferente proprietăţii sale.
Faptul că ulterior, intimata-pârâtă a înţeles să nu- şi mai respecte obligaţia de întreţinere asumată faţă de reclamantă, şi astfel s-a ajuns în situaţia ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară prin efectul rezolutiunii, nu poate fi imputat reclamantei, şi cu atât mai mult nu poate fi stabilită în sarcina de plata a recurentei o obligaţie de plată a unei sume de bani pe care nu o datora.
Practic, adoptând această soluţie faţă de reclamantă, instanţa de fond a încălcat într-un mod flagrant principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, dând astfel posibilitatea intimatei-pârâte, contrar legii, de a se întemeia pe propria culpă în cererea sa de restituire a sumei de 260 lei, plătită cu titlul de impozit.
III.Referitor la îmbunătăţirile aduse imobilului cuantificate la suma de
6.059 lei, solicită a se constata că acestea au fost efectuate de către proprietarul de drept la acea dată (intimata A.M.), fără a avea însă acordul prealabil al reclamantei, însă chiar şi aşa, riscul contractului a fost asumat de către intimata-pârâtă din momentul în care a înţeles să înceteze prestarea obligaţiei de întreţinere. De asemenea, consideră că îmbunătăţirile efectuate reprezintă cheltuieli voluptorii, aşa cum rezultă şi din depoziţia martorei lancu Cristina care a afirmat faptul că “nici mobila şi nici dotarea bucătăriei nu presupuneau înlocuirea acestora, aceste îmbunătăţiri fiind făcute în lipsa reclamantei şi fără a avea acordul acesteia,”
Chiar şi dacă instanţa de fond a considerat că îmbunătăţirile aduse bucătăriei reclamantei au fost unele utile, soluţia de obligare a reclamantei la plata sumei de 6.059 lei tot nu se justifică, prin raportare la disp. art. 2257 alin. 2 N.C.Civ. care prevede faptul că “debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrana, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, precum şi folosirea unei locuinţe corespunzătoare.”
Astfel, chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că îmbunătăţirile efectuate sunt unele utile şi necesare, acestea fac parte, conform voinţei legiuitorului, din obligaţia specială, expresă şi echivocă pe care debitorul obligaţiei de întreţinere şi-o asumă la momentul încheierii contractului.
În considerarea aceluiaşi raţionament, legiuitorul a înţeles să prevadă expres în cuprinsul art. 2263 alin. 5 N.C.Civ. faptul că “în cazul în care rezoluţiunea se pronunţa pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. 2 sau 3, debitorul în culpă nu poate obţine restituirea prestaţiilor de întreţinere deja executate”
IV.Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, consideră că este nelegală obligarea reclamantei la plata sumei de 4.298 lei reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că nu reclamanta este cea care a picat în pretenţii şi nu din culpa ei s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
În lipsa prestaţiilor asumate de pârâta prin contractul de întreţinere, reclamanta s-a văzut în situaţia de a solicita instanţei de judecată rezoluţiunea contractului, situaţie în care chiar şi instanţa de judecată de la fond a sancţionat neexecutarea obligaţiei de întreţinere asumată de pârâtă prin rezoluţiunea contractului. Astfel, văzând vina exclusivă a intimatei-pârâte în rezoluţiunea contractului, consideră că nu se impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea prezentul apel, schimbarea în parte a soluţiei instanţei de fond în sensul respingerii cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.
În dovedirea motivelor de apel solicită încuviinţarea: probei cu înscrisuri şi proba în specialitatea expertiză construcţii.
Pârâta A.M. critică soluţia instanţei de fond arătând că deşi instanţa reţine în considerentele hotărârii nesinceritatea atitudinii reclamantei şi poziţia sa oscilantă pe parcursul derulării procesului, apreciază, în ciuda probelor administrate în cauză că şi-a executat parţial obligaţiile de întreţinere a reclamantei.
