În drept, invocă dispoziţiile art. 138 lit a, c, d, e, g din Legea insolvenţei.
În motivarea cererii, arată reclamanta că debitorul a avut ca unic asociat şi administrator statutar pe BM din anul 2008 şi până la deschiderea procedurii insolvenţei. În realitate, în perioada 2008-2011, conducerea efectivă a societăţii şi administrarea acesteia s-a realizat de pârâtă, sora administratorului judiciar.
Cu privire la fapta de la art. 138 lit. a: în ultimele trei luni de activitate, chiar şi după deschiderea procedurii, cei doi pârâţi au încasat importante sume de bani din casieria societăţii, în dauna creditorilor acesteia. Depune în susţinere dispoziţii de plată către casierie:
– în număr de 6, emise în decembrie 2010, prin care s-a plătit un total de 45.000 lei către BM,
– 4 emise în ianuarie 2011 de 30.000 lei pentru plata lui BM,
– 5 emise în februarie 2011 pentru 46.002,82 lei, pentru plata aceluiaşi.
Mai arată reclamantul că pentru luna decembrie 2010, contul casa are valoarea de 1.032.659,71 lei, contul „cheltuieli privind mărfurile” are valoarea de 698.437,73 lei, iar contul profit şi pierdere arată profit. În aceste condiţii, rezultă că pârâţii au dispus de suma de 450000 lei micşorând considerabil profitul societăţii.
Pentru luna ianuarie, contul Casa are 39606,69 lei, contul „cheltuielile cu mărfurile”are 68990,33 lei, iar contul profit şi pierdere înregistrează profit. Rezultă că administratorii au dispus de suma de 40000 lei micşorând profitul.
În februarie 2011, casa în lei avea 84.366,19 lei, cheltuielile cu mărfurile 137470,6 lei, iar contul de profit şi pierdere înregistra pierderi, astfel încât suma de 46.002,82 lei din dispoziţiile de plată au majorat pierderea societăţii.
Cu privire la fapta de la art. 138 lit. c:
Apreciază reclamantul că este evidentă decizia luată de administratori şi punerea în a acestei decizii de a continua activitatea, chiar şi după declanşarea procedurii insolvenţei, cu scopul ca administratorul să mai încaseze unele sume provenite din vânzarea mărfurilor, lucru care a avut ca efect majorarea debitelor societăţii şi adâncirea stării de .
Cu privire la fapta de la art. 138 lit. d:
Arată reclamantul că nici una dintre dispoziţiile de plată emise către casierie în decembrie, ianuarie şi februarie prin care s-au plătit sume de bani administratorului statutar nu poartă viza departamentului financiar contabil, iar cele de ianuarie şi februarie nu poartă decât ştampila unităţii, nu şi semnătura conducătorului.
Cu privire la fapta de la art. 138 lit. e:
În situaţia financiară prezentată la 30.06.2010, debitoarea figura cu stocuri marfă de 232.857 lei, iar administratorul de fapt a declarat că din împrejurări şi cauze necunoscute marfa din magazin nu mai există. Acest lucru, în opinia sa, reprezintă o faptă de scoatere sau ascundere a unor active din patrimoniul societăţii.
Cu privire la fapta de la art. 138 lit. g:
În luna precedentă încetării plăţilor, administratorii au plătit sau au dispus să plătească cu preferinţă unui creditor în dauna celorlalţi.
Prejudiciul, în opinia reclamatului, constă în creanţele înscrise la masa credală şi care nu au putut fi acoperite. De asemenea, consideră că există o legătură de cauzalitate între modul în care a fost administrată societatea şi prejudiciu.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri, care au fost depuse la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:
Potrivit relaţiilor oferite de ORC, societatea S.C. B S.R.L. a fost înfiinţată la 26.05.2006, având unic asociat şi administrator pe RN.
La 30.07.2008, BM devine unic asociat şi administrator al societăţii.
Prin sentinţa comercială nr. ../10.01.2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, judecător sindic, este deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B S.R.L., la solicitarea creditorului DGFP.
Prin sentinţa comercială nr. …/28.02.2011, judecătorul sindic a dispus intrarea debitorului în faliment.
Potrivit tabelului definitivat al creanţelor debitorului, datoriile societăţii constau în creanţe fiscale în valoare de 80.484 lei şi cheltuielile către E.ON ENERGIE în sumă de 8,83 lei.
Creanţele bugetare rezultă din titluri executorii emise după preluarea mandatului de către BM, referitor la obligaţii bugetare născute de asemenea ulterior preluării gestiunii de către pârât. Restul creanţelor reprezintă datorii către un furnizor pentru servicii prestate în perioada cât pârâtul a fost administrator.
În fapt, debitoarea a fost administrată de pârâta BN, ea fiind şi cea care s-a legitimat ca mandatară a debitoarei, invocând procura autentică …/18.08.2008 şi cea care a predat lichidatorului judiciar documentaţia financiar contabilă a societăţii falite(V2, fila 74 şi urm.). În notele explicative date lichidatorului judiciar, pârâta a confirmat împrejurarea că a administrat societatea debitoare.
În drept, art. 138 din Legea insolvenţei permite obligarea persoanelor responsabile de cauzarea insolvenţei la parte din pasivul societăţii, în condiţiile în care se întrunesc cerinţele răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de acest text de lege: săvârşirea uneia din faptele de la art. 138, fapta să fi cauzat insolvenţa debitoarei şi prejudiciul, vinovăţia autorului. Art. 138 prevede expres şi limitativ faptele care atrag răspunderea şi nu instituie nici o prezumţie legală referitor la vinovăţie sau cauzalitate, nici absolută nici relativă, astfel încât reclamantul are întotdeauna sarcina de a proba în concret toate elementele legale.
