Potrivit art. 139 alin.2 Cod procedură penal, când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. Textul nu face distincţie între faza de urmărire penală şi cercetarea judecătorească, ceea ce înseamnă că măsura preventivă prevăzută de art. 1451 Cod procedură penală poate fi revocată în orice stadiu al procesului, până la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă interzicerea dreptului la liberă circulaţie nu mai este proporţională cu situaţia care a creat-o.
Prin încheierea din 25 februarie 2008, Tribunalul Suceava a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara prev. de art. 1451 Cod procedură penală luată faţă de inculpatul C.I. prin încheierea din 18 mai 2005 a Judecătoriei Suceava. Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura preventivă a arestării prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 525 din 23.04.2004 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în baza căreia s-a emis şi mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Această măsură a fost prelungită succesiv până la data de 19.07.2005 şi menţinută ulterior de către instanţă.
Prin încheierea din 18 mai 2005 Judecătoria Suceava în temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prev. de art. 1451 Cod procedură penală, măsură ce a fost menţinută conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală prin sentinţa penală nr. 237 din 23.03.2007 a aceleiaşi instanţe.
Tribunalul Suceava a considerat că măsura preventivă prev. de art. 1451 nu se mai impune apreciind că buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi asigurată şi fără luarea unei măsuri faţă de inculpat, iar restrângerea în continuare a libertăţii de circulaţie ar putea depăşi durata rezonabilă la care se referă art. 5 din CEDO.
Astfel, dacă iniţial prin faptele deduse judecăţii s-a putut provoca o tulburare a ordinii de drept şi o stare de insecuritate în rândul colectivităţii din care face parte inculpatul, odată cu trecerea timpului, acest pericol s-a diminuat până la dispariţie.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu motivarea că pentru faza de judecată, nu există nicio dispoziţie expresă din care să rezulte o limitare în timp sau obligaţie a instanţei de a verifica legalitatea şi temeinicia acestei măsuri şi ca atare ea poate dura până la judecarea definitivă a cauzei. Dispoziţiile art. 5 pct. 3 CEDO se referă la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanelor arestate sau reţinute şi nu au în vedere celelalte măsuri preventive.
Deşi dreptul la liberă circulaţie este garantat de Constituţia României, potrivit art. 2 alin. 3 din Protocolul nr. 4 dreptul la liberă circulaţie şi de a părăsi ţara poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.
Raportat la cauza de faţă, menţinerea măsurii restrictive se impunea tocmai pentru a fi atins scopul procesului penal şi pentru a se asigura prezenţa inculpatului la termenele stabilite de instanţă în vederea audierii lui, dacă se consideră necesar.
De asemenea,s-a arătat că în cauză nu se poate discuta despre dispariţia temeiurilor care au justificat măsura obligării de a nu părăsi ţara în situaţia în care, faptele pentru care a fost cercetat şi condamnat inculpatul în primă instanţă, sunt deosebit de grave, iar conduita inculpatului impune o asemenea măsură deoarece el este cercetat pentru mai multe infracţiuni grave.
Revocarea măsurii înlătură garanţia că inculpatul nu se va sustrage de la judecată, în condiţiile în care acesta nu se prezintă în faţa instanţei.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi în conformitate cu art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea unei măsuri preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că o măsură preventivă poate fi revocată atât în timpul urmăririi penale cât şi în timpul judecăţii în orice stadiu al procesului până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Potrivit art. 136 Cod procedură penală măsurile preventive au ca scop asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, respectiv împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată sau executarea pedepsei. Este adevărat că, în cauză, nu sunt aplicabile disp. art. 5 pct. 3 din CEDO acestea referindu-se la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanelor arestate sau deţinute – lipsite de libertate, însă chiar prin înlăturarea acestei motivări nu se mai justifică menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara măsură dispusă anterior intrării în vigoare a Legii 356/2006, inculpatul neavând nicio altă obligaţie de respectat dintre cele prevăzute de art. 145 Cod procedură penală din actuala reglementare.
Curtea constată că la acest moment, dat fiind că inculpatul a fost arestat preventiv într-o altă cauză, nu se mai impune menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Pe de altă parte, potrivit art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 al CEDO, exercitarea dreptului la liberă circulaţie a unei persoane nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Avându-se în vedere data comiterii faptelor, septembrie 2003, aspectul că inculpatul este în stare de arest preventiv, stadiul în care se află procesul penal, dar şi aspectul că Parchetul nu a făcut nicio dovadă în sensul că revocarea acestei măsuri ar avea repercusiuni asupra securităţii naţionale, menţinerii ordinii publice, prevenirii faptelor penale, etc., măsura obligării de a nu părăsi ţara, nu mai este în prezent necesară şi justificată.
În acelaşi sens art. 53 alin. 2 din Constituţia României prevede că măsura restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care au determinat-o.
Date fiind împrejurările cauzei, menţinerea în continuare a măsurii nu mai respectă această cerinţă.