Faptul că reclamanta şi-a achitat câteva bonuri la farmacie pentru medicamentele cumpărate de aceasta, sau că obligaţia asumată era una intuitu personae şi implică acea competentă psihologică de care era lipsită intimata reclamantă o scurta perioada de timp fiind suplinită în îndeplinirea obligaţiilor asumate de către o prietenă, nu înseamnă din punctul său de vedere că obligaţiile asumate nu au fost executate sau au fost executate necorespunzător pentru a fi sancţionaţi în maniera desfiinţării actului.
O neexecutare parţială nu totală în mod sporadic, impusă de anumite condiţii inerente unei vieţi normale a oricărei fiinţe, respectiv înscrierea la facultate şi frecventarea de 2 ori pe lună a cursurilor aferente, nu consideră că ar fi motive suficient de întemeiate pentru ca instanţa să aplice o sancţiune atât de dură precum rezoluţiunea actului.
De asemenea faptul că pârâta aşa cum s-a reţinut în hotărâre are un venit de numai 1000 lei şi pe cale de consecinţă nu are posibilităţile materiale necesare asigurării întreţinerii sale cât şi a reclamantei, nu constituie motiv real de desfiinţare a actului în condiţiile în care a dovedit că reclamanta a avut cunoştinţă de la început de posibilităţile sale materiale dar ea a avut în vedere mai mult ajutorul medical şi sprijinul medical pe care îl putea oferii, iar 3 ani de zile din 2010 când a fost încheiat contractul şi până în 2013, când a început să-şi manifeste nemulţumirile odată cu o mai veche prietenie reînnodată, nu s-a pus între acestea o astfel de problemă.
Din punctul său de vedere, consideră că a dovedit instanţei îndeplinirea cu prisosinţă a obligaţiilor asumate la întocmirea contractului până la momentul la care reclamanta a refuzat efectiv să mai primească în orice mod, executarea obligaţiilor sale, iar această situaţie nu poate fi invocată în apărarea sa pentru că nimeni nu poate invoca propria turpitudine în obţinerea de drepturi.
Contractul încheiat de reclamantă cu pârâta a fost nu numai unul de vânzare cumpărare cu clauza de întreţinere, ci reclamanta şi-a rezervat şi un drept de uzufruct viager asupra întregului imobil şi cu toate acestea i-a promis şi chiar a rugat-o să locuiască împreună cu ea pentru a o ajuta şi sprijini zilnic la tot ceea ce avea nevoie şi aşa a şi făcut în condiţiile în care era suficient în raport de clauzele contractuale să-i asigure doar de la distanţă hrană zilnică, încălzire, medicaţie, etc.
În momentul în care reclamanta a intrat în relaţii cu o mai veche prietenă a sa din Braşov care şi-a vândut casa copilului, a început după 3 ani de convieţuire normală fără probleme deosebite şi imputaţii nejustificate, să nu-i mai convină absolut nimic.
A audiat martori în cauză care au confirmat pe deplin susţinerile sale respectiv Mihai Emilia care a specificat “în urma cu jumătate de an au apărut problemele dintre părţi”, “pârâta îi făcea reclamantei toate plăcerile”, “reclamanta ajunsese să nu-i mai convină nimic din ce făcea pârâta”, “relaţia dintre cele două s-a rupt în momentul în care reclamanta a schimbat yala şi a anunţat-o că nu o mai primeşte în casă”, “în perioada 2010-2013 reclamanta nu a avut nemulţumiri la adresa pârâtei, “a considerat că reclamanta o trata pe pârâtă ca pe o sclavă” “îi gătea reclamantei la doua zile cu mai putină sare, reclamanta îşi făcea singură rău refuzând sfaturile pârâtei”.
In aceeaşi notă de grijă permanentă acordată reclamantei chiar şi atunci când era plecată de acasă sunt şi declaraţiile celei de-a doua martore audiate în cauză.