Faptele reglementate de Legea insolvenţei imputate pârâtei sunt:
138 lit. a: folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane;
138 lit. c: dispunerea, în interes personal a continuării unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi;
138 lit d: ţinerea unei contabilităţi fictive sau au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
138 lit.e: deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia;
138 lit. g: în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Verificând condiţiile răspunderii delictuale speciale, instanţa reţine ca fiind probată calitatea pârâtului de administrator statutar al debitoarei şi a pârâtei de administrator în fapt a activităţii societăţii.
În ceea ce priveşte starea de insolvenţă, conform raportului cauzal, întocmit de administratorul judiciar şi publicat în BPI, necontestat, aceasta s-a instalat în perioada în care pârâţii erau administratori.
Prejudiciul este probat de reclamant, rezultând din imposibilitatea debitorului de a acoperi creanţele menţionate în tabelul definitiv de creanţe.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă, în luna anterioară deschiderii procedurii insolvenţei şi în primele două luni după deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului, au fost emise dispoziţii de plată din casieria unităţii către administratorul statutar BM în valoare totală de 131.002,82 lei.
Din declaraţia pârâtei făcută lichidatorului judiciar rezultă că societatea debitoare şi-a continuat activitatea pentru lichidarea stocurilor avute(societatea desfăşura activitate de vânzare într-un magazin), având încasări mari în perioada decembrie 2010-februarie 2011). Majoritatea acestor încasări însă nu a fost utilizată pentru acoperirea creditorilor societăţii, ci a fost ridicată din casieria unităţii de cei doi pârâţi, potrivit dispoziţiilor de plată.
Anterior deschiderii procedurii insolvenţei, sumele ridicate de 45.000 lei de BM ar fi putut acoperi jumătate din datoriile societăţii, astfel încât ridicarea sumelor intră în elementul material al faptelor de la art. 138 lit a şi e: folosirea bunurilor societăţii în folosul unei alte persoane şi ascunderea activului societăţii, cu atât mai mult cu cât pârâţii nu au cu probe în contradovadă pentru a justifica temeiul ridicării acestor sume(BM nu s-a înscris ca şi creditor al societăţii pe tabelul creditorilor). De săvârşirea acestor fapte se fac vinovaţi ambii pârâţi, pârâta fiind cea care a administrat patrimoniul debitoarei în această perioadă, iar pârâtul fiind cel care a ridicat sumele.
Cu privire la sumele ridicate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei din patrimoniul debitoarei, acestea ar fi putut acoperi complet datoriile societăţii şi ar fi putut asigura reorganizarea debitorului aflat în procedura insolvenţei generale. Preluarea acestor sume de pârâţi a determinat intrarea în faliment a debitorului.
De asemenea, potrivit ultimelor bilanţuri, la finele lunii ianuarie şi începutul lui februarie societatea mai avea stocuri de 63.108 lei, despre care pârâta susţine că le-a lăsat în magazin şi au dispărut inexplicabil. Această justificare nu este suficientă pentru a înlătura prezumţia însuşirii bunurilor societăţii de către pârâţi, prezumţie pe care judecătorul o trage din lipsa bunurilor şi pe care o coroborează cu atitudinea pârâţilor şi cu înscrisurile depuse de reclamant(actele contabile şi dispoziţiile de plată).
Faptele reţinute în sarcina pârâţilor, care se încadrează în dispoziţiile art. 138 lit a şi e, au condus la apariţia stării de insolvenţă şi la adâncirea acesteia.
Cu privire la fapta de la lit d, doar pârâtului ca şi administrator statutar îi reveneau obligaţiile legale de a ţine legal contabilitatea.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâţii „au ţinut o fictivă” sau că „nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Lichidatorul judiciar susţine că dispoziţiile de plată nu sunt vizate sau semnate de conducătorul unităţii.
Aceste aspecte nu intră în elementul material al faptei de la lit d, privesc doar formal anumite cerinţe de emitere a unui act contabil.
În ceea ce priveşte fapta de la lit.c, nu s-a probat continuarea unei activităţi care a condus persoana juridică la încetarea de plăţi, debitoarea continuându-şi activitatea pentru lichidarea stocurilor, chiar după deschiderea procedurii insolvenţei. Faptul că beneficiile lichidării au fost însuşite de pârâţi intră în reglementarea de la art. a şi e, iar nu în reglementarea de la art. 138 lit.c.
Cu privire la fapta de la lit.g, nu s-a probat calitatea de creditor a numitului BM, care ar fi fost plătit cu prioritate în detrimentul celorlalţi creditori.
Însă, apreciind că sunt întrunite toate cerinţele răspunderii civile speciale prevăzute pentru administratorii societăţii falite de textul dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a) şi e), întrucât pârâţii nu a răsturnat proba produsă împotriva lor cu privire la sumele ridicate şi la stocurile identificate (active şi disponibilităţi băneşti pe care nu le-au predat pentru a fi valorificate), faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că se impune ca în temeiul dispoziţiilor art.138 din privind procedura insolvenţei, să fie admisă acţiunea formulată de către lichidatorul judiciar privind stabilirea răspunderii personale a pârâţilor şi să stabilească răspunderea personală a acestora în solidar în sensul că ii va obliga să acopere întreg pasivul rămas neacoperit al debitoarei potrivit tabelului definitiv consolidat al creanţelor întocmit de către lichidatorul judiciar.