Un aspect important este recunoaşterea de însăşi martora reclamantei Iancu Cristina respectiv faptul că “în 2013 perioada martie-aprilie a aflat de neînţelegerile pârtilor”, “înainte de august 2013 îi cumpăra sporadic”.
Există de altfel şi răspunsul personal la interogatoriu al reclamantei care la întrebarea 32 recunoaşte că i-a oferit 5000 lei pentru stricarea actului şi nu pentru a nu mai locui împreună cu ea conform contractului şi să-şi îndeplinesc în continuare clauza contractuală.
Aceasta situaţie vine să confirme încă o dată daca mai era necesar că reclamanta “a activat’ clauza contractuală atunci când i-a convenit şi a urmărit prin orice mijloace să strice actul şi nu să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale.
O asemenea atitudine consideră că trebuie sancţionată de instanţă cu respingerea acţiunii datorită îndeplinirii în totalitate de către pârâtă a clauzelor contractuale până la momentul la care a putut realiza acest lucru întrucât peste voinţa reclamantei aceasta îndeplinire este imposibilă.
De altfel, i-a notificat încă din vara anului 2013 reclamantei buna sa intenţie de continuare a contractului, dar răspunsul la notificarea sa a fost refuzul total de a mai primi această întreţinere, situaţie care aşa cum a precizat anterior nu-i poate fi imputabilă.
S-a precizat în practica de specialitate că echitatea şi buna credinţă se manifestă în echilibrul obligaţiei asumate şi care trebuie să fie executate de părţile contractuale întocmai cum au fost asumate.
Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că a manifestat în permanenţă bună credinţă în relaţiile cu reclamanta intimată, înţelegând obligaţiile asumate în cuprinsul contractului şi executându-le în măsura bunului simt şi al măsurii bunei cuviinţe, însă reclamanta şi-a dorit un om permanent la dispoziţia sa exclusivă, nu “sclav” aşa cum în mod plastic a declarat martora audiată în cauză.
O asemenea atenţie şi sprijin nu i-au putut fi acordat nici de propriul fiu, dar le pretinde în mod exclusiv în prezent de la pârâtă, situaţie care nu poate fi îndeplinită de nimeni, oricât de mult sa-r strădui.
Pentru toate aceste solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
In drept art. 480 Cod proc. Civ.
A solicitat pârâta proba cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1981/310/2013.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că următoarele:
Referitor la apelul declarat de pârâta A.M., tribunalul constată că, aceasta nu a achitat taxa judiciară de timbru la care a fost obligată prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2014, în cuantum de 775,5 lei.
Potrivit OUG nr. 80/2013, art. 1, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată la prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 de lei, iar în cazul acţiunilor şi cererilor evaluabile în bani, taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 20 de lei.
Cum pârâta a declarat în mod expres că nu doreşte să achite taxa judiciară de timbru la care a fost obligată prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2014, tribunalul având în vedere disp. art. 23 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, urmează să admită excepţia netimbrării invocată din oficiu şi să anuleze apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 624 din 27.06.2014 ca netimbrat.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă, tribunalul constată că, aceasta afirmă că, aşa-zisa vânzare contra preţului de 24.000 lei reprezintă în realitate un contract de întreţinere şi nu unul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, preţul nefiind plătit niciodată.
Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1687 din 15 octombrie 2010, aflat la fila 9 dosar fond, reclamanta I.E. a vândut pârâtei A.M., apartamentul situat în Sinaia, strada Stânjeneilor, nr. 2, bloc 2, sc. B, et. 1, jud. Prahova, compus din două camere şi dependinţe, o cotă indiviză nespecificată din părţile şi dependinţele de folosinţă comună ale blocului şi teren aferent în suprafaţă indiviză de 12,80 mp.
În cuprinsul contractului de vânzare cumpărare s-a specificat că preţul vânzării constă în suma de 24.000 lei, pe care vânzătoarea- reclamanta din prezenta cauză- declară că l-a primit de la cumpărătoare- pârâta A.M.- la data autentificării contractului, precum şi în obligaţia de întreţinere pe tot timpul vieţii sale.
Rezultă în mod cert că părţile au stabilit atât preţul contractului cât şi obligaţia de întreţinere ceea ce determină calificarea contractului ca fiind de vânzare cumpărare şi nu de întreţinere.
Intenţia comună a părţilor a fost aceea de a încheia un act translativ de proprietate în schimbul unui preţ si a întreţinerii, obligaţia principală a dobânditorului fiind aceea de a plăti preţul iar convenţia are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, astfel încât raportul juridic este supus regulilor privitoare la vânzare-cumpărare.
Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, pornindu-se de la voinţa reală a părţilor, de la acordul real al voinţelor părţilor şi nu de la cuvintele în care acest acord a fost exprimat.
Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg, ele nu pot fi desprinse din contextul în care se încadrează, disp. art. 982 din Vechiul Cod Civil în vigoare la data încheierii contractului, arătând că, toate cauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg.
Aşadar, în cadrul speţei de faţă, rezultă în mod clar intenţia părţilor la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv aceea de a vinde şi de a cumpăra cu obligaţia pentru cumpărătoare de a asigura şi întreţinerea vânzătoarei, întreţinere constând în asigurarea hranei zilnice, încălzirea locuinţei şi asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputinţă cu asistenţă medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătoarei, ori de câte ori este nevoie, facerea menajului iar la deces să-i facă înmormântarea şi pomenirile după datini.
De asemenea, prin contract, vânzătoarea şi-a rezervat un drept de uzufruct viager asupra întregului imobil. S-a prevăzut în contract că pârâta, în calitatea sa de cumpărătoare intră de drept în stăpânirea imobilului vândut la data autentificării iar în stăpânirea de fapt la după încetarea din viaţă a vânzătoarei.
Cât priveşte obligaţia sa la plata sumei de 260 lei reprezentând impozit, tribunalul constată că, atât timp cât s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară era firesc ca reclamanta să restituie pârâtei suma achitată de aceasta cu titlu de impozit, imobilul revenind acesteia în proprietate.
Cu privire la îmbunătăţirile aduse imobilului, se constată că din răspunsul reclamantei la interogatoriu luat, aceasta susţine că, a oferit pârâtei suma de 5000 lei ce reprezintă preţul mobilei de bucătărie, al gresiei, faianţei montate şi pentru –stricarea actului- ( răspunsul la interogatoriu întrebarea nr. 32, fila 206 dosar fond).
De altfel, aceasta, astfel cum rezultă din depoziţia martorei Tudor Ioana Olimpia, a fost mulţumită de îmbunătăţirile efectuate, spunând că este frumos ce s-a făcut.
Afirmaţia în sensul că nu a fost de acord cu efectuarea lucrărilor este făcută după ce au apărut neînţelegerile între părţi şi pe de altă parte pârâta a cumpărat anterior plecării reclamantei la tratament la Pucioasa, materialele necesare, respectiv gresia şi faianţa pe care le-a depozitat în apartament.
Aşa fiind, instanţa de fond a dispus în mod corect obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la apartament.
Cheltuielile voluptuarii reprezintă sume de bani sau muncă, investite de către posesorul unui bun pentru plăcerea sa personală şi care nu măresc valoarea lucrului. Proprietarul nu poate fi obligat să restituie aceste cheltuieli indiferent dacă posesorul care le-a efectuat a fost de bună credinţă sau de rea credinţă.
Spre deosebire de cheltuielile voluptuarii, cheltuielile utile reprezintă suma de bani sau muncă, investite de posesorul unui lucru în vederea ameliorării stării materiale a acestuia şi care deşi nu sunt necesare, sporesc valoarea lucrului. Proprietarul este obligat să restituie atât posesorului de bună credinţă cât şi celui de rea credinţă cheltuielile de acest gen, în măsura în care ele au creat un spor de valoare lucrului.
Ori aceste lucrări au adus un spor de valoare, o îmbunătăţire imobilului, astfel că reprezintă cheltuieli utile şi care atrag în mod automat obligaţia de restituire celui care le-a făcut.
Suma de 4298 lei pe care reclamanta a fost obligată să o plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cheltuielile de judecată reprezintă, potrivit definiţiei de mai sus, o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câştigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluţionat prin hotărâre judecătorească. Art. 274 C. pr. civ., stabileşte principiul potrivit căruia partea care pierde procesul este obligată la cererea părţii care a câştigat procesul să suporte cheltuielile de judecată. Partea care cere cheltuieli de judecată trebuie să prezinte dovezi asupra cheltuielilor făcute iar instanţa va trebui să motiveze acordarea cheltuielilor de judecată.
Aşa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenţă , se poate afirma că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Aşadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.
Principiul fundamental care guvernează procesul civil, proces al intereselor private, este principiul disponibilităţii.
Una dintre regulile pe care le presupune principiul disponibilităţii este aceea că reclamantul este cel care determină limitele cererii de chemare în judecată, iar pârâtul, pe cele ale apărării. Acest principiu presupune că judecătorii trebuie să se pronunţe numai asupra cererilor formulate de reclamant şi numai asupra apărărilor făcute de către partea adversă. Raportat la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectarea principiului disponibilităţii presupune acordarea cheltuielilor de judecată numai în măsura şi în cuantumul în care au fost solicitate. tot principiul disponibilităţii impune ca judecătorii să micşoreze cuantumul cheltuielilor de judecată.
Astfel, acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu respectarea principiului disponibilităţii, precum şi a disp. art. 274 C. pr. civ. care reglementează acordarea acestora, fiind depuse dovezi în acest sens de pârâtă.
Tribunalul va respinge cererea de completare probatorii formulată de reclamantă în baza disp. art. 295 C. pr. civ., întrucât nu rezultă necesitatea unor probe suplimentare în apel în condiţiile în care la fond au fost administrate probe cu înscrisuri suficiente pentru a forma convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată.
Cât priveşte proba cu expertiză constructor solicitată de reclamantă, tribunalul constată că, nu se impune efectuarea acesteia, preţul stabilit în contract fiind determinat prin acordul de voinţă al părţilor şi totodată obiectul contractului l-a constituit şi obligaţia pârâtei de a presta întreţinere reclamantei .
Pentru a se considera că preţul este unul serios şi nu derizoriu, trebuie să existe o proporţie între cuantumul lui aşa cum este stabilit de părţi şi valoarea reală a bunului.
Preţul este neserios (derizoriu), în cazul în care nu reflectă valoarea reală a bunului, adică este atât de disproporţionat în raport cu valoarea lucrului vândut, încât apare ca ridicol, în sens juridic, ca inexistent.
Astfel nu se poate susţine că preţul stabilit în contract nu a fost un preţ real, atât timp cât părţile au căzut de comun acord asupra acestuia fiind reprezentat de suma de 24.000 lei primită de vânzătoare la data autentificării contractului de vânzare cumpărare şi de obligaţia de întreţinere pe tot timpul vânzătoarei.
Pe de altă parte, reclamanta a solicitat la instanţa de fond rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare pentru neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere de către pârâtă. Aceasta nu a investit nici un moment instanţa de fond cu o cerere de constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare pentru neseriozitatea preţului stabilit în contract ori solicitarea pentru prima oară în apel a acestui lucru echivalează cu o cerere nouă fiind inadmisibilă în faza apelului.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge apelul declarat de reclamantă ca nefondat potrivit disp. art. 480 C. pr. civ.
În baza disp. art.453 C. pr. civ., tribunalul va dispune obligarea apelantei reclamante să plătească apelantei pârâte 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
